1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Problematica definirii serviciilor publice este considerată astăzi extrem de complexă. Noţiunea de serviciul public este acceptată atât în sens organic (organism de conducere, persoană juridică publică sau privată) cât şi în sens material-funcţional (ca activitate desfăşurată de organismul sau persoana care prestează o activitate de servicii).

„Statul, judeţul şi comuna au luat fiinţă pentru a asigura membrilor societăţii apărarea teritoriului, a vieţii şi bunurilor persoanelor fizice care alcătuiesc populaţia acestuia, precum şi pentru satisfacerea nevoilor de instruire, educaţie, cultură şi sănătate a populaţiei ..." . In acest scop, statul, judeţul, oraşul, comuna înfiinţează o serie de structuri şi organisme care au misiunea de a pune în aplicare servicii prestate în favoarea populaţiei şi a colectivităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, pentru a adopta norme juridice, care să reglementeze raporturile dintre membrii societăţii, statul a creat serviciul public de legiferare, ca activitate prestată în România de Camera Deputaţilor şi Senat. De asemenea pentru „a soluţiona cu putere de adevăr legal"conflictele juridice dintre membrii societăţii sau pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă legile şi normele de convieţuire socială, a fost creat serviciul public judiciar format din ansamblul structurilor judecătoreşti, ministerul public tribunalele, curţile de apel, etc. Serviciile publice administrative, se referă la activităţi orientate spre realizarea atribuţiilor statului în domeniul executării legilor, a hotărârilor judecătoreşti, asigurarea ordinii publice, paza graniţelor şi securitatea statului, satisfacerea intereselor de instruire, cultură, sănătate a populaţiei, etc.

Atât definirea cât şi caracteristicile serviciilor publice comportă o relevanţă aparte.Termenul de serviciu public poate fi utilizat atât pentru a desemna aspectul structural, de entitate, organism social, cât şi pentru a denumi aspectul funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism .

In opinia unor autori se pot identifica trei perioade distincte de definire a acestui concept:

  • Definiţia clasică, conturată la începutul sec. XX, prezintă serviciul public ca acea activitate de interes general prestată numai de o persoană publică. Definirea serviciului public s-a făcut după natura juridică a organismului care îl prestează şi care trebuie să fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituţie publică.
  • Definiţia interbelică, apărută în contextul dezvoltării economice spectaculoase a societăţii care impunea servicii publice variate, flexibile şi operative. Statul nu mai putea să facă faţă cerinţelor sociale şi a încredinţat unele servicii publice unor persoane private. Astfel, serviciul public era considerat o activitate de interes general, prestată de o persoană publică sau de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul administraţiei.
  • Definiţia actuală, s-a conturat în anii 1980 ca urmare a evoluţiei democraţiei, recunoscându-se că unele servicii publice desfăşurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Pentru identificarea unui serviciu public trebuie avute în vedere 3 elemente:
    1. Elementul material: serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes general; el nu mai este privit ca un organism public ci, mai ales, ca o activitate care răspunde unui obiectiv de interes general şi care poate fi asigurată şi de către o persoană privată.
    2. Elementul voluntarist (intenţia puterilor publice). Nu va exista un serviciu public decât dacă puterile publice şi-au manifestat intenţia de a-şi asuma o activitate de interes general.
    3. Elementul formal. Reguli aplicabile activităţilor de servicii publice provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză (regim juridic de drept administrativ în cazul prestatorului persoană fizică).

Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social, cât şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism.

Serviciul public poate fi definit [1]ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Alţi autori definesc serviciul public ca fiind „acea organizaţie de stat sau a colectivităţilor locale, înfiinţată de autorităţile competente cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii".

Paul Negulescu, în lucrarea Tratat de drept administrativ, consideră serviciul public „un organism administrativ creat de Stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi puteri determinante, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei creatoare, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, a cărei iniţiativă privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă".

O altă noţiune care apare în contextul serviciilor publice este: „întreprinderea publică", componentă a sectorului public, furnizează servicii publice sau de utilitatea publică. Întreprinderea publică este definită ca organizaţie în proprietatea statului (în totalitate sau parţial), controlată de Guvern şi care desfăşoară activităţi ca o întreprindere economică. Serviciile furnizate de acestea sunt: electricitate, furnizarea apei, canalizarea, transportul feroviar, aerian, maritim, public urban, telecomunicaţiile, furnizarea de gaze, etc.

Principalele caracteristici ale serviciului public sunt:[2]

  • Satisface o nevoie socială;
  • Se află în raport juridic permanent cu administraţia publică care l-a înfiinţat şi care îl conduce;
  • Furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale societăţii
  • Este expus unui regim juridic, reglementat de principii de drept public care îl diferenţiază de acelea ale întreprinderilor particulare;
  • Se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management
  • Se realizează prin stabilimente publice.

Doctrina economică prezintă drept caracteristici ale serviciilor: intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea,perisabilitatea (prezentate în subcapitolul anterior).

Clasificarea serviciilor publice se poate face după următoarele criterii:

  1. după criteriul juridic
    1. servicii publice administrative;
    2. servicii publice industriale şi comerciale
  2. după modul de cooperare la satisfacerea interesului public
    1. servicii publice la realizarea cărora nu sunt implicate persoane din rândul clienţilor (ex. universităţile, spitalele)
    2. servicii publice la realizarea cărora participă indirect şi alte persoane. In acest caz clientul este utilizator şi nu beneficiar (ex. : întreţinerea reţelei de drumuri)
    3. servicii publice la realizarea cărora sunt implicate persoane din rândul cetăţenilor şi destinate întregii colectivităţi umane, fără ca indivizii să cunoască, în mod individual, rezultatul (ex.: apărarea naţională)
  3. după nivelul la care se realizează:
    1. servicii publice naţionale care interesează ansamblul colectivităţii.
    2. servicii publice locale organizate la nivel de judeţe, comune, etc.
  4. după forma de proprietate
    1. servicii publice monopolizate, oferite doar de instituţii administrative care deţin şi monopolul aspra activităţilor respective
    2. servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi Unii autori menţionează şi alte criterii:
  • După modul în care se realizează interesul general:
    1. servicii publice al căror scop este satisfacerea directă şi individuală a cetăţenilor;
  1. servicii publice care oferă avantaj e particularilor în mod indirect;
  2. servicii publice destinate colectivităţii în ansamblu.
  • După importanţa socială:
    1. servicii publice vitale (alimentarea cu apă, canalizare, etc)
    2. servicii publice facultative (amenajarea parcurilor şi locurilor de distracţie, etc)

In societatea contemporană serviciile publice se pot identifica sub diverse modalităţi şi forme de organizare, urmărind:

  • modul de manifestare a interesului public general care va fi satisfăcut (la nivel naţional, regional, local);
  • obiectul prestaţiilor publice oferite cetăţenilor în corelaţie cu sfera de activitate în care acestea se manifestă şi modulpropriu-zis de organizare;
  • regimul juridic căruia i se supun, serviciile publice fiind organizate atât sub forma unor autorităţi administrative de sine stătătoare (regim juridic administrativ) cât şi ca organizaţii distincte - iniţiative particulare, activităţi concesionate, parteneriate, organizaţii nonguvernamentale, (regim juridic mixt).

Clasificarea serviciilor publice se întemeiază pe o serie de aspecte care trebuie luate în considerare:

  • în activitatea tuturor componentelor sistemului administraţiei publice, a instituţiilor publice şi a regiilor autonome se urmăreşte atingerea unui obiectiv comun, acela de satisfacere a interesului public general.
  • componentele sistemului administraţiei publice prestează activităţi care se caracterizează prin adoptarea sau emiterea de acte administrative; astfel activitatea instituţiilor publice este mai mult o activitate intelectuală, iar cea a regiilor autonome este preponderent economică;
  • componentele sistemului administraţiei publice îşi asigură mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii de prestaţii publice cu preponderenţă de la bugetul statului; regiile autonome de interes public îşi asigură mijloacele băneşti, în mare parte, din veniturile obţinute din activitatea proprie;
  • componentele sistemului administraţiei publice şi instituţiile publice oferă, de regulă, prestaţii publice în mod gratuit; regiile autonome asigură utilităţi publice tuturor utilizatorilor, contracost.

 

[1]   Androniceanu, Armenia, Management public, Ed. Economică, 1999, p. 53

[2]   Androniceanu, Armenia,Op.Cit.

Loading...