Comunicarea însoţeşte activitatea instituţiei administraţiei publice, contribuind la realizarea în bune condiţii a acesteia. Ea răspunde totodată nevoii organizaţiilor din sectorul public de a-şi afirma rolul specific, aducând la cunoştinţa cetăţenilor obligaţiile de asumat şi prerogativele de care dispun.
Comunicarea instituţională este azi din ce în ce mai dezvoltată în cadrul organizaţiilor publice. Astfel, marile întreprinderi publice şi instituţiile administrative au departamente pe această temă şi îşi menţin imaginea publică graţie unei politici şi unor activităţi susţinute.
Prin natura ei, administraţia publică depinde întro mare măsură de comunicare[1]. Ea se întâlneşte între diferitele niveluri ierarhice ale administraţiei publice, între structuri aflate pe acelaşi nivel, în cadrul structurilor administrative, între administraţie şi executorul social, între instituţiile administraţie publice şi autoritatea politică, între adminstraţia publică şi mediul social, în general, între funcţionarii publici, între aceştia din urmă şi partenerii publici ( cetăţeni, ONG- uri etc.).
Un act administrativ presupune implicarea unui mare număr de funcţionari, fiecare dintre aceştia specializat întrun anumit domeniu şi depinzând de ceilalţi, deoarece produsul final este rezultatul direct al eforturilor combinate ale diferiţilor participanţi la realizarea acestei finalităţi. Comunicarea este aşadar definitorie în coordonarea adecvată şi eficientă a activităţilor caracterizate de astfel de conexiuni , proces de coordonare pentru materializarea căruia este necesară construirea unor canale de comunicare prin care ideile, cunoştinţele şi exigenţele să poată fi transmise. Pentru ca obiectivele vizate să devină realitate, managementul public trebuie să se asigure că deciziile sunt transmise tuturor nivelurilor ierarhice. În plus, este din ce în ce mai important atât pentru administraţie, cât şi pentru clienţii acesteia ( autoritatea politică, contribuabili, cetăţeni, grupuri de interese) dezvoltarea canalelor de comunicare cu lumea de afară. Sunt create, în acest mod, condiţiile ca tot ceea ce se întâmplă în cadrul structurilor administrative să fie comunicat publicului, în general, şi segmentelor ţintă, în special. Pe de altă parte, administraţia beneficiază din exterior de informaţiile care îi sunt necesare în finalizarea obiectivelor.
Comunicarea, ca proces care focalizează demersurile managementului public, este importantă şi din perspectiva calităţii relaţiilor existente în cadrul unei anumite structuri administrative. Dimensiunea calitativă vizează menţinerea unei atitudini de înţelegere mutuală, crearea şi dezvoltarea unei atitudini de înţelegere mutuală, crearea şi dezvoltarea unui climat motivaţional, precum şi asigurarea rezolvării cererilor şi a stărilor de nemulţumire întro manieră conciliantă.
Dezvoltarea unei politici sociale adecvate, crearea şi menţinerea, la toate nivelurile, a unei atmosfere transparente sunt, întro mare măsură, determinate de importanţa ce se acordă procesului de comunicare[2].
[1] Luminiţa Gabriela Popescu, Comunicarea în administraţia publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2007, p.9 şi urm.
[2] Ibidem, p.11