Pin It

Conform legislaţiei, poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  1. are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  4. are capacitate deplină de exerciţiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  6. îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
  7. îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
  8. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  9. nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  10. j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Ocuparea funcţiilor publice vacante şi a funcţiilor publice temporar vacante se poate face numai în condiţiile legii, prin:

  • promovare;
  • transfer;
  • redistribuire;
  • recrutare;
  • alte modalităţi prevăzute expres de prezenta lege.

Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice. Condiţiile de participare şi procedura de organizare a concursului se stabilesc potrivit legii.

Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale. Anunţul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a lll-a, şi într-un cotidian de largă circulaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului. în mod excepţional, termenul de 30 de zile poate fi redus, în condiţiile legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar vacante.

Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie se stabilesc astfel:

  • un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa a II-a sau 6 luni pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional asistent din clasa a lll-a;
  • 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional principal;
  • 9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie de grad profesional superior.

Condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere se stabilesc astfel:

  1. 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de: şef birou, şef serviciu şi secretar al comunei, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora;
  2. 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele prevăzute anterior.

Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi instituţiile publice centrale este organizat, în condiţiile legii, astfel:

  1. de către comisia prevăzută de lege pentru înalţii funcţionari publici. Secretariatul tehnic al comisiei se asigură de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici;
  2. de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice;
  3. de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie generale şi specifice.

Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală este organizat, în condiţiile legii, astfel:

  1. de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice de conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţa informatizată a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi arhitectură, resurse umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din domeniul auditului public intern;
  2. de către autorităţi şi instituţii publice, pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, altele decât cele prevăzute anterior. În această situaţie, autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală au obligaţia de a informa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici înainte cu 10 zile de demararea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor dispune amânarea sau suspendarea organizării şi desfăşurării concursului.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate delega autorităţilor sau instituţiilor publice, în condiţiile legii, competenţa de a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice.

Concursul pentru admiterea la programele organizate în condiţiile legii pentru obţinerea statutului de manager public se organizează şi se gestionează de instituţiile abilitate potrivit legii să organizeze astfel de programe, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.