Puternica prezenţă a unei dimensiuni umane în serviciile publice (decisivă pentru definirea formei pe care o ia un serviciu) face ca aceasta să aibă un caracter cu mult mai variabil şi imprevizibil decât produsele industriale. Între standardizare şi imprevizibil, factorul uman este cel ce introduce un grad de incertitudine în serviciile publice, fie că este vorba de comportamentul angajaţilor din servicii - funcţionari publici - , fie de cel al utilizatorilor - cetăţenii.
Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizaţii în noua societate informaţională, capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursă strategică.
Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare, în capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite. Succesul unei organizaţii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa că oamenii sunt bunul cel mai de preţ al organizaţiei.
Resursele umane constituie un potenţial uman deosebit care trebuie înţeles, motivat şi implicat cât mai deplin în realizarea obiectivelor organizaţiei. Pentru aceasta, deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie adaptate întotdeauna cu personalitatea şi trăsăturile angajaţilor.
Din perspectiva managementului resurselor umane, oamenii nu sunt angajaţi doar pentru a ocupa anumite posturi vacante ci, trebuie antrenaţi (animaţi) fiecare în parte, pentru a-şi exercita rolul lor important pe care îl pot avea în cadrul organizaţiei. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât, în mediul socio-economic actual caracterizat prin incertitudine, dinamism şi interdependenţă, multe din dificultăţile sau succesele organizaţiilor au la bază resursele umane şi managementul acestora.