Funcţionarul public este persoana fizică investită cu o funcţie publică cu caracter de permanenţă în serviciile autorităţii centrale sau locale, ori în instituţiile publice care aparţin de acestea. Ocuparea funcţiei de către funcţionar, în mod legal, se face prin simpla investire sau prin investirea urmată de încheierea unui contract de muncă sau prin simpla încheiere a unui contract de muncă.
Fac precizarea că investirea este un act unilateral de putere, iar contractul de muncă este un acord de voinţă.
Referitor la funcţionarul public din statele Uniunii Europene, vom prezenta în continuare câteva trăsături definitorii. Astfel funcţionarii publici din statele U.E. se constituie într-un corp bine definit în categoria personalului bugetar, temeiul legal al încadrării acestora regăsindu-se în lege şi făcându-se o delimitare de personalul contractual care se supune legislaţiei muncii. Numirea în funcţia publică se face în temeiul legii, prin voinţa autorităţilor publice, a reprezentantului statului care are atribuţii în acest sens. De asemenea, există anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din funcţie a funcţionarilor publici, iar activitatea acestora este foarte bine reglementată, având un rol constituţional şi strategic. Stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile publice o respectă. Şi în statele Uniunii Europene funcţionarii publici au obligativitatea de a nu avea apartenenţă politică şi de a manifesta profesionalism în exercitarea funcţiilor publice. Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au stabilite reglementări generale privind raporturile în cadrul serviciului public. Astfel Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda şi Suedia au prevăzute în Constituţie principiile generale de organizare a administraţiei publice, aplicabile funcţionarilor publici.
In Marea Britanie, primul ministru, care este în acelaşi timp şi ministrul funcţiei publice, are competenţa să elaboreze reglementări şi instrucţiuni pentru funcţionarii publici- Home Civil Service, inclusiv să stabilească o serie de condiţii de angajare pentru aceştia. O analiză asupra cadrului legislativ, care reglementează funcţia publică în unele ţări ale Uniunii Europene, arată că acesta diferă de la o ţară la alta. In continuare sunt menţionate câteva acte normative care reglementează funcţia publică în câteva ţări ale Uniunii Europene :
- Austria: Codul serviciului public;
- Danemarca: Constituţia, Legea funcţionarilor publici;
- Grecia: Constituţia, Codul serviciului public;
- Irlanda: Legislaţia secundară;
- Italia: Constituţia, Legea serviciului public, Legea nr. 59 -127 din 1997 pentru reformă şi simplificarea administraţiei publice;
- Luxemburg : Constituţia, Codul serviciului public;
-Olanda: Constituţia, Legea serviciului public, Regulile generale privind serviciul public;
-Spania: Constituţia, Codul serviciului public;
-Suedia: Constituţia, Actul privind angajaţii din sectorul public;
-Marea Britanie: legislaţia secundară, Ordinul serviciului public în consiliu, Actul referitor la serviciul public şi Codul managementului funcţiei publice. În ţările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un funcţionar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcţiei publice, în condiţiile garantării stabilităţii titularilor pe posturi şi funcţii publice.
Ţări ca Danemarca, Olanda şi Suedia au generalizat pentru întreaga administraţie publică sistemul de încadrare a funcţionarului public pe post, cu excepţia domeniului afacerilor externe şi a sistemului judiciar. Principala caracteristică a acestui sistem este că recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici se face în acelaşi mod ca în sectorul privat.
Funcţionarii publici sunt recrutaţi pentru un anumit post sau funcţie publică, dar pot candida pentru orice alt post vacant din sectorul public, în situaţia în care candidatul îndeplineşte condiţiile prevăzute de structura postului sau funcţiei publice vacante şi îşi asumă responsabilitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice.
Pentru Italia, Irlanda şi Marea Britanie sistemul carierei se combină cu cel focalizat pe structura postului. În Irlanda şi Marea Britanie, ocuparea unor posturi este condiţionată de absolvirea anumitor studii. In majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se solicită anumite diplome pentru încadrarea pe un anumit nivel în serviciul public, excepţie făcând doar ţările în care selecţia se face în funcţie de cerinţele postului sau funcţiei publice.
În multe ţări ale Uniunii Europene, candidaţii nu sunt numiţi direct funcţionari publici, fiind necesară parcurgerea unei perioade de stagiu sau de instruire specifică. Durata şi conţinutul acestei perioade diferă de la o ţară la alta, iar în unele ţări depinde de nivelul la care urmează să se facă numirea.
In majoritatea statelor există o vârstă minimă pentru intrarea în corpul funcţionarilor publici, uneori existând şi o vârstă maximă. În Franţa, Olanda, Suedia, Marea Britanie nu există limită de vârstă, fiind menţionate reglementări specifice cu privire la nediscriminarea pe motiv de vârstă.
Pentru recrutarea funcţionarilor publici, în general, se utilizează trei metode.
În unele state pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante se organizează concursuri de către o anumită autoritate la nivel central sau de către insttuţia sau autoritatea publică unde există locurile vacante.
Astfel de ţări în care este utilizată metoda concursului sunt : Austria doar pentru anumite posturi şi funcţii publice, Belgia, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia şi Spania. În Belgia exista o autoritate centrală competentă în organizarea concursului. Aceasta se numeşte Secretariat Permanent de Recrutare pentru recrutarea funcţionarilor publici la nivel federal şi regional. În Franţa există Ecole Naţionale d' Adminstraţion, o autoritate centrală pentru selecţia funcţionarilor publici pentru posturile şi funcţiile de la nivel mediu şi inferior. În Grecia, autoritatea centrală care gestionează organizarea concursurilor este Comisia pentru selectarea personalului- Personal Selection Board, iar în Irlanda, Instituţia responsabilă cu organizarea concursurilor este Comisia Serviciului Public- Civil Service Commision. In Italia, numai concursurile pentru cele mai importante posturi se organizează centralizat de către Departamentul funcţiei publice subordonat Consiliului de Miniştri- Dipartimento della funyionepubblica presso la
Presidenzia del Consiglio dei Ministri.
O a doua metodă de selecţie utilizată în Germania şi în unele situaţii şi în Austria, aşa numita Stellenausschreibung, constă în selecţia personalului pentru serviciul public prin publicarea obligatorie a postului vacant, însă fără organizarea unui concurs.
In vederea realizării reformei administrative, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia şi Marea Britanie au renunţat la vechea metodă de selecţie şi au adoptat unele metode informale de recrutare bazate pe respectarea anumitor cerinţe specifice necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute pentru postul vacant, fără a avea strict în atenţie diplomele de studii sau vechimea. Fiecare autoritate sau instituţie publică stabileşte un set de cerinţe referitoare la educaţie, aptitudini, experienţă profesională.
In Marea Britanie, agenţiile de recrutare şi autorităţile sau instituţiile publice colaborează cu organizaţii private, specializate în recrutrea şi selecţia funcţionarilor publici. Pentru poziţii importante, respectiv înalţi funcţionari publici, instituţia responsabilă cu recrutarea este Comisia Serviciului Public, sau, după caz, Agenţia de recrutare şi evaluare. In toate ţările membre U.E., candidaţii care au cazier judiciar, nu pot fi recrutaţi pentru a ocupa o funcţie publică. De asemenea, starea corespunzătoare fizică şi psihică reprezintă o condiţie esenţială pentru ocuparea unei funcţii publice.
Aşa după cum reiese din scurta prezentare a câtorva aspecte referitoare la cariera funcţionarului public, în statele Uniunii Europene există o bază comună de principii, de valori şi cerinţe pe care toate statele le respectă. Există de aeemenea, obiective comune care sunt urmărite de toate statele, în domeniul funcţiei publice. Se constată de asemenea, existenţa unor practici specifice şi structuri distincte, referitoare la activităţile din domeniul managementului funcţiei publice, ceea ce face ca finalitatea activităţilor să răspundă aşteptărilor sistemului social. In procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, a devenit esenţială adaptarea managementului funcţiei publice din România la principiile fundamentale ale acestui domeniu în ţările U.E., pentru ca, pentru început, un grad corespunzător de compatibilitate să determine corecţiile necesare în timpul cel mai scurt. Faptul că resursa umană este cea mai importantă bogăţie pe care o are o instituţie publică, trebuie să determine concentrarea atenţiei şi în România asupra modalităţilor celor mai potrivite de transformare a ei în principalul motor al accelerării reformelor în sectorul public.
Clasificare
Funcţionarii din administraţia publică locală pot fi grupaţi în mai multe categorii, în raport de criteriile folosite:
- a) în raport de gradul de independenţă în exercitarea funcţiei nominalizăm:
- înalţi funcţionari publici, categorie nouă de funcţionari publici reglementată prin Legea nr. 161/2003;
- funcţionarii cu munci de răspundere, deci funcţionarii de decizie şi control; aceştia au ca principale atribuţii conducerea şi coordonarea activităţii celorlalţi angajaţi, putând adopta şi acte decizionale;
- funcţionarii de execuţie, aceştia desfăşoară mai mult o activitate faptică, fie de pregătire a actelor decizionale, fie de punere a lor în executare, activitatea lor fiind strict îndrumată.
Este necesar un echilibru între numărul funcţionarilor de decizie şi control şi acela al funcţionarilor de execuţie, echilibru care este strict uniform (funcţiile de conducere fiind de maxim 12% din numărul total al funcţiilor publice).