Obiectul eticii este reprezentat de bine şi rău dacă admitem maniheismul primordial, între ce este moral şi imoral, în comportament şi atitudine. Suntem adesea obişnuiţi să facem afirmaţii de genul "X este un om bun" sau "cetaţeanul Y este un ticălos" sau să ne punem întrebări "Ce ar trebui să fac eu?" ori "este greşit să procedez astfel?". Domeniul eticii poate fi denumit întradevăr ca întregul adevăr despre ceea ce este în acelaşi timp comun tuturor acestor judecăţi şi specific fiecaruia în parte.28 Putem astfel lesne observa că etica operează cu valori sociale unanim recunoscute iar Codurile de etică cu valori ce se circumscriu unor anumite categorii şi segmente socio- profesionale. Astfel norma socială de conduită edictată şi înzestrată cu puterea coercitivă a legii devine normă a legii (lato sensuu) etice.
Principiile etice ce guvernează activitatea funcţionarilor publici sunt relevate de caracterul activităţii pe care această categorie socioprofesională îl desfăşoară, realizarea serviciului public şi punerea în slujba intereselor cetăţenilor ca principali beneficiari ai activităţii administraţiei. Noţiunea de administraţie îşi are originea etimologică în limba latină ad minister servitor supus, iar administraţia publică reprezintă servitor al intereselor publice. Principalul instrument prin care acţionează administraţia publică sunt funcţionarii publici30 ca resursă umană fundamentală a aparatului administrativ. Tocmai având în vedere că factorul uman este element esenţial al administraţiei publice, constituţia în art. 72 (3) lit. i) stabileşte că "Statutul funcţionarilor publici" se reglementează prin lege organică, iar Legea 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare stabileşte un regim juridic special funcţionarilor publici, precum şi raportul de funcţie publică.
Legea privind Statutul funcţionarilor publici reglementează în drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici, cu accent pe reglamentarea raporturilor de serviciu. Este de remarcat că în art 26 este garantat dreptul la opinie al funcţionarilor publici, ceea ce reprezintă un element subiectiv, moral privitor la conduita etică, posibilitatea de a discerne şi afirma punctul de vedere referitor la oportunitatea sau legalitatea faptului sau actului administrativ ce este dedus acţiunii sale. Cu toate acestea în România nu este reglementat principiul refuzului de îndeplinirea a sarcinilor decât declarativ, fiind prin art 43 alin (2) şi (3) limitat la motivarea şi menţiunea punctului de vedere, dispoziţia superiorului fiind prin voinţa autorităţii executabil.
De asemenea este de remarcat că în cuprinsul Legii 188/1999[1] sunt conturate câteva principii de ordin etic, cu privire la modul de desfaăşurare a activităţii. Astfel art. 41 stabileşte că funcţionarii publici îşi îndeplinesc atribuţiile cu "profesionalism, loialitate, corectitudine, în mod conştiincios". Principiile etice ce guvernează funcţia publică şi modul de exercitare a acesteia sunt structurate pe trei mari categorii în aproape toate sistemele administrative din lume, chiar şi fără ca această împărţire să fie expres realizată în tehnica legislativă de reglementare a conduitei etice a funcţionarilor publici. Clasificarea categoriilor de principii ţine seama de specificul şi raţiunile funcţiei publice şi a exercitării acesteia.
- Valori etice raportate la exercitarea autortăţii publice:
Legalitatea este principiul conform căruia exercitarea funcţiei publice şi realizarea tuturor actelor de competenţă trebuie să se facă cu respectarea Constituţiei şi tuturor legilor în spirutul şi litera lor. De asemenea principiul legalităţii presupune şi aplicarea legilorîn interesul cetăţenilor şi pentru atingerea interesului general pentru care au fost elaborate.
Astfel dacă procedurile administrative sau normele metodologice ale unor acte normetive diferite sunt în conflict, funcţionarul public trebuie să facă aplicabilă norma care priveşte drepturile cetăţeanului. Altfel spus în practica eticii funcţionarilor publici sa consacrat principiul ca legea sau norme ale ei nu pot fi piedici pentru realizarea unor drepturi daca substanţa legii presupune conferirea acelui drept. In toate statele europene acestă discuţie teoretică, care îşi are resortul în problemele practice, se dezvoltă pe marginea principiilor deontologice care guvernează administraţia.
Responsabilitatea este principiul conform caruia funcţionarul public trebuie să poarte responsabilitatea pentru actele sale. În acest sens există şi protecţia, reglementată în toate sistemele de drept, pentru funcţionarii publici prin facultatea de a discerne toate chestiunile care ii sunt supuse atenţiei de problemetică specifică realizării competenţilor funcţiei publice pe care o exercită.
Discernământul este principiul conform caruia fiecare funcţionar public este dator să acţioneze legal, moral în realizarea atribuţiilor sale conform propriei convingeri, în acest sens fiind responsabil de decizia luată. Principiul discernamantului, întâlnit şi la magistraţi, exclude orice influenţe sau presiuni care ar denatura actul decizional şi realizarea atribuţii lor de către funcţionarii publici. În legislaţia funcţiei publice din România principiul discernământului este prevăzut de la normele privitoare la organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice32, în art. 2 lit c)[2]. Chiar în lipsa unui cod etic al funcţionarului public acest principiu este prevăzut sub diferite forme în 32 HG 1029, M.Of. nr 757 din 7oct, 2003[3]legislaţia funcţiei publice. Trebuie evitată confuzia între discernământul ca principiu etic al funcţionarilor publici şi discernământul ca element subiectiv al codului penal privind capacitatea persoanei de a sta în procesul penal ori discenământul ca element al capacităţii juridice de dispoziţie în materie civilă.
Eficienţa este principiu care presupune respectul pentru bani publici şi pentru mijloacele materiale pe care funcţionarul le are la îndemână în realizarea atribuţiilor sale. Eficienţa impune abţinerea de la risipă şi responsabilizarea în efectuarea cheltuielilor materiale. În autorităţile şi instituţiile publice raspunderea pentru modul de cheltuire a fondurilor nu este reţinută numai pentru funcţionarii care lucrează în direcţiile economice dar şi pentru cei din cadrul compartimentelor de specialitate ale autorităţii, prin asumarea referatelor ne necesar şi investiţii pe care le întocmesc. Răspunderea în acest caz este evaluată mai puţin din perspectiva legalizaţii angajării cheltuielilor publice sau a procedurilor de achiziţie ci mai accentuat pe caracterul de oportunitate. Instituţia abilitată să facă aceste verificări este Curtea de Conturi a României în plan extern iar din interiorul autorităţii abilitat este compartimentul de audit intern.
Confidenţialitatea este principiul care impune funcţionarilor publici să nu facă uz de informaţiile aflate în exercitarea funcţiei pentru a obţine foloase din dezvăluirea lor, or să nu dezvăluie acele informaţii care sunt clasificate confidenţial sau secret, şi în al treilea rând să nu dezvălue informaţii ce ar aduce prejudicii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Realizarea competenţelor în interesul public ceea ce înseamnă că funcţionarii publici îndeplinesc o funcţie publică de importanţă socială în interesul cetăţenilor, excluzând orice alte interese proprii;
Credibilitatea publică este principiul în baza căruia funcţionarii publici sunt obligaţi să respecte şi să sporească prestigiul instituţiei în care lucrează şi să fie rezervaţi şi discreţi pentru a nu compromite acţiunile respectivei autorităţi;
Profesionalismul este principiul care le impune funcţionarilor publici să-şi îndeplinească exemplar atribuţiile şi sarcinile de servici. Corelativ acestui principiu sistemele administrative şi-au dezvoltat un sistem de perfecţionare şi pregătire continuă, atât în interiorul autorităţilor cât şi prin instituţii specializate din cadrul ministerelor de resort sau din afara administraţiei dar în raport contractual cu instituţiile beneficiare. În România există centre regionale de pregătire şi perfecţionare cantină precum instituţii universitare care asigură cursuri postuniversitare de perfecţionare. Prin ordonanţa 82/2002 s-a înfiinţat Institutul Naţional de Administraţie.
- Valori etice raportate la beneficiarii serviciului public:
Respectul reprezintă principiul care obligă funcţionarul public la o atitudine reverenţioasă faţă de cetăţeni, de asemenea, obligaţia de ai da cetăţeanului petiţionar toate lămuririle necesare şi nu in ultimul rând obligaţia de a răspunde la petiţii chiar şi atunci când rezolvarea petiţiei nu intră în competenţa autorităţii sau instituţiei la care lucrează funcţionarul public.
Rapiditatea este principiul care obligă funcţionarul public să-şi îndeplinească atribuţiile în cel mai scurt timp în raport de problematica ce ia fost înaintată, şi să formuleze răspunsul în termenul stabilit de lege sau dacă este posibil în cel solicitat de petent.
Confidenţialitatea este obligaţia funcţionarilor publici de a nu face publice problemele petenţilor cu care au fost însărcinaţi să le rezolve, sau sa nu facă publice actele sau anchetele de la dosar. Spre exemplu obligaţia asistenţilor sociali de a nu face cunoscută situaţia unei anumite persoane sau familii decât celor în drept a rezolva cazul social respectiv.
Integritatea principiu care le interzice funcţionarilor publici să solicite sau să accepte cadouri sau alte beneficii de la cetăţeni pentru îndeplinirea unor atribuţii care le revin prin statul de funcţiuni sau prin natura funcţiei publice ce o ocupă, creând astfel un climat de încredere în funcţionari şi în administraţia publică.
Imparţialitatea conform căreia funcţionarii publici trebuie să fie imparţiali în acţiunile, judecăţile şi opiniile lor, să respecte egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi să fie absolut neutri faţă de interesele politice, economice şi religioase;
- Valori etice raportate la obligaţiile de conduită şi imaginea persoanei care exercită funcţia publică:
Credibilitatea este cel mai important aspect al valorilor pe care funcţionarul public trebuie să le respecte şi reprezinte. Credibilitatea presupune că funcţionarul public să se bucure de încrederea cetăţenilor în faţa cărora stă şi a caror probleme trebuie să le rezolve. De credibilitatea funcţionarilor publici depinde în mod direct imaginea autorităţilor publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Integritatea ca valoare etică a funcţionarului public presupune obligaţia acestuia de a nu primii sau pretinde cadouri sau alte foloase de la petenţi, pentru a păstra încrederea publică în echidistanţa, corectitudinea şi profesionalismul funcţionarilor publici.
Ţinuta este mai mult o obligaţie de serviciu, însă în literatura de specialitate ea a fost introdusă în rândul valorilor etice ca element al conduitei. Ţinuta trebuie să fie decentă în sensul unei vestimentaţii sobre dar care să nu poată fi considerată neglijentă sau o etalare a opolenţei.
Demnitatea ca valoare presupune respectul faţă de sine pe care funcţionarul public trebuie să-l aibă şi are la bază transferul de statut de la instituţia publică la funcţionar ca mandatar în baza unui raport de funcţie publică a atributelor statului. Autoritatea valoarea etică ce defineşte conduita funcţionarului public se referă la autoritatea epistemică, cea deontică fiind un atribut al instituţiei administrative, şi reprezintă un summum de calităţi care fac ca funcţionarul public să impună prin atitudinea sa. Aceste valori care contribuie la creşterea autorităţii personale sunt
profesionalismul, respectul, ţinuta şi atitudinea.
Seriozitatea. In unele ţări codurile etice prescriu şi o conduită pe care funcţionarul public trebuie să o respecte şi în viaţa privată. Funcţionarul public este obligat să ducă o viaţă decentă, să aibă un comportament civilizat faţă de ceilalţi şi de asemenea are şi anumite interdicţii. Spre exemplu funcţionarii publici nu au dreptul să participe la manifestări indecente, nu au dreptul (în majoritatea statelor americane) să joace în cazinouri, sau să participe la alte jocuri de noroc etc.
[1] Idem 1
[2] Legea nr. 188/1999, privind statul funcţionarilor publici, modificată şi completată prin Legea nr.161/2003, Titlul III - Reglementări privind funcţia publică şi funcţionarii publici
[3] Hotărârea nr. 1209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 29 octombrie 2003