Prevederile Legii nr.188/ 1999 nu se aplică:
- personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii;
- personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului; corpului magistraţilor;
- cadrelor didactice;
- persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.
Conform art. 7. alin. 1 din Legea nr. 188/1999, funcţiile publice se clasifică după cum urmează:
- funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;
- funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a Il-a, funcţii publice din clasa a III-a;
- c) funcţii publice de stat, funcţii publice teritoriale şi funcţii publice locale.
Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.
Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.
Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome.
Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.
Funcţiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice, după cum urmează:
- clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
- c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
3.3 Categorii de funcţionari
Articolul 10 din Legea 188 din 1999 este esenţială pentru stabilirea categoriilor de funcţionari.
Astfel, după nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei categorii după cum urmează:
- funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
- funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
- funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.
Conform legii, funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie.
O altă clasificare urmăreşte să introducă categoriile de funcţionari publici debutanţi sau definitivi.
Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi cei care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant. Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:
- funcţionarii publici debutanţi care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare;
- persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite.
Categoria înalţilor funcţionari publici
Conform art. 12 din Statut, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice:
- secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
- secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- prefect;
- secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- subprefect;
- inspector guvernamental.
Categoria funcţionarilor publici de conducere
Conform art. 12 din Statut, categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcţii publice:
- director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
- director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
- secretar al unităţii administrativ-teritoriale;
- director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
- şef serviciu, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia;
- şef birou, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
Categoria funcţionarilor publici de execuţie
Conform art. 14 din Statut, funcţionarii publici de execuţie sunt împărţiţi pe clase după cum urmează:
- funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora.
- funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a persoanele numite în funcţia publică generală de referent de specialitate, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
- c) funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a persoanele numite în funcţia publică generală de referent, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
În ceea ce priveşte gradele profesionale asociate funcţiilor publice de execuţie, art. 15 din Statut distinge între următoarele grade:
- superior, ca nivel maxim;
- principal;
- asistent;
3.4 Categoria înalţilor funcţionari publici
După cum am menţionat anterior, conform art. 12 din Statut, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde:
- secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
- secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- prefect;
- secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- subprefect;
- inspector guvernamental.
Condiţii de ocupare a unei funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici
Conform art. 16 din Statut, înalţii funcţionari publici realizează managementul de nivel superior în administraţia publică centrală şi în autorităţile administrative autonome.
Pentru a ocupa o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici persoana trebuie să îndeplinească în primul rând condiţiile minime de recrutare în corpul funcţionarilor publici şi următoarele condiţii specifice:
- cele prevăzute la art. 54 din Statut, detaliate ulterior în Sinteză;
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
- a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;
- a promovat concursul naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici.
Recrutare şi concurs de ocupare a unei funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici
Intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici se face prin concurs naţional. Recrutarea se face de către o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de 10 ani şi jumătate şi sunt numiţi prin rotaţie. Structura, criteriile de desemnare a membrilor, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Persoanele care au promovat acest concurs naţional pot fi numite în funcţiile publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.
Elemente specifice asociate raportului de serviciu
Conform art. 19 al Statutului, numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a înalţilor funcţionari publici se fac, în condiţiile legii, de către Guvern (pentru secretarul general al Guvernului şi secretarul general adjunct al Guvernului; prefect; subprefect) şi primul-ministru (pentru secretarul general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; secretarul general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; inspectorul guvernamental).
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici se face anual, în condiţiile legii.
Evaluarea generală a înalţilor funcţionari publici se face o dată la 2 ani, în scopul confirmării cunoştinţelor profesionale, aptitudinilor şi abilităţilor necesare exercitării funcţiei publice.
Cele două tipuri de evaluări sunt făcute de către o comisie de evaluare, ai cărei membri sunt numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.
La eliberarea din funcţia publică, înalţii funcţionari publici au dreptul la compensaţii materiale, stabilite potrivit legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici.
PREFECTUL - REPREZENTANT AL CATEGORIEI ÎNALŢILOR FUNCŢIONARI PUBLICI
Rolul acestei instituţii este cel dat de alin. l şi 2 ale art. 123 din Constituţie, în conformitate cu care prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel de judeţ, dar şi în municipiul Bucureşti. La acest articol Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, modificată, continuă reglementările constituţionale în art. l alin. l, statornicind că acesta este reprezentantul Guvernului pe plan local.
Regula generală este că activitatea Prefectului se realizează la nivel de judeţ, aceasta fiind unitatea administrativ-teritorială de bază.
Prin Legea nr. 340/2004, prefectul este apolitic, legea prevăzând obligativitatea ca accesul la funcţie să se facă prin concurs, prefectul dorindu-se a fi un tehnocrat. Conform art. 10 din lege prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.
Conform art. 1 alin. 2 din Lege, Guvernul numeşte prefectul la propunerea ministrului Internelor şi Reformei Administrative. De asemenea în cazul revocării, această responsabilitate cade în sarcina Guvernului.
Atât numirea cât şi revocarea prefectului se fac prin hotărâre de Guvern, act administrativ al Guvernului, act ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.
Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile:
- legalităţii, imparţialităţii si obiectivitătii;
- transparenţei si liberului acces la informaţiile de interes public;
- eficienţei;
- responsabilităţii;
- profesionalizării;
- orientării către cetăţean.
Asociem de asemenea principiul subordonării ierarhice faţă de Guvern şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Facem menţiunea că între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. Raporturile care există între aceste autorităţi sunt raporturi de tutelă administrativă.
Atribuţiile prefectului
Legea nr. 340/2004 stabileşte în cap. III atribuţiile generale ale prefectului în calitate de reprezentant al Guvernului.
Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.
Atribuţiile care pot fi delegate potrivit alin. 4 al art. 2 din Legea nr. 340/2004 sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 363 din 26 aprilie 2006.
Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului, sub conducerea prefectului. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu si buget propriu. Prefectul este ordonator terţiar de credite.
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
- asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, aplicarea si respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;
- acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare si dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;
- acţionează pentru menţinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale si sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;
- colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru determinarea priorităţilor de dezvoltare teritorială;
- verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului;
- asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţii de urgenţă;
- dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;
- utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;
- dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;
- j) asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;
- k) dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană;
1) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din fără şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;
- m) asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administraţi v- teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%.
Prefectul îndeplineşte si alte atribuţii prevăzute de lege si de celelalte acte normative, precum şi însărcinările stabilite de Guvern.
Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii.
Controlul de tutelă administrativă, exercitat de Prefect presupune controlul ativităţilor autorităţilor administraţiei publice locale şi autonome descentralizate, fiind un control ce priveşte legalitatea actelor administrative emise de autoritătile administratiei publice locale si judetene, vizând şi toate actele administrative care emană de la autorităţile autonome locale.
Actele prefectului
Prefectul, în activitatea sa pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, emite ordine, cu caracter normativ sau individual, care sunt acte administrative de autoritate şi care devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţa publică prin afişare şi publicare, atunci când conţin dispoziţii normative, sau de la data comunicării, în celelalte cazuri.
Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ministerul Administraţiei si Internelor poate propune Guvernului anularea ordinelor emise de prefect, dacă le consideră nelegale sau netemeinice.
În funcţie de caracterul normativ al ordinelor emise întâlnim:
- ordine cu caracter normativ, atunci când conţin reguli generale de conduită, impersonale şi aplicabile unui număr nedeterminat de subiecţi;
- ordine cu caracter individual (nenormativ), atunci când manifestarea de voinţă a autorităţii pe care o conţine creează, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii în sarcina uneia sau mai multor persoane determinate[1].
În cazul în care vatămă drepturile sau interesele legitime, actele Prefectului pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.
3.5 Managementulfuncţiei publice
Pentru crearea şi dezvoltarea unui corp de funcţionari publici profesionist, stabil şi imparţial se înfiinţează, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. În exercitarea atribuţiilor care îi revin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ şi individual.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este finanţată de la bugetul de stat şi are următoarele atribuţii:
- elaborează politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;
- elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind funcţia publică şi funcţionarii
publici;
- monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
- elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, privind funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privind aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;
- elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici;
- stabileşte criteriile pentru evaluarea activităţii funcţionarilor publici;
- centralizează propunerile de instruire a funcţionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici;
- colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administraţia publică şi de perfecţionare a funcţionarilor publici;
- întocmeşte şi administrează baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici;
- j) aprobă condiţiile de participare şi procedura de organizare a recrutării şi promovării pentru funcţiile publice pentru care organizează concurs, avizează şi monitorizează recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în condiţiile legii;
- k) realizează redistribuirea funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
- i) acordă asistenţă de specialitate şi coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;
- m) participă la negocierile dintre organizaţiile sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici şi Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- n) colaborează cu organisme şi cu organizaţii internaţionale din domeniul său de activitate;
- o) elaborează anual, cu consultarea autorităţilor şi instituţiilor publice, Planul de ocupare a funcţiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;
- p) întocmeşte raportul anual cu privire la managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului
- q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii.
[1] Emil Bălan, Prefectul si prefectura în sistemul administraţiei publice, Editura Fundaţiei „România de mâine", Bucureşti, 1997, p.37.