loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În ultimii ani organizaţiile nonguvernamentale din România şi-au recăpătat identitatea şi au adus o contribuţie importantă la modernizarea societăţii. Ele şi-au creat, definit şi promovat o identitate proprie, formând totodată o comunitate care îşi găseşte locul şi rolul în societatea civilă românească la începutul unui nou ciclu de guvernare. Conform unor sondaje realizate de institutul de cercetare Gallup şi de Voice of People, ONG-urile înregistrează la scara globală un nivel de încredere foarte ridicat[1], fiind depăşit doar de armată. Guvernele, corporaţiile se află mult mai jos în clasamentul credibilităţii.

În Europa organizaţiile care înregistrează cel mai înalt nivel de încredere sunt Amnesty International, World Wildlife Fund şi Greenpeace (între 62% şi 76%), în timp ce corporaţii precum Microsoft, Shell sau Ford ating doar 35%-46%. Iată de ce liderii de opinie din SUA şi din ţările vest europene poziţionează ONG-urile ca "a cincea putere". Organizaţiile nonguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate în ceea ce priveşte modul şi direcţiile lor de acţiune. Aceasta mobilitate reprezintă condiţia lor de supravieţuire, atâta vreme cât funcţionarea lor este dependenta de o corectă identificare a nevoilor în comunitate şi de atragerea resurselor necesare pentru abordarea acestor nevoi. Organizaţiile nonguvernamentale reprezintă un "termometru" al comunităţii.

Căile prin care sectorul nonguvernamental poate influenţa dezvoltarea comunităţii:

  1. încurajând oficialii şi agenţiile guvernamentale să adopte soluţii elaborate şi folosite cu succes în cadrul sectorului.
  2. educând şi sensibilizând publicul în privinţa drepturilor prevăzute de stat.
  3. participând ia adaptarea programelor oficiale la nevoile publice, exprimând punctul de vedere al opiniei publice şi punând în valoare experienţele locale.
  4. colaborând cu agenţii oficiale.
  5. influenţând politicile de dezvoltare locală a instituţiilor naţionale şi internaţionale.
  6. ajutând administraţia publică şi finanţatorii să elaboreze o strategie de dezvoltare mai eficientă prin întărirea instituţiilor, creşterea calificării profesionale a personalului, instruirea acestuia şi întărind capacitatea lor managerială.

Uneori, organizaţiile nonguvernamentale sunt considerate "alternative" la soluţiile administraţiei. Expresia folosită ar putea crea confuzie. Populaţia unei comunităţi nu este în situaţia de a alege între modelul de dezvoltare propus de administraţie şi cel propus de ONG-uri, pentru simplul motiv că organizaţiile nu pot lansa o asemenea ofertă. Este puţin probabil că eforturile organizaţiilor să poată duce la rezolvarea în întregime a unei probleme în comunitatea locală. Lipsa de resurse este în acest caz principalul obstacol.

ONG-urile pot găsi noi soluţii pentru probleme cu care se confruntă populaţia, dar aceste soluţii devin relevante doar dacă ele pot influenţa procesul de dezvoltare la nivelul întregii societăţi. Administraţia şi organizaţiile nonguvernamentale nu pot oferi alternative în competiţie, ci soluţii complementare, care permit o bună colaborare între ele.

In literatura de specialitate s-au susţinut o serie de propuneri şi sugestii practice[2], formulate ca recomandări utile pentru organizaţiile din sistemul administraţiei publice pe de o parte şi ONG-uri pe de altă parte, în vederea promovării parteneriatului administraţie - ONG.

Astfel, o serie de orientări pentru toţi partenerii implicaţi sunt enumerate în tabelul nr. 3.

Ce pot face organizaţiile nonguvernamentale

Tabelul nr. 3

 

Activităţi de anvergură

Atribuţii

1.

informează autorităţile locale despre progresul lor de-a lungul anului nu numai în cadrul procesului de iniţiere de parteneriate sau de strângere de fonduri

-      transmit periodic rapoarte şi buletine informative;

-             folosesc situaţii formale şi informale ca oportunităţi pentru a discuta despre evenimente curente;

-        discută mai mult despre problema fondurilor şi a crizelor imediate;

-       invită oficialităţi din administraţia publică locală să facă parte din consiliul de conducere al organizaţiei.

2.

urmăresc cu atenţie modul de funcţionare a întregii comunităţi:

-         creează şi menţin rolul şi locul organizaţiei în structura întregii comunităţi;

-        reprezintă o prezenţă constantă ca o resursă de expertiză şi cunoştinţe în domeniul de expertiză al organizaţiei;

-          sunt informate despre evenimentele curente şi

   

despre personalităţile din comunitate; - participă frecvent şi se implică activ la întâlnirile comunităţii, chiar dacă nu se întrevede un beneficiu evident sau imediat pentru organizaţie

3.

sunt responsabile şi corecte din punct de vedere al prestării serviciilor publice şi prezintă cât mai explicit aceste comportamente în mod public

-        fac publice informaţii referitoare la procesele de auditare şi de analiză financiară ale organizaţiei;

-        actualizează frecvent şi fac accesibile informaţii despre politicile şi procedurile proprii;

-        invită manageri şi experţi financiari pentru a se implica în activitatea de control financiar a organizaţiei.

4.

urmăresc întărirea încrederii publi-cului în organizaţie prin prezentarea unei imagini dem-ne de încredere şi profesionistă

-          transmit mesaje consecvente despre misiunea, scopul şi activităţile organizaţiei;

-              comunică conform normelor şi valorilor manifestate în comunitate;

-              acordă atenţie detaliilor privind cultura organizaţională, cum ar fi utilizarea siglei, antetului şi formatului în toate documentele organizaţiei.

5.

ajută comunitatea să înveţe cum să gestioneze proble­mele de care este preocupată organizaţia şi care nu sunt suficient aprofundate, atractive, sau care îndepărteze publicul larg.

-        identifică sursele oricăror aversiuni referitoare la problemele identificate de organizaţie;

-            formulează strategii care să reţină atenţia comunităţii;

-       minimizează orice caracteristici superficiale care ar putea fi folosite de către administraţia locală ca obstacole în colaborarea cu ONG;

-         comunică într-un stil deschis şi eficient, de o manieră care să-i facă pe oameni să vorbească cu respect despre problemele abordate de organizaţie.

Ce pot face autorităţile publice locale

Autorităţile publice locale se pot concentra pe activitatea desfăşurată de către ONG-uri, urmărind minimizarea frustrărilor şi a neîncrederii încă din perioada de planificare bugetară. Ele pot să disemineze informaţii despre fonduri proprii sau cele care le sunt necesare, anunţând sumele de bani disponibile precum şi termenele de desfăşurare a proceselor de selectare şi evaluare a proiectelor de finanţare.

Eforturile autorităţilor publice locale în relaţiile cu ONG-urile sunt prezentate în tabelul de mai jos :

Tabelul nr. 4

 

Activităţi desfăşurate de administraţia publică

1.

- asigură administrarea transparentă a cererilor de finanţare formulate de către ONG-uri şi le prezintă factorilor de decizie locali în vederea concentrării eforturilor şi creşterii gradului de comunicare între finanţatori.

2.

- abordează problemele şi nevoile membrilor comunităţii prin □□ recunoaşterea lor ca şi clienţi ai ONG-urilor (cu acces la resurse), Dexplicându-le cetăţenilor misiunile pe care şi le asumă acestea.

Ce pot face împreună organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile publice locale

Autorităţile publice locale se pot implica alături de ONG-uri în activităţi comune pentru a susţine parteneriate desfăşurate în vederea prestaţiilor de servicii publice pentru populaţie. Acestea se pot concretiza astfel:

  1. Să schimbe informaţii, atât în timpul relaţiilor de lucru în comun, cât şi în general
  • DOpot finanţa un forum anual de servicii pentru comunitate la care să participe autorităţi locale, reprezentanţi de ONG-uri, aleşi locali şi voluntari ai comunităţii;
  • □ □ să întreprindă eforturi pentru realizarea în comun a planificării strategice în legătură cu probleme specifice de interes comun;
  • să considere că serviciile asigurate servesc aceeaşi populaţie din aceeaşi zonă;
  • □ □ să ţină periodic întâlniri cu participarea reprezentanţilor ONGurilor, a administraţiei locale sau a celor două sectoare în comun.
    1. Să pună în comun unele resurse pentru a desfăşura prestaţii publice pentru cetăţeni
  • □ □ să invite reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii să participe la sesiuni de formare pe care le organizează de obicei ONG-urile sau administraţia locală;
  • □ □ să ofere sau să împărtăşească expertiza prin asigurarea de programe de instruire sau în cadrul întâlnirilor cu reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii;
  • □ Dsă asigure sau să împartă spaţiile disponibile pentru birouri, activităţi de instruire, sau pentru întâlniri;
  • □ □ să dea posibilitatea ca reprezentanţi ai celor două sectoare să se implice împreună în diverse comitete şi comisii de lucru pe probleme de interes local;
  • □ Dsă pună la dispoziţia altor organizaţii echipament sau mobilier la mâna a doua.
  1. Să dezvolte ghiduri clare/complexe despre aşteptările fiecăruia şi să lucreze ca acestea sa fie armonizate de comun acord
  2. Să recunoască faptul că "cealaltă parte" poate reprezenta cel mai bun suport pentru înţelegerea şi administrarea presiunilor cu care se lucrează în sectorul public.

Sectorul nonguvernamental îşi dovedeşte eficienţa în identificarea şi soluţionarea problemelor comunităţilor locale, prin atragerea şi punerea în valoare a unor resurse

umane şi financiare, determinând evaluarea gradului de eficacitate a politicilor publice prin: - creşterea calităţii serviciilor publice; - gestionarea eficientă a patrimoniului public; - conservarea mai bună a patrimoniului public; - reducerea cheltuielilor administrative.

 

 

[1] http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro

[2]Altman-Sauer, Lydian, Henderson, Margaret, Whitaker G., P.; «Strengthening relations between Local Government and Nonprofits»; Popular government. Hivern 2001, 33-39. Institute of Government.

Loading...