Comunicarea în administraţia publică se poate realiza pe patru niveluri[1] relativ distincte: intrapersonal, interpersonal, în grup, de masă.
- Comunicarea interpersonală
Este comunicarea individului cu el însuşi. Prin intermediul ei, omul se cunoaşte şi se judecă pe el însuşi. Se întreabă şi îşi răspunde. Gândeşte, analizează şi reflectează. Evaluează decizii sau repetă mesajele destinate altora. Este necesară şi importantă pentru echilibrul psihic şi emoţional al persoanei.
- Comunicarea interpersonală
Este comunicarea cu celălalt. Ne ajută să-i cunoaştem pe semeni şi pe noi înşine, prin imaginea lor despre noi. Datorită dialogului interpersonal se stabilesc, se întreţin şi uneori se distrug relaţii umane.
- Comunicarea în grup
Este comunicarea realizată între indivizi în cadrul grupului sau organizaţiei din care fac parte. In cadrul grupului (organizaţiei), individul îşi petrece mare parte din viaţa socială şi profesională. Aici se împărtăşesc cunoştinţe şi experienţe, se rezolvă probleme şi se dezvoltă idei noi.
Comunicarea joacă în grup multiple roluri:
- de informare: o noutate se cere împărţită grupului;
- de coordonare: să facă posibilă acţiunea comună eficientă;
- de motivare: să stimuleze cooperarea şi implicarea în atingerea obiectivelor;
- de control: să clarifice îndatoririle, să stabilească autoritatea şi responsabilităţile;
- emoţională: să permită exprimarea trăirilor, sentimentelor etc.;
- de influenţare reciprocă.
Din perspectiva comunicării, este importantă distincţia dintre grupuri primare (familia, echipa de muncă, grupa de studenţi etc.) şi grupuri secundare ( de exemplu angajaţii unei instituţii administrative). Grupurile primare sunt caracterizate prin asociere intimă, relaţii tip faţă "în faţă" şi cooperare. Sunt grupuri mici, cu principii şi reguli informale. Grupurile secundare sunt definite prin relaţii reci, impersonale, contractuale. Ele sunt grupuri mari, care au forme, principii şi reguli formale.
- Comunicarea de masă
Este comunicarea realizată pentru publicul larg de către instituţii specializate şi cu mijloace specifice. Ea de realizează prin intermdediul mass-media: televizunea, radioul, cinematograful, ziare, reviste etc. In cadrul acesteia vorbitorul şi auditorul sunt izolaţi şi astfel conexiunea inversă este limitată.
[1] Vezi: Ştefan Prutianu, op.cit., p. 240-246; Valentina Marinescu, Introducere în teoria comunicării, Ed. Tritonic, Bucureşti, p.59-71