Administrație publică

O valoare de bază în noua cultură organizaţională care se conturează acum în România este etica.

În ţara noastră, etica în administraţia publică are o importanţă aparte faţă de alte state cu administraţii democratice consolidate. Procesul de aşezare legislativă a administraţiei publice româneşti a fost el însuşi greu. Statutul Funcţionarului Public, Legea managerului public şi Codul de Conduită au intrat în vigoare de puţin timp, iar cerinţele lor devin practici instituţionale curente într-un timp destul de lung. A ignora dezvoltarea pe coordonate etice a administraţiei publice, sub pretextul că este de ajuns aplicarea legii este tot una cu a ignora faptul că administratorii publici sunt persoane, nu simpli executanţi, că ei au propriile valori, provin din medii diferite, iar dorinţa lor de afirmare ca profesionişti ai administraţiei nu se reduce la conformism, datorie pe sarcină, salariu, sancţiune, premiere, ci că identitatea profesională devine o componentă a identităţii personale.

Împlinirea profesională este o parte a împlinirii omeneşti şi o condiţie a stimei de sine. Zona etică a administraţiei publice este cu atât mai sensibilă cu cât scopul vizat este menţinerea încrederii publice în funcţionarea instituţiilor, încredere fără de care democraţia este doar spectacol politic.

Într-o abordare susţinută de comparaţia realizată cu sistemul privat, administraţia publică are câteva deficienţe majore, care, sperăm să dispară uşor, având în vedere „infuzia" de tineri care „intră" în administraţie:

• lipsa de cultură politică şi managerială a funcţionarilor publici;
• conservatorismul manifestat de „vechea gardă", concretizat prin păstrarea unor consilieri pensionaţi şi care nu mai gândesc în termenii contextului actual al schimbărilor;
• dificultatea cu care se completează cunoaşterea şi cu care se asimilează experienţele de succes din alte ţări;
• slaba cunoaştere a limbilor străine;
• lipsa cunoaşterii nemijlocite a situaţiilor din teren şi adoptarea multor decizii "din birouri";
• lipsa de informaţie şi mai ales de comunicare privind fapte şi acţiuni concrete desfăşurate cu succes în alte instituţii similare;
• paralelismul raportării funcţionarilor publici văzut ca flux de informaţii direcţionate de jos în sus pe o singură direcţie fără colateralităţi (organigramele nu includ şi legăturile de comunicare dintre compartimente).

Deveniţi de curând "manageri publici", unii dintre conducătorii instituţiilor publice se află constant în faţa unor decizii cu implicaţii etice şi sunt adesea obligaţi să opteze între aspiraţii personale şi responsabilităţi instituţionale.

Interesul public face necesar un cadru moral în care managerii să poată opta. Acest cadru moral este circumscris unor valori de tipul: demnitate personală, libertate, respect pentru ordine şi lege. Ei au datoria să abordeze raţional propriul rol în sensul eficienţei (să obţină cel mai bun rezultat cu cel mai scăzut cost). Din acest motiv abordarea lor trebuie să fie, pe lângă cea deontologistă (legată mai ales de statutul lor de implementatori de legi) şi una utilitaristă: acţiunea unui administrator public este moral corectă dacă produce cea mai mare utilitate pentru cel mai mare număr de oameni.

Nu toţi managerii sunt funcţionari publici şi nu toţi funcţionarii publici sunt

manageri. Poate părea un joc de cuvinte dar nu este deloc aşa.

Potrivit lui Harold F. Gortner, manager într-o instituţie publică este: Oricine produce politici publice sau se îngrijeşte de implementarea politicilor publice. Cei care utilizează resurse publice care au impact asupra indivizilor sau grupurilor dintr-o societate. Oricine joacă un rol de lider într-o birocraţie.

Este important să facem distincţia între lideri şi manageri, deşi etica în administraţia publică vizează ambele categorii. Liderii joacă următoarele roluri:

• proiectează scopurile;
• afirmă valorile organizaţiei;
• motivează personalul;
• slujesc drept simbol al organizaţiei (sunt oamenii de imagine);
• reprezintă grupul;
• evaluează indivizii şi grupul. Managerii:
• deţin funcţii de conducere;
• conturează modalităţi practice de atingerea scopurilor;
• caută şi distribuie utilizarea resurselor;
• urmăresc procesele organizaţionale;
• fac studii pentru diferitele probleme care trebuie soluţionate. Funcţionarii de nivel mediu şi cei situaţi pe prima linie joacă un rol foarte

important în administraţie, inclusiv din perspectivă etică şi politică. Raţiunile pentru care considerăm că ar trebui să aibă acest rol sunt, în principal, următoarele:

• controlează informaţia care ajunge la legislativ şi la manageri şi consiliază ambele categorii (controlul asupra informaţiei este o formă esenţială a puterii);
• fac lobby pentru diferite grupuri de interese;
• orice program de guvernare, indiferent de nivelul căruia i se adresează, trebuie implementat şi aceasta depinde de administraţia publică ;
• conformismul, în sensul supunerii la norme, primează asupra convingerilor personale şi este criteriu de menţinere şi promovare în administraţie;

Un manager într-o organizaţie publică trebuie să ţină cont, în ultimă instanţă, de următoarele aspecte cu valenţe etice:

1. Interesul public general: soluţiile date de această categorie afectează viaţa oamenilor; sunt formulate în numele interesului public; aplicarea lor antrenează resurse publice.
2. Scopurile politice pentru care lucrează: administraţia publică implementează politici publice.
3. O înţelegere a actorilor implicaţi.
4. Dinamica organizaţiilor în care lucrează .
5. Personalitatea celor cu care interacţionează .

Primele imperative cu care se confruntă managerii publici sunt următoarele:

• să satisfacă standardele de performanţă profesională, comportamentală şi etică ;
• să adere la ceea ce le impun guvernul, politicile publice, publicul însuşi;
• să împace cerinţele legii cu situaţiile reale din viaţa zilnică, pentru fiecare angajat;
• să împace morala privată cu cerinţele codului profesional.

Managerii publici au două priorităţi care uneori pot să fie contradictorii: publicul şi propria instituţie. Ei lucrează sub presiune iar presiunea cea mai frecventă o reprezintă cea dată de politicile fiscale, de recompensare, etc. În acelaşi timp ei au şi calitatea de angajaţi ai publicului şi de cetăţeni. În calitate de angajaţi ai publicului ei nu au dreptul să facă politici partizane ; atfel ar determina neglijarea obligaţiei legale de a servi publicul. În calitate de cetăţeni ei participă la procesul politic. Dacă se izolează de politică îşi neglijează îndatoririle de cetăţeni.

Caracteristicile personale ale funcţionarilor publici contează în mod semnificativ, tocmai din cauza particularităţii muncii lor.

Ei se află într-o aşa numită "zonă gri" în care nu pot să fie nici total altruişti (orientaţi exclusiv pe interesul public), nici egoişti, orientaţi doar spre interese proprii. Funcţionarii publici lucrează în comunităţi în care au rude, prieteni, şefi, persoane de care sunt legaţi prin interese proprii. Lor li se cere să se orienteze neutru şi detaşat spre "public". Prin urmare, ei nu pot să fie decât resurse umane competente pentru funcţiile pe care le ocupă.

Funcţionarii publici trăiesc într-un climat politic în schimbare, prin urmare, etica lor este una situaţională. În consecinţă, ataşamentul rigid faţă de un anumit set de valori este disfuncţional. Dacă vor urma strict procedurile, vor sluji ordinii, stabilităţii, egalităţii de tratament şi eficienţei. Uneori însă "aplicarea multiplelor proceduri" poate să creeaze efecte nedrepte unor cetăţeni, în raport cu alţii. Datoria morală a funcţionarilor publici este cea de dezvoltare a integrităţii profesionale.

Sugestii etice pentru managerii din administraţia publică Pentru un comportament cât mai apropiat de exigenţele etice şi ale managementului resurselor umane, managerii din administraţia publică trebuie să ţină cont de următoarele:

• Să recruteze şi să selecteze oameni bine motivaţi, de bună credinţă şi pregătiţi pentru rolul de funcţionar public.
• Să se concentreze pe rezultate ca scop, nu pe structuri birocratice ca scop.
• Să încerce să găsească un echilibru corect între cerinţele legii, ale guvernării şi interesul public.
• Să ţină seama de considerente legate de etică la examenele de selecţie şi la promovare a peroanelor aflate în calitate de subordonaţi..
• Să stimuleze subordonaţii să-şi pună probleme etice despre munca lor.
• Să trateze subordonaţii potrivit principiului respectului reciproc, nu cu superioritate ierarhică arogantă sau cu atitudine de stăpân sau de patron.
• Să nu schimbe scopurile de la o zi la alta, ci să le construiscă unul din altul şi să le urmeze unul după altul.
• Să-şi cultive calităţile analitice şi de cercetare.

Să ajute cetăţenii să fie pro-activi în privinţa agendei guvernamentale, sprijinind forme de democraţie participativă.

• Să promoveze practicile bune în toate zonele profesionale pe care le poate influenţa.
• Să încurajeze educaţia, pregătirea profesională şi dezvoltarea funcţionarilor publici, ca pe un exerciţiu civic realist.

În Codul de conduită al funcţionarului public se utilizează o serie de termeni, care conduc la o caracterizare distinctă a acestei categorii de angajaţi.

CODUL DE CONDUITĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Termeni definiţi prin codul de conduită :

1. prin interes personal se înţelege orice avantaj patrimonial sau nepatrimonial urmărit de funcţionarul public, pentru sine sau pentru familia sa, părinţii, prietenii sau pentru persoanele apropiate ori pentru persoanele juridice sau organizaţiile cu care acesta a avut relaţii de afaceri sau de altă natură, care poate afecta imparţialitatea şi integritatea sa în exercitarea funcţiei publice.
2. prin interes public se înţelege soluţionarea solicitărilor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, de drept public şi de drept privat, române şi străine, precum şi îndeplinirea atribuţiilor de către funcţionarii publici, în mod regulat şi continuu, cu imparţialitate şi corectitudine, conform competenţelor care le revin, potrivit legii.