Potrivit legii funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală.
Definiţia legală a funcţiei publice se bazează pe teza exprimată constant în doctrina de drept public care defineşte competenţa unei autorităţi sau instituţii publice, ca fiind un ansamblu de atribuţii stabilite de legea fundamentală sau de alte legi care conferă drepturi şi obligaţii pentru realizarea în nume propriu, pe baza prerogativelor puterii publice, a unei anumite activităţi administrative. Legea mai recurge şi la termenul „responsabilitate” care însă are mai mult o semnificaţie filozofică, de raportare a individului la sistemul de valori existent şi mai puţin una juridică, având în vedere că în accepţiunea cea mai largă, termenii de răspundere şi responsabilitate sunt sinonimi iar atribuţia prevăzută de lege, reprezintă atât un drept, cât şi o obligaţie care în final implică răspunderea.
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt: a) legalitate, imparţialitate şi obiectivitate; b) transparenţă; c) eficienţă şi eficacitate; d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale; e) orientare către cetăţean; f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice; g) subordonare ierarhică. Aceste principii, unele cu valoare declarativă sau deontologică, au rolul de a direcţiona şi eficientiza funcţia publică pentru o mai bună deservire a beneficiarilor săi.
Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la Legea statutului funcţionarilor publici iar activităţile administrative care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice; d) consilierea, controlul şi auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare; f) colectarea creanţelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice, în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; h) repartizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.
Realizarea funcţiei publice se bazează pe mai multe trăsături specifice printre care amintim pe cele mai semnificative. Astfel competenţa funcţiei publice este determinată în mod unilateral de către autorităţile publice, prin norme juridice pentru realizarea unui interes general. Atribuţiile corespunzătoare fiecărei funcţii publice se stabilesc pe baza sarcinilor specifice ale autorităţilor şi instituţiilor publice, cu respectarea principiilor ierarhiei, specializării şi profesionalizării funcţiei publice. În consecinţă funcţia publică fiind predeterminată legal drepturile şi obligaţiile care intră în conţinutul acesteia nu pot fi modificate, înlocuite sau suprimate de către titularul funcţiei, dacă legea nu i-a conferit un asemenea drept. Funcţiile publice au caracter continuu, neputând fi exercitate cu intermitenţă sau o singură dată în funcţie de situaţia creată. Prin urmare caracterul continuu al funcţiei publice, presupune exercitarea acesteia, pe toată durata existenţei funcţiei publice.
Funcţia publică administrativă are un caracter obligatoriu întrucât drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc conţinutul acesteia trebuie exercitate în temeiul legii iar exercitarea nu reprezintă doar o formalitate sau o posibilitate ce caracterizează dreptul subiectiv. Atribuţiile funcţiei publice reprezintă pentru funcţionarul public drepturi şi obligaţii legale pe care le exercită în conformitate cu fişa postului ocupat. Fişa postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcţionarului public. Titularul funcţiei publice este o persoană fizică legal învestită în funcţie prin actul unilateral de dispoziţie a autorităţii sau instituţiei publice care realizează atribuţiile ce intră în competenţa funcţiei publice.
Funcţia publică presupune anumite incompatibilităţi care pot fi de ordin constituţional sau legal, având menirea de a asigura obiectivitatea şi prestigiul funcţiei. Fiecare funcţie publică administrativă este stabilită într-o anumită ierarhie care asigură prin unitatea de structură şi acţiune realizarea atribuţiilor specifice. Ierarhia funcţiilor publice se stabileşte prin actul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective. În baza ierarhiei, funcţionarii publici ierarhic inferiori sunt obligaţi să se supună dispoziţiilor date în limita şi condiţiile legii, de către funcţionarii ierarhic superiori. În cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice atribuţiile unei funcţii publice se împart pe posturi. Postul reprezintă funcţia publică individualizată. Conţinutul concret al drepturilor şi obligaţiilor unei funcţii publice individualizate se stabileşte prin fişa postului.
Funcţiile publice individualizate din cadrul unei autorităţi sau instituţii publice alcătuiesc statul de funcţii al acelei unităţi care se aprobă potrivit legii, în funcţie de interesele publice ocrotite şi de mijloacele umane şi materiale care pot fi alocate, pentru satisfacerea interesului public. Statul de funcţii este un act administrativ-financiar prin care se stabileşte atât numărul de posturi, nivelul studiilor, gradul de profesionalizare a funcţionarilor publici, cât şi nivelul de şcolarizare a fiecărei funcţii publice.
Totalitatea funcţionarilor publici statutari constituie corpul funcţionarilor publici iar cei eliberaţi din funcţia publică în condiţiile legii, alcătuiesc corpul de rezervă care este gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Noţiunea de corp al funcţionarilor publici este caracteristică structurii actuale a funcţiei publice şi înlocuieşte noţiunea de cadre specifică vechii reglementări în materie.