Deontologia desemnează în sens comun ansamblul de reguli care precizează normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei anumite profesiuni, precum şi doctrina despre acestea (Liviu Coman-Kund, 2006).
Etimologic, termenul provine din gr. deon, -ontos = ceea ce trebuie făcut, ceea ce se cuvine, datorie + logos = cuvânt, teorie, studiu.
În limba română, termenul a pătruns prin intermediul limbii franceze, unde desemnează doctrina privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei profesii, mai ales a celei medicale (respectiv ansamblul regulilor ce guvernau conduita medicului în relaţiile cu bolnavii, cu colegii şi confraţii săi).
Deontologia este, în acest sens, doctrina, teoria, ştiinţa datoriilor morale, dar şi legale specifice exercitării oricărei profesii.
Se reţin aşadar următoarele trăsături caracteristice ale deontologiei:
- ştiinţă particulară, desprinsă din etică, axată pe morală şi moralitate, antrenând şi elemente de legalitate; deci e la graniţa dintre drept şi morală - ştiinţă interdisciplinară având ca obiect de studiu ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional dar şi privat.
- ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional - o deontologie a medicului, a avocatului, a judecătorului, a jurnalistului etc.
- se află deci în relaţii cu etica, morala şi dreptul, cu legalitatea care guvernează domeniile vieţii sociale.