Prima dintre cele cinci funcţii ale managementului, funcţia de previziune este definită în managementul general ca fiind “ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei, componentele sale, precum şi resursele şi principalele mijloace necesare realizării lor”.[1]
Funcţia de previziune are o intensitate mai mare înainte de începerea unei activităţi, a perioadei la care se referă şi ţine de caracterul prospectiv, anticipativ al managementului influenţând în mod decisiv conţinutul şi finalitatea celorlalte funcţii. În concret ea se manifestă printr-un “ansamblu de decizii şi acţiuni prin care se determină obiectivele firmei şi ale subdiviziunilor sale, se conturează modalitatea de realizare, se dimensionează resursele ce urmează a fi angajate şi se precizează termenele intermediare şi finale de îndeplinire a obiectivelor”.[2]
Analizând conţinutul celor două definiţii în contextul firmei, rezultă complexitatea acestei funcţii în managementul serviciilor publice, unde îmbracă alte dimensiuni.
Astfel, dacă în organizaţiile private deciziile previzionale constituie apanajul managerului, în managementul public acesta este “încorsetat” de o serie de reglementări, resurse (materiale, financiare, umane, etc.) limitate etc. care îi limitează puterea de decizie. În acelaşi timp însă, obiectivele pe care trebuie să le realizeze sunt mult mai numeroase şi mai diversificate. În consecinţă, previziunea ne apare ca o activitate indispensabilă pentru managementul public local de la toate nivelele: judeţ, oraş, comună.
Previziunea presupune trei etape de lucru:
- prognozele, care au un caracter aproximativ şi nu sunt obligatorii, ele putând fi normative sau exploratorii şi se rezumă la aspectele generale în evoluţia unei colectivităţi locale (ex. amenajarea teritoriului, dezvoltarea serviciilor locale, gama acestora, sursele de finanţare, modul de gestionare etc.);
- planurile, care au o perspectivă temporală mai redusă, de la o lună până la 5 ani. Gradul lor de detaliere variază în funcţie de orizontul în timp pentru care se realizează;
- programele, realizate pentru un orizont de timp foarte redus, caracterizându-se printr-un ridicat grad de certitudine şi maximă
detaliere.
În practica societăţilor democratice, se poate observa că deşi decizia finală revine factorilor politici, de la centru, administraţiile publice locale şi implicit serviciile publice locale, au dobândit o influenţă tot mai mare asupra strategiilor de dezvoltare pe termen lung, mediu şi scurt. Aşa cum am mai arătat administraţia este guvernată de principiul continuităţii, ea trebuie să asigure dezvoltarea durabilă şi perenă a societăţii, motiv pentru care trebuie să influenţeze stabilirea prognozelor şi programelor.
Principalele activităţi pe care le presupune funcţia de previziune în managementul serviciilor publice considerăm a fi următoarele:
- definirea obiectivelor serviciului public sau, cu alte cuvinte stabilirea obiectului de activitate al acestuia;
- evaluarea situaţiei existente în raport cu obiectivele definite. În această etapă se impune aprecierea necesităţii înfiinţării serviciului public, estimarea resurselor, efectele pe care le produce în colectivitate etc.
- stabilirea strategiilor în ceea ce priveşte viitorul;
- implementarea strategiilor;
- evaluarea rezultatelor.
Managementul public românesc, cel de la nivelul colectivităţilor locale în mod special, se confruntă în prezent cu probleme dintre cele mai dificile, datorită unor disfuncţionalităţi ce se manifestă până la neglijarea exercitării previziunii, dintre care semnalăm:
- inexistenţa sau insuficienţa strategiilor la nivel local, care să asigure punerea în valoare a oportunităţilor din fiecare colectivitate locală;
- lipsa unor priorităţi în abordarea decizională şi operaţională a problemelor;
- atitudine ostilă faţă de planificare din partea multor manageri locali;
- multiplele presiuni la care este supusă administraţia şi managementul public, din partea unor factori endogeni, dar mai ales exogeni.
Spre deosebire de managementul organizaţiilor private care previzionează pentru a-şi putea atinge obiectivele în condiţiile impuse de concurenţă şi a obţine astfel profitul scontat, managementul serviciilor publice, care nu în toate cazurile urmăreşte obţinerea unui profit, este în prezent obligat la activitatea de previzionare de tot mai multe acte normative.
Astfel:
- art. 38 lit. c din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 stabileşte competenţa consiliilor locale de a aviza sau aproba, după caz, studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului, documentaţii de amenajarea teritoriului şi urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală şi de cooperare transfrontalieră, în condiţiile legii;
- art.6 alin.4 al Legii finanţelor publice locale nr.189/1998 cu modificările ulterioare, obligă ordonatorii principali de credite, care la nivel local sunt primarii, să elaboreze o dată cu proiectul de buget anual şi o prognoză a acestuia pe următorii ani.
- art. 14 al Legii privind amenajarea teritoriului şi urbanismul nr.350/2001 prevede că: “Activităţile principale de amenajarea teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu naţional al strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate legal aprobate”.
Legea consacră un instrument de previzionare specific administraţiei publice locale şi anume Planul urbanistic general care cuprinde potrivit art. 46 alin.3 din lege, prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:
- evoluţia în perspectivă a localităţii;
- direcţii de dezvoltare funcţională în teritoriu;
- traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
Fără a încerca o enumerare exhaustivă a reglementărilor normative care conferă managementului public local atribuţii în activitatea de previzionare, considerăm că, în prezent există creat sub aspect formal cadrul necesar pentru ca funcţia de previzionare să fie repusă în drepturile sale, fapt ce va avea efecte benefice pentru fiecare colectivitate locală.
[1] O.Nicolescu, I. Verboncu, Management, d. Economică, Bucureşti, 1996, pag. 24
[2] I. Verboncu, Ghid metodologic pentru manageri, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999, pag.15