Statele Unite ale Americii sunt compuse din 50 de state şi anume: Alabama, Alaska, Arizona, Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Florida, Georgia, Hawaii, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Nevada, New Hampshire, New Jersey, New Mexico, New York, North Carolina, North Dakota, Ohio, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania, Rhode Island, South Carolina, South Dakota, Tennessee, Texas, Utah, Vermont, Virginia, Washington, West Virginia, Wisconsin, Wyoming.
Deşi, structura guvernelor unor state membre este asemănătoare cu cea de la nivel federal, totuşi, multe state se diferenţiază în mod marcat de modelul politic şi administrativ găsit la nivel naţional, aşa cum diferă şi unele de altele.
Cele mai importante diferenţe se remarcă sub aspectul naturii constituţiilor statale. În acest sens, putem preciza că doar acelea din Massachusetts (adoptată în 1780) şi din New Hampshire (adoptată în 1784) au longevitatea Constituţiei SUA, care a fost adoptată în 1789.19
Însă cele mai multe state, au mai mult decât o constituţie. Spre exemplu statul Louisiana are 11 constituţii.
Constituţia SUA este extrem de concisă, putând fi citită în doar câteva minute de orice cetăţean interesat. La fel de concise sunt şi constituţiile statelor Connecticut şi Vermont, însă multe dintre constituţiile sau Legile Fundamentale ale celorlalte state sunt cu mult mai detaliate şi au fost amendate de mai multe ori decât cea federală. Un exemplu edificator în acest sens îl constituie constituţiile statelor California şi Carolina de Sud, care au fost schimbate de mai mult de 400 de ori.
Un alt element care diferenţiază destul de mult statele unele de altele îl constituie şi structurile administrative.
În toate statele, aşa cum rezultă din Constituţiile acestora, executivul este condus de un guvernator ales pe o perioadă de patru ani, la fiecare doi ani alegându-se 1/3 din guvernatori. Pe lângă guvernator, mai exercită atribuţii un locţiitor al acestuia şi funcţionari. În ce priveşte administraţia, în fruntea acesteia găsim - în cele mai multe dintre state - importante personaje politice.
Guvernatorul este ales prin vot direct de către locuitorii din statul în care funcţionează, cu excepţia a patru state (Mississippi, Georgia, Maine şi Vermont), unde guvernatorul este ales prin vot indirect de către electori, la fel ca şi preşedintele SUA.
Guvernatorul este reprezentantul oficial al statului şi în acelaşi timp este considerat şeful operaţiilor administrative statale. Puterea guvernatorului de a numi şi superviza funcţionarii publici, de a stabili impozite, variază considerabil de la un stat la altul.
Guvernatorul este însă restricţionat în exercitarea atribuţiilor sale datorită existenţei unor înalţi funcţionari administrativi - numărul lor variind de la stat la stat - care sunt aleşi în mod independent de către cetăţeni.20 Printre aceştia, cei mai frecvent aleşi sunt: secretarul de stat, procurorul general, trezorierul, locotenentul guvernatorului, revizorul financiar, controlorul de conturi şi superintendentul de instrucţie publică, inspectorul în probleme de învăţământ. Pe lângă aceştia, pot fi aleşi şi alţi funcţionari
superiori.
Un drept al guvernatorului este acela ce a face numiri în funcţiile publice; în cazul funcţiilor mai importante, el poate face numiri numai cu aprobarea Senatului acelui stat.Un alt drept al guvernatorului este acela de iniţiativă legislativă.
Guvernatorul beneficiază şi de dreptul de veto faţă de măsurile adoptate de Parlamentul statului. Pentru înfrângerea acestuia este nevoie, în general, de 2/3 de voturi, în ambele Camere. Totodată, guvernatorul poate convoca sesiuni extraordinare ale celor două Camere.
O importantă sursă de influenţă a guvernatorului rezidă din dreptul său de a da decizii obligatorii. Multe din legile a căror executare guvernatorul are obligaţia să o asigure, trebuie completate cu reglementări suplimentare, adoptate de către acesta. Guvernatorul poate suplini omisiunile legii prin acte administrative care, după ce au fost emise, devin lege, căpătând astfel forţă juridică obligatorie.
Guvernatorul este şi comandantul gărzii naţionale din statul respectiv.
Secretarul de stat federat îndeplineşte un număr mare şi variabil de atribuţii, uneori chiar fără nici o legătură între ele, spre exemplu: administrarea clădirilor şi terenurilor proprietate de stat, organizarea alegerilor, eliberarea permiselor de conducere auto etc.
Controlorul de conturi are ca sarcină să vegheze ca nici o cheltuială de la bugetul statului respectiv să nu se facă decât cu respectarea dispoziţiilor legale. El are dreptul de control asupra conturilor tuturor organelor care fac parte din aparatul administrativ public.
Din 1920, elaborarea bugetelor de stat s-a trecut mai degrabă în seama Guvernatorului decât în cea a legislativului statului respectiv. Astăzi, realizarea unui buget executiv, pregătit de guvernatorul sau de agenţiile bugetului din ramura executivă, este un domeniu important al activităţii administrative la nivel statal.
De asemenea, statele se diferenţiază şi prin gradul în care operaţiile lor administrative sunt profesionalizate. În 1978, 56% din personalul administrativ avea studii superioare. Între 1958 şi 1980, numărul funcţionarilor statali angajaţi pe bază de merit a crescut de la 51 % la 75%.
Toate aceste diferenţe, luate în ansamblu, pot face ca viaţa administrativă dintr-un stat să difere destul de mult de cea din alt stat. De asemenea, diferenţele pot conduce la complicaţii serioase în încercarea de a aplica legislaţia şi în programele federale, care cer administraţiei, la nivel de stat, un numit standard.
Nemaiaşteptând conducerea federală, statele membre au iniţiat soluţii locale ale problemelor naţionale. În cazul apariţiei dezacordurilor - fireşti, de altfel - când planul unui stat intră în conflict cu cel al Washington-ului, statele membre pot fi pregătite şi dispuse să înfrunte autoritatea federală. Soluţiile la nivel statal cuprind domenii extrem de variate: învăţământ, sănătate, apărare, economie, iar aceasta demonstrează că statele au început un adevărat proces de "automanagement", abordând probleme dificile, rezolvându-le, mult mai bine decât ar fi putut să o facă Guvernul federal, astfel încât succesul lor chiar a surprins.
De exemplu, în domeniul învăţământului, funcţionează la nivelul statelor membre ale uniunii un superintendent de instrucţie publică, care are dreptul de a supraveghea modul în care este finanţat învăţământul din statul respectiv, de a numi şi revoca pe profesori, de a exercita controlul asupra modului de desfăşurare a procesului de învăţământ.
Şi în acest caz, cetăţenii au un cuvânt de spus: ei aleg prin vot direct pe intendentul de instrucţie publică, pe o perioadă care variază între doi şi patru ani de la un stat la altul.
În sarcina fiecărui stat în parte cade şi construcţia de şcoli.
La fel, statele s-au organizat şi în domeniul sanitar. Organele statale responsabile desfăşoară în afară de activitatea de ocrotire a sănătăţii publice şi una de educare şi instruire a populaţiei în probleme de sănătate. Informarea cetăţeanului joacă un rol deosebit atât aici, cât şi în celelalte domenii.
Se observă că s-a produs o nouă şi mai accentuată afirmare a rolului statelor federaţiei, iar guvernele acestora au devenit mai puternice. Guvernarea la nivelul statelor s-a schimbat în mod semnificativ. Statele ineficiente, nereprezentative, rasiste şi corupte - aşa cum erau considerate cu 30 de ani în urmă - au devenit state puternice, responsabile, ferme, care îndeplinesc un important rol administrativ interguvernamental, atât din punct de vedere structural, cât şi procedural.
În plus, statele membre au promovat anumite sisteme de impozite21 şi au
modernizat atât legislaţia, cât şi latura executivă, în condiţiile în care profesionalismul funcţionarilor publici a crescut.
În acelaşi timp, statele federaţiei şi-au folosit tot mai mult puterea în perceperea impozitelor pe venituri şi pe vânzări, şi astfel şi-au echilibrat bugetul sau au avut un excedent, ceea ce le-a permis ca mai apoi să reducă impozitele. Această respectabilitate financiară nou câştigată a întărit încrederea politică a statelor, permiţându-le să reziste Washington-ului şi să-şi abordeze singure problemele.
Este adevărat, imaginea financiară a statelor s-a schimbat rapid în numai câţiva ani. Reduceri serioase ale alocaţiilor din bugetul federal pentru statele membre şi alte măsuri bugetare federale au erodat însă considerabilele lor surplusuri financiare. Cu toate acestea, statele membre dispun de mici excedente pentru că, în afară de două, (Connecticut şi Vermont) ele trebuie, prin lege, să-şi echilibreze bugetul.
Caracteristic este şi faptul că statele producătoare de energie au acumulat, de regulă, excedente uriaşe. Excedentul statului Alaska era în 1980 de 1,4 miliarde dolari, iar în 1981 de 850 milioane dolari; de asemenea, statele Texas, Oklahoma, Hawaii, Dakota de Nord şi Kansas aveau surplusuri cu mult peste 100 milioane dolari în ambii ani menţionaţi.
Se apreciază că, în acest context, a avut loc o "tranziţie" a puterii de la Washington către statele membre, astfel că, în prezent, guvernatorii declară deschis că statele lor sunt mai capabile să-şi servească cetăţenii decât Guvernul federal, iar acest adevăr nu mai surprinde şi nu mai supără acum pe nimeni.
Într-adevăr, naţiunea americană e prea diversă pentru a fi condusă numai cu politica centralizată a Guvernului federal. Iar statele au înţeles demult acest lucru şi l-au pus în aplicare prin revitalizarea tradiţionalei lor funcţii de adevărate "laboratoare" ale democraţiei, experimentând în cele mai dificile domenii sociale.
Exemplele următoare sunt destul de elocvente pentru a reflecta întreaga capacitate de care au dat dovadă statele dintr-o anumită regiune, de a se coaliza pentru a-şi proteja mutual interesele şi, în acelaşi timp, a-şi valorifica - inventivitatea şi creativitatea, adaptate respectivelor circumstanţe:
- statele Alaska, Nevada, Texas şi Arizona au neutralizat autoritatea federală a administraţiei în privinţa medicamentelor şi alimentelor, legalizând controversatul medicament Laetrile.
- Şase districte din statul Minnesota s-au asociat pentru a administra o suprafaţă de 200 de mile de-a lungul fluviului Mississippi, împiedicând Guvernul federal să o declare zonă sălbatică şi turistică.
- Statele Georgia, Alabama, Kentucky, Virginia, Indiana, New York şi Pennsylvania au considerat că Departamentul Justiţiei se mişcă prea încet într-o investigaţie asupra crimei organizate, aşa încât s-au asociat pentru a urmări toate ilegalităţile care se fac în industria cărbunelui.
- Guvernatorul statului Missouri a cerut Departamentului de stat pentru resurse naturale să nu acorde Departamentului de stat al energiei aprobarea de a deversa apă radioactivă în fluviul Mississippi.
- Statele Ohio, Michigan, Illinois Indiana, Kentucky, Pennsylvania şi Virginia de Vest au luat în consideraţie construirea unui tren cu o viteză de 150 de mile pe oră, bazat pe tehnologie japoneză şi vest-germană. Planul e semnificativ nu numai datorită înaltei tehnologii pe care o pesupune, ci şi pentru că "loveşte direct în inima federalismului", aşa cum scria publicaţia "Harrisburg Patriot" din Pennsylvania.