Conceptul de durabilitate, presupune schimbări drastice în mai toate domeniile vieţii. Nu doar obiceiurile consumatorilor trebuie schimbate, lucru care este, cu siguranţă, destul de greu în sine, ci, mai mult, trebuie schimbată concepţia oamenilor despre economie, societate şi politică.
Durabilitatea este simplă şi complicată in acelasi timp. Ne e greu să ne închipuim o societate cu adevărat durabilă. Pentru că practic, totul ar trebuie să se schimbe, şi nu în ultimul rând, noi înşine.
În ceea ce priveşte domeniul economic, trebuie introduse noi forme de administrare, care să ţină mai mult cont de factorul natură ca factor de producţie. Aici nu va apărea însă doar întrebarea cum se poate transpune acest lucru în cazurile singulare - prin reglementări politico-administrative şi/sau economice - vor apărea însă şi dispute referitoare la cât de mare poate fi capacitatea de aclimatizare a economiei pe o piaţă globală care operează descentralizat, dacă nu se stabilesc la nivel internaţional paşii pe calea unei dezvoltări durabile - aceşti paşi putând fi chiar nerealizabili.
În domeniul social se impun revendicări cu totul noi în ceea ce priveşte principiul şi practica echităţii în distribuţie - iar acest lucru, din trei motive: ţinând cont de faptul că acest concept de dezvoltare durabilă provine din discursul de politică a dezvoltării, este afectată în primul rând distribuţia şanselor de dezvoltare în cadrul complexului problematic nord-sud. În al doilea rând este vorba despre cât de bine va fi tolerată în cadrul societăţii o modernizare ecologică, care nu va aduce cu sine doar noi şanse, ci şi cu multe noi probleme. Cum se poate garanta faptul că posibilităţile de viaţă, de lucru şi de consum vor fi distribuite cât de cât corect?
Celor două probleme de mai sus li se mai adaugă una, şi anume "echitatea distributivă inter-generativă". Interesele generaţiilor viitoare trebuie avute în vedere în cadrul distribuţiei de astăzi a şanselor, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să ţină cont de faptul că prezentul nu este altceva decât trecutul viitorului nostru, asupra ale cărui şanse decidem acum.
Această problemă extrem de importantă vizează disponibilitatea societăţii, a economiei şi a fiecăruia dintre noi, de a accepta aceste schimbări în comportamentul nostru de producţie şi consum, ba chiar şi în stilul nostru de viaţă. Cele mai importante schimbări trebuie să se petreacă însă în domeniul politic.
Încă de la formularea obiectivelor pentru o dezvoltare durabilă, sistemul politic actual, programat pe termen scurt, în funcţie de succesul repurtat la alegeri şi orientat în vederea creşterea nivelului de trai din simplul motiv pentru a-şi asigura puterea, este în mod cert suprasolicitat. Transpunerea acestor obiective dovedeşte necesitatea sporită de schimbare a politicului, pentru că noile orientări valorice şi stilurile de viaţă emergente nu pot fi reglementate nici la nivel politic, nici la nivel administrativ, el neputând fi proliferate decât la nivel comunicativ. De aceea, în dezbaterea privind implementarea conceptului de "dezvoltare durabilă" s-a ajuns la un consens asupra faptului că o participare sporită a cetăţenilor constituie premisa necesară pentru succesul acestei idei.
Asta înseamnă că, atât în ceea ce priveşte formularea obiectivelor, cât şi transpunerea acestora, este nevoie de o cu totul nouă "cultură a dialogului", care presupune disponibilitatea responsabililor de la nivelul politicii şi societăţii, de a elabora ţelurile, precum şi paşii întru implementare, la comun cu persoane, grupări şi asociaţii angajate.
Politica durabilităţii ne cere tuturor să ne gândim fără egoism ce am putea realiza dacă interesele noastre personale ar coincide întru totul cu interesele comunităţii. Ideea durabilităţii ne conduce astfel, într-un salt calitativ, spre participare civilă şi, până la urmă, la o modernizare a democraţiei.
Pentru că aici nu mai este vorba numai de participarea la acţiuni iniţiate la nivel politic sau administrativ, ci de o participare conştientă, responsabilă, de o "consfătuire asupra problemelor comune" (Aristotel), asupra misiunii de organizare a politicii.
Asta înseamnă că actorii socio-politici trebuie să îşi asume o responsabilitate deosebită în ceea ce priveşte impunerea politică a durabilităţii, fapt care atrage după sine consecinţe structurale, instituţionale şi financiare.
“Ce-aş putea eu să fac?", aceasta este de cele mai multe ori reacţia resemnată privind unele probleme globale precum schimbarea climei sau sărăcia. "Poţi să faci ceva!", acesta este răspunsul pe care îl propune conceptul de durabilitate, "Trebuie să faci ceva, dacă mă iei în serios." Pentru că durabilitatea nu cuprinde numai - aşa cum auzim de multe ori - toate nivelele - de la cel global, la cel local-, durabilitatea include mai ales nivelul individual: fără strădaniile depuse de fiecare om în parte, nu se poate ajunge la o dezvoltare durabila.
Există multe puncte de la care putem începe să ne comportăm durabil.
I ) Fairtrade: Există o marcă pentru produsele comercializate în spirit de fair-play. Cine cumpără aceste produse nu se bucură doar de calitatea lor, ci poate fi şi sigur că producătorii nu au fost exploataţi.
Principiul este foarte simplu: Producătorii primesc pentru materia primă preţuri fair, în funcţie de preţurile de pe piaţa mondială. Astfel se pot conduce afaceri responsabile, iar oamenii din ţările în curs de dezvoltare îşi pot asigura existenţa pe termen lung, atingând măcar standardele sociale minime în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia.
Consumatorii primesc în schimb alimente gustoase şi de calitate. Acestea ajung în mod direct şi controlat din ţările în curs de dezvoltare în Europa, purtând pecetea de garantare a originii. Astfel puteţi savura produsele având conştiinţa împăcată. Luând decizia de a cumpăra produse FAIRTRADE vă aduceţi contribuţia personală şi activă pentru o lume mai dreaptă!
FAIRTRADE înseamnă cooperare eficientă care face bine în mod garantat tuturor celor care participă la această iniţiativă. Aceştia sunt:
|
FAMILIILE DE ŢĂRANI, pentru că prin FAIRTRADE îşi pot asigura existenţa şi îşi pot planifica viitorul. Cooperativele ţărăneşti primesc o primă de dezvoltare socială şi ecologică, pe care o folosesc pentru asigurarea surselor de apă potabilă, a îngrijirii medicale de bază, pentru organizarea sistemului şcolar etc.. Deseori doar FAIRTRADE a făcut posibilă trecerea la culturile ecologice. |
|
|
MUNCITORII DE PE PLANTAŢII, pentru că iniţiativa FAIRTRADE creează condiţii umane de muncă şi de trai: o relaţie cu angajatorii reglementată prin contracte care asigură prin lege salariul minim, standarde de lucru reglementate legal, protecţia muncii pentru evitarea otrăvirii cu chimicalele periculoase utilizate în agricultură, interzicerea exploatării prin muncă şi asigurarea unui minimum de îngrijire medicală, lucru care nu este de la sine înţeles în ţările din sud. |
|
|
CONSUMATORII, pentru că pot consuma astfel produse de calitate provenite din culturi naturale. FAIRTRADE oferă garanţia originii şi traseului controlat al produselor FAIRTRADE, care provin mai ales din structuri limitate teritorial. Aceste produse sunt îngrijite permanent, acesta fiind motivul pentru care calitatea lor este atât de ridicată. Acest lucru se simte, iar oamenii sunt mulţumiţi pentru că au acţionat în mod fair. Dacă doar 10 oameni din nord ar consuma cafea marca FAIRTRADE, o întreagă familie din sud ar putea supravieţui. |
|
|
NATURA, pentru că produsele FAIRTRADE sunt cultivate în mod tradiţional, respectând natura, în mod durabil, adică: prin cultura mixtă cu alte plante de uz personal, prin folosirea arborilor care produc umbră, prin reducerea substanţelor chimice folosite în agricultură, prin folosirea îngrăşămintelor naturale şi combaterea eroziunii. În plus, evitarea şi înlăturarea ecologică a reziduurilor. Pădurea tropicală şi apele naturale sunt astfel protejate. Toate aceste lucruri au efecte pozitive asupra lumii în care trăim cu toţii, fiind astfel utile şi oamenilor din Europa. |
|
|
COPIII DIN ŢĂRILE SUDICE, pentru că exploatarea copiilor prin muncă este interzisă, iar astfel veniturile familiei pot asigura un trai decent. Primele FAIRTRADE sunt utilizate la construirea de noi şcoli." |
Există deja multe materii prime care poartă marca FAIRTRADE: cafea, ceai, ciocolată, miere, banane, zahăr sau orez. Ne vom folosi aici de exemplul cafelei, pentru a vedea cum sunt transpuse în practică principiile schiţate în textul de mai sus.
Următorul text provine de pe pagina reprezentantului austriac al mişcării FAIRTRADE: "Cafeaua este cel mai important bun agricol de pe piaţa globală nord-sud, iar la nivel mondial, cea mai importantă materie primă de export, după petrol ".
Standarde sociale
Scăderea preţului cafelei pe piaţa internaţională, proces înregistrat încă din ianuarie 1999, a dus în multe ţări unde se cultivă acest produs la sărăcirea a sute de mii de oameni. Mai ales familiile de ţărani au intrat într-o adevărată criză existenţială. O cale de ieşire din această criză este comerţul în spirit de fair-play. Producătorii primesc pentru cafeaua purtând marca FAIRTRADE aproximativ dublul preţului actual de pe piaţa internaţională. Preţul FAIRTRADE nu se orientează însă doar în funcţie de piaţa internaţională, ci şi în funcţie de evoluţia puterii de cumpărare, astfel încât producătorii să poată trăi în mod decent de pe urma muncii lor.
În 1997, chintalul (45,4 kg) de cafea costa pe piaţa internaţională în medie 189 USD, în 2003 însă, doar aproximativ 64 USD. Preţul minim al cafelei marca FAIRTRADE este 121 USD pe chintal. Dacă preţul pe piaţa internaţională va depăşi preţul minim impus de marca FAIRTRADE, FAIRTRADE se va orienta după preţul mai mare. În plus se mai adaugă câte 5 USD pe chintalul de cafea, bani destinaţi proiectelor de durabilitate la care se angajează producătorii de cafea. Această primă este destinată unor proiecte sociale sau ecologice de dezvoltare.
La TIEMELONLA NICH K LUM, o cooperativă FAIRTRADE din Mexic, cafeaua este cultivată în mod organic şi biologic. Acest lucru presupune multă muncă, cât şi cunoştinţe privind cultura mixtă cu arborii din regiune. Îngrăşămintele naturale folosite sunt reziduuri de plante. Buruienele sunt plivite cu mâna, iar dăunătorii sunt eradicaţi fără pesticide. Ţelul suprem este ameliorarea condiţiilor de trai ale familiilor de ţărani prin întoarcerea la valorile şi cunoştinţele tradiţionale, precum şi încurajarea auto-determinării.
Ţări de origine
Cafeaua marca FAIRTRADE provine din cooperative aflate în următoarele ţări: Bolivia, Brazilia, Camerun, Columbia, Uganda, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Etiopia, Guatemala, Haiti, Honduras, Indonezia, Mexic, Papua Noua Guinee, Peru, Tanzania, Thailanda, Uganda şi Venezuela.
Standarde ecologice
Una dintre consecinţele epocii coloniale a fost trecerea de la micile întreprinderi de familie la marile plantaţii de cafea. Pentru a creşte producţia şi, implicit, câştigurile, s-a recurs în mare parte la monocultură. Această formă de cultivare a pământului a făcut necesară introducerea îngrăşămintelor minerale şi ale pesticidelor. Cafeaua marca FAIRTRADE provine însă doar din culturile îngrijite de familiile de ţărani care s-au asociat în cooperative. Stimularea acestor structuri familiale ţărăneşti este esenţială, mai ales în ceea ce priveşte protecţia mediului şi agricultura durabilă.
Aceste familii de ţărani nu folosesc - în mare parte din pricina costurilor - pesticide şi îngrăşăminte artificiale. Culturile mixte, întinse pe suprafeţe reduse, prezintă o concentraţie mult mai slabă de CO2 decât monoculturile. În plus, prin încurajarea culturilor familiale, ţăranii nu mai trebuie să îşi abandoneze pământul, mutându-se în slums-urile de la oraş. Cafeaua marca FAIRTRADE este aşadar produsă într-un mod mult mai ecologic decât cea convenţională. Între timp, 70% din cafeaua marca FAIRTRADE poartă o etichetă care specifică originea controlată, culturile ecologice fiind încurajate în mod deosebit în cadrul sistemului FAIRTRADE.
Reguli de bază pentru cultivarea ecologică a arborilor de cafea:
|
trebuie preferaţi acei arbori de cafea care sunt mai rezistenţi împotriva dăunătorilor şi bolilor din regiune. |
|
|
menţinerea unei culturi mixte, cu arbori simpli sau fructiferi - banane, ananas, papaya sau plante aromatice - astfel se va evita procesul de eroziune. |
|
|
se va renunţa pe cât posibil la îngrăşămintele minerale şi la pesticide. In locul acestora se va îngriji suprafaţa cultivată prin plivirea de mână, administrarea intensivă de îngrăşăminte naturale şi păstrarea sănătăţii plantelor. |
Acest tip de culturi ecologice nu pot funcţiona decât dacă producătorii sunt şi remuneraţi în mod corespunzător pentru efortul suplimentar.
II ) Să fim informaţi, să cooperăm, să sprijinim iniţiativele
Informare, cooperare, sprijinirea iniţiativelor
La nivel mondial există o multitudine de organizaţii şi iniţiative care se angajează pentru o dezvoltare durabilă. Fireşte că nu le putem prezenta aici pe toate, vom aminti totuşi două dintre ele, Greenpeace şi Forumul Social Mondial. În vreme ce în cazul Greenpeace problemele de mediu se află în centrul preocupărilor, Forumul Social Mondial se preocupă mai ales de problemele de ordin social.
Exemplu: Greenpeace
În oraşul canadian Vancouver, câţiva contestatari ai războiului şi apărători ai naturii s-au întrunit, în 1970, sub egida "Don't Make A Wave Committee". Obiectivul acestei grupări era să împiedice desfăşurarea testelor atomice ale SUA de pe insula Amchitka, aflată în preajma coastelor Alaskăi.
Din această grupare s-a născut mai apoi Greenpeace, o organizaţie care s-a extins între timp la nivel mondial şi care, de peste 30 de ani, derulează campanii şi acţiuni, făcând astfel publice problemele privind mediul înconjurător.
Exemplu: Forumul Social Mondial
Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia) există încă din 1970. Aici se întrunesc reprezentanţii de vârf ai economiei şi politicii. Sub influenţa dezbaterii de la nivel mondial pe tema globalizării şi a criticii intense la adresa globalizării neo-liberale, la Porto Alegre (Brazilia) a avut loc în 2001, pentru prima oară, în paralel, un forum social mondial.
III ) Agricultură durabilă: Peste tot în lume, tot mai mulţi ţărani trec la culturile biodinamice, pentru că tocmai de producţia de alimente depind foarte multe pe calea spre o societate universală aptă de viitor.
"O agricultură durabilă este ecologică, viabilă din punct de vedere economic, responsabilă din punct de vedere social, protejează resursele şi serveşte ca bază pentru generaţiile viitoare."
Fireşte că în primul rând agricultorii sunt cei care au un cuvânt greu de spus pe calea spre o agricultură durabilă. Cu toţii putem însă contribui la acest scop.
|
cumpărând produse care provin din agricultura durabilă; |
|
|
cumpărând produse regionale care nu au parcurs un drum prea lung până în magazine; |
|
|
să îngrăşăm pământul cu reziduuri naturale; |
|
|
să fertilizăm pământul cu precauţie sau chiar deloc; |
|
|
să nu folosim pesticide (mijloace de combatere a dăunătorilor) şi erbicide (mijloace de stârpire a buruienilor); |
|
|
să plantăm, în grădina noastră, plante locale. |
În textul de mai jos sunt amintite cele patru principii care definesc durabilitatea, menite să contureze o imagine a durabilităţii în politica agrară. Dezvoltarea durabilă se manifestă prin faptul că :
1). resursele regenerabile nu sunt folosite decât în funcţie de rata lor de regenerare;
2). sursele epuizabile de materii prime nu sunt folosite de către om decât atâta vreme cât ele pot fi înlocuite, atât din punct de vedere material, cât şi funcţional, cu resurse regenerabile, garantând totodată o productivitate mai mare;
3). afectarea mediului ambiant nu depăşeşte capacitatea naturală de regenerare a factorilor principali de mediu - aerul, solul şi apa;
4). trebuie menţinută o echivalenţă temporară între momentul intervenţiei şi timpul de desfăşurare a proceselor în natură.
Această perspectivă puternic ecologică a conceptului de durabilitate a fost condiţionată de faptul că discuţia din jurul durabilităţii a fost marcată încă de la început de aspecte privind modernizarea ecologică şi instituirea unei noi politici inovatoare a mediului.
Extrapolând toate aceste principii asupra politicii agrare, vom vedea că o politică agrară durabilă trebuie organizată astfel încât să facă posibilă o agricultură
1). caracterizată din punct de vedere economic prin acţiuni comerciale de succes, care se descurcă fără subvenţiile de la stat, devenind astfel concurenţială. Persoanele angajate în domeniul agricol nu vor câştiga doar de pe urma producerii unor alimente sănătoase şi a comercializării şi prelucrării preponderent regionale, ci, în sensul unei agriculturi multifuncţionale, şi de pe urma câştigării altor surse de venit din sectorul turistic, prin cultivarea unor materii prime regenerabile sau prin producerea de energie din masă biologică. La toate acestea se vor adăuga şi alte surse de câştig, prin onorarea de către stat a unor prime pentru protecţia mediului şi a rezervaţiilor naturale;
2). caracterizată din punct de vedere ecologic de faptul că manipulează resursele naturale sol, aer şi apă astfel încât acestea sunt protejate faţă de influenţele negative de durată. Concret, asta înseamnă că îngrăşămintele şi substanţele care protejează plantele trebuie să fie folosite în mod economic şi cu multă grijă, astfel încât pământul şi apele aflate în apropierea suprafeţelor cultivate să nu fie afectate. Culturile trebuie să permită prezervarea unui mediu caracterizat prin diversitatea speciilor, urmând să încurajeze şi potenţialul genetic al plantelor de cultură sau al raselor de animale de casă mai vechi;
3). caracterizată din punct de vedere social de asigurarea locurilor de muncă în mediul rural ;
4). caracterizată din punct de vedere etic de protecţia animalelor, astfel încât animalele de producţie să fie tratate în mod corespunzător şi să nu fie chinuite inutil;
5). care ridică protecţia consumatorilor la rangul unei noi paradigme politice. Un compromis istoric a fost făcut în agricultură după cel de-al Doilea Război Mondial în sistemul de producţie fordist, care furniza, în schimbul securităţii veniturilor, resurse alimentare suficiente pentru spaţiile de aglomerare urbană şi pentru cei angajaţi în sectorul industrial. Odată cu transformarea structurii sociale, acest compromis a început să fie periclitat. Scepticismul din ce în ce mai mare faţă de subvenţionarea permanentă a anumitor produse, indiferent de calitatea acestora şi efectul pe care ele le avea producerea lor asupra terţilor, se justifică prin dezvoltarea unor noi clase sociale, cu pretenţii ridicate faţă de produsele alimentare.
Produsele cele mai cerute sunt alimentele sănătoase, cu coeficient nutriţional ridicat şi care iau în considerare principiile stipulate de protecţia mediului şi a animalelor. Consumatorii au început să se informeze asupra provenienţei bunurilor cumpărate, iar companiile producătoare de produse alimentare ajută la transformarea unei culturi a neîncrederii într-una a încrederii. Cetăţeanul matur politic este chemat să susţină, prin felul în care cumpără, o politică agrară durabilă, spărgând cercul vicios al concurenţei preţurilor din comerţul cu amănuntul."
Culturile biodinamice
|
Peste tot în lume, tot mai mulţi agricultori îşi cultivă produsele în mod "biodinamic" sau "organic". Dar ce înseamnă toate acestea? În primul rând înseamnă că sunt folosite tehnici care nu fac uz de substanţele şi tehnologiile chimice şi genetice ale industriei agricole, concentrându-şi activitatea pe principiile ecologice. |
"Ei cultivă o mare diversitate de fructe după principiul rotaţiei, astfel încât insectele, atrase de câte o anumită specie, să dispară când sunt plantate altele. Ştiţi că nu este bine să exterminăm toţi dăunătorii, pentru că astfel am elimina şi duşmanii lor naturali, care ţin în viaţă un ecosistem sănătos. În loc de a se folosi de îngrăsăminte artificiale, aceşti ţărani îşi fertilizează culturile cu îngrăşăminte lichide şi reziduuri de plante, dând înapoi pământului materiile organice, care se întorc astfel în circuitul biologic."
[din: Fritjof Capra, Verborgene Zusammenhänge. Vernetzt denken und handeln - în Wirtschaft, Politik, Wissenschaft und Gesellschaft, Bern ş.a. 2002, p. 248]
Culturile biodinamice sunt durabile, pentru că se află pe aceeaşi linie cu principiile ecologice. Ele ţin cont de întregul sistem ecologic, care este extrem de complex şi în care şi de pe urma căruia trăieşte, adaptându-se la ciclurile naturale. Această metodă holistică este o componentă centrală a oricărei proceduri care se doreşte durabilă.
"Ţăranii care se ocupă cu o agricultură biologică ştiu că un sol fertil este un sol viu, care conţine pe fiecare centimentru cub miliarde de organisme vii - un ecosistem complex aşadar, în care substanţele vitale se mişcă în cicluri de la plante spre animale, transformându-se apoi în îngrăşăminte şi de acolo în bacterii de sol, şi ajungând mai apoi din nou în plante. Energia solară este combustibilul natural care face să funcţioneze aceste cicluri ecologice."
[din: Fritjof Capra, Verborgene Zusammenhänge. Vernetzt denken und handeln - în Wirtschaft, Politik, Wissenschaft und Gesellschaft, Bern ş.a. 2002, p. 248-249]
|
Ca laitmotiv al agriculturii durabile am putea formula următoarele: |
|
|
Deseori s-a spus că printr-o astfel de metodă de producţie durabilă nu se poate acoperi necesarul alimentar al populaţiei mondiale, aflate într-un proces de creştere extrem de rapid. Totuşi, având în vedere rezultatele experienţelor şi cercetărilor conduse în ultimii ani, acest argument s-a dovedit a nu fi valabil. Fritjof Capra rezumă câteva rezultate interesante obţinute la o conferinţă internaţională privind agricultura durabilă, care a avut loc în 1999 la Bellagio, în Italia: |
|
IV ) Consum durabil: Modificarea fundamentală a comportamentului consumatorilor se numără printre cele mai importante sarcini pe calea abordării unui stil de viaţă durabil. În tot cazul, acest lucru constituie o provocare capitală şi extrem de dificilă.
Cum pot acţiona în mod durabil? - Exemplu:
Consum durabil
"Principiul durabilităţii desemnează angrenajul celor trei dimensiuni - ecologia, economia şi sfera socială. În combinaţie cu comportamentul consumatorilor, dimensiunea ecologică a durabilităţii devine cea mai importantă. Dezvoltarea economică şi bunăstarea socială nu mai sunt, pe termen lung, posibile, decât într-un cadru bine stabilit, care ridică natura la rangul de element vital. În altă ordine de idei, şi aspectele economice şi sociale au rolul lor în încercarea de a face 'fezabilă' ecologia: producţia şi consumul ecologic sunt elemente care nu pot fi realizate decât dacă consumatorul şi le poate permite ... şi dacă atât consumul, cât şi producţia se realizează sub auspicii sociale acceptabile."
Modelele nedurabile de consum şi producţie constituie o cauză deosebit de importantă a problemelor de mediu de la toate nivelele - de la nivelul local şi până la cel global. De aceea, şi Agenda 21, se preocupă în mod intensiv de subiectul "schimbarea obiceiurilor consumatorilor".
În plus, subiectul "consum durabil" - la fel ca şi subiectul "durabilitate" în general - se află într-o strânsă legătură cu alte subiecte precum dreptatea (la nivel global), distribuţia sau globalizarea.
"Mai ales în aşa numitele ţări industrializate bogate predomină de regulă obiceiuri, marcate de consum exagerat şi ignorarea resurselor disponibile. În timp ce în anumite părţi ale lumii se consumă într-un mod de-a dreptul risipitor, există zone mai sărace ale populaţiei (lumii) în care oamenii nu îşi pot satisface nici măcar nevoile de bază. Din acest motiv, o schimbare a modelelor de consum şi producţie presupun elaborarea unei strategii care să ţină seama de dezechilibrul constatat mai sus.
Schimbarea obiceiurilor consumatorilor
O schimbare a obiceiurilor consumatorilor presupune în primul rând o transformare fundamentală a valorilor şi a stilului de viaţă. Schimbarea felului de a gândi şi de a acţiona a consumatorilor nu poate fi însă impusă de mâna autorităţilor.
Domenii de activitate ale consumului durabil
De-abia într-o a doua etapă apare întrebarea care sunt măsurile concrete prin intermediul cărora se poate implementa un comportament durabil în ceea ce priveşte consumul. Domeniilor de activitate de mai jos le-a fost atribuit un rol deosebit de important:
Evitarea acumulării de deşeuri
|
promovarea reciclării la nivelul producătorilor şi consumatorilor |
|
|
folosirea sistemelor refolosibile şi reîncărcabile |
|
|
evitarea produselor complicate pentru împachetat |
|
|
facilitarea importurilor de produse ecologice |
|
|
sortarea gunoiului menajer / preluarea şi sortarea gunoiului în mod diferenţiat |
|
|
achiziţionarea produselor cu durată lungă |
> Consumul de energie şi apă
|
răspândirea tehnologiilor ecologice |
|
|
promovarea cercetării şi dezvoltării în domeniul energiei ecologice |
|
|
folosirea (sporită) a energiilor regenerabile |
|
|
diminuarea consumului de apă |
|
|
folosirea sporită a aparaturii care economiseşte consumul de energie, respectiv de apă |
> Mobilitate
|
trecerea la mijloace de transport cu un consum redus de energie |
|
|
trecerea la transportul în comun |
> Alimentaţie
|
creşterea aportului de produse regionale |
|
|
alegerea alimentelor provenite de pe culturi ecologice |
|
|
achiziţionarea produselor comercializate în spirit de fair-play |
|
|
achiziţionarea produselor de sezon |
> Refolosirea obiectelor
|
oferirea produselor folosite spre refolosire |
|
|
achiziţionarea produselor cu etichetă ecologică |
|
|
luarea în considerare a ofertelor de închiriere-, second hand şi de schimb ('mai bine împrumutăm decât să ne cumpărăm', reţele de schimb) |
|
|
folosirea comună a bunurilor de consum cu trai îndelungat ('Car Sharing')" |
V ) Turism durabil
Branşa turistică se dezvoltă astăzi într-o cu totul altă direcţie decât spre durabilitate. Trendurile problematice, precum călătoriile pe distanţe lungi cu avionul, călătoriile şi croazierele de tip all-inclusive înregistrează o creştere spectaculoasă.
Cum pot acţiona în mod durabil? - Exemplu:
Turism durabil
Din 1998, turismul a devenit, înregistrând încasări de peste 500 miliarde USD, cea mai mare industrie de export din lume. Această branşă nu pare să se mulţumească însă doar cu atât, pentru că celor 700 de milioane de vacanţe în străinătate li se mai adaugă şi 2,3 miliarde de turişti care îşi petrec vacanţele în propria ţară.
Organizaţia Mondială a Turismului (WTO, a nu se confunda cu Organizaţia Mondială a Comerţului, care deţine acelaşi acronim) aproximează veniturile anuale totale ale acestei industriei la 1,7 miliarde USD.
Pe calea către o societate mondială durabilă, această industrie joacă astfel un rol deosebit de important. Într-adevăr, marile companii turistice jonglează de câţiva ani cu termeni precum "ecoturism" sau "turism moderat".
Acest lucru nu trebuie să ne facă să uităm, după cum afirmă Norbert Suchanek, că există "trei tendinţe turistice extrem de periculoase pentru mediu şi pentru situaţia socială şi economică din ţările în curs de dezvoltare" care au luat amploare, şi anume creşterea numărului călătoriilor cu avionul, al vacanţelor tip all-inclusive şi al croazierelor.
|
|
Tot mai multe călătorii cu avionul
|
Tot mai multe vacanţe all-inclusive
Alături de călătoriile cu avionul - şi deseori în combinaţie cu ele -, aşa numitele vacanţe all-inclusive se numără printre tendinţele problematice din industria turismului. Ele acaparează tot mai mult piaţa, pentru că promit câştiguri mari firmelor de turism, dar aduc în schimb o mulţime de probleme, aşa cum o arată şi Norbert Suchanek în textul de mai jos:
"Aproape toate companiile turistice se orientează din ce în ce mai multe spre ghetourile cu circuit închis, în care turiştii pot mânca şi bea după pofta inimii. Doar excursiile succinte în autocare cu climatizare sau vizitele scurte la bordeluri se petrec în afara satelor de vacanţă. Populaţia locală este astfel exclusă aproape cu totul de la profit, pentru că, de cele mai multe ori, până şi alimentele sunt importate din statele industrializate. Populaţia locală nu este folosită decât ca un fel de culise ocazional şi ca sursă de prostituate ieftine."
[din: Norbert Suchanek, Die dunklen Seiten des globalisierten Tourismus. Zu den ökologischen, ökonomischen und sozialen Risiken des internationalen Tourismus; în: Aus Politik und Zeitgeschichte 47/2001, p. 33, versiune online]
Tot mai multe croaziere
Principiul all-inclusive practicat în turism, care urmăreşte obţinerea unui câştig cât mai mare pentru firma de turism este exploatat la maximum în cazul croazierelor. Coastele şi insulele de vis din 'lumea a treia' unde acostează vasele nu se aleg de regulă decât cu 'pomenile' şi gunoaiele aruncate în urmă de aceste vase de vis.
Transportul, cazarea şi masa constituie cea mai mare parte din cheltuielile turiştilor. În cazul croazierelor, aceste cheltuieli ajung practic sută la sută în buzunarele companiilor internaţionale de turism. Vasele ajung în porturi de obicei dis de dimineaţă, pentru a ridica ancora în aceeaşi seară.
Economia insulelor de vis şi a regiunilor de coastă din Caraibe, din Mediterană, din Marea Sudului sau din Oceanul Indian profită în cel mai bun caz doar de pe urma scurtelor excursii, din gustările luate de turişti, din comerţul cu suveniruri şi din prostituţie. Liniile de croazieră însă, nu împart însă nici măcar aceste firimituri cu ţările în curs de dezvoltare. Turiştii îşi pot achiziţiona chiar de la bord suveniruri din ţările 'vizitate'.
Singura sursă semnificativă de venit pentru ţările şi insulele în care ancorează aceste vase sunt taxele de intrare, taxele de port sau taxa 'pe cap' de turist. Spre avantajul industriei croazierelor, aceste ţări nu au reuşit decât de curând să stabilească reguli clare în acest sens. Cruise Line-urile au reuşit aşadar să 'fenteze' statele în cauză, preferând să oprească pe insule care nu pretind taxe.
Unele companii care organizează croaziere nici nu mai au nevoie să ancoreze pe insulele care aparţin altor ţări. Ele se folosesc de 'insulele de vis' cumpărate sau luate în regie proprie. Astfel, insula particulară din Bahamas - Salt Cay, se bucură de o mare popularitate în rândurile companiilor de croazieră. Trei linii îşi împart acest petec de pământ, oprind aici fiecare într-o altă zi a săptămânii, şi dându-i, fiecare, câte un alt nume: Dolphin Cruise Lines o numeşte 'Dolphin Cove' sau 'Blue Lagoon', Majesty Cruise Lines a botezat-o 'Royale Isle', în vreme ce Premier Cruise Lines se mulţumeşte cu denumirea de 'Salt Cay'."
[din: Norbert Suchanek, Die dunklen Seiten des globalisierten Tourismus. Zu den ökologischen, ökonomischen und sozialen Risiken des internationalen Tourismus; în: Aus Politik und Zeitgeschichte 47/2001, p. 34, versiune online]
Turism durabil?
Exemplele au arătat că în cazul branşei turistice, aflate în plin proces de expansiune, lucrurile nu se desfăşoară deloc în direcţia durabilităţii. Iar aici nici măcar nu am amintit de variante extrem de problematice precum turismul pentru golf sau turismul sexual. Norbert Suchanek face un bilanţ:
"Poate fi turismul natural sau ecoturismul o alternativă la turismul actual, extrem de nociv pentru mediu şi îndoielnic din punct de vedere social? Răspunsul simplu şi direct este: 'Nu, în nici un caz având în vedere structurile şi raporturile de forţă actuale.' 'Ecoturismul' este considerat la această oră mai degrabă ca o afacere suplimentară. Deşi 'ecoturismul şi turismul Fair-Trade', controlat de băştinaşi, ar putea constitui o şansă reală pentru protecţia biodiversităţii. Dar toate acestea doar dacă vine să înlocuiască formele actuale de turism şi nu să le completeze, aşa cum s-a întâmplat până acum."
VI ) Viziunea despre o epocă solară: Utilizarea energiilor regenerabile se numără printre cele mai importante sarcini pe calea spre o dezvoltare durabilă. Această viziune promovează trecerea către utilizarea energiei solare şi propune un nou model de bunăstare.
|
Cum pot acţiona în mod durabil? - Exemplu: Energia solară |
Viziunea unei epoci solare
"Conceptul a fost adus în discuţie în anii nouăzeci. Condiţiile-cadru economice şi politice pentru supravieţuirea rasei umane confruntate cu o catastrofă climatică s-au aflat atunci în centrul atenţiei. Stilul de viaţă, dimensiunea culturală - estetică, etică şi spirituală - a trecerii spre durabilitate au fost însă aspecte asupra cărora s-a trecut în mare parte cu vederea. Doar câteva cercuri mici, mai puţin cunoscute, au tematizat şi aceste aspecte. Un punct de referinţă în acest context au fost, în anii 1985-1999 Discuţiile de la Toblach.
Acest cerc de discuţii, aplaudat mai mult în spaţiul de limbă germană şi în Italia, şi-a întors atenţia de la problemele de ordin tehnic pe care le presupunea întoarcerea spre principiile ecologice, concentrându-se în mod sporit asupra dimensiunii culturale a durabilităţii. În 1992, anul summit-ului mondial de la Rio, iniţiatorul Discuţiilor de la Toblach, artistul, sociologul şi omul de munte sud-tirolez Hans Glauber a propus coordonatele noului model de viaţă: 'Mai încet, mai puţin, mai bine, mai frumos'. În ciuda tuturor criticilor la adresa dezvoltării distructive a civilizaţiei, această perspectivă ia în serios puterea de atracţie pe care o exercită sloganul 'mai repede, mai sus, mai departe, mai mult'. Ea nu subestimează puterea acestei paradigme care promite stabilitate şi siguranţă. Ea nu neagă fascinaţia estetică şi promisiunile pentru o viaţă mai fericită ale unei lumi a consumatorilor. Glauber crede că într-o competiţie deschisă între cele două modele, noua variantă ar trebui să devină mai atrăgător şi 'pur şi simplu mai frumos'.
'Viziunea este cea a unei epoci solare, epoca noii culturi a durabilităţii.' Epoca fosilă şi nucleară nu constituie decât un scurt episod în istoria omenirii. Ea debutează odată cu începutul industrializării şi se va sfârşi cel mai târziu odată cu epuizarea resurselor fosile. Înainte de asta, omenirea nu s-a deservit decât de puterea soarelui. Iar după aceea, omenirea va învăţa din nou să trăiască de pe urma acesteia. În tot cazul, a doua epocă solară permite dezvoltarea unei vieţi la un nivel de civilizaţie mult mai ridicat. Pentru că datorită noilor tehnologii şi mai ales mulţumită posibilităţii de generare a curentului electric prin putere solară, vom reuşi să folosim energia soarelui cu mult mai eficient şi într-un mod cu mult mai flexibil.
Civilizaţia nouă va fi una descentralizată, mai democratică şi mai dreaptă. Pentru că spre deosebire de petrol şi de ceilalţi combustibili fosili şi nucleari, controlate de cei mai puţini, soarele străluceşte pentru noi toţi. Nimeni nu controlează soarele şi toţi au acces la el. Această sursă de energie care este soarele mai are, în plus, avantajul că este extrem de bogată, chiar şi acolo unde astăzi domneşte sărăcia. Utopia unei dezvoltări mai drept pare să devină astfel aproape palpabilă.
Noul proiect civilizator se sprijină pe constituirea unui nou echilibru între bunurile materiale şi nemateriale, pe o calitate cuprinzătoare a vieţii în locul bunăstării unilateral bazate pe bunuri de consum. 'Economia unei vieţi mai bune este alcătuită dintr-o combinaţie naturală de consum măsurat şi bunuri nemateriale' (Tezele de la Toblach, 1997). Epoca solară va permite astfel dezvoltarea unei civilizaţii cu un acces mai facil la resurse. Aceasta se va baza pe o nouă metodă de producţie şi consum. Ea recunoaşte faptul că va trebui să îi acceptăm, în mod creativ, limitele. Conceptul ei se bazează pe confruntarea cu limitările cantitative, căutând potenţialul pentru o creştere continuă şi nestăvilită în sfera bunurilor şi valorilor nemateriale. 'Funcţia bunurilor materiale rezidă până la urmă în faptul de a ne facilita accesul la bunurile nemateriale şi la bunurile comune.' (Gerhard Scherhorn, Discuţiile de la Toblach, 1997). Însăşi această limitare devine până la urmă o resursă, pentru că va trebuie să scoatem maximum din aceste limitări. Astfel se va dezvolta o estetică a dreptei măsuri.
'Şi frumuseţea este un mod de a trăi' (Tezele de la Toblach, 1998). Ea este o necesitate de bază. Fără frumuseţe nu se poate avea o viaţă împlinită. Am văzut din experienţă ce se întâmplă atunci când frumuseţea este pierdută, vezi peisajele distruse şi tristeţea urbană, reversul producţiei industriale de masă - de aici reiese angajamentul pentru o cultură a durabilităţii. Ea se caracterizează printr-o manipulare precaută a resurselor. Ea pune accent pe caracterul unic şi tradiţiile locale, de asemenea, pe diversitatea naturală şi culturală. Savurarea alimentelor ecologice, înţelegerea prin simţuri a naturii, plăcerea de a recunoaşte o design reuşit şi o arhitectură bună înseamnă bucuria de a trăi.
Un vis european?
În ciuda sondajelor care arată că energia solară se bucură de un grad crescut de simpatie, în ciuda unor succese repurtate în elaborarea şi implementarea unor soluţii durabile, nu poate fi vorba despre o mobilizare de proporţii în vederea trecerii spre o epocă solară. Pentru că aici avem de-a face cu o situaţie specială, chiar paradoxală: în momentul în care lumea îşi dă seama că am trăit mult peste posibilităţile noastre şi că va trebui să ne mulţumim pe viitor cu mult mai puţin, conceptul durabilităţii începe să îşi piardă din influenţă. Până la urmă, vorbim aici despre o strategie de reducţie conştientă. Şi tocmai de aceea ar trebui să existe potenţialul de a se găsi portiţe de ieşire viabile din crizele actuale. Cu toate acestea predomină părerea că doar după ce se va fi realizat o creştere economică 'robustă' ne vom putea permite să acţionăm în mod durabil. În loc de a ne aduna curajul de a ne mulţumi cu mai puţin, politica şi societatea insistă asupra unui plus iluzoric de creştere.
Încercarea de a prezenta, în situaţia actuală, durabilitatea ca pe un 'Vis European', este o idee îndrăzneaţă. Scriitorul american Jeremy Rifkin riscă totuşi să facă această încercare surprinzătoare. El a prevăzut 'moartea lentă a Visului American' şi 'universalizarea Visului European'. Dar care sunt oare diferenţele? 'Visul European ridică relaţiile comunitare peste autonomia individuală, diversitatea culturală peste asimilare, calitatea vieţii peste acumularea averilor, dezvoltarea durabilă peste creşterea materială nelimitată'. În secolul XX, spune Rifkin, atractivitatea unui model bazat în primul rând pe libertatea individului, pe dreptul neîngrădit de a accede la resurse şi pe acumularea nestăvilită de averi individuale începe să pălească. Acestui Vis American scriitorul îi opune noul Vis European. Trăsăturile acestuia sunt 'calitatea vieţii, respect reciproc faţă de culturi, o relaţie durabilă cu natura şi pace între semeni'.
Odată cu renunţarea la politica tradiţională centrată pe principiul puterii şi la supremaţia intereselor de ordin economic şi cu întoarcerea decisă spre principiul şi cultura empatiei, europenii au învăţat, spune Rifkin, din catastrofele petrecute de-a lungul istoriei lor şi din consecinţele pe care le-a avut industria asupra mediului înconjurător. O 'super-putere tăcută', Europa se poate îndrepta liniştită spre viitorul lumii globalizate a secolului XXI. 'Visul European străluceşte ca o linie argintie pe orizontul unei lumi copleşite de tot felul de nenorociri. El ne invită să păşim într-un nou ev al inclusivităţii, diversităţii, calităţii vieţii, dezvoltării jucăuşe, durabilităţii, al drepturilor universale ale omului, al drepturilor naturii şi al păcii pe Pământ. Noi, americanii', încheie Rifkin, 'am spus întotdeauna că merită să murim pentru Visul American. Pentru Visul European, în schimb, merită să trăim.'
Cum funcţionează o Agenda 21 Locală?
Agenda 21 s-a născut cu ocazia Conferinţei de la Rio, a Conferinţei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1992). Agenda 21 este un program global de acţiune pentru o dezvoltare durabilă, la care participă în strânsă legătură toate nivelele: de la "Agenda 21 Globală" şi până la nenumăratele proiecte din toată lumea, cuprinse în "Agenda 21 Locală".
Nu există multe alte documente care să fi devenit la fel de celebre. Agenda 21 a reusit să realizeze ceea ce multe altele nici nu şi-au închipuit. Ea a influenţat în multe locuri acţiunile oamenilor.
Prin intermediul ei s-a răspândit în rândul oraşelor şi satelor din întreaga lume chemarea la iniţierea unui dialog cu cetăţenii, pentru ca împreună să poată fi găsite strategii potrivite pentru o dezvoltare de viitor.
Ideea care a stat la baza tuturor acţiunilor a fost următoarea: “o dezvoltare durabilă trebuie să aibă loc acolo unde trăiesc oamenii, unde merg la cumpărături, unde sunt create locuri de muncă, unde sunt construite şcoli şi locuinţe - adică în oraşe şi sate. Astfel s-a născut ideea Agendei 21 Locale."
În Preambulul Agendei 21 se spune:
"Umanitatea se află într-un moment decisiv al istoriei sale. Ne confruntăm cu o disparitate crescută între popoare şi în cadrul acestora, o creştere a sărăciei, tot mai multă foamete, tot mai multe boli şi tot mai mulţi analfabeţi, precum şi o deteriorare continuă a ecosistemelor de care depinde bunăstarea noastră. Prin integrarea şi respectarea sporită a intereselor cu privire la mediu şi dezvoltare vom reuşi să facem posibilă îndeplinirea necesităţilor de bază, ameliorarea nivelului de trai al tuturor oamenilor, o protecţie sporită şi o mai bună administrare a ecosistemelor şi un viitor mai sigur şi mai prosper. Nici o naţiune nu poate face acest lucru de una singură. Dar împreună putem: într-un parteneriat global pentru o dezvoltare durabilă."
Capitolul 28 al Agendei 21 este dedicat rolului autorităţilor locale:
"Pentru că multe dintre problemele şi soluţiile care fac obiectul preocupărilor Agendei 21 îşi au rădăcinile la nivel local, participarea şi cooperarea autorităţilor locale este un factor decisiv întru realizarea obiectivelor incluse în Agendă.
Autorităţile locale construiesc, administrează şi întreţin infrastructura economică, socială şi ecologică, supervizează procesele de planificare, decid în privinţa politicii locale a mediului şi a prevederilor locale privind mediul, acţionând în sensul implementării politicii mediului la nivel naţional şi regional. Ca structură politică şi administrativă aflată cel mai aproape de cetăţeni, ei joacă un rol decisiv la informarea şi mobilizarea opiniei publice şi la sensibilizarea acesteia în direcţia unei dezvoltări durabile.
Fiecare autoritate locală trebuie să fie în permanent dialog cu cetăţenii, cu organizaţiile locale şi cu economia privată şi să adopte o 'Agenda 21 Locală'. Prin activităţi cu rol consultativ şi de stabilire a consensului, autorităţile locale se informează cu privire la doleanţele cetăţenilor, organizaţiilor locale, organizaţiilor meşteşugăreşti civile, locale şi industriale, detectând astfel cele mai potrivite strategii de acţiune. Prin procesul de consultare va creşte conştiinţa fiecărei entităţi gospodăreşti în ceea ce priveşte problemele dezvoltării durabile."
Nu există nici un proces ideal cuprins în Agenda 21 Locală, în sensul unui concept de-a gata, care trebuie doar aplicat. Fiecare oraş, comună sau sat este altfel şi trebuie să-şi găsească propria cale printr-un proces de discuţii de întindere.
Cu toate acestea, pot fi regăsite unele elemente fundamentale şi proceduri comune. Trăsăturile tipice ale unei Agende 21 Locale (ideale) ar putea fi:
|
participarea administraţiei locale; |
|
|
participarea populaţiei şi în special a femeilor şi tinerilor, a ONG-urilor şi economiei; |
|
|
un proces de planificare şi de discuţii de durată, care să urmărească o linie integratoare, cuprinzând aşadar aspecte de ordin ecologic, economic şi social; |
|
|
obiectivul este realizarea unui program de acţiune, asupra căruia toţi participaţii să fie de acord (consens) şi care să se orienteze după principiul dezvoltării durabile; |
|
|
acesta va fi un proces de cunoaştere reciprocă pentru toţi participanţii; |
|
|
dezvoltarea unei noi accepţiuni a politicii (cooperare şi consens); |
|
|
felul în care vor fi urmărite obiectivele va fi verificat permanent prin intermediul unor indicatori cât se poate de clari. |
Un asemenea proces nu este doar o simplă continuare, dar cu alte mijloace, a politicii de mediu la nivel local. În cazul în care acţiunile au succes, el va depăşi aceste aşteptări, aşa cum o arată şi următorul fragment:
"Diferenţele majore constau în accentuarea perspectivei durabile şi a implicării integratoare a tuturor domeniilor de activitate politică. Bineînţeles că în acest proces pot exista elemente din politica dusă până în acest moment la nivel local care să se dovedească durabile, fără ca acest obiectiv să fi fost urmărit în mod explicit în trecut.
Participarea populaţiei are o mare însemnătate. Cetăţenii sunt priviţi ca parteneri egali de negociere în cadrul dialogului cu autorităţile locale, fapt care revendică din partea politicii şi administraţiei locale o disponibilitate reală de dialog şi cooperare."
Fazele proceselor incluse în Agenda 21 Locală
În schema de mai jos se pot recunoaşte cele patru faze ale unui proces ideal cuprins în Agendă. Este important să înţelegem însă că procesul nu se sfârşeşte după încheierea fazei de evaluare, aici fiind vorba de un proces permanent de învăţare, căutare şi de discuţii, în cadrul căruia experienţele şi cunoştinţele cumulate pot servi ciclului următor.
Ce s-a realizat pana acum?
Textul de mai jos alcătuieşte un bilanţ al celor 10 ani trecuţi de la Conferinţa de la Rio, ca act pregătitor pentru Conferinţa din 2002 de la Johannesburg:
"În ceea ce priveşte măsurile stabilite de Agenda 21 în 1992, bilanţul privind procesele din toată lumea, incluse în Agenda 21 Locală, este dramatic. Nu putem constata în acest sens nici o atitudine de bucurie anticipativă, nu a existat nici un fel de mobilizare a maselor, şi nici un obiectiv nu a fost atins. Totuşi cele prevăzute de capitolul 28 al Agendei 21 nu pot fi folosite ca măsuri realiste. La momentul adoptării, Agenda 21 Locală nu era nimic mai mult decât un concept teoretic scris pe o coală de hârtie, experienţele practice lipsind cu desăvârşire. Nimeni nu a putut să prevadă cât va dura până ce conceptul de durabilitate se va fi răspândit în rândurile societăţii.
În concluzie, trebuie să diferenţiem între lucrurile deja realizate, recunoscând faptul că mai sunt încă multe de făcut. Cu toate că Agenda 21 Locală a rămas în mod clar, în ceea ce priveşte gradul de răspândire şi succesele repurtate, în urma aşteptărilor iniţiale, această mişcare a început să devină din ce în mai cunoscută la nivel mondial. Până acum nu a fost atinsă însă masa critică. Procesele din cadrul Agendei 21 Locale sunt înţelese în continuare ca plăcere, nu ca obligaţie, în multe părţi ale lumii temele conflictuale reale (ca de exemplu finanţele locale, dezvoltarea urbană pe termen lung, integrare, respectiv consolidarea statutului minorităţilor etc.) nefiind tratate în cadrul proceselor din Agendă.
Încercarea de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel local ascunde în sine un potenţial enorm, care trebuie însă descoperit şi fructificat de autorităţile locale. Pentru că, în continuare, în politică predomină programele de acţiune pe sectoare şi de scurtă durată."