Administrație publică

In 2002 cantitatea ambalajelor introduse pe piata din romania era de 39 kg/loc/an, pe cand media UE era de 160 kg/loc/an.

            Din totalul de 850 kt (kilotone) ambalaje introduse pe piata, au fost reciclate doar 170 kt de deseuri. Rata aproximativa de reciclare a deseurilor de ambalaje a fost in anul 2002 de 20%, in cadrul acesteia fiind incluse numai deseurile de ambalaje provenite din consumul intern.

            Avand in vedere perspectiva redusa a valorificarii energetice pe termen mediu si faptul ca cea mai mare parte a deseurilor de ambalaje se regaseste in deseurile menajere, atingerea obiectivului de valorificare de 50%, stabilit prin Directiva 94/62/CE, privind ambalajele si deseurile de ambalaj, modificata de Directiva 2004/12/CE trebuie sa se bazeze pe o evolutie foarte importanta a colectarii selective a deseurilor de ambalaje la populatie.

            In cazul Romaniei, colectarea deseurilor nu este inca generalizata. Pentru mediu urban dens (peste 50000 locuitori), in prezent coeficientul de colectare a deseurilor se considera 100%. Pentru mediul urban (peste 3000 locuitori), in prezent coeficientul de colectare este de 90% pana in 2007, dupa care cresterea va fi de 2%/an pana in anul 2012, cand se va ajunge de colectare de 100%. Pentru mediul rural, coeficientul de colectare in prezent este de circa 10%, estimandu-se o crestere de 7-8% pana in 2012, dupa care 10%/an pana in 2017, moment in care va ajunge la 100%.

            Din 2007 s-a trecut la extinderea implementarii sistemului de colectare selectiva la nivelul intregii tari.

            In UE rata de reciclare este de 55% (max. 80%), iar rata de recuperare este de min. 60%. Pe diferite grupuri de material, reciclarea deseurilor provenite din ambalaje se prezinta astfel: hartie si carton – 60%, metal – 50%, plastic – 22,5%, lemn – 15%.

            Analizand starea reciclarii si valorificarii deseurilor in Romania si in UE, observam acel decalaj intre mediul romanesc si cel european. Pe langa faptul ca in prezent avem o rata de reciclare si de valorificare a deseurilor inferioare celei inregistrate in UE, mai avem si o cantitate a ambalajelor introdusa pe piata cu mult mai redusa decat cea din UE.

            Deci pentru a ajunge la media de reciclare si de valorificare a deseurilor inregistrata de UE, trebuie sa marim rata inregistrata in prezent si sa tinem cont de tendinta de crestere a cantitatii de ambalaje introduse pe piata romaneasca.

Concluzii:

1. Integrarea economica este un proces economic pe termen lung, pentru realizarea caruia este necesara mobilizarea tuturor sectoarelor unui stat;
2. Dezvoltarea durabila este conceptul recunoscut si acceptat mondial, spre care tinde omenirea si se deosebeste de celelalte modele de organizare economica prin includerea dimensiunii de mediu;
3. Uniunea Europeana reprezinta cel mai avansat stadiu al integrarii europene, care are ca obiectiv principal dezvoltarea durabila;
4. Instrumentele Uniunii Europene (Piata interna, politicile europene) urmaresc atingerea dezvoltarii durabile;
5. Starea mediului in Romania este mai rea decat cea din UE;

MEDIUL URBAN

Factorii de mediu: aerul, apa, solul, flora, fauna au suferit sub impactul activităţii umane modificări cantitative şi calitative importante, mai ales în ultimele decenii, ca urmare a valorificării intensive a resurselor naturale, dezvoltării industriei, centrelor populate (aşezărilor umane) etc.

Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de mediu, de aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate, astfel încât să se reducă la minim impactul asupra mediului.

Din măsurătorile efectuate şi, în baza   rezultatelor obţinute şi comparate cu actele normative în vigoare, zonele urbane din ţară se pot clasifica în:

- zone urbane cu poluare redusă, cum sunt: Piatra Neamţ, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Alexandria, Anina, unde valorile medii anuale se situează în jurul valorii normei sanitare sau sub această valoare. Depăşirile sporadice înregistrate se datorează activităţilor industriale specifice zonelor respective, cât şi    traficului rutier;

- zone urbane cu poluare medie, cum sunt:     Bucureşti, Suceava, Bacău, Târgovişte, Galaţi,Craiova, Tulcea, Reşiţa, unde valoarea concentraţiilor medii anuale depăşeşte limita numai la unii poluanţi;

- zone urbane puternic poluate, cum sunt: Zlatna,  Baia Mare, Copşa Mică, Mediaş, Hunedoara şi Călan, unde concentraţiile medii anuale depăşesc norma sanitară la majoritatea indicatorilor.

Până în anul 2002, calitatea apei potabile a fost evaluată conform STAS 1342/1991 – Apa potabilă, iar condiţiile de aprovizionare cu apă, conform ordinului MS 536/1996 - Norme de igienă.

Cea mai importantă schimbare legislativă în domeniul apei potabile o reprezintă Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, care este transpunerea Directivei 98/83/CEE -Calitatea apei destinate consumului uman. Legea reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a acesteia, prin asigurarea calităţii ei de apă curată şi sanogenă.

Supravegherea aprovizionării populaţiei cu apă potabilă este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în conformitate cu Legea 100/1998 privind asistenţa în sănătatea publică. Monitorizarea calităţii apei potabile, inspecţia şi  autorizarea sanitară a sistemelor publice de aprovizionare cu apă şi a fântânilor publice se  face de către Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Mediul în care trăieşte omul este definit în primul rând de calitatea aerului, apei, solului, locuinţei, alimentelor pe care le consumă, precum şi a mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Strâns legată de aceşti factori, influenţată şi determinată imediat sau după o perioadă de timp, este starea de sănătate a populaţiei.

Sănătatea (după Organizaţia Mondială a Sănătăţii) reprezintă integritatea sau buna stare fizică, psihică şi socială a individului şi colectivităţilor. Ea nu se adresează numai individului ci şi colectivităţii, sau chiar în primul rând colectivităţii umane.

Precizarea acestor aspecte este importantă pentru a înţelege de ce este necesară colaborarea tuturor celor implicaţi în elaborarea Planului Naţional de Sănătate Publică (ministerele responsabile pentru mediu, sănătate, agricultură şi alimentaţie, transporturi, amenajarea teritoriului, industrie, turism, finanţe etc).

Starea de confort şi de sănătate a populaţiei poate fi perturbată de poluare sub toate formele ei, fie că este poluare chimică, poluare fonică, poluare acustică sau alt gen de poluare.

Cunoaşterea şi determinarea unor factori de risc de mediu au o deosebită importanţă şi constituie poate, cea mai valoroasă activitate pentru promovarea şi păstrarea stării de sănătate a populaţiei.

Evaluarea stării de sănătate a populaţiei constă în identificarea factorilor de risc, care ţin de:

• calitatea aerului citadin;
• alimentarea cu apă potabilă;
• colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide şi solide de orice natură;
• zgomotul urban;
• habitatul – condiţii improprii (zgomot, iluminat, aglomerarea populaţională etc);
• calitatea serviciilor (de toate tipurile) oferite populaţiei.

Efectele poluării aerului asupra stării de sănătate

Dintre factorii de mediu, ponderea cea mai importantă în relaţia dintre starea de confort şi sănătate a populaţiei pe de o parte şi calitatea mediului în zonele locuite pe de altă parte, o deţine aerul.

Mediul ambiant poate influenţa sănătatea prin:

- factori  fizici (climă, aer, apă, sol, zgomot, poluare radiaţii)

-factori biologici (hrană, microorganisme,  calitatea nutritivă şi microbiologică a alimentelor);

-factori socio-comportamentali şi organizaţionali (structura socială, mobilitatea populaţiei,educaţie, cultură, factori economici, stress).

Acţiunea factorilor de mediu asupra sănătăţii este foarte diversă. Atunci când intensitatea poluării este mai mare, acţiunea asupra organismelor este imediată. Cel mai frecvent însă, acţiunea factorilor de mediu are intensitate redusă determinând o acţiune cronică, de durată, cuantificarea efectului fiind greu de evaluat.

Poluarea aerului are atât efecte directe cât şi efecte indirecte asupra sănătăţii populaţiei.

Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a populaţiei

Efectele indirecte sunt reprezentate de modificări produse de poluarea aerului asupra mediului şi indirect asupra sănătăţii umane -schimbările climatice, încălzirea globală sau urmare a expunerii la agenţii poluanţi.

Disconfortul este produs de unele substanţe prezente în aer. Deşi se găsesc în concentraţii mici, acestea au o influenţă negativă asupra sănătăţii populaţiei.

Disconfortul psihic este generat de poluarea fonică din traficul rutier sau din alte activităţi.

Pentru urmărirea impactului poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei este necesară urmărirea anumitor indicatori de sănătate, agreaţi şi propuşi de Comunitatea Europeană, care pot scoate în evidenţă gradul în care sănătatea populaţiei poate fi influenţată în urma expunerilor de scurtă durată sau a expunerilor pe perioade mai lungi. Pentru aceasta sunt aleşi indicatori de sănătate generali şi specifici unor boli acute sau cronice.

Poluarea atmosferei produce, în primul rând, afecţiuni la nivelul aparatului respirator, aparatului digestiv, sistemului osteo-muscular, sistemului nervos şi organelor de simţ, aparatului genitourinar, boli infecţioase şi parazitare.

La nivelul cooperării internaţionale, în domeniul protejării sănătăţii România participă la Programul European APHEIS (Air Pollution and Health an European Information System –Sistemul Informatic European pentru PoluareaAerului şi Sănătate) de monitorizare a poluării aerului şi evaluare a impactului acesteia asupra sănătăţii umane.

Poluarea aerului în zona urbană

Poluarea aerului este potenţial cea mai gravă problemă pe termen scurt ,mediu şi lung. Efectele poluării care pătrund peste tot dăunează sănătăţii, degradează construcţiile şi nu în ultimul rând mediul natural. Pentru aceasta, se prevăd în mod obligatoriu măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei localităţi şi zone, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi,  după cum urmează:

-realizarea de noi spaţii verzi în interiorul localităţilor urbane şi îmbunătăţirea celor existente

            -continuarea acţiunilor de plantare a puieţilor de salcâm, stejar, molid, tei şi gard viu în parcuri

            - amenajarea parcurilor cu alei, locuri de joacă, bănci

            - urmărirea respectării normelor regulamentului general de urbanism privind raportul număr locuitori/spaţii verzi în localităţile urbane;

            -extinderea perdelelor de protecţie în zonele industrializate

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii în momentul în care s-a adâncit tot mai mult contradicţia dintre om şi natură, devenind în zilele noastre o

problemă majoră, a întregii omenirii. Activităţile omului, orientate spre exploatarea intensivă a resurselor naturale, afectează din ce în ce mai mult starea factorilor de mediu. Cu decenii în urmă, intervenţia omului era de mică amploare şi nu lăsa urme pronunţate, datorită puterii de regenerare a naturii. In prezent, din cauza dezvoltării explozive a industriei, agriculturii şi a celorlalte activităţi, agresiunile asupra factorilor de mediu au depăşit pragul limită de regenerare a naturii. Omenirea se confruntă cu poluări locale, dar mai ales cu poluări transfrontaliere ale factorilor de mediu (apă, aer).

Poluari accidentale cu impact major asupra mediului

Poluarea accidentală poate fi considerată ca un accident major de mediu produs printr-o

descărcare în mediu, din motive foarte complexe, a unui agent poluant în asemenea cantitate încât afectează toate structurile acestuia şi necesită măsuri imediate de intervenţie şi depoluare a mediului. Poluarea accidentală este, de cele mai multe ori, de intensitate mare şi de scurtă durată.

In toate cazurile, urmările acestor accidente de mediu sunt importante sub aspect social, ecologic şi economic. La fel de importante sunt preocupările omului, ale societăţii şi mai ales ale specialiştilor din domeniu, pentru prevenirea accidentelor şi pentru intervenţiile imediate în vederea reducerii şi eliminării pagubelor produse.

Poluarea apei reprezintă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale apei, produsă prin accident, avarie sau altă cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori, omisiuni, neglijenţe ori calamităţi naturale şi în urma căreia apa devine improprie folosirii posibile înainte de poluare.

Sursele de poluare ale resurselor de apă sunt reprezentate de obiectivele industriale, exploatările de materii prime (minereuri neferoase, feroase, cărbuni, petrol), antrenarea pesticidelor, de pe terenurile agricole şi chiar fertilizanţilor (azotaţi, fosfaţi) în procesul scurgerii de suprafaţă, apele menajere încărcate cu produse chimice organice, cu detergenţi etc.

In ţara noastră, poluările accidentale şi accidentele majore se produc în principal

datorită funcţionării necorespunzătoare a instalaţiilor industriale (unele sunt depăşite fizic şi moral), defecţiuni ale acestora ce au ca rezultat emisii de poluanţi,incendii, neglijenţe în exploatarea utilajelor etc.

Nu trebuie omis nici aspectul legat de înmulţirea infracţiunilor săvârşite de către persoane particulare, uneori neidentificate, prin furtul de produse petroliere din conductele de transport.

Poluari cu efect transfrontier

Pentru activităţile ce se desfăşoară pe teritoriul României, care pot avea efecte semnificative pe teritoriul altor ţări, se aplică prevederile Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr. 22/2001.

Conform Convenţiei de la Espoo, o evaluare a impactului asupra mediului este necesară, la ea participând toate ţările afectate. In anul 2004, în România nu s-au înregistrat poluări semnificative cu efect transfrontier, care să afecteze factorii de mediu din ţările vecine.

In fiecare an observăm că suprafaţa pădurilor scade, a deşerturilor creşte, dealurile şi terenurile agricole se erodează şi stratul de ozon se subţiază. Cu cât gradul de dezvoltare al unei ţări este mai avansat, cu atât locuitorii acestuia poluează mai mult, cu cât folosesc mai multă energie, cu atât consumă mai multe resurse.

In ţara noastră sectorul energetic a contribuit ca factor major de degradare a mediului prin dezvoltarea centralelor electrice pe cărbuni inferiori. Poluarea în acest sector poate fi cauzată de procesul de producţie a energiei primare, de transport, conversie şi consum. Sectorul energetic contribuie la emisia în atmosferă a unor cantităţi însemnate de dioxid de sulf  SO2, monoxid de carbon CO, dioxid de carbon CO2, oxizi de azot NOx şi particule fine, precum şi la deversarea de ape reziduale. In aceeaşi măsură activităţile desfăşurate în domeniul energetic pot avea un impact semnificativ asupra conservării biodiversităţii şi a peisajului.

            Centralele nuclearo-electrice poluează mediul prin debitul mare de apă necesar în sistemul de răcire şi prin conţinutul în radionuclizi al gazelor, lichidelor şi materialelor solide evacuate. Apa caldă provenită din sistemul de răcire poate provoca poluarea termică în zona de evacuare, deci o înmulţire a algelor, dispariţia unor specii.

Centralele eoliene ocupă o mare suprafaţă de teren şi prin zgomot produc poluare fonică – mult mai redusă, comparativ cu celelalte surse de energie.

Centralele solare blochează o suprafaţă mare de teren pentru captare, dar nu au alt impact asupra mediului.

România încearcă să se alinieze cu ţările Uniunii Europene în privinţa principalelor prevederi referitoare la impactul sistemelor energetice asupra mediului. Reducerea impactului sistemelor energetice asupra mediului şi apropierea normelor prevăzute în acest domeniu de reglementările Uniunii Europene urmează să se realizeze prin: lucrările de reabilitare şi modernizare, ecologizarea haldelor de zgură şi cenuşă, monitorizarea continuă a calităţii mediului în zona marilor obiective energetice, reabilitarea solurilor poluate şi reintroducerea acestora în circuitul agricol, reducerea emisiilor de noxe la rafinării şi minimizarea pierderilor, refacerea ecologică a unor zone petrolifere prin reducerea riscului în operare.

De asemenea, în domeniul petrolier urmează să se producă benzine şi motorine ecologice şi să se continue adoptarea de norme şi reglementări pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a unor produse petroliere în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

In sectorul extractiv se va urmări monitorizarea, prevenirea şi reducerea impactului asupra mediului, precum şi reabilitarea zonelor miniere dezafectate.