Administrație publică

După Revoluţia din decembrie 1989, în ţara noastră s-a trecut la reorganizarea sistemului administrativ bazat pe autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice, îmbinându-se experienţa naţională din perioada interbelică, cu cea a statelor cu democraţii consacrate. Acest proces a demarat prin crearea unui cadrul legislativ adecvat, care să asigure posibilitatea schimbărilor instituţionale, respectiv trecerea de la statul supercentralizat la cel descentralizat, proces care aidoma celor din celelalte state est şi central europene parcurge o perioadă de profunde reforme structurale.

O primă şi stringentă problemă care s-a ridicat în faţa specialiştilor a constituit-o definirea organizării sistemice a statului. Astfel, sub aspect formal, trebuia să se stabilească modul de organizare al celor trei puteri statale (legislativă, executivă şi judecătorească), stabilindu-se autorităţile care le exercită şi, în acelaşi timp, să se evidenţieze raporturile şi relaţiile dintre aceste autorităţi.[1] În acest sens, se impune observaţia că deşi nu consacra în mod explicit principiul separaţiei puterilor în stat, Constituţia din 1991[2] are meritul incontestabil de a fi creat cele trei sisteme de autorităţi prin care se exercită puterea statală.

Aşa cum am arătat în subcapitolul anterior, în accepţiunea formal-organică, administraţia publică este definită ca fiind un sistem de autorităţi publice „chemate să execute legea sau, în limitele legii să presteze servicii publice, uzând în acest scop de prerogativele specifice puterii publice”[3].

Prin organ al administraţiei publice se înţelege „acea structură organizaţională care, potrivit Constituţiei şi legii, are personalitate de drept public şi acţionează, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea de servicii publice, în limitele legii, sub controlul, direct sau indirect al Parlamentului”[4].

Potrivit acestor determinări conceptuale şi în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, administraţia publică este formată dintr-un sistem de autorităţi care are următoarea structură:

1. Administraţia de stat centrală formată din următoarele categorii de autorităţi:
2. a) organele supreme ale administraţiei publice, respectiv Preşedintele României şi Guvernul, fiind acreditată teza unui executiv bicefal;
   • Preşedintele României - îndeplineşte în mod incontestabil atribuţii de natură administrativă, fiind considerat autoritate a administraţiei publice şi unul din şefii executivului, alături de Guvern. Dintre atribuţiile sale enumerăm următoarele: poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica internă şi externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice (art. 87 alin. 1 din Constituţie); poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită (art. 86); încheie tratate internaţionale ce au fost, în prealabil, negociate de Guvern supunându-le spre ratificare Parlamentului (art. 91 alin. l); aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice, la propunerea Guvernului (art. 91 alin. 2); este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art.92) etc.
   • Guvernul României - este şef al executivului împreună cu Preşedintele României, rol consfinţit de art. 101 din Constituţie, potrivit căruia „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, atribut care rezultă şi din art. 11 lit.a) al Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Este necesar să precizăm că între Preşedintele României şi Guvern nu există raporturi de subordonare, ci raporturi de colaborare.

1. organele centrale de specialitate, respectiv:
   • ministerele şi alte organe subordonate Guvernului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 90/2001[5] „Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi prezentei legi”.

Tot în subordinea Guvernului sunt organizate şi funcţionează şi alte autorităţi, precum: Biroul Român de Metrologie Legală, etc.

• autorităţi (organe) autonome, dintre care cităm: Avocatul Poporului, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei etc.

Acestea nu se află în raporturi de subordonare faţă de Guvernul României, ci faţă de alte autorităţi publice: Parlament, Preşedintele României, etc.

• instituţiile bugetare, regiile autonome şi societăţile comerciale subordonate organic sau, după caz, funcţional ministerelor şi celorlalte organe centrale autonome.

1. Administraţia de stat din teritoriu, formată din:
2. a) prefecţi, care potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie şi art.1 alin.1 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului[6] sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local;
3. b) serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, organizate ca direcţii generale, inspectorate, oficii, etc.

• Administraţia publică locală autonomă formată din:
  1. consiliile locale;
  2. primari;
  3. consiliile judeţene;
  4. instituţiile şi serviciile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene.

Potrivit dispoziţiilor art. 121 din Constituţie „Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii”, iar art. 122 stabileşte „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean”. Alegerea acestor autorităţi se face prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat în condiţiile Legii nr. 67/2004[7], modul de constituire, organizare, funcţionare şi principalele competenţe fiindu-le stabilite de Legea nr. 215/2001[8] - legea administraţiei publice locale, precum şi de alte acte normative.

[1] Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucureşti, 1996, vol. II, pp.340-342

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 233 din 21 noiembrie 1991. Principiul separaţiei şi echilibrului celor trei puteri statale este consacrat expres în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 767 din 31 octombrie 2003

[3] Antonie Iorgovan, op. citată, vol. II, 1996, p. 340

[4] Ibidem, p. 342

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 658 din 21 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare

[7] Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 271 din 29 martie 2004

[8] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare