Administrație publică

Viaţa socială este viaţă de grup. Indivizii trăiesc în familii, în gru­puri de activitate, grupuri de creaţie, grupuri şcolare. O persoană se naşte într-un grup social, dobândeşte primele experienţe într-un grup social, creşte şi se maturizează în grupuri sociale, îşi câştigă existenţa într-un grup social şi, de obicei, părăseşte această lume în contextul unei experienţe de grup.

"Grupul social" este un concept-cheie în sociologie, deoarece gru­pul social este un element component al oricărei întreprinderi, asociaţii, organizaţie sau instituţie socială. Acest concept acoperă o realitate foar­te vastă, de aceea, de multe ori, este utilizat în multe sensuri. Pentru în­ceput, putem evidenţia două accepţiuni ale conceptului de grup:

una mai generală, deci nespecifică, care desemnează prin grup orice reuniune, grupare de indivizi, indiferent de natura, orga­nizarea, relaţiile dintre membri. Prin adoptarea acestei accepţiuni
se greşeşte desemnând orice aglomeraţie umană, public spectator, categorie de indivizi ca fiind un grup;

     una mai specială, deci specifică, care desemnează un anumit tip de reuniune a unui număr de persoane în funcţie de anumiţi parametri.
Preluând această accepţiune, se poate spune că grupul social este un mediu şi spaţiu în care se desfăşoară viaţa şi activitatea oamenilor, un mod specific de organizare, interacţiuni, un centru activ, dinamic al schimbării, transformării, devenirii şi autodevenirii umane.

Când sociologii folosesc termenul de grup, ei au în vedere doi sau mai mulţi indivizi care au un sentiment comun de identitate şi se in­fluenţează reciproc pe căi organizate, în baza unui set comun de spe­ranţe referitoare la comportamentul fiecăruia. Grupul social este un ansamblu de persoane caracterizat de o anumită structură şi cu o cultu­ră specifică rezultate din relaţiile şi procesele psihosociale dezvoltate în cadrul său. Deci, grupul este ireductibil la simpla însumare sau alăturare a indivizilor. Nu toate adunările de indivizi sunt grupuri sociale. Oamenii care stau împreună într-un tren nu sunt necesarmente un grup. Membrii unui grup au un sentiment de identitate comună şi un set comun de speranţe, care le organizează interacţiunea.

Plecând de la existenţa şi manifestarea în practică a accepţiunii conform căreia o mulţime de indivizi reunesc sub denumirea de gru­puri umane o serie de alte concepte sociale şi din necesitatea de a face o delimitare între conceptul de grup social şi alte concepte, vom pre­zenta câteva din acestea.

Mulţimea se referă la un număr de persoane (de obicei mare) care se reunesc mai mult sau mai puţin întâmplător, care se întâmplă să fie pentru o perioadă oarecare de timp împreună şi care caută o satisfacere a trebuinţelor, dorinţelor individuale. De exemplu, aglomeraţia de pe un peron de gară, publicul unui spectacol, numărul de persoane aduna­te în jurul unei maşini accidentate. în cadrul mulţimii gradul de orga­nizare internă şi diferenţierea rolurilor este foarte slabă, relaţiile ce se stabilesc între indivizi fiind rezultatul contagiunii emoţionale.

Ceata presupune reuniunea voluntară a unor indivizi care se asea­mănă între ei din punctul de vedere al preocupărilor, idealurilor, prefe­rinţelor sau pur şi simplu pentru plăcerea de a fi împreună. De obicei, aceasta cuprinde un număr mic de membri, putând exista pentru o pe­rioadă de timp ce poate dura de la câteva ore până la câteva luni, având de asemenea un grad de organizare şi structurare relativ redus. Este vor­ba, de exemplu, despre cetele de copii, de adolescenţi, de delincvenţi. Raportându-ne la mulţime, putem spune că dacă mulţimea este o „sin­gurătate în comun", ceata este o „asemănare în comun."

Grupul social semnifică acea reuniune de persoane în număr mic, mijlociu sau mare, care se întâlnesc din când în când, în intervalele din­tre întâlniri manifestându-se o relativă permanenţă a scopurilor. întrucât în cadrul grupului scopurile fiecărui membru corespund intereselor co­mune ale tuturor membrilor, se poate vorbi de o oarecare structurare şi organizare internă, precum şi de o relativă diferenţiere a rolurilor mem­brilor săi. De exemplu, grup de elevi, de studenţi, de sportivi.

Ceea ce face ca grupul social să se deosebească de toate aceste concepte menţionate anterior, este existenţa şi manifestarea unor ele­mente specifice, care, de altfel, sunt absolut necesare constituirii şi existenţei grupului social. Acestea sunt:

prezenţa unui principiu de organizare, stabilirea unor obiec­tive şi sarcini comune, prezicerea unor modele de acţiune, structurarea unor relaţii ierarhice şi funcţionale, stabilirea şi recunoaşterea de către
membrii participanţi a unor mijloace de control şi de sancţiune;

existenţa unui sistem de valori şi atitudini comune. Atinge­rea obiectivelor stabilite de către grup obligă grupul să aleagă mereu între diferitele posibilităţi care apar şi între diferitele mijloace pe care
le are la dispoziţie. Aceste alegeri nu se pot face fără o raportare la anumite valori, de aceea în fiecare grup există o ierarhie a valorilor recunoscute, acceptate de membrii săi şi atitudini care corespund adeziunii profunde la aceste valori generale ale grupului. Aceste atitudini astfel create nasc coerenţa comportamentală a membrilor grupului;

sentimentul apartenenţei la grup („conştiinţa de noi") ce apa­re ca o expresie a coeziunii sociale a membrilor grupului în baza căre­ia se întemeiază comunitatea de voinţă şi acţiune a grupului. Această
„conştiinţă de noi" este elementul decisiv care ne permite să vorbim despre existenţa grupului social.

Intrarea într-un grup poate fi absolut întâmplătoare. Individul se naşte într-o anumită familie sau frecventează o anumită şcoală din car­tier. Totuşi, indivizii deseori se hotărăsc să intre în anumite grupuri. Această alegere pare să fie călăuzită de doi factori importanţi: apropi­erea şi asemănarea.

Grupurile sunt formate din indivizi care se influenţează reci­proc. Cu cât doi oameni sunt mai apropiaţi din punct de vedere fi­zic, cu atât mai mult creşte probabilitatea de a se vedea unul cu ce­lălalt, de a-şi vorbi, de a se socializa. însă crearea grupurilor socia­le nu depinde numai de apropierea fizică (geografică) a membrilor lor. Un alt factor în formarea grupurilor este asemănarea între indi­vizi. De regulă, oamenii preferă să se asocieze cu oameni ca ei în­şişi. Ei se simt mai confortabil în compania oamenilor cu care au interese, idei şi valori în comun. De asemenea, ei tind să se asocie­ze cu alţii care au caracteristici sociale asemănătoare, cum sunt ra­sa, religia, etnia şi clasa sau care se aseamănă ca vârstă, nivel de inteligenţă şi alte caracteristici personale.

Există trei procese centrale ale interacţiunii grupului: comunica­rea, conflictul şi coeziunea.

Comunicarea este, probabil, activitatea centrală a celor mai multe grupuri. Membrii se informează unul pe altul, se liniştesc unul pe al­tul, strigă unul la altul, se corectează unul pe altul. Pe scurt, ei comu­nică informaţii, sentimente şi atitudini. Comunicarea între membrii grupului nu se produce la întâmplare.

Procesul comunicării nu se realizează fără greutăţi. întotdeauna între cei doi termeni ai comunicării (emiţător şi receptor) există medi­ul, prin care se face transmiterea informaţiei căruia trebuie să i se acorde o importanţă deosebită, deoarece el poate deforma informaţia şi însuşi procesul de înţelegere. Astfel, pot exista unele obstacole, de natură diferită, care influenţează negativ comunicarea, şi anume:

materiale (tot felul de zgomote, nivelul tehnic existent);

la nivelul vorbitorului: natura conceptelor mai mult sau mai pu­ţin abstracte, utilizarea unor termeni mai puţin cunoscuţi, personalita­tea celui care transmite mesajul, statusul şi rolul participanţilor, particularităţile situaţiei în care aceasta se transmite, normele de comunica­re ale grupului;

la nivelul ascultătorului: inteligenţa, competenţa, cultura subiec­tului, posibilitatea de percepere, interesele, sentimentele, statusul şi rolul celui care ascultă.

Cunoaşterea acestor obstacole este utilă, deoarece poate contribui la evitarea deformărilor procesului comunicării, la evitarea sau înlătu­rarea unor probleme ca: blocajul liniilor de comunicaţie, comunicarea distorsionată conştient sau inconştient, transmiterea informaţiei pe căi mai lente şi cu alt sens, apariţia unor zvonuri care face dificilă recon­struirea mesajelor exacte.

Comunicarea şi interacţiunea membrilor nu este întotdeauna uşoară şi plăcută. Uneori membrii grupului se găsesc în conflict Studiind conflictul în familie, Letha şi John Scanzoni disting trei forme diferite pe care conflictele le pot lua. Un tip de conflict poate fi cel cu rezultat zero sau cu motiv mixt. într-un conflict cu rezultat zero, o persoană fie câştigă ceva, fie pierde totul. Într-un conflict cu motiv mixt, nici una din cele două persoane nu vrea să câştige sau să piardă tot.

Un alt fel de conflict este cel bazat pe personalitate sau situaţional. Conflictele bazate pe personalitate sunt provocate de diferenţierile personale dintre indivizii implicaţi; conflictele situaţionale sunt provocate de contextul social, în care se află oamenii (cum ar fi încercarea de a împărţi unele valori cum sunt banii).

În fine, conflictul poate fi fundamental sau nefundamental. Con­flictul fundamental se produce în legătură cu normele fundamentale ale situaţiei, în timp ce conflictul nefundamental implică aplicarea normelor acceptate la o situaţie specifică.

În general, conflictele cu motiv mixt, situaţionale şi nefundamen­tale se rezolvă mai uşor, deoarece, deseori, este imposibil să se gă­sească o formă de compromis. în formele alternative, se riscă mult mai mult: totul sau nimic, atribute apreciate ale personalităţii şi aspecte fundamentale ale grupului.

Nu orice conflict este negativ (L. Coser). Conflictul poate ajuta la calificarea scopurilor grupului şi a graniţelor. Dacă este tratat cum trebuie, el poate mări gradul de participare în grup şi coeziunea aces­tuia. Cheia funcţionării pozitive a conflictelor este ca el să fie rezolvat conform normelor, adică să fie stabilite şi acceptate reguli pentru re­zolvarea lor.

Coeziunea, gradul în care membrii se simt legaţi unul de altul, es­te, de asemenea, o caracteristică importantă a grupului. Cu cât un grup este mai legat, cu atât creşte posibilitatea că el va fi stabil şi că mem­brii se vor conforma normelor sale. Grupurile unite rezolvă probleme­le mai bine. în general, coeziunea pare a avea mare importanţă pentru grupuri. O posibilă consecinţă a coeziunii grupurilor este tendinţa gru­purilor unite de a fi mai puţin tolerante faţă de diferenţe şi deosebiri de opinii.

Grupul social, ca realitate distinctă, a fost şi mai este obiectul mul­tor cercetări, fiind elaborate de-a lungul timpului teorii multiple şi diverse. Iată câteva dintre ele şi reprezentanţii lor:

teorii biologiste (Al. Spencer);

teorii psihologiste (Em. Durkheim, G.Tarde);

teorii formaliste (G.Simmel);

teorii raţionaliste (L. von Wiese);

teorii dinamiste (K.Lewin, G.H. Mead);

teorii sociometrice (J.L. Moreno).

Fiecare dintre acestea, utilizând diverse puncte de vedere în abor­darea grupului, au încercat să surprindă şi să explice natura, structura, dinamica, factorul esenţial care defineşte grupul, toate însă greşind prin unilateralizare şi absolutizare. îmbinând într-un mod unitar punc­tele de vedere în abordarea grupului menţionate de unii sociologi ro­mâni¹, se poate obţine imaginea reală şi globală asupra conceptului de grup social.

Aceste puncte de vedere sunt:

abordarea grupului ca mediu existenţial al indivizilor în care aceştia trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea, interacţionează şi se mani­festă într-un anumit mod conform unor interese şi scopuri precise;

abordarea grupului ca nivel specific de organizare a realităţii sociale în care accentul cade pe sistemul de interacţiuni, pe structura relativ-stabilă a acestuia, pe durabilitatea mai mult sau mai puţin înde­
lungată a normelor comportamentului;

abordarea grupului ca mijloc de socializare, formare şi dezvol­tare a personalităţii umane;

abordarea grupului ca factor determinant al comportamentului şi al acţiunii umane cu influenţe pozitive şi negative asupra acestora;

abordarea grupului ca centru activ, dinamic, evolutiv al devenirii şi autodevenirii umane, al schimbării şi transformării sale permanente;

abordarea grupului ca produs al istoriei şi împrejurărilor, dar şi ca generator de istorie şi împrejurări, situaţii, evenimente sociale, fapt care evidenţiază rolul său atât la nivel macro-, cât şi la nivel microsocial.

De ce este necesară cunoaşterea grupului social? Această cunoaş­tere e necesară întrucât:

grupul nu poate fi redus la simpla sumă a membrilor săi, deoa­rece simpla cunoaştere a fiecărui membru nu este suficient pentru a cunoaşte grupul în întregul său;

grupul dispune de importante mijloace, căi şi instrumente pen­tru exercitarea unor influenţe atât pozitive, cât şi negative asupra com­portamentului membrilor săi (consolidarea celor pozitive şi eliminarea
pe cât e posibil a celor negative);

grupul dispune de o dinamică accentuată, lăsarea evoluţiei acestuia la voia întâmplării ar putea duce grupul pe căi greşite, spre ineficientă şi pierdere de resurse.

Deci, dirijarea autentică a dinamicii grupului nu se poate realiza fără o cunoaştere adecvată a legilor şi a factorilor acestei dinamici.

Totodată, numai prin cunoaşterea internă a grupului se pot aplica în mod eficient şi cu bune rezultate o serie de metode de activare, in­tervenţie şi schimbare a acestuia, atingându-se astfel mai multe obiec­tive, şi anume:

unul praxiologic, urmărindu-se sporirea eficienţei, a randamen­tului şi a productivităţii grupului social;

unul organizatoric, înlesnindu-se dirijarea, ameliorarea şi op­timizarea atât a structurilor, cât şi a fenomenelor şi a proceselor speci­fice grupului;

unul de diagnoză şi prognoză ce ajută la înţelegerea, explicarea şi interpretarea stărilor actuale ale grupului, dar şi la anticiparea dinamicii lui viitoare, cu toate consecinţele acesteia (favorabile sau nefavorabile).