Pe de o parte managerii ştiu că succesul lor depinde în mare măsură de abilitatea lor de a comunica. Pe de altă parte, cel mai adesea, managerii nu ştiu ce înseamnă o comunicare perfectă şi eficientă. Unii afirmă că dacă, angajaţii şi-ar înţelege bine managerii, organizaţiile ar funcţiona mai uşor. Totuşi "neînţelegerile" s-ar putea dovedi utile, precum în cazul angajatului care percepe critica sarcastică a unui manager ca pe o sugestie. O asemenea neînţelegere ar putea menţine temporar "pacea". În general, comportamentele comunicaţionale ale managerilor se circumscriu unuia dintre următoarele modele: modelul Shannon-Weaver şi modelul DANS.
Modelul săgeată corespunde schemei Shannon-Weaver[1] a comunicării conform căreia partenerii au roluri bine definite (emiţător şi receptor) iar receptorul percepe mesajul exact în forma şi cu conţinutul dorit de emiţător.
Se observă că în această schemă singura formă a retroacţiunii comunicării este „feed-back"-ul. Studiile recente au arătat însă că putem vorbi şi de o retroacţiune de tip „feed-forward". Diferenţa dintre cele două noţiuni este următoarea: feed-back-ul intră în funcţiune după atingerea finalităţii, oferind informaţii asupra felului cum a fost receptat mesajul (fluxul informaţional ce porneşte de la receptor la emiţător) şi asupra felului cum trebuie receptat mesajul (fluxul informaţional se porneşte de la emiţător la receptor); feed-forward-ul intră în funcţiune preventiv, anticipând o anumită evoluţie şi pe baza acestei anticipări persoana acţionează pentru a îmbunătăţi şansele de a atinge obiectivele dorite.
Procesul de comunicare după modelul Shannon - Weaver
Modelul dans, aşa cum arată şi numele, este întemeiat pe o comparaţie între dans şi comunicare, între cele două tipuri de interacţiuni existând numeroase asemănări. Iată doar câteva, dintre cele mai importante:
Comunicarea este utilă în scopuri multiple; comunicarea implică o bună coordonare a înţelesurilor; comunicarea presupune capacitatea de a anticipa reacţiile celorlalţi; când comunicarea se întrerupe, nu e întotdeauna rezultatul neînţelegerilor, ci mai degrabă fiindcă unul din parteneri nu are capacitatea de a prevedea reacţiile celuilalt. comunicarea e guvernată de reguli
Există două tipuri de reguli care funcţionează în conversaţii - reguli de interpretare şi reguli de reglare.
Comunicatorii deţin un repertoriu de abilitaţi care pot trece dincolo de nivelul conştient; Comunicarea, poate fi privită ca o activitate schematizată;
Reuşita în comunicare, este o funcţie a gradului de coordonare, a modului în care oamenii ştiu cum să se adapteze la mediu şi la parteneri.
[1] Dinu, M., Comunicarea - repere fundamentale, Ed.Algos, 2000.