Pin It

Se poate afirma că, la o primă examinare, viaţa socială reprezintă un ansamblu de fapte sociale, rezultate ale activităţii colective a oamenilor, în a căror apariţie şi desfăşurare sunt implicaţi indivizi, colectivităţi uma­ne, însă nu tot ceea ce se întâmplă în cadrul societăţii este un fapt social, deoarece sunt o mulţime de fapte realizate de indivizi, având un caracter pur personal. Spre exemplu, nu prezintă nici un interes pentru societate cum îşi aranjează cineva cărţile în bibliotecă, câte unităţi de mobilier are etc, acestea fiind fapte absolut particulare. De asemenea, nu poate fi con­siderat social faptul săvârşit de mai multe persoane concomitent. Este sugestiv exemplul prezentat de M.Weber în confirmarea acestei idei: dacă atunci când începe să plouă, mai mulţi trecători de pe stradă deschid um­brelele, nu putem spune că ne aflăm în faţa unui fapt social, căci fiecare a procedat astfel din propria necesitate de a se apăra de ploaie. Asemănarea exterioară a acţiunilor individuale nu dă naştere socialului. Ce este un fapt social? Se cunosc mai multe interpretări ale faptului social, mai importan­te fiind cea a lui G.Tarde şi a lui Em. Durkheim.

Gabriel Tarde consideră drept fapt social orice acţiune săvârşită de un individ, având drept model pe altcineva. Astfel, faptul social este rezultatul contactului a două sau a mai multor conştiinţe, care se află în raport de imitaţie. Deci, orice acţiune individuală devine socia­lă imediat ce este imitată de alţii.

Emile Durkheim, din contra, atribuie faptului social alte caracteristici şi-1 explică în alt mod. în lucrarea sa Le regles de la methode sociologi-que (1895) sociologul francez caracterizează faptele sociale ca fiind: lucruri exterioare individului, care exercită o presiune asupra acestuia,
având un rol coercitiv.

Em. Durkheim este preocupat în special de realitatea societăţii redată sintetic prin conceptul de fapt social şi exprimată sugestiv prin ceea ce el consideră a fi morfologia socială. Fără îndoială, este corect a păstra numele de morfologie pentru faptele sociale, care privesc sub­stratul social, dar cu condiţia de a nu pierde din vedere că ele sunt de aceeaşi natură ca şi celelalte. De aici decurge concluzia că regula fun­damentală a metodologiei sociologice este aceea de a considera faptele sociale ca fiind lucruri.

Faptul social este privit, prin urmare, din afara individului parti­cular şi exercită asupra acestuia o acţiune cu caracter coercitiv.

Într-adevăr, sunt unele fapte care se impun individului de la naştere, existând deci înaintea lui şi în afara conştiinţei sale. Spre exemplu, limba­jul, familia, sistemul economic, obiceiurile, normele morale, legile juridi­ce etc, pe care individul nu le poate neglija dacă vrea să trăiască în socie­tate. E posibil ca individul nici să nu simtă constrângerea lor, dacă li se supune benevol, însă o simte destul de bine în caz de opunere, rezistenţă. Chiar dacă nu este vorba întotdeauna de o constrângere legală, există o presiune a opiniei publice, care dezaprobă, laudă sau ridiculizează anumi­te acţiuni. în fine, persoana care nu se supune anumitor fapte este în im­posibilitatea de a întreţine relaţii sociale, căci nimeni nu poate vorbi altă limbă decât cea cunoscută în societate şi nici nu poate face alte fapte de­cât cele permise de obicei şi de lege. Deci, faptele sociale "înfăţişează caractere foarte speciale: ele constau din feluri de a lucra, de a gândi, de a simţi şi de a fi exterioare individului şi sunt înzestrate cu o putere de con­strângere în virtutea căreia ele se impun lui".

În legătură cu modul cum a fost concepută constrângerea socială de Em.Durkheim, menţionăm că respectiva nu era considerată ca fiind un produs artificial, rezultat al unor convenţii voite, ci ca fiind un produs al realităţii sociale, deosebindu-se de necesitatea din natură prin aceea că este o constrângere mai mult morală, datorită prestigiului cu care se investesc anumite "reprezentări sociale". Anume pe această bază în societate există loc pentru o anumită libertate individuală, pentru acţiunea umană.

Deşi faptele sociale constau din reprezentări şi acţiuni (deci din elemente psihice), totuşi Em. Durkheim le delimitează de fenomenele psihice, deoarece acestea există numai în conştiinţa individuală, iar faptele sociale au alt substrat - societatea.

Societatea, prin natura sa, este o realitate specifică distinctă de reali­tăţile individuale şi, că orice fapt social, are drept cauză un alt fapt social şi niciodată nu va putea fi un fapt doar al psihologiei individuale.

În lucrarea de referinţă autorul menţionează că faptele sociale se de­osebesc calitativ de cele psihice, dar nu numai atât: "ele au un alt substrat, nu evoluează în acelaşi mediu, nu atârnă de aceleaşi condiţii"1.

După enumerarea şi analiza acestor caracteristici ale faptului so­cial, Durkheim stabileşte următoarea definiţie a acestuia: Faptul soci­al este orice fel de a face, fixat sau nu, capabil să exercite asupra individului o constrângere exterioară, care este generală în întinde­rea unei societăţi date, având o existenţă proprie, independentă de manifestările sale individuale.

Durkheim determină următoarele reguli "de aur" ale faptelor sociale:

1)   admiterea existenţei faptelor sociale. Faptele sociale, după Dur­kheim, sunt moduri de a acţiona, de a gândi şi de a simţi exterioare individului, care sunt dotate cu o putere de coerciţie şi care îi impun respect. Se impune un comentariu:

2) geneza faptelor sociale trebuie căutată în structura materială şi simbolică a societăţii şi mai puţin în gândirea sau conduita indi­viduală (ex.: îmbrăcămintea reflectă în felul său o constrângere externă, care poate să varieze de la o civilizaţie la alta);

3)  faptele sociale trebuie să fie considerate obiecte. Fiind detaşate de subiectele conştiente, faptele sociale sfârşesc prin constituirea unui material autonom asupra căruia se va concentra munca interpretată a sociologului.

Inspirat de Emil Durkheim, Marcel Mauss a lansat conceptul de fapt social total în lucrarea sa Essai sur le don scrisă în anul 1925. Ana­lizând darul - ca formă de schimb în societăţile arhaice,

  1. Mauss ajunge la concluzia ca aceste fenomene sunt în acelaţi timp juridice, economice, religioase etc, ele angajând întregul sistem social. Deci, autorul acordă preferinţă generalităţii unui fapt social vis-â-vis de exte­rioritatea lui în raport cu individul, ceea ce îi permite lui M.Mauss să definească că faptul social nu este real decât în raport cu sistemul. în consecinţă, avem în ştiinţa sociologică concepţii opuse ale faptului social: prima - a lui G.Tarde (care consideră faptul social drept o generali­zare a unui fapt individual), şi a doua - a lui Em.Durkheim (care nu­meşte fapt social ceea ce există mai întâi în conştiinţa grupului şi apoi în cea individuală). Sociologul român Petre Andrei menţionează că "în jurul acestor doi sociologi francezi se învârtesc toate aceste moduri de interpretare şi explicare a faptului social, căci teoria sinergiei sociale, de pildă, nu este altceva decât reluarea concepţiei lui Em. Durkheim, iar determinarea faptului social prin influenţa reciprocă a conştiinţelor in­dividuale nu e decât o altă formă a teoriei lui G.Tarde".