Pin It

Definiţie şi caracteristici

Domeniul relaţiilor publice este foarte important la nivelul instituţiilor publice pentru că oferă posibilitatea acestora de a comunica cu publicul. De asemenea, prin relaţiile publice se pot transmite informaţii despre tipurile de activităţi în folosul indivizilor şi al comunităţilor, prestate de instituţiile publice. Marile asociaţii de specialitate în domeniul relaţiilor publice dau mai multe definiţii acestui domeniu:

Astfel, la Adunarea Mondială a Relaţiilor Publice, Mexico City (1978) s-a stabilit că "practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa socială de a analiza tendinţe, de a prezice consecinţele lor, de a sfătui lideri de organizaţii, de a introduce programe planificate de acţiune care servesc atât interesul organizaţiei cât şi al publicului" .

Asociaţia Germană de Relaţii Publice defineşte relaţiile publice ca fiind "un efort conştient şi sistematic, bazat pe cercetare, dedicat câştigării înţelegerii, stabilirii şi menţinerii încrederii în rândurile publicului"

Institutul Britanic de Opinie Publică consideră că "relaţiile publice sunt efortul deliberat, susţinut şi planificat de a stabili şi a menţine înţelegerea reciproca între o organizaţie şi publicul ei".

Cele mai importante caracteristici ale relaţiilor publice sunt: deliberarea: activitatea de relaţii publice vizează informarea, influenţarea şi obţinerea unui răspuns din partea publicului;

planificarea: resursele oricărei organizaţii sunt limitate şi de aceea trebuie planificate în raport cu importanţa activităţilor derulate;

performanţa: performanţa echipei de relaţii publice şi rezultatele ei determină performanţa organizaţiei client;

comunicarea bilaterală: relaţiile publice au la bază preluarea informaţiilor din mediul în care operează organizaţia, transmiterea de noi informaţii şi urmărirea feed-back-ului acestora;

interesul public: scopul activităţii de relaţii publice este satisfacerea nevoilor publicului;

dimensiunea managerială: eficienţa activităţilor de relaţii publice depinde de calitatea managementului.

În ansamblul de comunicări ale unei organizaţii relaţiile publice sunt orientate către interesul public ceea ce nu înseamnă, că relaţiile publice ignoră interesele organizaţiei. Relaţiile publice reprezintă managementul comunicării pe baza interesului public.

Managerul eficient de relaţii publice trebuie să fie în permanent contact cu publicul organizaţiei, să fie capabil să diferenţieze în orice moment necesităţile de comunicare ale acestora, să formuleze şi să transmită mesaje în funcţie de caracteristicile fiecăruia dintre ele şi să urmărească reacţia lor la primirea fiecăruia dintre mesaje. Unul dintre conceptele de relaţii publice cele mai vehiculate este acela de imagine.

Imaginea organizaţională este un complex constituit din istoria organizaţiei, succesele şi stabilitatea sa din punct de vedere financiar, calitatea ofertei sale, reputaţia sa ca angajator, responsabilitatea socială, eforturile de cercetare etc. Imaginea organizaţională este esenţială în relaţiile cu presa, dar este foarte importantă în relaţia cu finanţatorii (fie ei investitori, donatori, membri, instituţii financiare internaţionale etc.). În planificarea de relaţii publice este utilizată imaginea dorită (wish image). Imaginea dorită este imaginea pe care administraţia firmei doreşte să o promoveze în interiorul şi în exteriorul sau. Identificarea sa stă la baza formulării obiectivelor de relaţii publice, de realismul lor depinzând în mare măsură succesul întregii activităţi de relaţii publice.

Managementul comunicării se bazează pe planificarea de relaţii publice, care se desfăşoară în cinci etape : identificarea problemei; stabilirea obiectivelor generale; formularea strategiilor; planificarea, elaborarea mixului de relaţii publice şi programarea; evaluarea relaţiilor publice.

Identificarea problemei. Pentru definirea exactă a problemei se trece la cercetarea opiniilor, cunoştinţelor, atitudinilor şi comportamentului publicului vizat. În situaţia promovării unor legi, ministerele de resort trebuie să realizeze cercetări pentru: cunoaşterea atmosferei publicului; informarea corectă.

Stabilirea obiectivelor. În raport cu rezultatele cercetării se propun soluţii ale problemei de comunicare cu publicul, sub forma unor obiective.

Formularea strategiilor: are ca scop atingerea obiectivului stabilit (Ex. cunoaşterea conţinutului unor legi de către cetăţeni).

Planificarea şi programarea în funcţie de strategiile adoptate: se trece la elaborarea planului de acţiune. Acest plan conţine instrumentele folosite (mixul de relaţii publice), obiective intermediare, termene, resurse utilizabile etc.

Mixul de relaţii publice conţine în general instrumentele utilizate pentru realizarea planului de relaţii publice: publicitatea, lobby, organizarea de evenimente publice etc. Ponderea fiecăruia dintre ele variază de la un proiect la altul, de la o organizaţie la alta.

Publicitatea: este instrumentul de relaţii publice prin care organizaţia lansează mesaje prin intermediul mijloacelor de informare în masă cu cele mai mici costuri relative. Publicitatea este la îndemâna oricărui tip de organizaţie, (publică, de afaceri sau non-profit). Relaţiile cu presa sunt unul dintre elementele fundamentale ale relaţiilor publice şi se desfăşoară prin intermediul dosarelor de presă, comunicatelor de presă (text, imagine foto, imagine video, benzi audio), discursuri, conferinţe de presă..

Activitatea de lobby: are ca scop influenţarea deciziilor puterii - Preşedinţie, Guvern, Parlament etc. - prin mijloacele specifice relaţiilor publice, pentru luarea în discuţie a unor probleme de interes public sau pentru adoptarea unor decizii.

Organizarea de evenimente publice: este costisitor dar este unul dintre cele mai importante instrumente de relaţii publice. Atât instituţiile publice, cât şi organizaţiile de afaceri şi cele non-profit acordă o atenţie specială acestui tip de comunicare şi cheltuie adesea o bună parte din bugetele de relaţii publice pentru organizarea de conferinţe, seminarii, mitinguri, marşuri, celebrări aniversare, expoziţii de artă, licitaţii, serate de binefacere, concursuri, lansări de carte etc.

79 Marinescu, P., Managementul instituţiilor publice, http://www.unibuc.ro

Identitatea imaginii organizaţionale: conţine o serie de elemente de tipul logo- ului (logo-urilor), culori, caractere (formatele de literă), tipul de hârtie folosită etc., care apar pe materialele de comunicare: papetăria, broşurile, formularele oficiale, cărţile de vizită, pagini web etc.

Consultanţa: este unul dintre instrumentele de care depinde în cea mai mare măsura succesul planului de relaţii publice. Este vorba de serviciile de consultanţă pe care managerii de relaţii publice le acordă celorlalţi manageri ai organizaţiei şi superiorilor ierarhici. În cazul instituţiilor publice, deciziile au prin natura lor un impact public direct unde succesul unei politici sau imaginea publică a unei personalităţi poate depinde de o singură "ieşire în faţa presei". Managerii de relaţii publice acordă servicii de consultanţă celorlalţi manageri ai organizaţiei pentru că deciziile lor au un impact public.

Afacerile publice: există ţări în care se utilizează parteneriatele dintre firmele de relaţii publice şi organizaţiile non-profit care iniţiază campanii de strângere de fonduri. Deci, activităţi de tipul afacerilor publice pot desfăşura şi instituţiile publice şi chiar şi organizaţiile non-profit care iniţiază proiecte non-profit în alt domeniu.

Relaţiile cu liderii de opinie: au în vedere promovarea unor politici publice. Acest tip de relaţii se bazează pe influenţele pe care pot să le aibe anumite persoane la nivel: politic, social, economic.

Instituţia Purtătorului de cuvânt

La nivel organizaţional există instituţia Purtătorului de cuvânt de la care presa şi publicul aşteaptă o informaţie credibilă.

În anumite situaţii instituţiile stabilesc unul sau mai mulţi purtători de cuvânt pentru relaţiile cu presa; acestea pot fi: lipsa de timp a managerului unei instituţii, absenţa lui din ţară, aversiunea sau teama faţă de presă, defectele de vorbire, aspectul fizic sau starea de moment a sănătăţii.

Purtătorul de cuvânt îşi creează un statut propriu, având o anumită autonomie şi dreptul de a reprezenta clientul în limitele unui mandat.