Fiecare funcţie publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor funcţiilor publice le sunt comune următoarele :
- funcţia publică reprezintă un complex de drepturi şi obligaţii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investită;
- funcţia publică are un caracter de continuitate care decurge din însăşi continuitatea existenţei statului;
- funcţia publică nu poate face obiectul unei înţelegeri între părţi, ea este rezultatul unui act unilateral de voinţă prin investitura legală ce se acordă persoanei care exercită funcţia;
- funcţia publică, în marea ei majoritate, are un caracter profesional, fiind exercitată de oameni care îşi fac din aceasta o profesie;
- funcţia publică poate avea şi un caracter politic, iar titularii acestor funcţii (miniştrii, secretarii şi subsecretarii de stat, prefecţii şi primarii) au un regim juridic special;
- funcţia publică este accesibilă tuturor cetăţenilor, în condiţiile legii.
Realizarea funcţiei publice se bazează pe mai multe trăsături specifice printre care
amintim pe cele mai semnificative.
Astfel competenţa funcţiei publice este determinată în mod unilateral de către autorităţile publice, prin norme juridice pentru realizarea interesului general[1].
Atribuţiile corespunzătoare fiecărei funcţii publice se stabilesc pe baza sarcinilor specifice ale autorităţilor şi instituţiilor publice, cu respectarea principiilor ierarhiei, specializării şi profesionalizării funcţiei publice. În consecinţă funcţia publică fiind redeterminată legal drepturile şi obligaţiile care intră în conţinutul acesteia nu pot fi modificate, înlocuite sau suprimate de către titularul funcţiei, dacă legea nu i-a conferit un asemenea drept. Funcţiile publice au caracter continu, neputând fi exercitate cu intermitenţă sau o singură dată în funcţie de situaţia creată. Prin urmare caracterul continuu al funcţiei publice, presupune exercitarea acesteia, pe toată durata existenţei funcţiei publice.
Funcţia publică administrativă are un caracter obligatoriu întrucât drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc conţinutul acesteia trebuie exercitate în temeiul legii iar exercitarea nu reprezintă doar o formalitate sau posibilitate ce caracterizează dreptul subiectiv. Atribuţiile funcţiei publice reprezintă pentru funcţionarul public drepturi şi obligaţii legale pe care le exercită în conformitate cu fişa postului ocupat. Fişa postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcţionarului public. Titularul funcţiei publice este o persoană fizică legal investită în funcţie prin actul unilateral de dispoziţie a autorităţii sau instituţiei publice care realizează atribuţiile ce intră în competenţa funcţiei publice.
Funcţia publică presupune anumite incompatibilităţi care pot fi de ordin constituţional sau legal, având menirea de a asigura obiectivitatea şi prestigiul funcţiei. Fiecare funcţie publică administrativă este stabilită într-o anumită ierarhie care asigură prin unitatea de structură şi acţiune realizarea atribuţiilor specifice2. Ierarhia funcţiilor publice se stabileşte prin actul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective. În baza ierarhiei, funcţionarii publici ierarhic inferior sunt obligaţi să se supună dispoziţiilor date în limita şi condiţiile legii, de către funcţionarii ierarhic superiori. In cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice atribuţiile unei funcţii publice se împart pe posturi. Postul reprezintă funcţia publică individualizată. Conţinutul concret al drepturilor şi obligaţiilor un unei funcţii publice individualizate se stabileşte prin fişa postului. Funcţiile publice individualizate din cadrul unei autorităţi sau instituţii publice alcătuiesc statul de funcţii al acelei unităţi care se aprobă potrivit legii, în funcţie de interesele publice ocrotite şi mijloacele umane şi materiale care pot fi alocate, pentru satisfacerea interesului public. Statul de funcţii este un act administrativ-financiar prin care se stabileşte atât numărul de posturi, nivelul studiilor, gradul de profesionalizare a funcţionarilor publici, cât şi nivelul de şcolarizare a fiecărei funcţii publice.
Totalitatea funcţionarilor publici statutari constituie corpul funcţionarilor publici iar cei eliberaţi din funcţia publică în condiţiile legii, alcătuiesc corpul de rezervă care este gestionat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Noţiunea de corp al funcţionarilor publici este caracterizată structurii actuale a funcţiei publice şi înlocuieşte noţiunea de cadre specifică vechii reglementări în materie1.
Clasificarea funcţiilor publice
Funcţiile publice se clasifică:
- funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;
- funcţii publice de clasa I, funcţii publice clasa a II a, funcţii publice clasa a III a. Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor
cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.
Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor specifice.
Funcţiile publice se împart în trei clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice, astfel:
- clasa I, cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- clasa a II a, cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- clasa a III a, cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale, absolvite cu diplomă.
După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei categorii după cum urmează :
- funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
- funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
- funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.
[1] Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ vol II Bucuresti , 1934 pag. 154