În ceea ce priveşte obiectul ştiinţei administraţiei, ne-am oprit la următoarea definiţie[1]: Obiectul ştiinţei administraţiei îl constituie administraţia publică în ansamblul său, cu toate realităţile, relaţiile sociale şi normele care o guvernează.
Obiectului ştiinţei administraţiei prezintă următoarele caracteristici importante:
- Obiectul ştiinţei administraţiei reuneşte o diversitate de fenomene şi are o vastă sferă de cuprindere. Administraţia publică este alcătuită dintr-o multitudine de fenomene administrative a căror amploare şi complexitate se află într-o continuă amplificare din cauza dezvoltării economico-sociale accelerate. Ştiinţa administraţiei trebuie să cuprindă studiul tuturor acestor fenomene administrative, pentru că numai aşa cercetările teoretice pot să fundamenteze ştiinţific activitatea administraţiei publice sub toate aspectele ei. În continuare, cercetările cu caracter practic urmează să determine cele mai adecvate soluţii concrete pentru îmbunătăţirea activităţii administrative.
Un obiect sau domeniu de cercetare atât de vast impune o structurare raţională a ştiinţei administraţiei. În acest sens, un autor[2] propune sistematizarea ştiinţei administraţiei în:
- Partea introductivă, care cuprinde filozofia administraţiei;
- Partea generală, care cuprinde: organizare şi metode în administraţia publică, documentarea administrativă, decizia administrativă, operaţiunile administrative şi de tehnică administrativă.
- Partea specială, cu următoarele ramuri: 1) Administraţia publică centrală, 2) Administraţia publică locală, 3) Administraţia publică urbană, 4) Administraţia publică rurală, 5) Gestionarea resurselor umane din administraţie, 6) Administraţia învăţământului preşcolar, şcolar şi universitar, 7) Administraţia sanitară, 8) Administraţia instituţiilor de protecţie socială, 9) Administraţia instituţiilor culturale, 10) Administraţia publică a transporturilor terestre, 11) Administraţia publică a transporturilor fluviale, 12) Administraţia publică a transporturilor maritime, 13) Administraţia publică a transporturilor aeriene, 14) Administraţia domeniului public, 15) Administraţia publică a telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, 16) Administraţia publică a apelor, 17) Administraţia publică a resurselor minerale, 18) Administraţia publică a pădurilor, 19) Administraţia penitenciarelor, 20) Administraţia învăţământului etc.
- Obiectul ştiinţei administraţiei are un caracter dinamic, schimbător. Administraţia publică evoluează şi se dezvoltă odată cu progresul multilateral al societăţii. De asemenea, schimbările în administraţie sunt induse de condiţiile politice, economice, tehnice, de mediu, demografice, financiare etc. Din acest motiv, ştiinţa administraţiei nu se înfăţişează ca o colecţie de reţete imuabile, aplicabile oricând şi oriunde, pentru rezolvarea cazurilor particulare, ci oferă cadrul teoretic şi metodologic adecvat pentru găsirea celor mai bune modalităţi de rezolvare a problemelor concrete.
- Ştiinţa administraţiei are un obiect de studiu complex. Aceasta înseamnă că fenomenele de administraţie publică, pe care le cercetează, sunt unităţi care conţin componente de naturi diferite: umane, materiale, juridice, tehnologice, tehnice, financiare etc. De aceea şi abordarea trebuie să fie complexă şi multilaterală. De pildă, pentru a stabili dacă un organ al administraţiei publice funcţionează în mod raţional, eficace şi eficient se cercetează dacă rezultatele obţinute corespund sarcinilor primite, dacă activitatea este conformă cu normele juridice, dacă finanţarea a fost asigurată şi derulată corect, dacă rezultatele obţinute justifică resursele consumate. În această situaţie, urmează a fi rezolvate probleme de ştiinţa administraţiei, drept administrativ, drept financiar, economie şi sociologie, iar apoi rezultatele trebuie reunite într-o sinteză coerentă.
[1] Mihai T. OROVEANU, op.cit., p.90.
[2] Ibidem, pp.93, 94.