În prezent este unanim recunoscut faptul că valoarea unei administraţii constă, nu atât în mijloacele materiale sau financiare de care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în vedere faptul că în mare măsură realizarea deciziilor politice, progresul economico-social general depind de calitatea administraţiei, este de înţeles atenţia deosebită ce trebuie acordată problemei formării, a pregătirii personalului din acest important domeniu de activitate[1].
După cum cunoaştem, formele şi domeniile de acţiune ale administraţiei publice sunt extrem de variate, de unde deducem că acest caracter multilateral şi specializat al activităţii la care ne referim determină implicit specializarea funcţiilor în administraţia publică.
De altfel, în abordarea problemei pregătirii personalului pentru administraţia publică, trebuie să facem deosebire între pregătirea necesară pentru funcţiile administrative de conducere la nivel superior, care au un pronunţat caracter politic, funcţiile administrative de specialitate de nivel superior şi funcţiile pentru care este necesară doar o pregătire medie.
Formarea, pregătirea personalului pentru funcţii de conducere la nivel superior cu un pronunţat caracter politic, considerăm că presupune - pe lângă absolvirea unui institut de învăţământ superior - şi o pregătire temeinică în cadrul unei şcoli superioare, mai ales în probleme de organizare şi conducere.
Formarea personalului ce ocupă funcţii administrative de specialitate la nivel superior se realizează în cadrul învăţământului universitar. În funcţie de ramura sau domeniul de activitate al autorităţii administrative respective (finanţe, planificare, construcţii, industrie, agricultură, arhitectură, învăţământ, cultură, sănătate, comerţ etc.). În cadrul acestor autorităţi lucrează economişti, jurişti, arhitecţi, profesori, ingineri etc. Necesitatea prezenţei unor specialişti în funcţiile administrative de specialitate de nivel superior din cadrul diferitelor autorităţi ale administraţiei publice este incontestabilă.
Între modalităţile de formare a personalului pentru administraţia publică, menţionăm, de asemenea, formarea la locul de muncă.
Indiferent de modalitatea de formare, având permanent în vedere că "administraţia înseamnă a conduce cu oameni o acţiune determinată în favoarea altor oameni"[2] şi că valoarea unei administraţii, eficienţa ei depind, în primul rând, de valoarea şi productivitatea oamenilor ce o compun, este cazul să avem permanent în vedere necesitatea realizării unei formări, a unei pregătiri cât mai complete a acestora. Acest deziderat poate fi realizat printr-o pregătire profesională teoretică şi practică corespunzătoare.
Pregătirea profesională teoretică şi practică a personalului din administraţia publică trebuie avută în vedere în acţiunea de formare a acestora, pornind de la caracterul multilateral şi specializat al activităţii în administraţia publică, caracter ce determină şi o pregătire profesională diferenţiată.[3] Astfel, pe lângă o temeinică pregătire în domeniul dreptului şi a ştiinţei administraţiei, competenţa profesională presupune: sumum de cunoştinţe de specialitate (proprii ramurii sau domeniului în care acţionează respectiva autoritate a administraţiei publice), experienţa în domeniu, uşurinţa de a pune în aplicare aptitudinile intelectuale, precum şi ansamblul de atitudini ce predispun persoana la aplicarea tuturor posibilităţilor sale intelectuale. Pentru a se obţine o asemenea competenţă profesională, este necesar ca în toate sistemele ce asigură formarea, pregătirea personalului pentru administraţia publică, să existe pe de o parte o strânsă legătură între procesul de învăţământ şi cercetare (în vederea îmbogăţirii permanente a programelor de învăţământ cu cele mai noi cuceriri ale gândirii contemporane), iar, pe de altă parte, să se realizeze o mai bună legătură între învăţământ şi practică.
Procesul de identificare a necesităţilor generale de formare (cunoştinţe, aptitudini, atitudini, experienţe), pe diferite categorii de funcţii, cât şi a perfecţionării profesionale, trebuie să aibă în vedere faptul că în condiţiile schimbărilor fundamentale pe care le travesează administraţia publică şi în general societatea românească, anumite "categorii de cunoştinţe" reprezintă o noutate. Unele dintre ele pot fi abordate la nivel de formare, altele la nivel de perfecţionare/specializare, iar altele, facultativ, pentru o "reculturalizare" în noul context administrativ. În acest sens, şi numai cu titlu de sugestie, putem afirma că nevoia de formare/perfecţionare la nivel de cunoştinţe poate fi prezentată sub forma unor module, iar acestea pot fi detaliate pe teme, avându-se în vedere interviuri şi chestionare aplicate funcţionarilor publici, precum şi responsabilităţile şi sarcinile rezultate din fişa postului.
Principalele module ar fi: drept administrativ; managementul general; resursele umane în administraţia publică; tehnici de comunicare; informatica în administraţia publică; finanţele publice şi bugetele locale; urbanism şi amenajarea teritoriului; servicii publice; economia de piaţă; protecţia mediului înconjurător; sisteme de administraţie publică locală din ţări democratice.
Precizăm că propunerile de formare prezentate sub forma modulelor vizează o pregătire generală aplicabilă funcţiilor de conducere din administraţia publică, având în vedere principiul potrivit căruia pentru a imprima necesitatea formării şi a o încuraja, conducătorii trebuie să fie ei înşişi pregătiţi. Ei ar trebui să fie primii instructori ai colaboratorilor.
[1] Carl E.Lutrin/Allen K.Settle, American Public Administration. Concepts and cases, Third Edition, Prentice-Hall, Inc., Enflewood, New Jersey, 1985; Boutall Trevor, La guida del buon manager, Ed.Franco Angeli, Milano, 1998
[2]Escoube Pierre, Les Hommes dans l'Administration, în "Traité de Science Administrative", Mouton, Paris, 1966
[3] The Educaton and Training of Public Servants, published by NISPHcee, Portoroz, 1994