Managementul public nu poate fi identificat cu managementul organizaţiilor private, tocmai pentru că un întreg ansamblu de norme, principii şi aşteptări îl diferenţiază şi îi determină o nouă misiune. Organizaţiile publice îşi definesc misiuni variate, desprinse direct din exercitarea puterii publice. Anumite funcţii sunt finanţate prin impozite şi taxe, iar relevarea intervenţiei publice este incontestabilă. Unele organizaţii publice sunt finanţate prin "reţete proprii" ataşate serviciilor pe care le prestează, determinând un anumit caracter comercial şi industrial. Altele urmează o desfăşurare schematizată prin caracterul lor administrativ.
Mai mult, anumite intervenţii publice nu sunt compatibile cu însăşi noţiunea de "servicii publice" şi nu sunt considerate, pe drept cuvânt, activităţi ale serviciilor publice. Astfel, jurisprudenţa administrativă distinge în mod subtil serviciile publice de serviciile publice de interes public. În sens general, cu cât interesul public este mai puternic resimţit, cele mai multe tehnici de management utilizate se diferenţiază de tehnicile de management din domeniul privat şi integrează principii de organizare şi funcţionare specifice.
Intervenţiile publice finanţate prin sistemul de impozitare sunt realizate prin prestaţii particulare şi originale, în timp ce intervenţiile publice care dau loc plăţii unui preţ de către utilizator pot determina indicatorul care constituie piaţa, chiar dacă există numeroase situaţii de monopol care alterează valoarea semnalelor emise.
Chiar dacă nu prezintă o uniformitate în practică, managementul public este specific locului în care este aplicat. Putem caracteriza această specificitate de maniera următoare:
- organizaţiile publice se află sub controlul instituţiilor politice. Acest control poate să fie mai mult sau mai puţin direct, dar el se exercită în mod clar. Managerii publici trebuie să ia în considerare toate mecanismele sistemului administrativ, care funcţionează pe baza unei logici politice. Politicul funcţionează după o logică proprie.
Politica este sensibilă opiniei publice şi se supune unei înnoiri periodice. Aceasta poate induce comportamente care pot fi ignorate de unii manageri publici. Cu toate acestea "problemele esenţiale" ale societăţii nu pot fi rezolvate de "suprastructura organizării politice". Într-un studiu publicat în revista Atlantic Monthly, Peter Drucker, recunoscut profesor american de management scria: "dacă acest secol (secolul XX) dovedeşte ceva, acel ceva e inutilitatea politicii". Schimbarea nu s-a produs datorită acţiunii politice, fie ea revoluţie sau reformă, ci datorită forţelor sociale şi economice ce au acţionat în felul lor "precum curenţii oceanici în adâncul mării agitate de uragan" .
Aşadar managementul public a avut de înfruntat numeroase neînţelegeri de-a lungul dezvoltării sale. Fie că este vorba de confuzia sensului, cea a vechimii sau a câmpului iniţial de aplicare, fie că este dificil de identificat cu exactitate care sunt disciplinele fondatoare, şansa managementului public a apărut dintr-o formidabilă diasporă ştiinţifică: economişti, manageri, jurişti, istorici, sociologi, practicieni sau universitari, reuniţi pe un teritoriu comun.
Lucrările primilor teoreticieni ai managementului s-au referit adesea la organizaţiile publice. Astfel Henry Fayol le numea "entreprises having no monetary objectives". Studiile lui Herbert Simon despre decizie s-au bazat înainte de toate pe observaţia administraţiilor publice. Numeroase proceduri sau vocabule care s-au utilizat sau se mai utilizează încă, vin din sectorul public. De exemplu noţiunea de "cadru", proprie anumitor categorii din administraţia franceză îşi găseşte originile în lumea militară, unde cadrul era ofiţerul cu rang în armata romană (el era patronul "careului" de soldaţi). "Ce altceva este managementul dacă nu o filozofie a guvernării organizaţiilor?"[1] se întreabă Hatchuel, făcând referinţă la lucrările lui Mitchel Foucault despre "guvernamentalitate".
Dacă ne întrebăm cum s-au realizat transferurile manageriale, din punct de vedere istoric, putem fără discuţie să recunoaştem cele două sensuri spre sectorul public şi spre cel privat, dar în proporţii diferite, variabile după ţări şi epoci.
După cum a susţinut B. Bozeman[2] şi ceilalţi participanţi la "Conferinţa de la Siracuza"[3], managementul public ar avea două origini principale: "Down from Public Policy and Administration" (în aval de ştiinţele politice şi administrative publice) şi "Up from Business" (în amonte faţă de gestiune). Iniţial, în universităţile americane s-a acordat în mod tradiţional o puternică importanţă aşa numitei activităţi "Public Administration Schools" devenită acum "Public Policy Schools".
Noţiunea de politică publică era şi este foarte prezentă atât ca un concept cât şi ca activitate. Ea a rămas multă vreme bazată pe analize cantitative sofisticate. La jumătatea anilor şaptezeci, a început să fie utilizată expresia "management public", definindu-se rolul managerilor la cel mai înalt nivel al administraţiei. Calculele cantitative de optimizare serveau în facultăţi studiul politicilor publice, dar nu le permiteau cercetătorilor să înţeleagă opţiunile şi orientările administraţiei americane. De cealaltă parte, abordarea Business a managementului public american era centrată pe identificarea şi explicarea diferenţelor dintre organizaţiile publice şi cele private. Cercetătorii acestei abordări erau interesaţi de procesele de management strategic al administraţiei, elaborând lucrări empirice şi conceptuale, bazate pe importante colecte de date cu scopuri de studii statistice. Astfel managementul public a devenit o activitate clar definită: universităţi ca Ohio State University sau Harvard University au posturi de profesori de "management public", Academy of Management a deschis deja de câţiva ani o secţiune destinată sectorului public, iar multe reviste ştiinţifice americane publică în mod constant articole din domeniu.
Dacă în S.U.A. managementul public este slab înrădăcinat în tradiţii, disciplinele sale fondatoare se diferenţiază destul de mult de cele identificate în Europa continentală. Se constată astfel o slabă conexiune cu domeniile juridice şi cele sociologice cu care francezii operează cel mai mult în acest sens. În Germania, Franţa sau Marea Britanie specialiştii actuali în managementul serviciilor publice sunt jurişti, jurnalişti, economişti sau sociologi, interesaţi de modalităţile de utilizare a regulilor stabilite de dreptul public, de funcţionarea organizaţiilor publice sau de studierea realităţii cotidiene a practicilor publice.
Teme variate ale ştiinţelor economice, cum ar fi finanţele publice, optimizarea opţiunilor bugetare, rolul statului în organizarea politicilor publice, fixarea preţurilor bunurilor publice constituie un context esenţial realizat prin contribuţia economiştilor la stabilirea deciziilor strategice ale organizaţiilor publice. În plus, bazele contabilităţii naţionale, problemele legate de tarifele prestaţiilor publice, relevă calculele economice utilizate de practicieni ca referinţe ale contribuţiei cercetării economice şi ilustrează puternica interdependenţă ce există între ştiinţa economică şi cea a managementului serviciilor publice.
Considerăm că se pot depăşi multiplele interogaţii şi ambiguităţi privind contribuţia disciplinelor fondatoare, acceptându-se în mod deschis originalitatea cu care anumite elemente au contribuit din plin la legitimitatea managementului public.
Managementul public : - studiază procese şi relaţii de management ; - se bazează pe principii şi legităţi ; - este determinat şi determină: valori economice, politice , sociale, culturale ; - încearcă satisfacerea interesului public; determină creşterea nivelului de performanţă în organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice. În acest context se poate menţiona următoarea definiţie a managementului public: ansamblul proceselor şi relaţiilor de management existente între componentele sistemului administrativ, bine structurate, prin care , în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile/procesele de acţiune, şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi controlează activităţi ce satisfac interesul public.
[1] Hatchuel A., Paradoxurile managementului public, lucrare citată.
[2] Bozeman B., Public Management - The State of Art, Jossey Bass Publishers, San Francisco, 1993.
[3] Conferinţa "National Public Management Research Conference", 20-2 septembrie 1991, Syracuza.