Administrație publică

La nivelul Uniunii Europene se pot identifica mai multe momente-cheie în parcursul cuprinderii conceptului de DD în cadrul politicilor de dezvoltare comunitară. Astfel, anul 1972 marchează desfăşurarea Summit-ului de la Paris, care a evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii deosebite protecţiei mediului, în contextul expansiunii economice şi a îmbunatăţirii standardului de viaţă. Anul 1987 a reprezentat un moment de referinţă pentru politica europeană privind mediul înconjurător, aceast fiind menţionată pentru prima oară într- un tratat al Comunităţii Europene, respectiv în Actul Unic European.

Tratatul de la Mastricht a conferit protecţiei mediului un statut complet în cadrul politicilor europene în anul 1993. Aproape de sfârşitul mileniului trecut, în anul 1999, prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeană a consolidat baza legala a politicii vizând protecţia mediului, precum şi promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene. Un an mai târziu, în 2000, şefii statelor membre UE reuniţi în sedinţa Consiliului European de la Lisabona s-au angajat să creeze "pâna în anul 2010, cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume".

În februarie 2005, Comisia Euripeană a publicat o evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001 în cadrul Strategiei de la Lisabona, evidenţiind o serie de direcţii de dezvoltare non-durabilă, care au avut efecte negative: schimbările climatice, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii. În acel context, au fost trasate o serie de direcţii de urmat în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a UE, sintetizate într-o Declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care încorporează Agenda de la Lisabona, revizuită. Declaraţia a fost adoptată în iunie 2005 şi subliniază ca şi componentă esenţială a dezvoltării durabile, creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă. După o largă consultare, Comisia Europeană a prezentat, la 13 decembrie 2005, o propunere de revizuire a Strategiei de la Göteborg din 2001. Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia reînnoită de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă.

În anul 2007 are loc Summit-ul de la Lisabona, în cadrul căruia s-a semnat Tratatul de la Lisabona, care cuprinde protocoale adiţionale privind schimbările climatice şi lupta împotriva încălzirii globale, precum şi câteva prevederi despre solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie şi a schimbărilor în domeniul politicii energetice europene (sursa: http://www.mmediu.ro/vechi/dezvoltare_durabila/international.htm şi http://ec.europa.eu/sustainable/sds2001/index_en. htm).

La 3 martie 2010, Comisia Europeană a prezentat proiectul unei strategii economice a UE pe următorii 10 ani, care sa înlocuiască Agenda Lisabona, şi anume, Europa 2020. Noul document are în vedere 3 mari formule de creştere economică, regăsite şi în Strategia Lisabona (creştere economică inteligentă, durabilă şi inclusivă), însă noile obiective sunt mai puţin ambiţionase şi mai realiste. În ceea ce priveşte sfera energiei şi schimbărilor climatice, obiectivul menţionat constă în atingerea ţintelor fixate deja de UE, regăsite sub codul "20/20/20", adică până în anul 2020 să se realizeze: reducerea cu 20% a emisiilor de bioxid de carbon faţă de anul 1990; reducerea consumului de energie cu 20%; minimum 20% din energie rezultată din surse regenerabile (sursa: Europa 2020. Strategia Phoenix, http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_19671/Europa- 2020. -Strategia-Phoenix. html).

Documentul este conceput într-o viziune strategică unitară şi coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.

Cele patru dimensiuni ale Strategiei reînnoite de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă:

• Protecţia mediului, prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice de impactul negativ asupra mediului;
• Echitatea şi coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversităţii culturale, egalităţii de şanse şi prin combaterea discriminării de orice fel;
• Prosperitatea economică, prin promovarea cunoaşterii, inovării şi competitivităţii pentru asigurarea unor standarde de viaţă ridicate şi unor locuri de muncă abundente şi bine plătite;
• îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale UE prin promovarea instituţiilor democratice în slujba păcii, securităţii şi libertăţii, a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile pretutindeni în lume.

Pentru a asigura integrarea şi corelarea echilibrată a componentelor economice, ecologice şi socio-culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE statuează următoarele principii directoare:

• Promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului;
• Solidaritatea în interiorul generaţiilor şi între generaţii;
• Cultivarea unei societăţi deschise şi democratice;
• Informarea şi implicarea activă a cetăţenilor în procesuldecizional;
• Implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;
• Coerenţa politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naţional şi global;
• Integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de impact şi consultarea factorilor interesaţi;
• Utilizarea cunoştinţelor moderne pentru asigurarea efi cienţei economice şi investiţionale;

• Aplicarea principiului precauţiunii în cazul informaţiilor ştiinţifi ce incerte;
• Aplicarea principiului "poluatorul plăteşte".

Derek Osborn, membru al Comitetului Economic şi Social European (CESE) şi vice- presedinte al Comisiei de Monitorizare pentru Dezvoltare Durabila al CESE, afirma în anul 2010: "...pentru că dezvoltarea durabilă este totul, dar riscă să devina nimic", întăreşte faptul că forurile internaţionale trebuie să elaboreze şi mai ales să implementeze strategiile asumate de statele semnatare, începând cu momentul Rio '92". UE a inclus dezvoltarea durabila printre scopurile sale şi prin modificări ale tratatelor, a plasat-o în centrul obiectivelor agreate de toate ţările membre şi a elaborat apoi propria strategie în acest sens. Statele membre au propria responsabilitate să îşi definească propriile strategii pe agenda sustenabilităţii şi să le pună în aplicare (http://comunitatedurabila.ro/).