Principiile, ca abstractizări sintetice prin care se redau trăsăturile comune, generale, proprii unui fenomen sau grupări de fenomene reprezintă un important instrument de cunoaştere a dimensiunilor şi caracteristicilor procedurii administrative.
Printre principiile generale ale procedurii administrative enumerăm pe cele ale:
- - Legalităţii
- Exercitării obligatorii şi cu bună credinţă a competenţei;
- Egalităţii în faţa administraţiei publice;
- Motivării actelor şi măsurilor dispuse;
- Transparenţei;
- Subsidiarităţii;
- Celerităţii;
- Obligativităţii aducerii la cunoştinţă a actelor adoptate şi a măsurilor dispuse;
- Exercitării controlului activităţii executive;
- Exercitării ierarhice a recursului administrativ;
- Colaborării şi cooperării în realizarea sarcinilor administraţiei;
- Răspunderii pentru activitatea executată;
În procedura administrativă contencioasă mai sunt aplicabile şi următoarele principii:
- - Contradictorialităţii;
- Independenţei în activitatea administrativ-jurisdicţională;
- Garantării dreptului la apărare şi la exercitarea căilor de atac în faţa instanţelor judecătoreşti;
- Stabilităţii actului administrativ-jurisdicţional
În contextul evocării principiului legalităţii, autorul relevă importanţa deosebită a competenţei organului administrativ de stat, adică a capacităţii acestuia de a acţiona din punct de vedere juridic, probleme ce formează de regulă obiect de reglementare în primele capitole ale codurilor de procedură administrativă.
O atenţie deosebită este acordată şi principiului motivării care presupune necesitatea ca organul emitent să arate în mod expres şi implicit elementele de fapt şi de drept care determină soluţia adoptată. Motivarea este privită din această perspectivă ca un element esenţial pentru convingerea cetăţenilor cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului administrativ, sporind încrederea acestora în aparatul administraţiei publice.
Pentru E. Hriţcu principiile caracteristice codurilor de procedură administrativă sunt: principiul legalităţii, principiul îmbinării intereselor generale ale statului cu cele individuale ale cetăţenilor, principiul adevărului material, principiul participării active şi al contradictorialităţii, principiul aprecierii autonome a probelor şi autonomia organului administrativ în adoptarea deciziilor, principiul motivării actelor administrative şi principiul desfăşurării accelerate a procedurii administrative.
Respectarea principiului legalităţii, cel mai important dintre acestea, enunţat de regulă de toţi specialiştii, presupune, în opinia acestei autoare, în primul rând cerinţa ca actele administrative , cu deosebire cele individuale, să fie emise pe baza legii sau a unei dispoziţii întemeiate pe lege, iar conţinutul lor să corespundă scopului urmărit de legiuitor prin actul normativ în executarea căruia se emite respectivul act administrativ.
În al doilea rând, principiul legalităţii implică obligaţia administraţiei ca în soluţionarea oricărui caz să respecte şi dispoziţiile regulilor generale de procedură administrativă cuprinse în codurile de procedură referitoare atât la competenţă, cât mai ales cele referitoare la pregătirea, emiterea şi forma actelor administrative individuale, la drepturile aferente părţilor în cursul desfăşurării procedurii administrative, la respectarea regulilor procedurale, referitoare la recursul administrativ, precum şi cele referitoare la recursul administrativ, precum şi cele referitoare la procedura de executare a actelor administrative individuale.
Importanţa practică a principiului legalităţii era relevată în special, pentru că pe baza acestuia se aprecia că putea fi condusă cu succes o procedură contencioasă împotriva unei decizii date de către un organ administrativ, nu doar pentru încălcarea dispoziţiilor procedurii administrative, dar şi pentru cazuri de incompetenţă, în care starea de fapt fusese incorect sau incomplet stabilită, de încălcare a drepturilor procedurale ale părţilor sau pentru exces ori abuz de putere.
Cu privire la principiul legalităţii – „forma de garantare cea mai elaborată împotriva posibilului arbitrariu al autorităţii executive” – D. Apostol Tofan apreciază că acesta este totuşi îngrădit adeseori de posibilitatea pe care chiar legea o acordă autorităţii administrative de a alege între mai multe decizii, fiind vorba, evident, de terenul puterii discreţionare şi implicit de riscul excesului de putere.17