Pin It

Principiul legalităţii reprezintă acea regulă fundamentală de drept, în temeiul căreia toate subiectele de drept - persoane fizice şi juridice, autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale, funcţionari şi cetăţeni etc. - au îndatorirea de a respecta Constituţia, legile şi celelalte acte juridice, normative şi individuale, întemeiate pe lege şi aplicabile raporturilor sociale la care participă.

Asigurarea acţiunii acestui principiu, de către şi în cadrul administraţiei publice, are în vedere atât emiterea de acte juridice, cât şi activităţile nejuridice.

Administraţia desfăşoară multiple activităţi de organizare a executării legii, în cadrul cărora are diverse atribuţii de reglementare. În aceste condiţii, se pune problema determinării competenţei normative a autorităţilor executive, sub aspectul organelor emitente, al sferei raporturilor sociale incidente reglementării executive şi al categoriilor de acte de reglementare.

În dreptul nostru, normele juridice se emit de autorităţi anume determinate de Constituţie şi legi, acţionând în acest sens principiul determinării legale a competenţei materiale în emiterea actelor juridice. Deci, pentru ca o autoritate administrativă să poată emite norme juridice, ea trebuie individualizată şi împuternicită în acest sens prin legea care îi reglementează organizarea, funcţionarea şi atribuţiile.

Cu privire la determinarea sferei de raporturi sociale aflate sub incidenţa reglementării administrative, facem precizarea că aceasta se face prin delimitarea faţă de sfera activităţii normative a puterii legislative, cunoscută şi sub numele de „domeniu rezervat legii". Ceea ce aparţine domeniului de reglementare a legii nu poate fi reglementat, în mod obişnuit,  pe cale administrativă, pe când situaţia contrară este întotdeauna posibilă. Legea poate reglementa orice raport social, chiar dacă el a fost, în mod tradiţional, rezervat reglementării administrative.

In ceea ce priveşte categoriile de acte normative emise de autorităţile administraţiei publice, acestea sunt stabilite de lege, în sens larg. Astfel, Constituţia, legea organică şi legea ordinară stabilesc actele normative pe care organele executive le pot emite pentru realizarea atribuţiilor ce le revin, şi care au toate o forţă juridică inferioară, comparativ cu cea a reglementărilor care le consacră.

Actul administrativ normativ se emite cu respectarea prevederilor de conţinut, cuprinse în actele cu forţă juridică superioară lui şi aplicabile în materie. Cum activitatea executivă normativă se caracterizează şi prin emiterea a numeroase acte cu forţă juridică diferită, în aceeaşi materie, ( hotărâre de guvern, ordin al unui ministru, hotărâre a unui consiliu judeţean, dispoziţie a primarului) toate acestea trebuie să fie conforme atât cu legea, cât şi unele faţă de altele, potrivit ierarhiei forţei lor juridice.

In aprecierea acţiunii principiului legalităţii în administraţia publică nu putem neglija acţiunile concrete individuale de executare sau aplicare a legii. In primul rând, organele executive sunt obligate să respecte ele însele legea în raporturile juridice la care participă, indiferent de subiectul care execută sau căruia i se aplică actul individual. In al doilea rând, actele emise trebuie să îndeplinească toate cerinţele de fond şi de formă cerute de lege. In al treilea rând, administraţia este obligată să dispună, în cadrul competenţei sale legale, toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea întocmai a prevederilor cuprinse atât în propriile acte normative, cât şi în cele individuale.

Aceeaşi cerinţă a respectării legii trebuie să caracterizeze şi activitatea faptică concretă a executivului, atât în cazul săvârşirii unor fapte materiale, cât şi în cazul operaţiunilor tehnico-materiale.

Autorităţile executive au obligaţia de a controla modul în care se respectă legea, în toate domeniile de activitate care le sunt încredinţate în competenţă, şi de a lua măsurile necesare pentru restabilirea legalităţii.