Persoanele fizice şi persoanele juridice pot constitui asociaţii ori fundaţii, prin care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Asociaţiile şi fundaţiile constituite sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Conceptul de organizaţie nonguvenamentală a avut diverse accepţiuni în literatura de specialitate. Iniţial definită ca fiind "o asociaţie de oameni cu concepţii şi preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate"[1].
Conform Dicţionarului politic : sectorul nonguvernamental se constituie din "asociaţii de persoane care au aceleaşi interese, concepţii şi preocupări, unite în vederea întreprinderii unor acţiuni pentru atingerea unor obiective comune". Organizaţiile din această categorie îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament sau a unui statut, care asigură un caracter unitar organizat al activităţilor sale. Scopul vizat de către aceste organizaţii se referă la activitatea: politică, profesională, cultural-sportivă, obştească, sindicală, militară, guvernamentală, nonguvenamentală, teroristă, etc.
Într-o altă accepţiune denumită "organizaţie obştească" identificăm definirea sa, drept "o organizaţie constituită pe baza liberului consimţământ, a unor categorii de cetăţeni pe diferite criterii (profesie, preocupări, interese comune), a cărei activitate se desfăşoară pe baza participării voluntare şi neremunerate a membrilor ei sau prin unirea altor organizaţii şi instituţii sau organele constituite pe baza alegerilor de către colectivitate, fie direct în adunări obşteşti, fie prin intermediul unor organisme de stat şi obşteşti[2] etc."
Termenul de organizaţie nonguvernamentală (cel mai des utilizat în România pentru a descrie entităţi ale sectorului nonprofit) a fost definit şi în Ordonanţa Guvernului nr. 81/1997 privind stimularea cercetării-dezvoltării şi inovării, astfel: "persoana juridică română de drept public sau privat, de interes obştesc, nepolitică, fără scop lucrativ, recunoscută potrivit legii ca având personalitate juridică şi care nu este investită cu exerciţiul autorităţii de stat şi nici nu face parte din sistemul administraţiei publice".
De asemenea au fost făcute precizări privind modul de constituire şi funcţionalitate prin Ordonanta nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000), completată cu Ordonanta nr. 37/2003 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 1 februarie 2003).
Astăzi, orice organizaie nonguvernamentala promoveaza inovatia si reforma sociala si educationala, prin programe si proiecte in domenii diferite, cum ar fi cel al educatiei formale, nonformale si informale, al formarii continue, e-learningului, al educaţiei civice şi cercetării etc.
Aceste organizaţii nonguvernamentale (asociaţii, fundaţii, ligi, societăţi) sunt structuri independente de administraţie, care nu urmăresc nici accesul la puterea politică (la nivel local sau naţional) şi nici obţinerea de profit (resurse financiare necesare activităţii lor având alte surse decât activitatea economică, specifică agenţilor economici). Astfel, organizaţiile nonguvernamentale pot să fie denumite: "organizaţii voluntare", "organizaţii cu scop ideal", "organizaţii non-profit" sau "organizaţii fără scop lucrativ".
După unii autori[3], organizaţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi considerată ca aparţinând sectorului nonprofit:
- să fie legal şi real constituită; organizaţia trebuie să facă dovada unei anumite capabilităţi organizaţional-instituţionale, precum şi anumitor reguli de funcţionare; trebuie să organizeze regulat întâlniri, să elaboreze şi să respecte anumite proceduri în activitatea pe care o desfăşoară; înscrierea organizaţiei ca persoană juridică nu este imperativă pentru respectarea acestui criteriu.
2 să fie privată: organizaţia trebuie să fie instituţional separată de administraţia publică, aceasta nu exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private şi organizaţiile în ale căror structuri de conducere sunt prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice.
- să respecte criteriul nondistribuţiei profitului; profiturile generate din activităţile sale nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci pot fi folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate.
- să fie autonomă; organizaţia trebuie să-şi stabilească obiectivele, proceduri interne proprii de control asupra activităţilor desfăşurate; în acelaşi timp activitatea organizaţiei trebuie să nu se subordoneze nici unei alte instituţii publice sau private.
- să fie voluntară; să se bazeze pe acţiuni voluntare în activitatea pe care o desfăşoară şi să îşi promoveze voluntariatul; o organizaţie este voluntară dacă recrutează, instruieşte şi implică voluntari în activităţilor ei, respectiv persoane care sunt neremunerate (membrii Consiliului de Administraţie şi a staffului organizaţiei). Organizaţia voluntară îşi recrutează membrii numai pe baza unei opţiuni voluntare, individuale.
- să fie nemisionară; organizaţia trebuie să nu aibă ca scop prozelitismul; organizaţiile cu caracter religios, dar care şi-au definit alte scopuri (protecţie socială, caritate) sunt incluse în sectorul nonprofit.
- să fie apolitică; organizaţia trebuie să nu fie implicată direct în promovarea sau susţinerea candidaţilor pentru alegeri locale, parlamentare sau prezidenţiale; organizaţia poate desfăşura activităţi specifice (lobby, advocacy - din sprijinire, pledoarie.) cu scopul influenţării politicilor publice.
In cazul României în sectorul nonprofit se încadrau în legislaţia veche[4] atât persoane juridice de drept privat (cum ar fi: asociaţiile, fundaţiile şi uniunile sau federaţiile înfiinţate pe baza sau a altor legi speciale), cât şi persoane de drept public (cum ar fi: Crucea Roşie), ca şi organizaţii care promovează interesele membrilor (sindicate, Camere de Comerţ şi Industrie, etc).
In metodologia Comisiei Naţionale pentru Statistică, sectorul administraţiei private se compune din culte, partide, sindicate, uniuni de creaţie, Crucea Roşie, asociaţii şi fundaţii. Sistemul de clasificare a activităţilor din economia naţională, aplicat de Comisia Naţională de Statistică, deşi este în general în concordanţă cu cele adoptate de Uniunea Europeană nu permite o facilă încadrare şi extragere a informaţiilor cantitative cu privire la activităţile nonprofit.
Fie că sunt legal constituite sau activează ca grupuri sau structuri informale, organizaţiile nonguvernamentale pot avea o varietate de denumiri:"asociaţii, cooperative, societăţi de întrajutorare, fundaţii şi federaţii. In România, ca şi în Europa, există trei tipuri principale de organizaţii ce aparţin sectorului non-profit[5]: asociaţii, fundaţii şi federaţii.
Asociaţia este constituită de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, comunitar sau, după caz, în interesul lor, personal nepatrimonial. Reducerea numărului minim de membri de la 20 (în conţinutul vechii legi) la 3 se justifică prin necesitatea practică de a permite dobândirea personalităţii juridice şi de către asocieri mai restrânse de persoane, dar care nu îndeplinesc condiţiile pentru constituirea unei fundaţii;
Înţelegerea reprezintă convenţia juridică prin care mai multe persoane îşi pun în comun contribuţiile lor materiale, cunoştinţele şi activităţile lor pentru a realiza un scop care nu le aduce avantaje pecuniare sau patrimoniale.
În cazul fundaţiei trebuie să existe minim un fondator. Astfel, fundaţia este actul prin care o persoană fizică sau morală stabileşte un patrimoniu distinct şi autonom de patrimoniul sau propriu şi îl consacră în mod permanent realizării unui scop ideal, de interes public.
Asociaţiile şi fundaţiile nu au drepturi decât pentru a-şi realiza obiectivele şi nu pot primi liberalităţi decât după ce au fost autorizate şi nu pot exista decât dacă există un organism de conducere care deţine competenţa de-a lua decizii.
O altă clasificare a organizaţiilor nonprofit se poate face după tipul de interes pe care îl promovează. Astfel, unele organizaţii nonguvernarnentale au un caracter mutual, ele fiind interesate doar în promovarea intereselor proprii ale membrilor lor. Altele însă, au o vocaţie publică.
Organizaţiile nonguvernarnentale de interes public sau de utilitate publică62, sunt acele organizaţii care prin grupul, ţinta şi tipul de acţiune demonstrează o anumită vocaţie pentru binele comunităţii. Ele derulează programe de interes public de care beneficiază întreaga comunitate sau un număr larg dintre membrii săi. Aceste organizaţii se mai numesc organizaţii caritabile în Marea Britanie sau filantropice în SUA, fără ca aceste atribute să se refere în mod explicit la acordarea de sume de bani.
Organizaţiile nonguvernamentale cu vocaţie publică sunt în mod deosebit interesate de parteneriat ca metodă de punere în valoare a unor resurse care fie sunt insuficiente, fie lipsesc, dar sunt necesare pentru buna derulare a programelor lor, în cazul de faţă programe de utilitate publică.
Experienţa unor ţări cu sisteme de drept similare cu al României (ca Germania, de exemplu), arată posibilitatea existenţei unor organizaţii de drept public ce funcţionează practic ca nişte anexe instituţionale ale statului.
[1] Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, Editura Academiei, 1958.
[2] Pitulescu, I., Abraham, P., Derşidan, E., Malea, T., Ranete, I., Dicţionar de termeni juridici uzuali, Bucureşti, 1996.
[3] Salamon, L., M., Anheier, H., K., In search of the non-profit sector. The question of definitions, 1992, pp. 125-151
[4] Legea 21/1924, legea privind asociaţiile şi fundaţiile
[5] O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată prin O.G. nr. 37/2003;