În procesul de elaborare şi fundamentare a deciziilor este utilizată o gamă amplă de metode de analiză a problemelor ce presupun decizii şi de adoptare propriu-zisă a deciziilor. Stabilirea unei anumite metode sau a alteia este determinată de complexitatea problemei sau problemelor ce trebuiesc rezolvate, de gradul de noutate a problemelor, de timpul aflat la dispoziţia decidenţilor, de gradul de pregătire şi competenţă a decidentului etc.
Organizaţiile şi instituţiile ce aparţin sectorului public utilizează mai multe categorii de metode, adaptate în raport cu cele care servesc sectorul privat:
- metodele tradiţionale : acestea vizează un ansamblu de procedee utilizate de decidenţi individuali. Elementul predominant în fundamentarea deciziilor este calitatea şi personalitatea decidentului. Un rol esenţial îl au: intuiţia, experienţa acumulată, imaginaţia, bunul simţ etc. Conţinutul ştiinţific al deciziei se dobândeşte prin alăturarea faţă de aceste componente, a unei bune documentări şi informări.
- metodele comparative : sunt utilizate în fundamentarea unor decizii, având la bază principiul continuităţii fenomenelor. Acestea constau în confruntarea unor elemente (indicatori) obţinute din calcule, cu valori anterior înregistrate sau poststabilite, cuprinse în planuri, programe etc. Aceste metode cunosc o arie largă de utilizare, mai ales în sfera deciziilor tactice.
- c) metodele de optimizare : au ca obiectiv obţinerea unui rezultat optim din punct de vedere administrativ, deşi ele se bazează pe utilizarea unui vast instrumentar matematic. Astel, procesul de elaborare a deciziei este încadrat într-un anumit model decizional, după cum este caracterizată situaţia care necesită soluţionarea printr-o decizie, de volumul, structura şi calitatea informaţiilor de care se beneficiază. Astfel, managerii publici pot utiliza:
- modele de optimizare matematice care servesc la luarea deciziei în condiţii de certitudine - atunci când toate elementele necesare sunt cunoscute: alternativele, criteriile şi consecinţele pentru simularea decizională, metoda utilităţii decizionale;
- modele de optimizare a deciziilor în condiţii de incertitudine, utilizate atunci când cele mai multe decizii sunt luate în împrejurări necunoscute, iar efectul lor nu poate fi anticipat cu certitudine, ci doar cu o anumită probabilitate.
- modele de optimizare a deciziilor în condiţii de risc, atunci când decidenţii ataşează unei anumite probleme de soluţionat şi un anumit nivel de risc.