Administrație publică

Societatea umană este o organizaţie dinamică ce se află în conti­nuă dezvoltare, funcţionând ca un sistem. Procesele vieţii sociale deru­lează prin acţiunile oamenilor, prin participarea lor la diferite forme de activitate specifice stadiului de dezvoltare atins de către societate şi de către fiecare membru al ei. Complexitatea acestor procese şi a legătu­rilor dintre ele impun necesitatea creării unui sistem structural atât în plan organizatoric (structura organizaţional-instituţională), cât şi în plan social (structura socială).

Fondul uman al societăţii este alcătuit din comunităţi umane, colecti­vităţi, clase, categorii, grupuri etc, aflate în diverse interacţiuni, depen­dente de multiplele subsisteme ale socialului. Ansamblul relaţiilor dintre şi în interiorul acestor diferite forme de asociere umană, care asigură con­vieţuirea şi activitatea membrilor lor, constituie structura socială.

Ca realitate complexă, multidimensională, structura socială presu­pune corelaţia dinamică a sistemelor de structuri aparţinând diverselor modalităţi de organizare a populaţiei, rezultate din numeroase relaţii interumane. Constituirea unei comunităţi sau grupări sociale relativ sta­bile este condiţionată de cristalizarea unei anumite configuraţii de rapor­turi între membrii ei, de conturarea unor invariaţii care permit stabilita­tea organizării, precum şi de mecanismele şi codurile de funcţionare ale acestora, de caracterul lor determinant în raport cu indivizii umani.

Constituirea unei structuri atât pentru societate în general, cât şi pentru fiecare componentă a ei, constituie o legitate, care conferă an­samblului o anumită autonomie, precum şi posibilitatea unor modifi­cări între limitele definite de structură.

Structura socială înglobează totalitatea relaţiilor dintre şi din in­teriorul diferitelor forme de convieţuire şi activitate umană în cadrul societăţii aflate pe o anumită treaptă de dezvoltare social-economică. Modul de ordonare şi armonizare a instituţiilor fundamentale şi echili­brul lor constituie structura societăţii. Structura unei societăţi vsn&7& după epoci şi după instituţia fundamentală, care într-un anumit mo­ment are rolul de ordonator şi de armonizator al celorlalte instituţii.întru conturarea conţinutului conceptelor de structură socială în li­teratura de specialitate au fost exprimate mai multe puncte de vedere. Unii cercetători identifică structura socială cu structura de clasă sau cu structura economică.

Structura de clasă reprezintă unul dintre elementele de bază ale structurii sociale, ea având un conţinut mult mai restrâns decât cea socială. În general, structura de clasă cuprinde clasele şi categoriile sociale existente într-o societate dată, precum şi relaţiile dintre ele.

Structura economică reprezintă totalitatea relaţiilor de producţie la o etapă determinată a dezvoltării sociale. Rezultă că structura socială nu poate fi confundată cu structura economică, nici cu structura de clasă. Structura socială are un conţinut complex, cuprinzând structura de clasă, structura politică, ideologică, structura populaţiei pe profesii, ocupaţii, pe ramuri economico-sociale, pe sexe, vârste, naţionalităţi, pe tipuri de aşezări umane, precum şi relaţiile relativ stabile din interiorul fiecărui element component şi relaţiile dintre aceste elemente.

Deci, în determinarea structurii sociale se porneşte de la identifi­carea componentelor sistemului social, şi anume: populaţia organizată într-o comunitate statală, familia ca grup social comunitar specific, colectivităţile teritoriale (satul, oraşul), clasele, categoriile şi grupurile sociale, categoriile ocupaţionale şi profesionale etc. Structura socială este tiparul recurent al relaţiilor dintre elementele societăţii, printre care putem menţiona statusul şi rolul, organizaţiile şi instituţiile socia­le, grupurile şi comunităţile umane.

Noţiunea de structură socială este un instrument cu ajutorul căruia pot fi exprimate trăsăturile grupurilor sociale, ale unei societăţi concre­te, precum şi relaţiile specifice dintre indivizi, factorii şi modalităţile care influenţează evoluţia societăţii. Astfel, structura socială reflectă:

modalităţile de instituire şi de funcţionare a grupurilor sociale;

componenţa de clasă şi socioocupaţională a lor;

legăturile ce există între grupurile şi clasele sociale;

locul şi rolul lor în sistemul social la o anumită treaptă de dez­voltare a societăţii.

Structura socială este determinată de: structura economică a societă­ţii; de nivelul de dezvoltare a foiţelor de producţie; de diviziunea socială a muncii; de tipul şi forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie.

Structura unei societăţi are câteva caracteristici de baza. Astfel:

• din punct de vedere sociologic, structura este un tot unitar în de­venire; ea reflectă o realitate conjuncturală şi de aceea stabilitatea sa nu poate fi decât relativă;
• structura socială se află într-un echilibru instabil, care se reface fără încetare într-o multitudine de ierarhii ce se schimbă într-un cadru societal printr-o mişcare de structurare şi restructurare;
• în interiorul structurii orice schimbare adusă unui element atrage modificări în celelalte.

Într-o primă accepţie structura socială poate fi înţeleasă ca ansamblu de relaţii sociale. Relaţiile dintre clasele sociale ne dau structura de clasă, ca nivel de bază al structurii sociale. Între structura socială şi relaţiile so­ciale există anumite legături reale determinate de faptul că societatea îşi asigură valoarea datorită relaţiilor ce se dezvoltă între membrii săi. Aceste legături sunt diverse şi au efecte directe sau indirecte asupra societăţii. Relaţiile sociale sunt determinate de necesitatea satisfacerii nevoilor şi a intereselor sociale ale indivizilor. Durabilitatea relaţiilor sociale presupu­ne obţinerea unor anumite canoane comportamentale. Acţiunile şi interac­ţiunile contactuale dau naştere proceselor cu caracter social de cooperare sau de opoziţie. Ca rezultat al acestor interacţiuni în societate iau naştere nişte sisteme de relaţii sociale pe care ea fie că le acceptă, fie că le respin­ge. Ca urmare, diferite categorii şi straturi sociale ale structurii îşi impun funcţiile lor deosebite, se dezvoltă în anumite direcţii, provocând unele schimbări ierarhice de subordonare sau supraordonare. Rolul principal revine însă relaţiilor care declanşează şi stimulează procesele sociale cu efecte pozitive asupra dezvoltării sociale ascendente şi care răspund nece­sităţilor comune ale unui număr mare de membri ai societăţii cum sunt grupurile, păturile şi clasele sociale. Astfel, oamenii deţinând anumite poziţii vor dezvolta cu prioritate acele relaţii care corespund aspiraţiilor lor şi locului pe care îl ocupă ei în societate.

A.R. Radclijfe-Brown susţine că „componentele structurii sociale sunt fiinţele umane, structura însăşi însemnând o dispunere a persoa­nelor în relaţii diferite şi reglementate instituţional".

Studiul obiectiv şi sistematic al structurii sociale guvernează ex­plicaţii dintre cele mai substanţiale referitoare la:

activitatea oamenilor şi modul lor de viaţă istoriceşte determinat;

mărimea şi caracteristicile diferitelor comunităţi umane, colec­tivităţi, clase, categorii, grupuri şi straturi sociale;

sesizarea mutaţiilor intervenite în privinţa poziţiilor sociale ale indivizilor şi grupurilor, ale statusului lor social;

modul în care se realizează principiile echităţii sociale şi care asigură şansele de acces social, politic, profesional, cultural;

sursele şi distribuţia prestigiului social şi a recompenselor etc.
Supusă determinărilor multiple, structura socială dispune şi de o anumită autonomie, având o legitate proprie de evoluţie care caracte­rizează procesul neîntrerupt de transmitere a ei de la o generaţie la alta. în perioada de relativă stabilitate a structurii sociale, ca urmare a menţinerii societăţii pe aceleaşi coordonate, predomină procesele de autoreproducere socială de la o generaţie la alta. Atunci când societa­tea se află într-o etapă de tranziţie de la un tip sau nivel de dezvoltare la altul predomină însă procesele de mobilitate socială.

Structura socială are o valoare euristică importantă şi în cadrul ana­lizelor antropologice asupra culturii şi asupra personalităţii, concept esenţial pentru cercetarea sociologică. Structura socială permite desfă­şurarea multiplelor elemente ce intră în componenţa unei culturi, dat fiind aspectul general al acesteia. Spectrul de variaţie al unui element în cadrul culturii respective depinde de gradul de diferenţiere internă a so­cietăţii în cauză. Structura socială conferă, de asemenea, ordine interioa­ră unei culturi, căci pattern-ul depinde de măsura în care membrii unei comunităţi îşi recunosc reciproc rolurile în sistemul social.

În ceea ce priveşte personalitatea, ea este, în esenţă, ceea ce indi­vidul datorează societăţii şi culturii, căci, de cele mai multe ori, chiar prin naştere individul se plasează într-o structură socială.

Prin funcţia sa ordonatoare exercitată asupra culturii şi personali­tăţii structura socială contribuie la constituirea, dar mai ales la reglarea acelei colectivităţi în care fiinţa umană îşi duce existenţa. Individul uman face parte dintr-o serie de colectivităţi mai largi sau mai restrân­se, colectivităţi de trai şi de muncă, a căror influenţă o resimte nemij­locit în viaţa sa cotidiană şi în care ocupă poziţii determinate ce-i ca­racterizează individualitatea. Individul se raportează la societate ne­mijlocit prin intermediul palierelor structurii sociale.