Pin It

Regimul parlamentar este promovat în mai multe ţări cum sunt: Germania, Italia, Grecia etc. Astfel, în condiţiile Constituţiei Germaniei, Cancelarul Federal  este ales de Parlament (Bundestag), la propunerea Preşedintelui Republicii federale. Odată investit, Cancelarul propune numirea miniştrilor federali de către Preşedintele Republicii, revocarea acestora din funcţie făcându-se în mod similar. La intrarea în funcţie, Cancelarul şi miniştrii federali depun în faţa Bundestag-ului jurământul de credinţă, identic cu cel al Preşedintelui Republicii.

Parlamentul federal al Germaniei are o structură bicamerală fiind alcătuit   din Bundestag şi Bundesrat.

Bundestag-ul este ales pe o perioadă de patru ani prin vot universal, egal, direct şi secret. Fiecare alegător dispune de două voturi. Un vot îl acordă persoanei care şi-a prezentat candidatura în circumscripţia electorală unde este arondat, iar altul, listei prezentate de un partid politic în landul în care domiciliază.

Repartizarea mandatelor se face prin combinarea sistemului reprezentării proporţionale cu sistemul de scrutin majoritar. Adică, mandatele se atribuie proporţional cu numarul voturilor obţinute de fiecare partid, dar este ales candidatul care a întrunit majoritatea relativă a voturilor.

Conform  Legii  electorale20,  teritoriul  ţării  este  împărţit  într-un  număr   de

circumscripţii electorale, egal cu jumătatea numarului de locuri existente în Cameră, în fiecare dintre ele alegându-se un deputat prin scrutin majoritar. Ca atare, candidatul care obţine majoritatea simplă a voturilor este declarat ales. Cealaltă jumătate a locurilor din Bundestag va fi ompletată cu candidaţii aleşi care au fost desemnaţi pe liste stabilite de partidele politice în fiecare land.

Bundesrat-ul, cea de-a doua cameră a Parlamentului federal este compus din reprezentanţii guvernelor celor 16 landuri, care sunt numiţi dintre miniştrii landurilor, proporţional cu numarul locuitorilor acestora, cel puţin 3 şi cel mult 5 reprezentanţi.

Fiecare cameră este condusă de un preşedinte şi vicepreşedinti asistaţi. Preşedintele Bundestagului se alege pe durata mandatului legislativ, iar al Bundesratului este desemnat anual. La activitatea legislativă participă ambele  Camere. Proiectul unei legi este trimis către Guvernul federal, mai întâi Bundesratului, spre a fi adoptat, iar apoi este înaintat Bundestagului spre a vota acel proiect şi a-l transforma în lege. În cadrul camerelor se constituie comisii permanente. Bundestagul poate institui şi comisii de anchetă asupra unor probleme bine determinate. Există posibilitatea să se ivească un dezacord între cele două camere. În această situaţie, pentru examinarea textelor divergente, se instituie o comisie comună formată din deputaţi si membri ai Bundesratului (1/3 din componenţa nominală a comisiei), pentru a se ajunge la un text unanim acceptat.

În sistemul administrativ german, “jocul politic” se face exclusiv în camera care reprezintă naţiunea – Bundestag, unde deputaţii sunt aleşi prin vot. Ei reprezintă landurile care participă la administraţia Federaţiei, nefiind subordonaţi nici unui mandat şi  nici  unei instrucţiuni, ci numai propriei lor conştiinţe.  În  plus,    obţinerea votului, de către candidatul la funcţia de Cancelar Federal, nu este legată de prezentarea unui program politic de guvernare, acesta fiind subînţeles, întrucât candidatul este, potrivit practicii create, reprezentantul unui partid politic sau chiar liderul acestuia.

Cancelarul este cea mai importantă personalitate politică a statului federal, care determină orientarea intregii politici interne şi externe, deţinând rolul principal în Guvernul federal, atribuţii esenţiale îi revin Cancelarului, implicit, şi în domeniul administrativ. Cancelarul propune miniştrii care, ulterior, vor fi numiţi de Presedinte, al cărui rol este mai mult de reprezentare, fără a mai fi nevoie de vreo investitură specială din partea Parlamentului.

Miniştrii sunt subordonaţi întru totul cancelarului, singurul care răspunde în faţa Bundestagului pentru activitatea Guvernului federal, pentru măsurile de politică internă şi externă adoptate de catre Guvernul federal. În domeniul de activitate pe  care îl conduc, miniştrii au dreptul de a emite dispozitii obligatorii. Trebuie precizat faptul că demisia cancelarului atrage dupa sine, în mod automat, demisia intregului Guvern. 

Adunarea Federală compusă din membrii Bundestagului, cărora li se adaugă un număr egal de membri desemnaţi de adunarile reprezentative ale landurilor, au obligaţia de a alege cu majoritate de voturi Preşedintele federal. Condiţiile de eligibilitate ale candidatului la presedinţie sunt:

  • cetăţenia germană;
  • vârsta minimă de 40 ani.

Mandatul preşedintelui este de 5 ani cu posibilitatea realegerii sale doar o singură dată.

Preşedintele federal deţine urmatoarele prerogative:

  • reprezentarea Germaniei pe plan internaţional;
  • încheierea tratatelor internaţionale;
  • acreditarea şi primirea reprezentanţilor diplomatici;
  • numirea şi revocarea judecătorilor;
  • promulgarea legilor;
  • atribuţii în ceea ce priveşte formarea Guvernului.

Prin Constituţie se stabileşte incompatibilitatea funcţie de Preşedinte federal cu cea de membru al Guvernului sau al unei Camere legislative de la nivel federal sau local. De asemenea, presedintele federal nu poate exercita o funcţie remunerată, nici o profesie sau meserie şi nu poate face parte din Consiliul de Administraţie al unei firme.

În caz de incapacitate a Preşedintelui federal de a-şi exercita funcţiile sau de expirare a mandatului său, prerogativele prezidenţiale sunt preluate de preşedintele Bundesratului.

Potrivit Constituţiei Italiei, Preşedintele Republicii numeşte Preşedintele Consiliului de Miniştri, iar la propunerea acestuia, pe miniştri. Guvernul trebuie să obţină încrederea ambelor Camere ale Parlamentului, Italia fiind unul dintre puţinele state unitare cu Parlament bicameral. Cu toate acestea, este posibil ca Guvernul să fie investit şi în ipoteza votului contrar al unei Camere; dar un asemenea Guvern are puţine şanse să supravieţuiască, fiind de presupus că acea Cameră îi va bloca orice iniţiativă legislativă.

Tocmai de aceea, Preşedintele Consiliului de Miniştri, ca şi partidul / partidele din spatele lor, depun mari eforturi pentru a obţine votul de investitură în fiecare Cameră. Uneori, acest fapt este posibil datorită votului acordat de senatorii pe viaţă,21 numiţi de Preşedintele Republicii.

Constituţia Greciei dă dreptul Preşedintelui Republicii să numească Primul- Ministru, iar la propunerea acestuia, numeşte şi revocă ceilalţi membri ai   Guvernului şi secretarii de stat. Preşedintele Republicii numeşte ca Prim-Ministru pe şeful partidului care dispune în Camera Deputaţilor de majoritate absolută. Dacă nici un partid nu dispune de această majoritate, Preşedintele Republicii dă o misiune exploratorie şefului de partid care are majoritatea relativă, în scopul analizării posibilităţilor de formare a unui Guvern, care să obţină votul de încredere al Camerei.