Dificultatea dezbaterii publice ţine de complexitatea deciziilor. Intervenţia presei constituie o mediere indispensabilă. Dar valoarea adăugată de jurnalişti nu este nici neutră, nici fără efecte asupra naturii deciziilor sau asupra mersului dezbaterii cu publicul.
Fie că este vorba de activităţile curente ale serviciilor publice, de situaţii de criză sau de schimbare, locul mass-media în deciziile publice este foarte important. Rolul presei nu este cel al unui simplu martor. Medierea pe care o face între decident şi public aduce elemente de informaţie legate de o decizie care încă nu a fost luată. Presa devine în acest fel un intermediar al deciziei de luat. În aceste condiţii, poate încerca să seducă factorul responsabil, sau mai rău, să şantajeze, în tot cazul se poate ivi un raport de forţă triunghiular între cetăţean, mass-media şi decidentul politic. Cu cât decizia este mai complexă, cu atât se multiplică ocaziile de derapare a comunicării. Chiar natura deciziei poate fi schimbată.
Jurnaliştii nu respectă de multe ori funcţionarea serviciului public, iar în numele criteriului actualităţii, informaţia instituţională este neglijată şi registrul civic respins pe motiv că acestea sunt puţin atractive sau puţin spectaculoase.
Uneori presa se face vinovată de atitudini şi comportamente care încalcă principii deontologice, şi anume: deformare faptelelor, obţinerea de informaţii prin mijloace necinstite sau prin abuzul bunei-credinţe a celuilalt, confundarea rolului ziaristului cu cel al poliţistului sau magistratului, redactarea ştirilor fără a se căuta punctele de vedere ale protagoniştilor diferiţi, nerespectarea prezumţiei de vinovăţie sau a vieţii particulare.
La fel de grav este şi atunci când ziaristul tăinuieşte un fapt nou care ar veni să contrazică teza pe care el a apărat-o prea rapid, caricaturizează un serviciu public plecând de la o idee preconcepută, face o înscenare pentru a reconstitui un eveniment greu de „ acoperit", propune propriile sale evenimente pe platourile de televiziune...
Urgenţa de a informa nu explică, prin ea însăşi, astfel de comportamente dăunătorare. Insuficienţa formării jurnaliştilor sau a calităţilor lor profesionale trebuie, şi ele, luate în calcul.
Mass-mediei i mai poate reproşa locul şi puterea pe care vrea să le aibă prin edificarea unui domeniu mediatic, adesea străin de funcţionarea instituţiilor publice cât şi de aşteptările cetăţenilor, deci de dezbaterea democratică şi de comunicarea publică.
Totuşi, în ultimă analiză, responsabilitatea acestor stări de lucruri revine decidenţilor publici.
[1] Ibidem, p. 127-133