Noţiunea de administraţie publică a fost amplu şi diferit analizată în literatura de specialitate a statelor europene, atât în perioada interbelică, cât şi în cea de după cel de-al doilea război mondial, influenţa doctrinei franceze fiind determinantă în spaţiul european. Delimitarea conţinutului şi sferei noţiunii de administraţie are atât importanţă teoretică, cât şi practică, presupunând operaţiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin raportarea la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într-un sistem democratic[1].
Acceptarea unei definiţii universal valabile pentru conceptul de administraţie pare o utopie[2]. Principala dificultate a acestui demers este dată de însuşi câmpul funcţiilor administraţiei publice care este determinat de organizarea constituţională a separaţiei puterilor specifică fiecărui stat, ceea ce face ca nici una din definiţiile formulate să nu poată reclama o valabilitate generală[3].
Pornind de la sensul original al noţiunii provenit din vechiul drept roman, unde ad minister avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată, vorbind despre conceptul de administraţie trebuie să facem distincţia între administraţie publică şi privată, care există într-un mediu social în care proprietarii lucrează prin administratori pentru realizarea unor interese personale prin propria putere, iar guvernanţi satisfac trebuinţele sociale prin administraţia publică, în ambele cazuri fiind obligatorie respectarea legii[4]. De asemenea, profesorul Rivero arată că delimitarea administraţiei publice de cea privată este dată de tipul interesului urmărit, care în cazul administraţiei private este unul personal, iar în cazul administraţiei publice unul general, comun societăţii.
Noţiunea de administraţie are în vedere două aspecte: sensul material/funcţional, conform căruia administraţia publică semnifică activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi sensul organic – atunci când ne referim la ansamblul autorităţilor publice, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile şi se prestează serviciile publice.
[1] Iorgovan Antonie– Tratat de drept administrativ, ed. a IV-a, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 3-4
[2] Cezar Corneliu Manda – Controlul administrativ în spaţiul juridic european, Ed. Lumina Lex, 2005, pag. 34
[3] Jurgen Schwarze– Droit administratif europeen, vol. I, Office des Publications Officielles des Communautes Europeenes, Bruylant, 1994, pag. 24
[4] Ioan Vida– Puterea executivă şi administraţia publică, Bucureşti, 1994, pag. 11