PREAMBUL
Poporul francez proclamă în mod solemn ataşamentul său faţă de Drepturile Omului şi Principiile suveranităţii naţionale aşa cum ele au fost definite în Declaraţia din 1789, confirmată şi completată în preambulul Constituţiei din 1946.
În virtutea acestor principii, precum şi al celui al liberei decizii a popoarelor, Republica oferă teritoriilor de Peste Mări care manifestă dorinţa de a adera la această Constituţie, instituţii noi, fundamentate pe idealul comun de libertate, egalitate şi fraternitate, concepute în spiritul evoluţiei lor democratice.
Articolul Întâi
Franţa este o Republică indivizibilă, laică, democratică şi socială. Ea asigură egalitatea în faţa legii a tuturor cetăţenilor, fără deosebire de origine, rasă sau religie. Ea respectă toate credinţele.
Titlul Întâi Despre suveranitate
Articolul 2
Limba Republicii este franceza.
Emblema naţională este drapelul tricolor, albastru, alb, roşu.
Imnul naţional este "Marseilleza".
Deviza Republicii este "Libertate, Egalitate, Fraternitate".
Principiul său este: guvernarea poporului, de către popor şi pentru popor.
Articolul 3
Suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin reprezentanţii săi şi prin referendum.
Nici o parte a poporului şi nici un individ nu poate să-şi atribuie exercitarea ei.
Sufragiul poate fi direct sau indirect, în condiţiile prevăzute de Constituţie. El este întotdeauna universal, egal şi secret.
Au calitatea de alegători, în condiţiile prevăzute de lege, toţi conaţionalii francezi majori, de ambele sexe, care se bucură de drepturile lor civile şi politice.
Articolul 4
Partidele şi formaţiunile politice concură la exprimarea voinţei alegătorilor. Ele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în mod liber. Ele trebuie să respecte principiile suveranităţii naţionale şi ale democraţiei.
Titlul II
Preşedintele Republicii
Articolul 5
Preşedintele Republicii veghează la respectarea Constituţiei. El asigură, prin imparţialitatea sa, funcţionarea normală a puterilor publice, precum şi continuitatea statului.
El este, în acelaşi timp, garantul independenţei naţionale, al integrităţii teritoriale şi al respectării tratatelor.
Articolul 6
Preşedintele Republicii este ales pe un termen de cinci ani prin sufragiu universal direct.
Modalităţile de aplicare a prezentului articol vor fi stabilite printr-o lege organică.
Articolul 7
Preşedintele Republicii este ales cu majoritatea absolută a sufragiilor exprimate. Dacă aceasta nu poate fi obţinută la primul tur de scrutin, se procedează la un al doilea tur de scrutin în a doua duminică următoare. La acesta se pot prezenta numai cei doi candidaţi care, în eventualitatea retragerii candidaţilor cei mai favorizaţi, au obţinut cel mai mare număr de voturi după primul tur de scrutin.
Scrutinul este iniţiat la convocarea Guvernului.
Alegerea noului Preşedinte are loc la cel puţin 20 zile şi cel mult 35 zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în exerciţiu.
În cazul în care, dintr-o anume cauză, funcţia de Preşedinte al Republicii devine vacantă, sau când Consiliul Contituţional, sesizat de către Guvern, constată cu o majoritate absolută a membrilor săi indisponibilitatea Preşedintelui, funcţiile acestuia, cu excepţia celor prevăzute la articolele 11 şi 12 de mai jos, vor fi exercitate în mod provizoriu de preşedintele Senatului iar dacă şi acesta este în incapacitate de a-şi exercita funcţiile, de către Guvern.
În caz de vacanţă sau când incapacitatea preşedintelui a fost declarată definitivă de către Consiliul Constituţional, scrutinul pentru alegerea noului Preşedinte va avea loc, exceptând cazul de forţă majoră constatat de Consiliul Constituţional, la cel puţin 20 de zile şi cel mult 35 de zile după deschiderea vacanţei sau a declarării caracterului definitiv al incapacităţii.
Dacă, în cele şapte zile ce preced data limită pentru depunerea candidaturilor, una din persoanele care, cu mai puţin de 30 de zile înainte de această dată a anunţat public decizia sa de a candida, încetează din viaţă sau se află într-o situaţie de incapacitate, Consiliul Constituţional poate decide amânarea alegerilor.
Dacă, înaintea primului tur de scrutin, unul dintre candidaţi încetează din viaţă sau se află într-o situaţie de incapacitate, Consiliul Constituţional dispune amânarea alegerilor.
În caz de deces sau incapacitate a unuia dintre cei doi candidaţi mai avantajaţi la primul tur de scrutin înaintea retragerilor eventuale, Consiliul Constituţional va decide dacă este cazul să se procedeze din nou la ansamblul operaţiilor electorale; în acelaşi mod se va proceda şi în caz de deces sau incapacitate a unuia dintre cei doi candidaţi rămaşi în competiţie pentru al doilea tur de scrutin.
În toate cazurile, Consiliul Constituţional va fi sesizat în condiţiile stabilite la cel de-al doilea alineat al articolului 61 de mai jos sau în cele stabilite, pentru prezentarea unui candidat, prin legea organică prevăzută la articolul 6 de mai sus.
Consiliul Constituţional poate să proroge termenele prevăzute la cel de al 3-lea şi la al 5-lea alineat fără ca scrutinul să poată avea loc mai înainte de 35 de zile după data hotărârii Consiliului Constituţional. Dacă aplicarea dispoziţiilor prezentului alineat a avut ca efect amânarea alegerilor la o dată ulterioară expirării mandatului Preşedintelui în exerciţiu, acesta va rămâne în funcţie până la proclamarea succesorului său.
Nu se va putea face aplicarea articolelor 49 şi 50 şi nici a articolului 89 al Constituţiei în perioada când Preşedinţia Republicii este vacantă sau în perioada care urmează de la declararea caracterului definitiv al incapacităţii Preşedintelui Republicii până la alegerea succesorului său.
Articolul 8
Preşedintele Republicii numeşte Primul Ministru. El va pune capăt exercitării funcţiilor acestuia prin prezentarea demisiei Guvernului de către Primul Ministru.
La propunerea Primului Ministru, Preşedintele numeşte pe ceilalţi membri ai Guvernului şi dispune încetarea funcţiilor lor.
Articolul 9
Preşedintele Republicii prezidează şedinţele Consiliului de Miniştri.
Articolul 10
Preşedintele Republicii promulgă legile în cele 15 zile care urmează comunicării către Guvern a legii adoptate definitiv.
El poate, înaintea expirării acestui termen, să solicite Parlamentului o nouă deliberare asupra legii sau asupra unor articole din ea. Această nouă deliberare nu poate fi refuzată.
Articolul 11
Preşedintele Republicii, poate, la propunerea Guvernului în timpul sesiunilor sau la propunerea comună a celor două Camere, publicată în Buletinul Oficial, să supună unui referendum orice proiect de lege privind organizarea puterilor publice, cu privire la efectuarea unor reforme în legătură cu politica economică sau socială a naţiunii şi cu privire la serviciile care concură la aceasta, sau care tind la aprobarea unui acord de Comunitate sau care vizează autorizarea ratificării unui tratat care, fără a fi contrar Constituţiei, ar avea unele consecinţe asupra funcţionării instituţiilor.
Atunci când referendumul este organizat la propunerea Guvernului, acesta prezintă în faţa fiecărei Camere o declaraţie care este urmată de dezbateri. În cazul în care referendumul s-a soldat cu adoptarea unui proiect de lege, Preşedintele Republicii promulgă legea în cele 15 zile care urmează proclamării rezultatului consultării.
Articolul 12
Preşedintele Republicii poate pronunţa dizolvarea Adunării Naţionale, după consultarea Primului Ministru şi a preşedinţilor Camerelor.
Alegerile generale vor avea loc la cel puţin 20 zile şi cel mult 40 zile după dizolvare.
Adunarea Naţională se reuneşte de drept în cea de-a doua joi de după alegerea sa. Dacă această şedinţă are loc în afara perioadelor prevăzute pentru sesiunile ordinare, se va deschide de drept o sesiune, pentru o perioadă de 15 zile.
Nu se poate proceda la o nouă dizolvare în anul care urmează acestor alegeri.
Articolul 13
Preşedintele Republicii semnează ordonanţele şi decretele adoptate ca urmare a unei dezbateri în Consiliul de Miniştri.
El numeşte în funcţiile civile şi militare de stat.
Consilierii de Stat, marele cancelar al Legiunii de onoare, ambasadorii şi trimişii extraordinari, consilierii superiori la Curtea de conturi, prefecţii, reprezentanţii Guvernului în Teritoriile de Peste Mări, ofiţerii comandanţi, rectorii academiilor, directorii administraţiei centrale, sunt numiţi ca urmare a unei hotărâri a Consiliului de Miniştri.
O lege organică stabileşte celelalte funcţii prevăzute a fi ocupate ca urmare a unei hotărâri a Consiliului de Miniştri, precum şi condiţiile în care prerogativa Preşedintelui Republicii de numire poate fi delegată, de către acesta, pentru a fi exercitată în numele lui.
Articolul 14
Preşedintele Republicii acreditează ambasadorii şi trimişii extraordinari pe lângă puterile străine; ambasadorii şi trimişii extraordinari străini îi prezintă Preşedintelui scrisorile de acreditare.
Articolul 15
Preşedintele Republicii este comandantul suprem al armatei. El prezidează consiliile şi comitetele superioare ale Apărării Naţionale.
Articolul 16
Atunci când instituţiile Republicii, independenţa Naţiunii, integritatea teritoriului sau îndeplinirea angajamentelor internaţionale sunt ameninţate într-un mod grav şi imediat, şi când funcţionarea legală a autorităţii de stat constituţionale este întreruptă, Preşedintele Republicii ia măsurile cerute de circumstanţe, după consultarea oficială a Primului Ministru, a preşedinţilor Camerelor şi a Consiliului Constituţional.
El informează despre aceasta şi Naţiunea, printr-un mesaj.
Aceste măsuri trebuie să fie inspirate de voinţa de a asigura autorităţii de stat constituţionale, în cel mai scurt timp, mijloacele pentru a-şi îndeplini misiunea. În acest sens este consultat şi Consiliul Constituţional.
Parlamentul se reuneşte de drept.
Adunarea Naţională nu poate fi dizolvată în timpul exercitării puterilor excepţionale.
Articolul 17
Preşedintele Republicii are dreptul de a acorda graţierea.
Articolul 18
Preşedintele Republicii comunică prin mesaje cu cele două Camere ale Parlamentului, care sunt citite şi care sunt urmate de dezbateri.
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se reuneşte în acest scop în mod special .
Articolul 19
Actele Preşedintelui Republicii, altele decât cele prevăzute la articolele 8 (alineat 1), 11, 12, 16, 18, 54, 56 şi 61 vor fi contrasemnate de Primul Ministru şi, eventual, de miniştrii de resort.
Titlul III Guvernul
Articolul 20
Guvernul stabileşte şi conduce politica Naţiunii.
El dispune de administraţie şi forţa armată.
El răspunde în faţa Parlamentului în condiţiile şi conform procedurilor prevăzute la articolele 49
şi 50.
Articolul 21
Primul Ministru conduce activitatea Guvernului. El răspunde de Apărarea Naţională. El asigură aplicarea legilor. Sub rezerva dispoziţiilor articolului 13, el exercită puterea regulamentară şi numeşte în funcţii civile şi militare.
El poate delega miniştrilor unele din atribuţiile sale.
El suplineşte, dacă este cazul, Preşedintele Republicii în prezidarea consiliilor şi comitetelor prevăzute la art.15.
El poate, în mod excepţional, să prezideze şedinţele Consiliului de Miniştri în locul Preşedintelui Republicii, în virtutea unei delegaţii exprese şi pentru o anumită ordine de zi determinată.
Articolul 22
Actele Primului Ministru sunt contrasemnate, dacă este cazul, de miniştrii însărcinaţi cu aplicarea lor.
Articolul 23
Funcţiile membrilor Guvernului sunt incompatibile cu exercitarea oricărui mandat parlamentar, a oricărei funcţii de reprezentare profesională cu caracter naţional şi a oricărui serviciu public sau activitate profesională.
O lege organică stabileşte condiţiile în care se procedează pentru înlocuirea titularilor unor astfel de mandate, funcţii şi posturi.
Înlocuirea membrilor Parlamentului are loc conform cu dispoziţiile art.25.
Titlul IV Parlamentul
Articolul 24
Parlamentul se compune din Adunarea Naţională şi Senat.
Deputaţii Adunării Naţionale sunt aleşi prin sufragiu direct.
Senatul este ales prin sufragiu indirect. El asigură reprezentarea colectivităţilor teritoriale ale Republicii. Francezii stabiliţi în afara Franţei sunt reprezentaţi în Senat.
Articolul 25
O lege organică stabileşte durata autorităţii fiecărei Camere, numărul membrilor săi, indemnizaţia lor, condiţiile de eligibilitate, regimul neeligibilităţii şi al incompatibilităţilor.
Ea stabileşte, de asemenea, condiţiile în care vor fi alese persoanele chemate să asigure, în cazul unor locuri vacante, înlocuirea unor deputaţi sau senatori până la reînnoirea generală sau parţială a Camerei din care fac parte.
Articolul 26
Nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmărit, cercetat, arestat, deţinut sau judecat pentru opiniile sau voturile emise de el în exerciţiul funcţiunii.
Nici un membru al Parlamentului nu poate să fie urmărit sau arestat pe motiv penal sau corectional, pe durata sesiunilor parlamentare, decât cu autorizaţia Camerei din care face parte, în afară de cazurile de flagrant delict.
Nici un membru al Parlamentului nu poate să fie arestat, în afara sesiunii, decât cu autorizaţia biroului Camerei din care face parte, cu excepţia cazurilor de flagrant delict, de urmăriri autorizate sau de condamnare definitivă.
Detenţia sau urmărirea unui membru al Parlamentului se suspendă dacă aceasta este cerută de Camera din care face parte.
Articolul 27
Orice mandat imperativ este nul.
Dreptul de vot al membrilor Parlamentului este personal.
Printr-o lege organică poate autoriza, în mod excepţional, delegarea votului. În acest caz, nimănui nu i se poate delega mai mult de un singur mandat.
Articolul 28
Parlamentul se reuneşte de plin drept într-o sesiune ordinară, care se deschide în prima zi lucrătoare din luna octombrie şi ia sfârşit în ultima zi lucrătoare din luna iunie.
Numărul de zile de şedinţe pe care fiecare Cameră le poate ţine în cursul sesiunii ordinare nu poate să depăşească o sută doăzeci. Fiecare Cameră va stabili săptămânile în care se vor ţine şedinţe.
Ţinerea unor şedinţe suplimentare va putea avea loc ca urmare a hotărârii primului ministru, după consultarea preşedintelui Camerei respective, ori ca urmare a hotărârii majorităţii membrilor uneia dintre Camere.
Zilele şi orele de şedinţe vor fi stabilite prin regulamentul fiecărei Camere.
Articolul 29
Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară la cererea Primului Ministru sau a majorităţii membrilor care compun Adunarea Naţională, cu privire la o ordine de zi determinată.
Atunci când sesiunea extraordinară a fost convocată la cererea membrilor Adunării Naţionale, decretul de închidere a lucrărilor intervine imediat ce Parlamentul a epuizat ordinea de zi pentru care a fost convocat şi cel mai târziu la 12 zile de la reunirea sa.
Primul Ministru este singurul care poate solicita o nouă sesiune înaintea expirării lunii care urmează decretului de închidere.
Articolul 30
În afara cazurilor când Parlamentul se reuneşte de plin drept, sesiunile extraordinare vor fi deschise şi vor fi închise de către Preşedintele Republicii.
Articolul 31
Membrii Guvernului au dreptul să participe la lucrările celor două Camere. Le va fi acordat cuvântul atunci când o cer.
Ei pot fi asistaţi de specialişti din aparatul Guvernului.
Articolul 32
Preşedintele Adunării Naţionale este ales pe durata întregii legislaturi. Preşedintele Senatului este ales după fiecare remaniere parţială.
Articolul 33
Şedinţele celor două Camere sunt publice. Procesul verbal integral al dezbaterilor se publică în "Jurnalul Oficial".
Fiecare Cameră poate să ţină şedinţe fără participarea publicului, la cererea Primului Ministru sau a unei zecimi din membrii săi.
Titlul V Raporturile între Parlament şi Guvern Articolul 34
Orice lege va fi votată de Parlament.
Prin lege vor fi stabilite reglementările privind:
-drepturile civice şi garanţiile fundamentale acordate cetăţenilor în exercitarea libertăţilor publice; constrângerile impuse de Apărarea Naţională cetăţenilor în ceea ce priveşte persoana şi bunurile lor;
-naţionalitatea, statutul şi capacitatea persoanelor, regimurile matrimoniale, succesiunile şi liberalităţile;
-stabilirea crimelor şi delictelor, ca şi a pedepselor cărora le sunt aplicabile; procedura penală; amnistierea; crearea unor noi grade de jurisdicţie şi statutul magistraţilor;
-bunurile impozabile, taxele şi modalităţile de încasare a impozitelor de orice fel; regimul emiterii de monedă.
Legea va stabili, de asemenea, reglementările privind:
-regimul electoral pentru alegerea adunărilor parlamentare şi al adunărilor locale;
-crearea categoriilor de aşezăminte publice;
-garanţiile fundamentale acordate funcţionarilor civili şi militari ai statului;
-naţionalizările de întreprinderi şi transferul de proprietate al întreprinderilor din sectorul public în sectorul privat.
Legea va stabili principiile fundamentale:
-ale organizării generale a Apărării Naţionale;
-ale liberei administrări a colectivităţilor locale, a competenţelor şi resurselor lor;
-ale învăţământului;
-ale regimului proprietăţii, ale drepturilor reale şi obligaţiilor civile şi comerciale;
-ale dreptului la muncă, ale dreptului sindical şi al securităţii sociale.
Legile financiare stabilesc resursele şi sarcinile Statului în condiţiile şi sub rezervele prevăzute într-o lege organică.
Legile privind programele stabilesc obiectivele acţiunii economice şi sociale a Statului.
Dispoziţiile prezentului articol vor putea fi precizate şi completate printr-o lege organică.
Articolul 35
Declaraţia de război trebuie să fie autorizată de Parlament.
Articolul 36
Starea de asediu este decretată în şedinţa Consiliului de Miniştri.
Prelungirea sa pe mai mult de douăsprezece zile nu poate fi autorizată decât de Parlament.
Articolul 37
Problemele, altele decât cele specificate ca fiind de domeniul legii, au un caracter reglementar.
Textele legislative intervenite în aceste materii vor putea fi modificate prin decrete adoptate după avizul Consiliului de Stat. Acele texte care ar interveni după intrarea în vigoare a prezentei Constituţii nu vor putea fi modificate prin decret decât dacă Consiliul Constituţional va fi stabilit că ele au un caracter reglementar în virtutea alineatului precedent.
Articolul 38
Pentru îndeplinirea programului său, Guvernul poate să ceară Parlamentului autorizarea de a adopta pe calea unor ordonanţe, măsuri care în mod normal sunt de domeniul legii, pe un termen limitat,.
Ordonanţele vor fi luate în Consiliul de Miniştri după avizul Consiliului de Stat. Ele intră în vigoare imediat după publicarea lor, dar devin caduce dacă proiectul legii de ratificare nu este depus în Parlament înaintea datei fixate prin legea de abilitare.
La expirarea termenului specificat la primul alineat al prezentului articol, ordonanţele nu vor mai putea fi modificate decât prin legi, în domeniile care sunt de competenţa legislativului.
Articolul 39
Iniţiativa legislativă aparţine Primului Ministru şi membrilor Parlamentului.
Proiectele de lege sunt dezbătute în şedinţele Consiliului de Miniştri după obţinerea avizului Consiliului de Stat şi sunt depuse apoi în biroul uneia din cele două Camere. Proiectele de lege din domeniul finanţelor sunt prezentate în primul rând în Adunarea Naţională.
Articolul 40
Propunerile şi amendamentele formulate de membrii Parlamentului nu vor fi admise dacă adoptarea lor ar avea drept consecinţă o diminuare a resurselor publice, ori crearea sau agravarea unor sarcini publice.
Articolul 41
Dacă se constată, în cursul unei proceduri legislative, că o propunere sau un amendament nu este de domeniul legii ori ar fi contrare unei delegări acordate în virtutea articolului 38, Guvernul poate opune inadmisibilitatea.
În cazul unui dezacord între Guvern şi Preşedintele adunării interesate, Consiliul Constituţional, la cererea unuia dintre aceştia, hotărăşte într-un interval de opt zile.
Articolul 42
Discutarea proiectelor de lege, în cadrul primei Camere convocate, are ca obiect textul prezentat
de Guvern.
Camera sesizată cu textul votat de cealaltă Cameră deliberează asupra textului care i-a fost transmis.
Articolul 43
Proiectele şi propunerile de lege vor fi trimise spre examinare comisiilor special create cu acest scop, la cererea Guvernului sau a Camerei care a fost sesizată.
Proiectele şi propunerile pentru care o astfel de cerere nu a fost făcută vor fi trimise uneia dintre comisiile permanente, al căror număr este limitat la şase la fiecare Cameră.
Articolul 44
Membrii Parlamentului şi Guvernului au dreptul de a propune amendamente.
După deschiderea dezbaterilor, Guvernul se poate opune examinării oricărui amendament care nu a fost prezentat anterior comisiei.
Dacă Guvernul o solicită, Camera sesizată se pronunţă printr-un singur vot asupra întregului sau numai asupra unei părţi din textul în discuţie, reţinând numai amendamentele propuse sau acceptate de către Guvern.
Articolul 45
Orice proiect sau propunere de lege va fi examinată succesiv în cele două Camere ale Parlamentului în vederea adoptării unui text identic.
Atunci când, urmare a unui dezacord între cele două Camere, un proiect sau o propunere de lege nu a putut fi adoptat după două lecturi de către fiecare Cameră sau, dacă Guvernul a declarat urgenţa (a solicitat procedura de urgenţă, n.tr.), după o singură lectură de către fiecare dintre ele, Primul Ministru are dreptul de a cere reunirea unei comisii mixte paritare însărcinată să propună un text asupra dispoziţiilor rămase în discuţie.
Textul elaborat de comisia mixtă poate fi supus de către Guvern spre aprobare celor două Camere. Nici un amendament nu se acceptă fără acordul Guvernului.
Dacă comisia mixtă nu reuşeşte să convină un text comun sau dacă acest text nu va fi adoptat în condiţiile prevăzute la alineatul precedent, Guvernul poate, după o nouă lectură în Adunarea Naţională şi în Senat, să ceară Adunării Naţionale să decidă în mod definitiv. În acest caz, Adunarea Naţională poate relua fie textul elaborat de comisia mixtă, fie ultimul text votat de ea, modificat eventual printr- unul sau mai multe amendamente adoptate de Senat.
Articolul 46
Legile cărora Constituţia le conferă caracter de legi organice vor fi votate şi modificate în condiţiile următoare:
Proiectul sau propunerea nu va fi supus spre dezbatere şi votare primei Camere sesizate decât la expirarea unui interval de cincisprezece zile de la depunerea sa.
Procedura articolului 45 este aplicabilă. Totuşi, din lipsa unui acord între cele două Camere, textul nu va putea fi adoptat de Adunarea Naţională la ultima lectură decât cu majoritatea absolută a membrilor săi.
Legile organice referitoare la Senat trebuie să fie votate în termeni identici de către cele două Camere.
Legile organice nu pot fi promulgate decât după declararea, de către Consiliul Constituţional, a conformităţii lor cu Constituţia.
Articolul 47
Parlamentul votează proiectele de legi financiare în condiţiile prevăzute de o lege organică.
Dacă Adunarea Naţională nu s-a pronunţat într-o primă lectură în intervalul de 40 zile de la depunerea unui proiect, Guvernul sesizează Senatul, care trebuie să hotărască într-un interval de cincisprezece zile. Se procedează apoi în condiţiile prevăzute la articolul 45.
În cazul în care Parlamentul nu s-a pronunţat într-un interval de 60 zile, dispoziţiile proiectului pot intra în vigoare printr-o ordonanţă.
Dacă legea finanţelor, care stabileşte resursele şi taxele unui exerciţiu financiar, nu a fost depusă în timp util pentru a fi promulgată înaintea debutului acestui exerciţiu, Guvernul va cere de urgenţă Parlamentului autorizaţia de a percepe impozitele şi deschide, prin decret, creditele, raportându-se la sarcinile (serviciile) votate.
Termenele prevăzute în prezentul articol se suspendă atunci când Parlamentul nu este în sesiune.
Curtea de Conturi va acorda sprijinul său Parlamentului şi Guvernului în controlul aplicării legilor financiare.
Articolul 48
Fără a prejudicia asupra aplicării ultimelor trei alineate ale art.28, ordinea de zi a Camerelor comportă, prin prioritate şi în ordinea pe care Guvernul a stabilit-o, discutarea proiectelor de legi depuse de Guvern şi a propunerilor de lege acceptate de el.
Cel puţin o şedinţă pe săptămână va fi rezervată cu prioritate interpelărilor membrilor Parlamentului şi răspunsurilor Guvernului.
O şedinţă lunară este rezervată ordinei de zi fixate de fiecare adunare.
Articolul 49
Primul Ministru, după deliberarea în Consiliul de Miniştri, angajează în faţa Adunării Naţionale răspunderea Guvernului asupra programului său sau eventual asupra unei declaraţii de politică generală.
Adunarea Naţională va putea pune în cauză responsabilitatea Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. O astfel de moţiune nu va putea fi acceptabilă decât dacă va fi semnată de cel puţin o zecime dintre membrii Adunării Naţionale. Votul nu va putea avea loc decât la 48 ore după depunerea moţiunii. Vor fi luate în calcul numai voturile favorabile moţiunii de cenzură; aceasta nu poate fi adoptată decât cu o majoritate a membrilor care alcătuiesc Adunarea. Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, semnatarii săi nu vor putea propune o altă moţiune în cursul aceleiaşi sesiuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatul următor.
Primul Ministru va putea, după ce va fi fost adoptată o hotărâre în acest sens în Consiliul de Miniştri, să angajeze răspunderea Guvernului în faţa Adunării Naţionale asupra votării unui text. În acest caz, textul va fi considerat adoptat, dacă o moţiune de cenzură, depusă în următoarele 24 ore, va fi fost votată în condiţiile prevăzute la alineatul precedent.
Primul Ministru va avea dreptul să ceară Senatului aprobarea unei declaraţii de politică generală.
Articolul 50
În cazul în care Adunarea Naţională va adopta o moţiune de cenzură ori când va dezaproba programul sau o declaraţie de politică generală a Guvernului, Primul Ministru va trebui să prezinte Preşedintelui Republicii demisia Guvernului.
Articolul 51
Închiderea sesiunilor ordinare şi a celor extraordinare se va amâna de drept pentru a permite, dacă este cazul, aplicarea dispoziţiilor articolului 49. În acest caz se vor convoca, de drept, şedinţe suplimentare.
Titlul VI Tratatele şi Acordurile internaţionale
Articolul 52
Preşedintele Republicii negociază şi ratifică tratatele.
El va fi informat asupra oricărei negocieri având drept scop încheierea unui acord internaţional
care nu este supus ratificării.
Articolul 53
Tratatele de pace, tratatele comerciale, tratatele sau acordurile referitoare la organizaţiile internaţionale, cele care angajează finanţele Statului, cele care modifică dispoziţii de natură legislativă, cele care se referă la statutul persoanelor, cele care privesc cedarea, schimbul sau alipirea de teritorii, nu vor putea fi ratificate sau aprobate decât în virtutea unei legi.
Asemenea tratate nu pot intra în vigoare decât după ce au fost ratificate sau aprobate.
Nici o cedare, nici un schimb, nici o adăugire (alipire) de teritoriu nu va fi valabilă fără consimţământul populaţiilor interesate.
Articolul 53-1
Republica poate să încheie, cu statele europene care sunt legate prin angajamente identice în problemele de azil sau de protecţie a drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale, acorduri determinând competenţele lor respective de a examina cererile de azil care le sunt prezentate.
Cu toate acestea, dacă cererea nu intră în competenţa lor, potrivit acestor acorduri, autorităţile Republicii vor avea dreptul să acorde azil oricărui străin persecutat datorită acţiunii sale în favoarea libertăţii sau care ar solicita protecţia Franţei, pentru un alt motiv.
Articolul 54
Dacă Consiliul Constituţional, sesizat de către Preşedintele Republicii, de Primul Ministru sau de preşedintele uneia dintre cele două Camere sau de către 60 de deputaţi ori 60 de senatori, va considera că un angajament internaţional conţine o clauză contrară Constituţiei, autorizarea de a-l ratifica sau de a aproba angajamentul internaţional în cauză nu va putea interveni decât după revizuirea Constituţiei.
Articolul 55
Tratatele sau acordurile ratificate sau aprobate conform reglementărilor au, începând cu publicarea lor, o autoritate superioară celei a legilor, sub rezerva, pentru fiecare acord sau tratat, a aplicării sale de către cealaltă parte.
Titlul VII Consiliul Constituţional
Articolul 56
Consiliul Constituţional cuprinde nouă membri, al căror mandat durează nouă ani şi nu poate fi reînnoit. Consiliul Constituţional se va reînnoi la fiecare trei ani cu o treime. Trei dintre membrii săi vor fi numiţi de Preşedintele Republicii, trei de Preşedintele Adunării Naţionale, iar trei de preşedintele Senatului.
În afara celor nouă membri prevăzuţi mai sus, fac parte de drept, pe viaţă, din Consiliul Constituţional, foştii preşedinţi ai Republicii.
Preşedintele va fi numit de Preşedintele Republicii. El are vot preponderent (decisiv) în cazul împărţirii voturilor.
Articolul 57
Funcţiile de membru al Consiliului Constituţional sunt incompatibile cu cele de ministru sau de membru al Parlamentului. Alte incompatibilităţi sunt stabilite printr-o lege organică.
Articolul 58
Consiliul Constituţional veghează la regularitatea alegerii Preşedintelui Republicii.
El examinează contestaţiile şi proclamă rezultatele scrutinului.
Articolul 59
În caz de contestare, Consiliul Constituţional va hotărî asupra regularităţii alegerii deputaţilor şi senatorilor.
Articolul 60
Consiliul Constituţional veghează la regularitatea operaţiunilor referendumului şi totodată îi proclamă rezultatele.
Articolul 61
Legile organice, înaintea promulgării lor, şi regulamentele adunărilor parlamentare, înaintea aplicării lor, vor trebui să fie supuse Consiliului Constituţional care se va pronunţa asupra conformităţii lor cu Constituţia.
În aceleaşi scopuri, legile pot fi trimise Consiliului Constituţional, înaintea promulgării lor, de către Preşedintele Republicii, Primul Ministru, preşedintele Adunării Naţionale, preşedintele Senatului, 60 de deputaţi sau 60 de senatori.
În cazurile prevăzute la cele două alineate precedente, Consiliul Constituţional va trebui să decidă în termen de o lună. Cu toate acestea, la cererea Guvernului acest termen va putea fi redus la opt zile, dacă există urgenţă.
În aceste din urmă cazuri, sesizarea Consiliului Constituţional suspendă termenul de promulgare.
Articolul 62
O dispoziţie declarată neconstituţională nu poate fi promulgată nici pusă în aplicare.
Deciziile Consiliului Constituţional nu sunt susceptibile de nici un recurs. Ele se impun puterilor publice şi tuturor autorităţilor administrative şi jurisdicţionale.
Articolul 63
O lege organică stabileşte regulile de organizare şi funcţionare a Consiliului Constituţional, procedura care va fi urmată în faţa lui şi în deosebi termenele prevăzute pentru a-l sesiza cu contestaţii.
Titlul VIII Despre autoritatea judiciară
Articolul 64
Preşedintele Republicii este garantul independenţei autorităţii judiciare.
El va fi asistat de Consiliul Superior al Magistraturii.
O lege organică stabileşte statutul magistraţilor.
Magistraţii de sediu sunt inamovibili.
Articolul 65
Consiliul Superior al Magistraturii va fi prezidat de Preşedintele Republicii. Ministrul Justiţiei va fi de drept vicepreşedinte, el având dreptul să ţină locul Preşedintelui Republicii.
Consiliul Superior al Magistraturii se constituie în două componente; una cu privire la magistraţii de sediu şi alta cu privire la magistraţii din Parchet.
Componenta cu privire la magistraţii de sediu va cuprinde, în afara Preşedintelui Republicii si a ministrului justiţiei, cinci magistraţi de sediu şi un magistrat al Parchetului, un consilier de stat desemnat de către Consiliul de Stat, precum şi trei personalităţi, care nu aparţin nici Parchetului, nici puterii judecătoreşti, care vor fi desemnaţi respectiv de către Preşedintele Republicii, Preşedintele Adunării Naţionale şi Preşedintele Senatului.
Componenta cu privire la magistraţii Parchetului va cuprinde, în afara Preşedintelui Republicii şi a ministrului justiţiei, cinci magistraţi ai Parchetului, precum şi un magistrat de sediu, un consilier de stat şi trei personalităţi din rândul celor menţionate la alineatul precedent.
Componenţa Consiliului Superior al Magistraturii, competent cu privire la magistraţii de sediu, va ţine seama de propunerile formulate pentru numirea magistraţilor de sediu la Curtea de Casaţie, de cele ale primului preşedinte al Curţii de Apel, precum şi de cele ale preşedinţilor de tribunal. Ceilalţi magistraţi de sediu vor fi numiţi potrivit avizului conform.
Consiliul va statua în calitate de consiliu de disciplină al magistraţilor de sediu. El va fi prezidat, în aceste cazuri, de către preşedintele Curţii de Casaţie.
Componenţa Consiliului Superior al Magistraturii competentă faţă de magistraţii Parchetului îşi va da avizul asupra numirilor privind magistraţii Parchetului, cu excepţia funcţiilor pentru care se prevede adoptarea unei hotărâri a Consiliului de Miniştri. Ea îşi va da, de asemenea, avizul cu privire la sancţiunile disciplinare ce privesc pe magistraţii Parchetului. În aceste cazuri, ea va fi prezidată de procurorul general de pe lângă Curtea de Casaţie.
O lege organică va stabili condiţiile de aplicare a prezentului articol.
Articolul 66
Nimeni nu va putea fi deţinut în mod arbitrar.
Autoritatea judiciară, garantul libertăţii individuale, asigură respectarea acestui principiu în condiţiile prevăzute de lege.
Titlul IX Înalta Curte de Justiţie
Articolul 67
Se instituie o Înaltă Curte de Justiţie.
Ea este compusă din membri aleşi, în mod egal, de Adunarea Naţională şi de Senat, după fiecare reînnoire generală sau parţială a acestor adunări. Ea îşi alege preşedintele dintre membrii săi.
O lege organică va stabili compunerea Înaltei Curţi, regulile funcţionării sale, ca şi procedura aplicabilă înaintea sa.
Articolul 68
Preşedintele Republicii nu răspunde de actele îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale decât în caz de înaltă trădare. El nu poate fi pus sub acuzare decât de cele două adunări care hotărăsc prin vot identic, în scrutin public, şi cu majoritatea absolută a membrilor care le compun; el va fi judecat de Înalta Curte de Justiţie.
Titlul X Despre responsabilitatea penală a membrilor Guvernului
Articolul 68-1
Membrii Guvernului vor fi responsabili penal pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiunii lor, care vor fi calificate crime sau delicte în momentul în care au fost comise.
Ei vor fi judecaţi de Curtea de Justiţie a Republicii.
Curtea de Justiţie va fi obligată să respecte definiţia crimelor şi delictelor, precum şi determinarea pedepselor, astfel cum rezultă din lege.
Articolul 68-2
Curtea de Justiţie a Republicii cuprinde cincisprezece judecători: doisprezece parlamentari aleşi din rândurile lor, în număr egal, de către Adunarea Naţională şi Senat, după fiecare reînnoire generală
sau parţială a acestor adunări, şi trei magistraţi de sediu de la Curtea de Casaţie, dintre care unul va
prezida Curtea de Justiţie a Republicii.
Orice persoană care se consideră vătămată printr-o crimă sau un delict comis de un membru al Guvernului în exerciţiul funcţiilor sale poate să formuleze o plângere pe care să o adreseze unei comisii de anchetă.
Această comisie va dispune fie clasarea procedurii, fie transmiterea sa procurorului general de pe lângă Curtea de Casaţie pentru a sesiza Curtea de Justiţie a Republicii.
Procurorul general de pe lângă Curtea de Casaţie poate, de asemenea, să sesizeze din oficiu
Curtea de Justiţie a Republicii cu privire la avizul conform al comisiei de anchetă.
Printr-o lege organică vor fi determinate condiţiile de aplicare a prezentului articol.
Articolul 68-3
Dispoziţiunile prezentului titlu sunt aplicabile faptelor comise înainte de intrarea sa în vigoare. Titlul XI
Consiliul economic şi social
Articolul 69
Consiliul economic şi social, sesizat de Guvern, prezintă avizul său asupra proiectelor de legi, de ordonanţă sau de decret ca şi asupra propunerilor de legi care îi sunt supuse.
Un membru al Consiliului economic şi social poate fi desemnat de acesta pentru a expune în faţa adunărilor parlamentare avizul Consiliului asupra proiectelor sau propunerilor care i-au fost supuse.
Articolul 70
Consiliul economic şi social poate fi consultat, de asemenea, de către Guvern, asupra oricărei probleme cu caracter economic sau social interesând Republica sau Comunitatea. Orice plan sau orice proiect de lege cu caracter economic sau social îi va fi supus pentru avizare.
Articolul 71
Compunerea Consiliului economic şi social şi regulile sale de funcţionare vor fi stabilite prin lege organică.
Titlul XII Despre colectivităţile teritoriale
Articolul 72
Sunt considerate colectivităţi teritoriale ale Republicii: comunele, departamentele şi Teritoriile de Peste Mări. Orice alte colectivităţi teritoriale vor fi create numai prin lege.
Aceste colectivităţi se administrează în mod liber prin consilii alese şi în condiţiile prevăzute de
lege.
În departamente şi teritorii, delegatul Guvernului va avea ca sarcină reprezentarea intereselor naţionale, controlul administrativ şi respectul legilor.
Articolul 73
Regimul legislativ şi organizarea administrativă a departamentelor de Peste Mări pot face obiectul măsurilor de adaptare impuse de situaţia lor specială.
Articolul 74
Teritoriile de Peste Mări ale Republicii vor avea o organizare specifică, ţinându-se cont tocmai de interesele proprii în ansamblul intereselor Republicii.
Statutele Teritoriilor de Peste Mări vor fi stabilite prin legi organice care vor defini, în deosebi, competenţele propriilor instituţii, ele fiind modificate, în acelaşi mod, după consultarea adunărilor teritoriale interesate.
Orice alte modalităţi de organizare specifică a lor vor fi stabilite şi modificate prin lege după consultarea adunării teritoriale interesate.
Articolul 75
Cetăţenii Republicii care nu beneficiază de un statut civil de drept comun, singurul prevăzut de articolul 34, îşi vor păstra statutul lor personal atâta timp cât nu vor renunţa la el.
Titlul XIII Dispoziţii tranzitorii cu privire la Noua Caledonie Articolul 76
Populaţiile din Noua Caledonie sunt chemate să se pronunţe înaintea datei de 31 decembrie 1998 cu privire la dispoziţiile Acordului semnat la Noumea, la 5 mai 1998, şi publicat la 27 mai 1998 în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze.
Sunt admise să participe la scrutin persoanele care îndeplinesc condiţiile stabilite prin art.2 al Legii nr.88-1028 din 9 noiembrie 1988.
Măsurile necesare pentru organizarea scrutinului vor fi adoptate prin Decret al Consiliului de Stat, dezbătut prealabil în cadrul Consiliului de Miniştri.
Articolul 77
După aprobarea Acordului, în urma consultării prevăzute în art.76, pe calea unei legi organice adoptată după ce se va obţine avizul Adunării Deliberative a Noii Caledonii, se vor determina, pentru a se asigura evoluţia Noii Caledonii în respectul orientărilor definite prin acest Acord şi potrivit modalităţilor necesare pentru punerea sa în aplicare:
-competenţele de stat care vor fi transferate în mod definitiv instituţiilor Noii Caledonii, eşalonarea şi modalităţile acestor transferuri, precum şi repartiţia sarcinilor care decurg din aceasta;
-regulile de organizare şi de funcţionare ale instituţiilor Noii Caledonii şi, în special, condiţiile în care anumite categorii de acte ale Adunării Deliberative vor putea fi supuse, înainte de publicare, controlului de constituţionalitate;
-regulile cu privire la cetăţenie, regimul electoral, angajarea şi statutul civil cutumiar;
-condiţiile şi termenele în care populaţiile interesate din Noua Caledonie vor fi chemate să se pronunţe cu privire la dobândirea deplinei suveranităţi.
Celelalte măsuri necesare pentru punerea în aplicare a Acordului menţionat în art.76 vor fi definite prin lege.
Articolul 78-87 - abrogate Titlul XIV
Acordurile de Asociere Articolul 88
Republica va putea încheia acorduri cu statele care doresc să se asocieze la ea pentru a dezvolta civilizaţia lor.
Titlul XV
Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană Articolul 881
Republica participă la Comunităţile Europene şi la Uniunea Europeană, constituite de statele care au ales în mod liber, în virtutea tratatelor care le-au instituit, să exercite în comun unele din competenţele lor.
Articolul 882
Sub rezerva reciprocităţii şi potrivit modalităţilor prevăzute prin Tratatul asupra Uniunii europene, semnat la 7 februarie 1992, Franţa consimte la transferul de competenţe necesar stabilirii
Uniunii Economice şi Monetare Europene.
Sub aceeaşi rezervă şi potrivit modalităţilor prevăzute prin Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană, în redactarea sa rezultând din Tratatul semnat la 2 octombrie 1997, vor putea fi consimţite transferurile de competenţe necesare pentru determinarea regulilor referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi cu privire la domeniile care sunt legate de aceasta.
Articolul 883
Sub rezerva reciprocităţii şi potrivit modalităţilor prevăzute prin Tratatul asupra Uniunii Europene semnat la 7 februarie 1992, dreptul de vot şi de eligibilitate al alegerilor municipale poate fi acordat numai cetăţenilor Uniunii rezidenţi în Franţa. Aceşti cetăţeni nu pot să exercite funcţiile de primar sau ajutor de primar, nici să participe la desemnarea electorilor pentru Senat şi la alegerea senatorilor. O lege organică votată în termeni identici de către cele două adunări va stabili condiţiile de aplicare a prezentului articol.
Articolul 884
Guvernul va supune Adunării Naţionale şi Senatului, după transmiterea lor către Consiliul Comunităţii Europene, proiectele sau propunerile de acte ale Comunităţii Europene şi ale Uniunii Europene, care comportă dispoziţii de natură legislativă. El va putea, de asemenea, să le supună alte proiecte sau propuneri de acte, precum şi orice documente care emană din partea unei instituţii a Uniunii Europene.
Potrivit modalităţilor stabilite prin regulamentul fiecărei Adunări, pot fi votate rezoluţii în caz necesar, în afara sesiunilor, asupra proiectelor, propunerilor sau documentelor menţionate în alineatul precedent.
Titlul XVI Despre revizuire
Articolul 89
Iniţiativa revizuirii Constituţiei aparţine, concomitent, Preşedintelui Republicii la propunerea Primului Ministru şi membrilor Parlamentului.
Proiectul sau propunerea de revizuire va trebui să fie votată de cele două adunări în termeni identici. Revizuirea va fi însă definitivă numai după ce a fost aprobată prin referendum.
Cu toate acestea, proiectul de revizuire nu va fi supus referendumului atunci când Preşedintele Republicii va hotărî să îl supună Parlamentului convocat în Congres; în acest caz, proiectul de revizuire nu va fi aprobat decât dacă va reuni o majoritate de trei cincimi a sufragiilor exprimate. Biroul Congresului va fi acela al Adunării Naţionale.
Nici o procedură de revizuire nu va putea fi angajată sau continuată dacă aceasta poate aduce atingere integrităţii teritoriului.
Forma republicană de guvernământ nu poate forma obiectul nici unei revizuiri.
Titlul XVII Dispoziţii tranzitorii
Articolul’ 90-92