Domeniul de cercetare al politicilor publice reprezintă un domeniu de graniţă între mai multe discipline "clasice" precum ştiinţa politică, sociologia, psihologia socială, ştiinţa juridică sau economia. Studiul politicilor publice ar reprezenta branşa cea mai recentă a ştiinţei politice. În ceea ce priveşte tehnicile şi metodele de cercetare, acestea sunt împrumutate din diverse discipline sociale şi adaptate nevoilor de instrumentar pentru fiecare studiu în parte. Până prin anii 60 ştiinţa politică nu era interesată în mod special de studiul a ceea ce se întâmplă în interiorul guvernului şi de studiul mecanismelor guvernării. Studiile de specialitate prezentau extensiv procesul electoral, organizaţiile politice, analiza conceptelor cadru în ştiinta politică etc. După anii 60 creşte interesul pentru a afla ce se petrece în interiorul guvernului, se intensifică preocuparea pentru creşterea eficienţei deciziilor în materie de alocare a fondurilor publice şi de aici interesul pentru studierea manierei în care se iau deciziile politico-administrative. Din anii 80 începe să se discute tot mai mult în termeni de reformă a guvernării, accentul căzând pe creşterea performanţei în gestionarea banului public, pe îmbunătăţirea relaţiei între Stat şi Cetăţean, între Guvern şi Societatea Civilă.
Domeniul politicilor publice (cercetarea şi analiza în domeniu) poate fi definit foarte bine ca ocupându-se de studiul deciziilor politico-administrative de alocare a diverselor forme de resurse (materiale, financiare, de know how, simbolice). Politicile publice, obiectul de studiu al disciplinei în cauză, reprezintă acţiuni realizate de către guvern (central sau local) ca răspuns la problemele care vin dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci când o autoritate publică, centrală sau locală, încearcă cu ajutorul unui program de acţiune coordonat să modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali. Decantând definiţia de mai sus rezultă o serie de elemente care dau consistenţă unei politici publice.
În primul rând o politică publică este formată dintr-un ansamblu de măsuri concrete, care dau substanţă politicii publice. Traseul constitutiv al unei politici publice este punctat de diverse decizii. Deci, un al doilea element este dat de faptul că o politică publică se defineşte prin aceste decizii, forme de alocare a resurselor, a căror natură este mai mult sau mai puţin autoritară şi în care coerciţia este mereu prezentă. În al treilea rând, o politică publică se înscrie "într- un cadru general de acţiune", ceea ce ne permite să distingem între o politică publică şi simple măsuri izolate. În acest cadru de acţiune, o politică publică are obiective şi scopuri precizate, stabilite în funcţie de valori, norme şi interese. Acesta ar fi al patrulea element. Iar ultimul, al cincilea, este dat de faptul că o politică publică are un public, adică indivizi şi grupuri a căror situaţie este afectată de deciziile luate în politica publică în cauză.
Politicile publice sunt acţiunile realizate de către guvern (central sau local) ca răspuns la problemele care apar dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci când o autoritate publică, centrală sau locală, încearcă cu ajutorul unui program de acţiune coordonat să modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali.
La nivel naţional, politicile publice pot să apară dinspre oricare dintre instituţiile majore ale Statului (Parlament, Preşedinte, Guvern - central sau local).
Cele cinci elemente care dau consistenţă unei politici publice sunt:[1]
- O politică publică este formată dintr-un ansamblu de măsuri concrete, care dau « substanţă » unei politici publice;
- O politică publică cuprinde decizii sau forme de alocare a resurselor, a căror natură este mai mult sau mai puţin autoritară şi în care coerciţia este mereu prezentă;
- O politică publică se înscrie într-un « cadru general de acţiune », ceea ce ne permite să distingem între o politică publică şi simple măsuri izolate;
- O politică publică are un public, adică indivizi şi grupuri a căror situaţie este afectată de către politica publică în cauză;
- O politică publică are obiective şi scopuri, stabilite în funcţie de norme şi valori.
Procesul de realizare a unei politici publice cuprinde şase etape:
- Identificarea problemei - are loc atunci când un eveniment, o persoană, un grup reuşesc să atragă atenţia asupra unei probleme, spre soluţionare, prin intervenţia puterii publice.
- Punerea pe agenda politică - este faza în care problema identificată este luată serios în consideraţie de către oficiali (putere publică şi politică). Nu toate problemele identificate ajung şi pe agenda politică.
- Formularea cadrului de politică publică - atunci când o anume problemă ajunge să fie considerată de către oficiali, nu înseamnă automat că o politică publică va fi creată. Cineva (o anume autoritate) trebuie să dezvolte un program care să se refere la rezolvarea problemei.
- Adoptarea unei politici publice - aici ne referim la toate eforturile pentru ca un anume program să fie adoptat ca şi program guvernamental. În această fază sunt concentrate elementele de negociere, dictate de interese, care pot schimba viziunea iniţială asupra unei politici publice.
- Implementarea unei politici publice - este un stadiu critic de realizare a unei politici publice. Aici rolul administraţiei este decisiv.
- Evaluarea de politici publice - care are ca scop determinarea eficienţei unei politici publice. Se analizează modul în care diversele activităţi au condus la îndeplinirea scopurilor iniţiale.
Obiectul acestei discipline cunoaşte definiţii variate, care însă cad de acord asupra unui aspect esenţial: politicile publice sunt efectul deciziilor luate de guvernanţi.
Pentru a înţelege mai bine acest termen putem considera câteva definiţii suplimentare:
- Conform primei definiţii, dată de Thomas Dye, politicile publice sunt „tot ceea ce un guvern decide să facă sau să nu facă[2]".
- O a doua definiţie, mai completă şi mai conceptualizată, ne este oferită de William Jenkins. Acesta spune că politicile publice sunt „un set de decizii interrelaţionate, luate de un actor politic sau de un grup de actori, privind o serie de scopuri şi mijloacele necesare pentru a le atinge într-o situaţie dată."
- Ultima definiţie pe care o vom lua în considerare îi aparţine lui James Anderson. Anderson spune că politicile publice sunt „un curs al acţiunii urmat de un actor sau mai mulţi actori politici, cu un scop, în încercarea de a rezolva o problemă".
- "Relaţia Guvernului cu mediul". ( Eyestone, 1971)
- O serie lungă de activităţi, mai mult sau mai puţin relaţionate, şi consecinţele acestora. ( Rose, 1969)
Aceste definiţii subliniază elementele cheie ale analizei politicilor publice: decizia politică, luată de actorii politici, de a utiliza anumite mijloace pentru a rezolva o problemă. În continuare vom discuta fiecare dintre aceste aspecte: cine ia decizia, cum se decide care problemă trebuie rezolvată, cum este formulată soluţia şi care sunt mijloacele ce pot fi folosite.
Interesul pentru a afla ce se petrece în interiorul guvernului creşte preocuparea pentru mărirea eficienţei deciziilor în materie de alocare a fondurilor publice şi de aici interesul pentru studierea manierei în care se iau deciziile politico- administrative. Începe să se caute cu asiduitate "reţeta bunei guvernări".
[1] Thoenig, Jean-Claude. In "Traite de Science Politique" coordonat de M. Grawitz şi Jean Lecca, vol.IV. PUF 1992
[2] Dye, Thomas R."Understanding Public Policy" 1998, Prentice-Hall