Nu orice tip de interacţiune dintre membrii grupului este suficientă pentru a putea vorbi de continuitatea reală a unui grup mic. Este necesară prezenţa unui sistem de interacţiuni, reglat de funcţionarea lui, de norme, valori şi reguli comportamentale. Multiplele şi variatele interacţiuni din cadrul grupului se suprapun şi corelează reciproc dând naştere la o structură internă a grupului mic, la o structură integratoare a mai multor substructuri care au rolul de a regiza jocul variatelor interacţiuni dintre membrii grupului.
Substructura funcţională este considerată a fi de bază, întrucât în funcţie de obiectivul ei are loc constituirea şi formarea grupului şi, totodată, prin intermediul acestora se realizează obiectivele de produc
ţie, se răspunde de fapt cerinţelor sarcinii şi realizării acesteia, asigurându-se astfel performanţa grupului şi dobândirea unui anumit nivel de prestigiu social. Această substructura este definită prin regulamente, dispoziţii, statute formale etc. care formulează drepturile şi obligaţiile, intervalul de competenţă, autoritate şi responsabilitate a fiecărui membru al grupului. Normele şi valorile sunt stabilite în funcţie de obiectivele grupului şi urmăresc integrarea acestuia în structura altor grupuri mai mari.
Substructura statusurilor şi a rolurilor. Nicăieri conceptele de status şi de rol nu sunt mai importante decât la studiul grupurilor sociale, în orice grup mic există o deosebire între poziţiile ocupate şi rolurile
îndeplinite de membrii acestuia. Supravieţuirea şi evoluţia grupului este dependentă de o bună delimitare a statusurilor şi a rolurilor în cadrul său. De exemplu, o nedelimitare corectă a acestora într-un grup de
muncă poate face ca unii membri să supravieţuiască nemeritat pe seama muncii altora, asemenea situaţii ducând în cele din urmă la relaţii tensionate, la conflict între membri şi până la dezagregarea grupului.
Membrii unui grup au poziţii diferite în grup (statusuri sociale) şi trebuie să se angajeze (şi, într-adevăr, se angajează) în diferite activităţi (valori). Spre deosebire de copii, mama (status social) în familie (grup) trebuie să se angajeze (şi, într-adevăr, se angajează) în diferite feluri de comportament. Spre deosebire de secretarul registrator al unui club social, administratorul are responsabilităţi diferite. Deci, grupurile constau din statusuri care se împletesc cu rolurile corespunzătoare. Statusurile diferite servesc diverse aspecte ale scopurilor generale ale grupului.
Grupurile constau din statusuri care se împletesc, dar nu este necesar ca aceste statusuri să fie egale. Unele statusuri pot fi considerate mai importante decât altele pentru funcţionarea grupului. Drept urmare, cele mai multe grupuri au o „ierarhie a statusurilor" în care unor statusuri li se acordă mai multă putere şi respect decât altora. De exemplu, multe grupuri au şef suprem (preşedinte sau alt titlu) care are mai multă putere decât alţi membri să stabilească activităţile grupului. în acest caz, ierarhia este definită prin poziţiile statusului (preşedintele opus membrilor de rând), şi nu prin caracteristicile persoanele ale membrilor.
- Substructura preferenţială. Totalitatea relaţiilor interpersonale de ordin afectiv preferenţial, care se manifestă în interacţiunea grupului, formează structura preferenţială sau sociometrică a grupului.
Aceste relaţii între membrii care au la bază motivaţii diferite, care au sensuri şi intensităţi diferite, pot fi:
relaţii afective de atracţie (simpatie);
relaţii afective de respingere;
relaţii afective de indiferenţă.
Această substructura are o importanţă deosebită în toate grupurile, în special în cele care sunt orientate spre realizarea unui scop productiv.
în baza cercetărilor empirice s-a constatat că grupurile care au un indice înalt de coeziune socială se caracterizează prin relaţii de atracţie reciprocă, de încredere între membri, printr-un spirit de ajutor reciproc liber consimţit şi un climat moral ridicat în realizarea sarcinilor. Dacă grupul se caracterizează prin asemenea trăsături, membrii săi realizează sarcinile ca un efect mai mic sau acest efort este perceput ca fiind mai mic, ceea ce duce la creşterea randamentului şi a nivelului de stratificaţie. De asemenea, un indice de coeziune ridicat se întâlneşte şi la grupurile în care substructura preferenţială este convergentă cu substructura funcţională.
Se cunosc însă şi cazuri în care cele două substructuri sunt divergente, având loc o serie de tensiuni şi conflicte între acestea. Efectul unei asemenea situaţii este diminuarea randamentului în muncă a membrilor grupului, scăderea autorităţii liderilor formali, creşterea autorităţii liderilor neformali, diviziunea grupului în cei care blochează circulaţia informaţiilor oficiale şi realizează alte circuite mai scurte, de multe ori mai eficiente, dar cu alte scopuri decât acelea pentru care a fost constituit grupul.
- Substructura ierarhică. în orice grup mic nu toţi membrii au ace leaşi funcţii, aceleaşi răspunderi şi aceeaşi putere de decizie. Prin urmare, în orice grup mic apar anumite relaţii de subordonare. Acestea formează substructura ierarhică. Ierarhizarea membrilor poate fi făcută în raport cu relaţiile funcţionale când avem de a face cu o ierarhie oficială sau în raport cu relaţiile preferenţiale, când este vorba despre o ierarhie neoficială.
Indiferent de tipul de ierarhie, în cadrul acestei substructuri un rol deosebit revine liderului şi stilului de conducere practicat de el. Aceasta determină apariţia în grup a unei structuri de putere care evidenţiază modul de distribuire şi de realizare a puterii de decizie în cadrul grupului. De regulă, substructura ierarhică este cunoscută sub denumirea de subsistem de conducere, acesta fiind mecanismul prin care se organizează întreaga activitate a grupului şi care realizează o funcţie indispensabilă oricărui grup, şi anume -funcţia de conducere.
Cele mai multe grupuri au un conducător, o persoană care, datorită personalităţii, realizărilor sau poziţiei, joacă un rol important în influenţarea activităţilor grupului. Muncă de cercetare privind conducerea în grupurile mici a identificat două tipuri diferite: conducerea instrumentată şi conducerea expresivă.
Conducerea instrumentată descrie conducătorii care pun grupul în mişcare pentru îndeplinirea obiectivelor grupului. Conducătorul instrumental este orientat spre obiective şi se concentrează asupra afacerii imediate. Conducerea expresivă implică crearea armoniei şi a solidarităţii în cadrul grupului. Conducătorul expresiv este preocupat de morala grupului. Ambele feluri de conducere sunt necesare pentru grupurile stabile şi cu succese.
Stilurile de conducere de asemenea variază: unii conducători sunt democraţi şi încearcă să obţină acordul membrilor asupra acţiunii grupului. Alţii sunt autoritari şi dau ordine aşteptând ca acestea să fie urmate. Un al treilea tip este conducătorul laissez- faire (lasă să facă - doctrina de neamestec în treburile altora), care nu face nici un efort pentru a dirija sau a organiza activităţile grupului.
- Substructura comunicaţională. Comunicarea joacă un rol deosebit, esenţial în cadrul vieţii sociale. Pentru ca membrii unui grup să poată acţiona eficient, trebuie mai întâi ca ei să fie informaţi asupra obiectivelor, să-şi poată transmite direct, imediat şi deschis ideile de la unul la altul. Nu s-ar putea vorbi de formarea unor opinii sau atitudini ale grupului asupra unor probleme proprii, sau ale altor grupuri, în afara schimbului viu, dinamic, uneori tensionat, de idei între membrii competenţi ai grupului. Nu s-ar putea concepe desfăşurarea eficientă a unei activităţi, rezolvarea unor probleme, luarea unor decizii în afara transmiterii şi receptării de mesaje şi informaţii. Prin urmare, procesul de comunicare este absolut necesar.
- Substructura cognitivă. în timpul activităţii grupului, membrii acestuia reuşesc să se cunoască relativ reciproc, să-şi cunoască propria poziţie în cadrul grupului, să-şi cunoască imaginile care s-au format şi care circulă despre ei în cadrul grupului. Nivelul şi exactitatea acestei cunoaşteri depinde de acurateţea percepţiei sociale, care reprezintă gradul de exercitate cu care sunt percepute relaţiile interpersonale în cadrul grupului.
Echivalentul relaţiilor psihosociale din grup în plan cognitiv îl reprezintă procesul de intercunoaştere care are două laturi:
transparenţa, prin care se precizează cât de bine este cunoscut un membru al grupului de către ceilalţi membri, cât de bine sunt cunoscute relaţiile lui interpersonale;
transpătrunderea, prin care se determină gradul în care un membru al grupului reuşeşte să cunoască caracteristicile şi relaţiile interpersonale ale tuturor celorlalţi membri ai grupului.
- Substructura spaţială şt mărimea grupului. Pentru realizarea anumitor activităţi este preferabilă o anumită dispunere în spaţiu a membrilor grupului. Astfel, spre exemplu, pentru rezolvarea în condiţii de eficienţă a activităţilor de tip competitiv se utilizează o anumită substructura spaţială, pe când pentru activităţile de tip cooperativ este utilizată o altă substructura spaţială.
Mărimea unui grup influenţează structura sa şi interacţiunea membrilor. Numărul persoanelor care compun grupul mic variază între minimum 2 (sau 3, după unii autori) şi maximum 40 de membri. Deci, cel mai mic grup, numit diodă, constă din doi oameni şi necesită implicarea activă a fiecărui membru. Ca grupul să-şi continue existenţa, fiecare trebuie să ţină seama de celălalt. în general, diadele implică relaţii mai intense şi sunt mai putin stabile decât grupurile mai mari. Adăugarea unei a treia persoane la o diadă creează o triadă. într-o triadă există mai multe relaţii posibile şi diferite. De asemenea, există posibilitatea unei coaliţii a doi împotriva unuia, ceea ce provoacă o presiune asupra celei de-a treia persoane. Totuşi, dacă există conflict între doi membri, al treilea poate servi ca mediator şi poate încerca să menţină armonia grupului. Triada este, în general, mai stabilă ca diada, dar totuşi mai putin stabilă decât grupurile mai mari.
Cu cât grupul este mai mare, cu atât este mai largă gama relaţiilor posibile între membrii grupului. Totuşi, dincolo de o anumită mărime, apare o structură mai formală pentru a uşura interacţiunea membrilor grupului. Nu există o mărime optimă pentru toate grupurile. Mărimea optimă a unui grup depinde de natura şi activitatea grupului.
Toate substructurile din grup interferează între ele şi formează structura globală a grupului.