Administrație publică

Termenul "proces" este folosit nu numai în ştiinţele sociale, ci şi în fizică, chimie, geologie şi în alte ştiinţe. în limbajul curent, prin proces se înţelege, de obicei, o serie de fenomene legate între ele care produc un anumit efect. Proces este ruginirea fierului, arderea lemnu­lui în flăcări, putrezirea hârtiei, formarea cavernelor în plămânii celor bolnavi de tuberculoză, digerarea hranei; proces se numeşte, de ase­menea, creşterea numărului de cititori, fără să mai vorbim de faptul că de cele mai multe ori termenul de proces se asociază cu procesul de la tribunal şi părţile care se judecă. Observăm, la prima vedere, că în toa­te aceste exemple avem de-a face cu o serie de evenimente, fapte, cu persistenţa unui fenomen dat pe o perioadă mai îndelungată sau cu nişte schimbări care dau loc unor stări de lucruri, apărând o seamă de elemente noi în cadrul acestora. Astfel de procese au loc în număr in­finit în fiecare grup social şi în fiecare colectivitate. Apariţia sentimen­tului de prietenie între două persoane este, de asemenea, un proces în această accepţiune. Tot proces este formarea unei noi grupe de stu­denţi şi dezvoltarea legăturilor în cadrul ei. Proces este şi socializarea copilului, educarea şi formarea la şcoală, producerea de bunuri.

Toate procesele posibile dintre oameni se reduc la două mari ca­tegorii: procese de apropiere a oamenilor, adică procese care îi leagă pe oameni, şi procese de îndepărtare, adică procese care îi despart pe oameni. Sociologul german Leopold von Wiese le-a numit pe primele procese asociabile, distingând în cadrul lor patru categorii principale: de apropiere, de adaptare, de egalare şi de unire. Celelalte le-a denu­mit procese de bază, de acest tip: concurenţa, opoziţia şi conflictul. Fiecare din aceste procese din ambele categorii poate cunoaşte nenu­mărate subprocese;

Apariţia simultană a fenomenelor în proporţie de masă nu reprezintă întotdeauna un proces. Naşterea copiilor, mortalitatea, morbiditatea, în­cheierea unei căsătorii etc. sunt fenomene demografice, pe care demogra­fii câteodată le pot numi procese demografice, însă ele sunt mai curând un exemplu de apariţie masivă a fenomenelor rezultate din ciclul biologic al vieţii umane; ele se desfăşoară şi în rândul animalelor, dar nu le vom numi procese sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt.

În general, se apreciază că procesele sociale constituie complexe şi fenomene sociale cu o anumită direcţie de desfăşurare. Pentru ca faptele şi fenomenele sociale să genereze procese sociale, ele trebuie să satisfacă două condiţii:

să fie relativ omogene;

între ele să existe relaţii de dependenţă cauzală.
Caracteristicile de bază ale proceselor sociale sunt considerate a fi:

durata lungă, persistenţa mare în timp;

legătura lor de devenirea socială, de dinamismul social;

înscrierea lor într-o anumită tendinţă de schimbare.

De exemplu, creşterea organismului este un proces, deoarece stările ulterioare sunt determinate de către stările anterioare. Seriile de fapte şi fenomene care compun procesul permit să fie distinse în procesul cunoaşterii, să fie izolate din complexitatea altor fenomene, care au loc concomitent. Procesele au deci, metodologic vorbind, o anu­mită "axă", de-a lungul căreia se aranjează fenomenele sociale.

Numim procese sociale seriile de fenomene privind personalita­tea, grupurile, colectivităţile, în aşa fel încât acestea să fie doar serii de fenomene sociale. în societate au loc nenumărate procese în care fe­nomenele tehnice, economice, estetice, religioase şi altele se împletesc cu fenomenele sociale. Sociale sunt numai acele procese în care există serii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. Ast­fel, proces social va fi procesul de adaptare a personalităţii la noi con­diţii sociale şi structurale ale colectivităţii după trecerea în alt mediu; de exemplu, adaptarea ţăranului la activitatea din fabrică. Acest proces social este legat de totalitatea proceselor de industrializare sau urbani­zare. Procesul de reorganizare a grupului poate fi parte componentă a proceselor mai largi care au loc în societate, însă sociologul trebuie să-1 analizeze ca o serie de fenomene distincte din punct de vedere logic şi ontologic, ca o transformare a organizării şi structurii sociale.

Vom prezenta câteva exemple de procese sociale, deosebit de impor­tante pentru cercetările sociologice. Astfel de procese sunt, de pildă, soci­alizarea copilului, ca fiind o rezultantă a multiplelor interrelaţii dintre in­divid (în calitate de socializat) şi societate (în calitate de socializator). Personalitatea copilului este acel "ax", pe care se aranjează toate fenome­nele care compun procesul de socializare; reacţiile copilului şi transfor­marea personalităţii lui unesc toate aceste fenomene într-un şir mai mult sau mai puţin coerent. La fel, dezvoltarea unui anumit grup social este un proces social, deoarece aici acest "ax" este identitatea grupului, iar conti­nuitatea seriei constă în aceea că fiecare treaptă de dezvoltare atinsă, fie­care stadiu de organizare şi structură influenţează asupra treptelor urmă­toare, deoarece grupul îşi menţine identitatea, procesul este continuu, iar fenomenele care compun această serie sunt fenomene sociale în accepţiu­nea strictă a acestui cuvânt.

În genere vorbind, putem caracteriza procesele sociale în funcţie de ceea ce asigură identitatea şi continuitatea lor, în funcţie de siste­mul în care se desfăşoară seriile de fenomene care compun un proces:

Procese intrapersonale, care sunt de cele mai multe ori fenome­ne psihice, dar unele dintre ele pot avea un caracter social. Cercetarea proceselor intrapersonale îi revine psihologiei sociale.

Procese care au loc între doi indivizi: apariţia relaţiilor de dife­rite tipuri, ca de exemplu: adaptarea, colaborarea, prietenia, conflictul, duşmănia. La apariţia acestor relaţii se poate privi ca la o serie de fe­nomene legate, care se schimbă prin interacţiunile reciproce, prin aprecieri, prin moduri de percepţie, prin raportări ale comportărilor la situaţiile sociale, prin interpretarea comportărilor etc.

Procesele care au loc între individ şi grup. Individul interacţionează cu membrii grupului, cu valorile stabilite de către un grup oare­care, cu modelele de conduită ale acestui grup şi cu mecanismele con­trolului social. Aici vom întâlni astfel de procese cum ar fi subordona­rea, identificarea, aspiraţia spre dominaţie, opoziţia, revolta, separarea etc. Aceste procese se compun din numeroase fenomene şi atitudini.

În mod analog, putem examina procesele care au loc între două grupuri. Relaţiile dintre două grupuri se pot desfăşura la nivelul relaţiilor dintre membrii grupului. La fel ca şi procesele care se desfăşoară între individ şi grup, tot astfel putem cerceta procesele sub diferite aspecte. Ne
interesează mai ales seriile de fenomene temporare dintre grupuri, care alcătuiesc procesele de colaborare, coexistenţă paşnică, ajutor reciproc, toleranţă, aversiune, concurenţă, conflict, duşmănie, luptă, iar între state acestea pot duce la război economic, psihologic sau război armat. Seriile de fenomene care compun procesele apar doar în timpul unor fapte con­crete, deci aceste fapte reprezintă "axul" respectivelor procese.

Unele procese pot schimba organizarea şi structura grupurilor. Acestea sunt procesele de dezvoltare, decadenţă, reorganizare, de dezor­ganizare a mobilităţii sociale, de modernizare etc. Schimbările de structură pot fi determinate de apariţia elementelor noi şi de modificarea relaţiilor
dintre elementele existente, adică de schimbările privind modalităţile de ierarhizare reciprocă a acestor elemente şi de dispariţia anumitor factori. Procesele apărute în baza organizării sunt determinate de apariţia unor noi modele de conduită şi a schimbărilor din sistemul controlului social în ba­za dispoziţiei sau apariţiei unor noi instituţii. Aceste procese trebuie anali­zate la diferite niveluri ale structurii grupurilor. Grupurile cu structuri sim­ple au alte procese decât grupurile cu structuri complexe. Analizând pro­cesele sociale la scara macro, de exemplu, schimbarea structurii de clasă a societăţii, distingem caracterul derivatoriu, în raport cu nenumărate fapte, fenomene şi procese tehnice şi economice, care sunt dependente de multiple procese ce derulează la nivelul social-economic al societăţii.

În sociologie s-a încercat identificarea unor criterii de clasificare şi de stabilire, în această bază, a unor tipuri de procese sociale.

Spre exemplu, H.Fichte - sociolog american, descrie 6 tipuri de procese sociale referitoare la relaţiile ce concură la sociabilitate şi pe care le raportează la două tipuri (clase sau categorii): procese asociate şi procese disociate.

1)  procese asociate: cooperare; acomodare; asimilare;

2)  procese disociate: opoziţie; conflict; competiţie.

KFichte consideră că procesele de cooperare reprezintă modul nor­mal de viaţă în societate. El aduce elogiu cooperării, pledând pentru soli­daritatea umană raţională şi elevată, electivă. în acelaşi sens el consideră că procesele de cooperare constituie condiţia esenţială şi indispensabilă pentru menţinerea şi continuitatea grupurilor şi societăţilor.

Una din modalităţile de clasificare a proceselor sociale, mai larg acceptată, este următoarea:

după gradul de complexitate şi profunzime, pe care îl exprimă:

simple (fapte şi fenomene sociale omogene),

procese care exprimă schimbările şi transformările sociale,

procese prin care se realizează mutaţii semnificative în so­cial - care se referă la însăşi dezvoltarea sistemelor sau subsistemelor sociale,

procese de cea mai mare complexitate şi semnificaţie valo­rică, prin care se împlinesc progresele în diferitele sfere ale vieţii sociale sau în diferitele subsisteme ale sistemului so­cial global;

după criteriul intensităţii şi profunzimii, clasificarea acestora se poate realiza prin cuprinderea altor două categorii distincte, cum ar fi:

cele care exprimă transformările sociale de tipul evoluţiilor,

cele care exprimă transformările sociale de tipul revoluţiilor;

după sensul (sau direcţia) proceselor sociale:

procese evolutive, de dezvoltare şi progres social,

procese involutive sau de regres;

după gradul şi natura implicării agentului uman, deosebim procese:

spontane,

planificate;

din punctul de vedere al conţinutului lor complex (după natu­ra schimbărilor induse în diferitele compartimente unitare ale vieţii sociale), putem menţiona procese de modernizare, urbanizare etc;

după cadrul lor de desfăşurare, deosebim procese:

la nivelul individualităţii umane,

la nivelul relaţiilor interindividuale,

procese în cadrul grupurilor şi colectivităţilor umane etc;

în funcţie de semnificaţia proceselor sociale în dinamica soci­etăţii, diferenţiem procese:

de colaborare,

de concurenţă,

de conflict,

de organizare,

de dezorganizare etc;

după sfera de cuprindere:

regionale,

societale.

E necesar să facem câteva observaţii:

criteriile de clasificare menţionate nu sunt singurele posibil de utilizat;

procesele sociale reale nu pot fi, de regulă, încadrate doar în unul din tipurile menţionate;

fiecare proces social, pentru a putea fi deplin înţeles, trebuie abordat în toată complexitatea, concreteţea şi specificitatea sa.