Pin It

În concepţia constituţională tradiţională franceză, administraţia reprezenta „acţiunea puterii executive prin procedee de putere publică”. Profesorul G. Vedel, examinând doctrina de drept public din Franţa până în 1958, concluzionează că administraţia este exercitată de puterea executivă, cu excluderea raporturilor executivului cu alte organe constituţionale ale statului şi a raporturilor statului cu organismele de drept internaţional; administraţia se realizează în regim de putere publică şi este caracterizată prin prerogative şi constrângeri exorbitante de la dreptul comun.

Respectând linia tradiţională, profesorul A. Laubadere defineşte administraţia ca reprezentând ansamblul de autorităţi, agenţii şi organisme, însărcinate, sub impulsul puterilor politice, cu asigurarea multiplelor intervenţii ale statului modern.

Tot pe linia tradiţională se menţine şi profesorul Jean Rivero, în explicarea noţiunii de administraţie el plecând de la înţelesul din limbajul curent al termenului de administraţie, care este acea activitate, faptul de a administra, respectiv de a gira o afacere, dar şi structurile, respectiv organele care exercită această activitate. Pentru a delimita administraţia publică de celelalte activităţi publice, autorul operează cu două criterii – cel material şi cel organic; astfel că din punct de vedere material se face distincţie între administraţie, legislativ, justiţie şi guvernare, iar din punct de vedere organic autorul subliniază că participarea diverselor organe politice la treburile administrative variază în funcţie de regimurile politice, pentru că în toate regimurile politice se vor afla în fruntea administraţiei autorităţi cu caracter constituţional şi origine politică, aceştia variind de la o guvernare la alta.