Din perspectivă istorică, structura socială trebuie privită datorită mecanismelor care o determină şi care dau stratificării o dimensiune dinamică în corelaţie cu structura de clasă. Pentru exercitarea funcţiilor sociale societatea şi-a creat organele sale care au o înfăţişare diferită, o poziţie socială specială, după cum fiecare se integrează în structura societăţii. Organele funcţionale cele mai evidente sunt clasele sociale.
Conceptul „clasă" provine de la latinescul clasis - ordin, clasă, categorie, specie.
Clasa socială este o formă de stratificare în care apartenenţa la diferite grupuri sociale şi relaţiile dintre acestea sunt determinate în primul rând de criterii economice.
Acest tip de stratificare caracteristic pentru societăţile moderne nu implică transformarea automată a unor privilegii ereditare (deşi, în realitate, originea socială influenţează şansele de vârstă ale indivizilor, fiind completamente laicizat şi nesancţionat prin reglementări). Alte forme de stratificare funcţionează în baza unor criterii religioase (sistemul castelor) sau în funcţie de anumite ierarhii ale prestigiului (sistemele premoderne structurate pe grupuri de status), ambele sisteme fiind instituţionalizate formal şi guvernate de transmiterea ereditară a poziţiilor sociale (împreună cu privilegiile pe care acestea le implică).
Dintre toate conceptele folosite de sociologi pentru deservirea şi explicarea relaţiilor sociale, clasa socială este, probabil, cea mai confuză şi mai insuficient definită. Aceasta în pofida faptului că dezvoltarea sociologiei ca disciplină academică în Europa a fost strâns legată de analiza problemelor referitoare la clasă. Totuşi, conceptul de clasă continuă să fie învăluit de multă ambiguitate şi incertitudine din cauza impreciziei definiţiei şi a terminologiei.
Problema claselor sociale a preocupat majoritatea sociologilor şi a oamenilor politici, indiferent de poziţiile sociale, politice, atitudinea lor practică, deoarece toţi au constatat existenţa unor grupuri sociale cu feluri deosebite de viaţă şi cu interese opuse în cadrul aceleiaşi societăţi.
Printre numeroasele teorii asupra claselor sociale putem deosebi câteva tipice, fundamentale: concepţia naturalist-biologică a claselor; teoria psihologică; teoria economică; teoria sociologică.
Prima teorie, naturalist-biologică, încearcă să explice formarea claselor sociale prin deosebirile naturale, fizice sau psihice dintre oameni. Platon afirmă în Statul că oamenii sunt fraţi, însă Dumnezeu a stabilit de la început deosebiri între ei şi a pus în sufletul unora - al celor chemaţi să conducă - aur, în sufletul războinicilor -argint, iar pentru agricultori şi ceilalţi a rezervat numai fier şi aramă. Platon deosebeşte clasele sociale după dispoziţiile spirituale ale oamenilor. Aristotel, vorbind despre sclavie, susţine că sunt popoare şi indivizi născuţi să fie sclavi, deoarece în sufletul lor ar exista ceva specific, care îi împiedică de a se ridica mai sus. Aceeaşi idee o găsim la Otto Ammon, care explică întreaga ordine socială prin ideea de evoluţie naturală. El porneşte de la ideea că omul este, înainte de toate, o fiinţă naturală, cu dispoziţii psihice variabile de la individ la individ. Societatea trebuie privită ca o treaptă a evoluţiei universale, condiţionată de legile naturii, în special de cele biologice - de reproducere şi de ereditate. Oamenii, deosebiţi prin dispoziţiile naturale cu care vin pe lume, prin ereditate, formează clasele sociale inegale între ele, care nu pot avea aceeaşi valoare şi nici nu pot exercita aceleaşi funcţii. Deci, fundamentul claselor este însăşi natura omului. Pentru a explica deosebirile şi luptele dintre clasele sociale, Gobineau introduce ideea de rasă. În procesul politic şi social, rasa superioară coincide întotdeauna cu clasa superioară, de aceea în toate statele, unde au avut loc lupte între populaţii de rase diferite, constatăm că aristocraţia îşi are originea în rasa superioară, pe când clasele de jos îşi au originea în rasa inferioară. Aşadar, clasele sociale ar fi, potrivit concepţiei naturaliste, grupuri de oameni distincte, cu însuşiri şi drepturi sociale diferite stabilite în baza deosebirilor naturale dintre ei.
O altă concepţie accentuează elementul psihologic-moral ca fundament al claselor. Schmoller defineşte clasele ca nişte grupe existente într-o societate organizată, în care predomină diviziunea muncii, excluzând orice legătură de sânge, sex, rudenie etc. Clasele se bazează „pe însuşiri şi condiţii de viaţă identice, pe o activitate profesională sau pe o muncă identică, pe avuţie identică, pe o participare identică la ordinea economică sau politică, pe rang şi pe interese de orice fel identice", adăugând la aceste legături şi conştiinţa de această comunitate de interese. Prin urmare, după Schmoller, condiţiile necesare pentru formarea claselor sunt: diviziunea muncii, identitatea de profesiune şi muncă şi conştiinţa de această identitate.
În aceeaşi ordine de idei, Schmoller menţionează că în viaţa unui popor se constată două tendinţe care necontenit se influenţează şi se limitează reciproc, dând naştere la două procese spirituale diferite, uneori opuse reciproc, şi anume: o tendinţă de unire spirituală cu întregul grup din care face parte un individ şi al doilea - tendinţa de alipire la un grup special mai restrâns, cu care el are o comunitate de interese proprii, deosebite şi nu arareori opuse chiar intereselor altor grupuri şi ale societăţii întregi.
Clasele apar în acest mod ca nişte părţi ale unui întreg tot mai mare care devine un ansamblu de grupuri sau unităţi speciale. Prin urmare, clasele sociale sunt produse de interese, idei şi sentimente colective, care produc o conştiinţă proprie, conştiinţa de clasă, în baza căreia membrii luptă pentru apărarea intereselor speciale ale clasei la care aparţin. în general, problema claselor sociale trebuie privită, după Schmoller, sub două aspecte:
1)cel psihologic şi moral; şi 2)cel economic şi politic.
Clasa socială presupune „o anumită evoluţie psihico-morală, precum şi existenţa unor sentimente foarte puternice de legătură cu comunitatea, lipsa individualismului şi a piedicilor care se opun organizării". în concluzie, putem afirma că clasele corespund unor însuşiri şi profesiuni speciale, fiind bazate pe conştiinţa de interese comune.
De o anumită popularitate s-a bucurat şi teoria economică asupra claselor sociale. K.Bucher combate concepţia lui Schmoller, susţinând că nu deosebirea de profesiune produce clasele sociale, ci diferenţa de avere şi venit. Aceasta este cauza principală a diviziunii muncii şi a profesiunilor. La greci şi la romani, precum şi la germanii din Evul mediu, clasele au apărut pretutindeni mai întâi ca clase de avere şi abia mai târziu au devenit clase profesionale, căci orice om îşi alege profesiunea după venitul pe care îl are şi după mijloacele care îi stau la îndemână. Chiar rangul social al unei clase deja bine stabilite poate creşte o dată cu averea. După K.Bucher, clasele profesionale sunt în realitate clase de avere, iar formarea claselor sociale în genere depinde de deosebirea de avere dintre oameni.
Concepţia economică a claselor accentuează ca factor fundamental repartiţia proprietăţii, inegalitatea de posedare a bunurilor. L.Stein susţine că diferenţa de proprietate produce clasele sociale. După el, prin clasă socială trebuie să înţelegem „totalitatea celor care au o situaţie socială identică în baza unei situaţii economice identice". împărţirea drepturilor şi a funcţiilor în societate şi diferenţierea întregului fel de viaţă se face pornindu-se de la deosebirile de avere. Ordinea claselor sociale depinde deci de procesul economic. Mai întâi avem de-a face cu clasele economice, clase de avere, prin dobândirea de drepturi şi de funcţiuni speciale, care devin apoi clase sociale. în societăţile primitive nu existau clase, pentru că lipsea proprietatea indiviuală şi, de fapt, nu erau deosebiri de avere. Proprietatea era egal repartizată între toţi oamenii. Deşi exista proprietate individuală, nu se constatau deosebiri economice importante. în faza a treia, susţine L.Stein, când societatea este complet dezvoltată şi complicată, apar clasele sociale. Principiul care determină evoluţia socială este creşterea averii, interesul social nefiind altceva decât tendinţa de a dobândi bunuri cât mai mari.
Clasele se pot deosebi, în concepţia lui L.Stein, după două criterii, şi anume: unul cantitativ şi altul calitativ, adică după mărimea averii şi după factorul prin care se dobândeşte averea. în conformitate cu criteriul cantitativ se disting trei clase:
clasa celor care nu au cât le trebuie pentru a-şi satisface trebuinţele;
clasa celor care au destul pentru a-şi satisface nevoile;
clasa celor care au mai mult decât e necesar pentru trebuinţele lor.
Conform celui de-al doilea criteriu, se deosebesc două clase fundamentale:
clasa celor care deţin mijloacele de producere;
clasa proletarilor care reprezintă forţa de muncă.
Altfel spus, părţi ale întregului - ale societăţii sunt capitaliştii şi muncitorii.
Cel mai mare reprezentant al concepţiei economice a claselor sociale este Karl Marx. Prin clasă el înţelege o colectivitate de familii legate aşa de strâns prin idei, interese economice şi tradiţii, încât aceasta apare ca o adevărată persoană cu conştiinţă proprie.
În general, clasa socială este pentru Marx un fenomen istoric, empiric, nu o formă oarecum apriorică absolut necesară a vieţii sociale. Apariţia ei a fost determinată de cauze istorice, care pot fi găsite uşor studiindu-se viaţa economică a societăţii, felul ei de producţie şi modul de repartiţie a bunurilor (aceasta din urmă fiind specifică sistemului capitalist de producţie).
Pentru Stein şi pentru Bucher, averea constituie baza diferenţierii claselor sociale; pentru Marx însă felul de producţie şi de distribuţie a bunurilor determină caracterul claselor, care apar astfel ca rezultat al procesului de producţie. Prin urmare, clasa cuprinde pe toţi cei care sunt încadraţi în aceleaşi activităţi economice, ea presupune deci o identitate de poziţie în relaţiile de producţie. Nu diferenţa de avere sau de venit, nici identitatea de profesiune, ci felul de activitate economică şi poziţia în cadrul unor raporturi economice determină apariţia clasei sociale. Clasele sociale sunt produse ale evoluţiei economice, ele s-au născut din anumite forme economice. Indiferent de mărimea averii şi de cantitatea venitului, indivizii cu poziţie identică în procesul de producţie formează o clasă. Marx susţine că toţi cei care sunt exploataţi prin plusvaloare aparţin proletariatului, indiferent dacă sunt profesori, secretari sau servitori.
Diferenţierea economică de producţie şi de distribuţie nu e de ajuns pentru naşterea claselor sociale, ci e nevoie de încă un element, anume - de o conştiinţă de clasă, de conştiinţa de interese comune grupului de oameni, de identitatea poziţiei sociale şi în relaţiile de producţie. Această conştiinţă face clasele să se deosebească unele de altele şi să devină chiar ostile în raporturile lor.
Fiind o categorie istorică, clasele nu rămân fixate o dată pentru totdeauna, ci se modifică necontenit, iar modificarea lor constituie procesul de evoluţie socială. în explicarea genezei claselor, factorul economic a avut, desigur, un rol important, dar nu el singur a creat clasele şi nu constituie decât unul din elementele esenţiale ale clasei. De aceea, trebuie să încercăm a găsi o altă explicare a apariţiei claselor sociale, fără a pierde din vedere viaţa socială în integritatea sa, căci anume ea determină apariţia claselor.
Din punct de vedere sociologic, clasa socială este o grupare de oameni bazată pe interese şi funcţiuni sociale identice. Procesul care explică formarea claselor este diviziunea muncii, nu doar în sensul de muncă economică, ci de activitate socială în genere. Clasele sociale apar aici ca nişte organizaţii de oameni în vederea exercitării unor anumite funcţiuni sociale. Toţi indivizii care exercită aceeaşi funcţiune alcătuiesc o clasă. Pentru Durkheim, clasele sociale sunt rezultatul diviziunii funcţiunii, care se complică de îndată ce societatea organizată în forme politice se diferenţiază.
Deci, clasele sociale cuprind în esenţa lor un element individualizator, anume - interesul economic, special pentru fiecare şi adesea contrar interesului altor clase. Ele reprezintă în acelaşi timp şi funcţiuni diferenţiate ale totului social, cu o valoare, o ierarhie şi un nivel de viaţă diferite. Din cele expuse putem constata că apariţia claselor este legată de procesul de diferenţiere socială şi de viaţa economică, în special de formarea proprietăţii individuale. Dar ele îmbină, în acelaşi timp, procesul de diferenţiere cu acela de integrare, căci membrii care exercită aceeaşi funcţiune, dar care se deosebesc de alţii, se unesc şi, în baza situaţiei lor economice şi a intereselor comune, formează clasa socială.