Drepturile funcţionarilor publici
Funcţionarii publici au în condiţiile legii o serie de drepturi de natură politică, economică şi socială. Aceste drepturi sunt determinate de stat pe cale generală, impersonală şi unilaterală pentru toţi funcţionarii publici şi au fost calificate ca fiind drepturi obiective, în conformitate cu statutul funcţionarilor publici.
Potrivit legii funcţionarii publici au drepturi generale, caracteristice angajaţilor în muncă şi drepturi specifice care decurg din natura funcţiei pe care o exercită, precum şi drepturi în legătură cu profesia lor, realizată în cadrul funcţiei publice.
Drepturile statutare ale funcţionarilor publici sunt următoarele:
a)dreptul la opinie este garantat de lege ca expresie a consacrării constituţionale a libertăţii de exprimare. Acest drept presupune o conduită adecvată a funcţionarului public atât la serviciu, cât şi în afara acestuia, bazată pe neutralitate, loialitate şi creşterea prestigiului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte. Totodată legea interzice orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială, sau de orice altă asemenea natură;
b)dreptul la informare cu privire la deciziile care se iau în aplicarea statutului funcţionarilor publici şi care îi vizează în mod direct. Acest drept cu valoare de principiu reflectă democratizarea funcţiei publice şi realizarea dialogului social;
c)dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici, cu excepţia celor care sunt numiţi în categoria înalţilor funcţionari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale. Acest drept social-politic este consecinţa dreptului constituţional a liberei asocieri în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere. În baza acestui drept funcţionarii publici pot în mod liber să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. Dreptul la asociere sindicală este interzis înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi unor funcţionari cu statut special în considerarea importantei activităţi desfăşurate, pentru promovarea interesului public care trebuie să primeze în dauna celui privat;
d)dreptul la grevă este recunoscut în condiţiile legii speciale cu respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public, ca o garanţie pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale funcţionarilor publici;
e)dreptul la salariu pentru activitatea desfăşurată. Salariul reprezintă contravaloarea activităţii desfăşurate de funcţionarul public şi se compune din: a) salariul de bază; b) sporuri pentru vechimea în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul gradului profesional. Totodată funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. Funcţionarii publici de conducere pe lângă salariul de bază primesc o indemnizaţie de conducere. Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici[1].
f)Dreptul la gratuitatea uniformei în cazul funcţionarilor publici care au obligaţia purtării uniformei. Activitatea acestor funcţionari publici este reglementată prin statute speciale;
g)dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale. Acest drept se exercită în mod continuu iar pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite. Drepturile salariale se acordă numai dacă funcţionarul public urmează o formă de perfecţionare organizată la iniţiativa sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea sau la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice ori dacă perfecţionarea se realizează la Institutul Naţional de Administraţie, la centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală sau la alte instituţii specializate din ţară şi străinătate. În aceste situaţii dacă formarea şi perfecţionarea profesională se organizează în afara localităţii unde îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică, funcţionarii publici beneficiază de drepturile de delegare, în condiţiile legii. Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici organizate la iniţiativa sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice ori la instituţiile specializate, entităţile publice au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru cheltuielile respective;
h)dreptul la o zi de muncă de 8 ore şi de 40 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori zile declarate nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperarea sau plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 de ore într-un an. Regimul orelor lucrate peste program nu se aplică funcţionarilor publici de conducere din raţiuni ce privesc specificul activităţii desfăşurate şi a faptului că această activitate nu este normată;
i)dreptul de a fi ales sau numit într-o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţionarilor publici civili din ministerele privind apărarea naţională, ordinea publică civilă din ministerele privind apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională. Acest drept se exercită în condiţiile legii;
î)dreptul la concediul de odihnă, concedii medicale şi la alte concedii. Funcţionarii publici au dreptul pe lângă indemnizaţia de conducere, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Concediul de odihnă constituie una din formele timpului liber a funcţionarului public care are o importanţă deosebită atât prin influenţarea pozitivă a sănătăţii funcţionarului public şi a creşterii randamentului muncii acestuia, cât şi prin avantajele de natură economică ce decurg din plata indemnizaţiei cuvenite funcţionarului public pe timpul efectuării concediului. Pe lângă concediul de odihnă, funcţionarii publici au dreptul la concedii medicale plătite conform legii, la concedii de studii plătite sau fără salariu, concedii plătite pentru maternitate şi pentru creşterea şi educarea copilului precum şi alte concedii potrivit legii. În perioada concediului de boală, a concediului de maternitate şi a celui pentru creşterea şi educarea copilului, raportul de serviciu a celui în cauză nu poate înceta şi nu poate fi modificat decât din iniţiativa funcţionarului public;
j)dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică. Acest drept se poate exercita fie prin asigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă şi igienă la locul de muncă a funcţionarilor publici, fie în cazuri excepţionale, pentru motive de sănătate prin schimbarea compartimentului în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Schimbarea compartimentului se poate face pe o funcţie publică corespunzătoare, dacă funcţionarul public este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii care îi revin;
k)dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente, în condiţiile legii;
l)dreptul la pensie şi la celelalte drepturi de asigurare, potrivit legii. În caz de deces al funcţionarului public membrii familiei care au dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public decedat. În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina autorităţii sau instituţiei publice, în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare salariul de bază avut de decedat până la emiterea deciziei privind pensia de urmaş;
m)dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor. Fiind purtător al autorităţii publice funcţionarul public şi familia sa sunt proteguiţi atât prin mijloace administrative, cât şi penale. Potrivit legii autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victime în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu acesta. Pentru garantarea acestui drept autoritatea sau instituţia publică este obligată să ceară sprijinul organelor obligate, potrivit legii. Dacă în timpul exercitării atribuţiilor, funcţionarul public a suferit un prejudiciu material din culpa autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, aceasta este obligată să-l despăgubească conform legii.
Îndatoririle funcţionarilor publici administrativi
În exercitarea funcţiei administrative funcţionarul public are obligaţii cu caracter general, necesare pentru realizarea oricărui raport de muncă şi obligaţii specifice care decurg din natura funcţiei publice pe care o exercită în cadrul administraţiei publice.
Obligaţiile statutare ale funcţionarilor publici sunt următoarele:
a)obligaţia de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu cu profesionalism şi imparţialitate conform legii şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori, prestigiului corpului funcţionarilor publici. În acest scop funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege iar funcţionarii de conducere trebuie să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vedere îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor;
b)obligaţia de neexprimare sau manifestare publică a convingerilor şi preferinţelor politice în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Totodată funcţionarii publici sunt obligaţi să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. Funcţionarii publici pot face parte din partide politice dar le este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice;
c)obligaţia de răspundere pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei publice şi de conformare dispoziţiilor primite de la superiori ierarhici.. Funcţionarul public trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu spirit de responsabilitate iar în cazul încălcării acestor atribuţii va răspunde disciplinar, administrativ, civil, penal, după caz. În realizare atribuţiilor sale funcţionarul public trebuie să se conformeze dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, având în vedere că subordonarea ierarhică este o îndatorire ce rezultă din modul specific de organizare a funcţiei publice(29). Funcţionarul public are dreptul să refuze în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Când dispoziţia a fost dată în scris funcţionarul public este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. În astfel de situaţii funcţionarul public are îndatorirea de a sesiza superiorul ierarhic celui care a emis dispoziţia pentru a lua măsurile ce se impun;
d)obligaţia de păstrare a secretului de stat, a celui de serviciu şi a confidenţialităţii în legătură cu faptele informaţiile sau documentele de care au luat la cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice. De la această obligaţie sunt exceptate informaţiile de interes public, potrivit legii.
e)obligaţia de a nu primi direct sau indirect daruri sau alte avantaje în considerarea funcţiei publice. Încălcarea acestei obligaţii poate atrage atât coerciţii disciplinare, cât şi penale. La numirea în funcţie precum şi la încetarea raportului de serviciu funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii conducătorului autorităţii şi instituţiei publice, declaraţia de avere care se actualizează anual potrivit legii;
f)obligaţia de celeritate în realizarea atribuţiilor de serviciu. Lucrările repartizate funcţionarilor publici trebuie rezolvate în termenele stabilite de către superiorii ierarhici. De asemenea funcţionarii publici nu pot primi direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lor, fiindu-le interzis şi să discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuţii, precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri;
g)obligaţia de perfecţionare profesională. Dreptului de perfecţionare profesională îi corespunde obligaţia funcţionarului public de a participa la formele de perfecţionare profesională organizată de Institutul Naţional de Administraţie sau alte instituţii abilitate potrivit legii, a căror durată cumulată este de minimum 7 zile pe an. Funcţionarii publici care urmează programe de formare specializată în administraţia publică, cu o durată mai mare de 90 de zile, organizate la Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii similare din străinătate, finanţate din bugetul de stat sau local sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică, cel puţin 5 ani de la terminarea programelor. În cazul nerespectării angajamentului funcţionarii publici sunt obligaţi să restituie cheltuielile efectuate pentru perfecţionare din bugetele publice, calculate conform legii;
h)obligaţia de a respecta regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor stabilite potrivit legii.
[1] În prezent este în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, publicată în Monitorul oficial, Partea I-a nr.949 din 24 decembrie 2002, aprobată prin Legea 228/2003, publicată în Monitorul oficial nr.360partea I-a, din 27 mai 2003