Text promulgat la 27 decembrie 1947, cu modificările ulterioare
Şeful interimar al statului,
Luând în considerare dezbaterile Adunării Constituante care în şedinţa din 22 decembrie 1947 a aprobat Constituţia Republicii Italiene.
Luând în considerare cea de a 18-a dispoziţie finală a Constituţiei,
Promulgă
Constituţia Republicii Italiene, cu următorul text:
PRINCIPII FUNDAMENTALE
Articolul întâi
Italia este o Republică democratică, întemeiată pe muncă.
Suveranitatea aparţine poporului, care o exercită sub formele şi în limitele stabilite de Constituţie.
Articolul 2
Republica recunoaşte şi garantează drepturile inviolabile ale omului, fie ca individ, fie în formaţiile sociale unde se manifestă personalitatea sa şi reclamă de la acesta îndeplinirea datoriilor imprescriptibile de solidaritate politică, economică şi socială.
Articolul 3
Toţi cetăţenii se bucură de aceeaşi demnitate socială şi sunt egali în faţa legii, fără deosebire de sex, rasă, limbă, religie, opinii politice, condiţii personale şi sociale.
Republica este aceea care înlătură obstacolele de ordin economic şi social care, limitând în fond libertatea şi egalitatea cetăţenilor, împiedică manifestarea plenară a personalităţii umane şi participarea efectivă a tuturor celor care muncesc la organizarea politică, economică şi socială a ţării.
Articolul 4
Republica recunoaşte tuturor cetăţenilor dreptul la muncă şi înlesneşte condiţiile susceptibile de a transpune în viaţă acest drept.
Orice cetăţean are datoria de a exercita, după propriile sale posibilităţi şi propria sa alegere, o activitate sau o îndeletnicire care contribuie la progresul material sau spiritual al societăţii.
Articolul 5
Republica, una şi indivizibilă, recunoaşte şi favorizează autonomiile locale; ea efectuează cea mai mare descentralizare administrativă în serviciile care depind de stat; ea armonizează principiile şi metodele legislaţiei sale cu exigenţele autonomiei şi descentralizării.
Articolul 6
Republica garantează, prin măsuri adecvate, minorităţile lingvistice.
Articolul 7
Statul şi biserica catolică sunt independente şi suverane, fiecare în propriul său domeniu.
Raporturile lor sunt reglementate prin pactele de la Latran (acorduri încheiate în 1929 între Sfântul Scaun şi guvernul italian, care a redat suveranitatea Papei asupra Sfântului Vatican - n.t.).
Modificările la aceste pacte, acceptate de cele două părţi, nu impun nici o măsură de revizuire constituţională.
Articolul 8
Toate religiile se bucură de aceeaşi libertate în faţa legii.
Religiile, altele decât religia catolică, au dreptul de a se organiza după propriile lor reguli, cu condiţia ca acestea să nu fie în contradicţie cu ordinea juridică italiană.
Raporturile lor cu statul sunt reglementate prin lege, bazându-se pe acordurile cu reprezentanţii
lor.
Articolul 9
Republica favorizează dezvoltarea culturii ca şi a cercetării ştiinţifice şi tehnice.
Este protejat mediul, ca şi patrimoniul istoric şi artistic al naţiunii.
Articolul 10
Ordinea juridică italiană se conformează normelor de drept internaţional general recunoscute.
Condiţia juridică a cetăţeanului străin este stabilită prin lege, în conformitate cu normele şi tratatele internaţionale.
Cetăţeanul străin care îşi vede refuzată în ţara sa exercitarea efectivă a libertăţilor democratice garantate de Constituţia italiană are drept de azil pe teritoriul Republicii, potrivit condiţiilor stabilite prin lege.
Extrădarea unui cetăţean străin pentru delicte politice nu este admisă. (Această dispoziţie nu se aplică în cazul delictelor de genocid - Legea constituţională din 21 iunie 1967, nr.1, Buletin Oficial nr.164 din 3 iulie 1967).
Articolul 11
Italia respinge războiul ca mijloc de a atenta la libertatea altor popoare şi ca mijloc de rezolvare a diferendelor internaţionale; ea consimte, în condiţii de egalitate cu celelalte state, la limitări de suveranitate necesare unei ordini menite să asigure pacea şi justiţia între naţiuni; ea sprijină şi favorizează organizaţiile internaţionale care vizează acest scop.
Articolul 12
Emblema Republicii este drapelul tricolor italian: verde, alb şi roşu, cu trei benzi verticale de dimensiuni egale.
PARTEA ÎNTÂI
Drepturi şi îndatoriri ale cetăţenilor
Titlul întâi
Raporturi civile
Articolul 13
Libertatea individuală este inviolabilă.
Nici o formă de detenţie, inspecţie sau de percheziţie individuală, precum şi nici o restricţie la libertatea individuală nu este admisă, decât în situaţia unui act motivat de autoritatea judiciară şi doar în cazurile şi formele prevăzute de lege.
În cazuri excepţionale, de necesitate şi de urgenţă, specificate în mod expres prin lege, autorităţile siguranţei publice pot adopta măsuri provizorii care trebuie comunicate în 48 ore autorităţii judiciare; în cazul în care aceasta nu le confirmă în următoarele 48 ore, ele sunt revocate ipso facto şi lipsite de orice efect.
Orice violenţă fizică sau morală contra persoanelor supuse în orice fel unei restricţii a libertăţii lor se pedepseşte.
Legea stabileşte limitele maxime ale detenţiei preventive.
Articolul 14
Domiciliul este inviolabil.
Nici o inspecţie, percheziţie sau sechestru nu poate fi efectuat decât în cazurile şi în formele stabilite de lege, în conformitate cu garanţiile prescrise în apărarea libertăţii individuale.
Verificările şi inspecţiile având ca scop sănătatea şi securitatea publică sau efectuate cu scopuri economice şi fiscale sunt stabilite prin legi speciale.
Articolul 15
Libertatea şi secretul corespondenţei, ca şi al oricărei alte forme de comunicare, sunt inviolabile.
Acestora nu li se poate aduce o limitare decât printr-un act motivat al autorităţii judiciare şi cu garanţiile stabilite prin lege.
Articolul 16
Orice cetăţean poate să circule şi să se stabilească liber în orice punct al teritoriului naţional, sub rezerva limitărilor stabilite prin lege, ca măsură generală, din raţiuni de sănătate publică sau de securitate. Nici o restricţie nu poate fi hotărâtă din motive politice.
Orice cetăţean este liber să părăsească teritoriul Republicii şi să revină pe acest teritoriu în condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 17
Cetăţenii au dreptul de a se întruni în mod paşnic şi fără arme.
Nu este necesar nici un aviz pentru întruniri, chiar dacă acestea se desfăşoară în locuri deschise publicului.
Intrunirile în locuri publice trebuie să fie anunţate în prealabil autorităţilor; acestea nu le pot interzice decât pentru motive justificate privind liniştea şi siguranţa publică.
Articolul 18
Cetăţenii au dreptul de a se asocia în mod liber, fără nici o autorizaţie, în orice scop care nu este interzis prin legea penală.
Sunt interzise asociaţiile secrete şi cele care urmăresc, chiar indirect, scopuri politice cu ajutorul unor organizaţii cu caracter militar.
Articolul 19
Orice om are dreptul să profeseze în mod liber propria sa credinţă religioasă, sub o formă oarecare, individual sau colectiv, să facă propagandă în favoarea sa şi să exercite cultul acesteia în public sau în particular, cu condiţia să nu fie vorba de rituri contrare bunelor moravuri.
Articolul 20
Caracterul eclesiastic şi scopul religios sau cultural al unei asociaţii sau instituţii nu pot justifica limitări legislative speciale, nici taxe fiscale speciale în legătură cu constituirea, capacitatea juridică şi activitatea sa, sub orice formă.
Articolul 21
Fiecare om are dreptul de a-şi exprima liber opiniile sale prin cuvânt, prin scris sau prin oricare altă formă de difuzare.
Presa nu poate fi supusă nici unei forme de autorizare sau de cenzură.
Nu se poate proceda la confiscarea unei tipărituri, decât în virtutea unui act motivat al autorităţii judiciare şi pentru delicte vizate în mod expres de legea presei sau pentru violarea prevederilor pe care sus-numita lege le prevede pentru indicarea responsabililor.
In aceste cazuri, dacă este vorba de o urgenţă absolută şi intervenţia în timp util a autorităţii judiciare este imposibilă, va putea fi efectuată confiscarea presei periodice de către ofiţerii de poliţie judiciară, care vor trebui imediat - în cel mult 24 ore - să anunţe autoritatea judiciară. In cazul în care aceasta nu confirmă măsura în 24 ore, confiscarea trebuie considerată revocată şi lipsită de orice efect.
Legea poate stabili, prin prevederi cu caracter general, ca mijloacele de finanţare a presei periodice să fie dată publicităţii.
Sunt interzise publicaţiile, spectacolele şi oricare alte manifestări contrare bunelor moravuri. Legea stabileşte măsuri menite să prevină şi să reprime atentatele împotriva bunelor moravuri.
Articolul 22
Nimeni nu poate fi privat, pe motive politice, de capacitatea sa juridică, de naţionalitatea sa, sau de numele său.
Articolul 23
Nici o prestaţie personală sau patrimonială nu poate fi impusă decât prin lege.
Articolul 24
Orice cetăţean poate intenta acţiune judecătorească pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.
Apărarea constituie un drept inviolabil în oricare stadiu sau fază a procesului.
Mijloacele de a acţiona în justiţie şi de a se apăra în faţa oricărei jurisdicţii sunt asigurate, prin
instituţii adecvate, celor nevoiaşi.
Legea stabileşte condiţiile şi mijloacele pentru îndreptarea erorilor judiciare.
Articolul 25
Nimeni nu se poate sustrage de judecătorul său firesc prevăzut de lege.
Nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi intrate în vigoare înainte ca fapta să fi fost
comisă.
Nimeni nu poate fi supus unor măsuri poliţieneşti decât în cazurile prevăzute de lege.
Articolul 26
Extrădarea unui cetăţean nu poate fi autorizată dacă nu este prevăzută de convenţiile internaţionale în mod expres.
Ea nu se acordă în nici un caz pentru delicte politice. (Această dispoziţie nu se aplică delictelor de genocid; Legea constituţională din 21 iunie 1967, nr.1, "Buletinul Oficial" nr.164 din 3 iulie 1967).
Articolul 27
Răspunderea penală este personală.
Acuzatul nu este considerat vinovat decât după condamnarea sa definitivă.
Pedepsele nu pot consta în tratamente contrare demnităţii umane şi ele trebuie să urmărească reeducarea condamnatului.
Nu se admite pedeapsa cu moartea, în afara cazurilor prevăzute de legile militare, în timp de război.
Articolul 28
Funcţionarii şi agenţii statului din instituţiile publice sunt răspunzători direct pentru actele săvârşite cu violarea unui drept oarecare, potrivit legilor penale, civile şi administrative. În aceste cazuri, răspunderea civilă se extinde asupra statului şi oficiilor publice.
Titlul II
Raporturi morale şi sociale
Articolul 29
Republica recunoaşte drepturile familiei ca societate naturală, întemeiată pe căsătorie.
Căsătoria se bazează pe egalitatea morală şi juridică a soţilor, în limitele stabilite de lege, pentru a asigura unitatea familială.
Articolul 30
Părinţii au datoria şi dreptul de a întreţine, instrui şi creşte copiii lor, chiar dacă aceştia s-au născut în afara căsătoriei.
În cazul incapacităţii părinţilor, legea veghează la îndeplinirea îndatoririlor lor.
Legea asigură copiilor născuţi din afara căsătoriei întreaga protecţie juridică şi socială, compatibilă
cu drepturile membrilor familiei legitime.
Legea stabileşte regulile şi limitele pentru cercetarea paternităţii.
Articolul 31
Republica facilitează, prin măsuri economice şi prin alte mijloace, întemeierea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor legate de aceasta, în special în ceea ce priveşte familiile numeroase.
Republica ocroteşte maternitatea, copiii şi tinerii, favorizând instituţiile necesare în acest scop.
Articolul 32
Republica protejează sănătatea publică, considerată un drept fundamental al individului şi un interes al colectivităţii; ea asigură îngrijiri medicale gratuite celor nevoiaşi.
Nimeni nu poate fi constrâns la un anumit tratament medical decât în cazul unei dispoziţii legale. Legea nu poate să violeze în nici un caz limitele impuse de respectul faţă de persoana umană.
Articolul 33
Arta şi ştiinţa sunt libere, şi tot liberă este învăţarea lor.
Republica stabileşte reguli generale privind educaţia şi instituie şcoli de stat pentru toate categoriile şi gradele.
Instituţiile private şi particularii au dreptul să deschidă şcoli şi instituţii de educaţie, fără a putea angaja însă obligaţii pentru stat.
Legea, precizând drepturile şi obligaţiile şcolilor care nu aparţin statului şi care cer egalitatea (cu cele ale statului, n.t.), trebuie să le asigure acestora o libertate deplină iar elevilor lor o pregătire şcolară echivalând cu cea a elevilor de la şcolile de stat.
Un examen (la o instituţie de învăţământ de stat) este obligatoriu pentru admiterea în şcolile de diverse categorii şi grade sau pentru absolvirea acestor categorii şi grade, ca şi pentru obţinerea calificativului de aptitudine profesională.
Instituţiile de înaltă cultură, universităţile şi academiile au dreptul să-şi stabilească statut de autonomie, în limitele stabilite de legile statului.
Articolul 34
Invăţământul este deschis tuturor.
Educaţia primară este obligatorie şi gratuită, fiind asigurată pentru cel puţin opt ani.
Elevii dotaţi şi merituoşi, chiar dacă sunt lipsiţi de mijloace de subzistenţă, au dreptul să-şi continue studiile până la cel mai înalt grad.
Republica transpune acest drept în practică, acordând burse de studii, alocaţii familiale şi alte ajutoare, care trebuie să fie obţinuute prin concurs.
Titlul III
Raporturi economice
Articolul 35
Republica garantează munca sub toate formele sale şi în toate aplicaţiile sale.
Ea veghează la formarea şi perfecţionarea profesională a celor ce muncesc.
Ea promovează şi ajută organizaţiile şi acordurile internaţionale care urmăresc afirmarea şi reglementarea dreptului la muncă.
Ea recunoaşte libertatea de emigrare, ţinând cont de obligaţiile stabilite prin lege în interesul general şi apără munca italienilor în străinătate.
Articolul 36
Muncitorul are dreptul să obţină o retribuţie proporţională cu cantitatea şi calitatea muncii sale; această retribuţie trebuie să fie, în orice caz, suficientă pentru a asigura, lui şi familiei sale, o existenţă liberă şi demnă.
Durata maximă a zilei de muncă este stabilită prin lege.
Muncitorul are dreptul la un repaos sptămânal şi la concedii anuale plătite; el nu poate renunţa la acestea.
Articolul 37
Femeia care munceşte are aceleaşi drepturi şi, la muncă egală, aceeaşi retribuţie ca şi bărbatul care munceşte. Condiţiile de muncă trebuie să îi permită să-şi îndeplinească rolul său esenţial în familie şi să asigure mamei şi copilului o protecţie specială şi corespunzătoare.
Legea stabileşte vârsta minimă pentru munca salariată.
Republica ocroteşte munca persoanelor minore prin dispoziţii speciale şi le garantează, la muncă egală, dreptul la egalitate de remunerare.
Articolul 38
Orice cetăţean inapt de muncă şi lipsit de mijloacele necesare traiului are dreptul la întreţinere şi la asistenţă socială.
Muncitorii au dreptul la ceea ce s-a prevăzut şi, totodată, să li se asigure mijloacele corespunzătoare nevoilor lor în caz de accident, boală, invaliditate şi bătrâneţe, şomaj involuntar.
Inapţii şi invalizii au dreptul la reeducarea lor profesională.
Măsurile prevăzute la acest articol vor fi îndeplinite de organizaţiile şi instituţiile create sau sprijinite de stat.
Asistenţa particulară este liberă.
Articolul 39
Organizarea sindicală este liberă.
Nici o obligaţie nu se poate impune sindicatelor în afară de înregistrarea lor pe lângă oficiile locale sau centrale, în conformitate cu măsurile stabilite prin lege.
Nu pot fi înregistrare decât statutele sindicatelor care îşi întemeiază o organizare a lor interioară pe baze democratice.
Sindicatele recunoscute se bucură de personalitate juridică. Reprezentate în mod unitar, proporţional cu numărul membrilor înscrişi, ele pot să încheie contracte colective de muncă, a căror aplicare este obligatorie pentru toţi membrii categoriilor vizate în contract.
Articolul 40
Dreptul la grevă se exercită în cadrul legilor care îl reglementează.
Articolul 41
Iniţiativa economică particulară este liberă.
Ea nu se poate desfăşura în detrimentul utilităţii sociale ori să dăuneze securităţii, libertăţii şi demnităţii umane.
Legea stabileşte programele şi mijloacele de control pentru ca activitatea publică şi privată în economie să poată fi orientată şi coordonată către scopuri sociale.
Articolul 42
Proprietatea poate fi publică sau privată.
Bunurile economice aparţin statului, organizaţiilor sau particularilor.
Proprietatea privată este recunoscută şi garantată prin lege, care stabileşte modalităţile sale de dobândire şi de folosinţă, precum şi limitele sale, în scopul de a-i asigura funcţia ei socială şi de a o face accesibilă tuturor.
În cazurile prevăzute de lege şi sub rezerva despăgubirii, proprietatea privată poate fi supusă exproprierii pentru motive de utilitate publică.
Legea stabileşte normele şi limitele succesiunii legale sau testamentare, precum şi drepturile statului asupra moştenirilor.
Articolul 43
Pentru scopuri de utilitate publică, legea poate rezerva de la început sau transfera, prin expropriere şi cu condiţia despăgubirii, fie statului, fie colectivităţilor publice, fie comunităţilor de muncitori sau beneficiari, anumite întreprinderi sau categorii de întreprinderi având ca obiect serviciile publice de bază, sursele de energie, sau situaţiile de monopol şi care prezintă un caracter de interes general preponderent.
Articolul 44
In scopul unei utilizări raţionale a solului şi a stabilirii unor raporturi sociale echitabile, legea impune obligaţii şi restricţii proprietăţii funciare private, stabileşte limitele întinderii sale în funcţie de regiunile şi zonele agricole, favorizează şi impune asanarea pământurilor, transformarea marilor domenii şi reconstituirea unităţilor de producţie; ea vine în ajutorul proprietăţii mici şi mijlocii.
Legea prevede protejarea şi punerea în valoare a zonelor montane.
Articolul 45
Republica recunoaşte funcţia socială a cooperării cu caracter mutual, care urmăreşte speculaţia privată. Legea încurajează şi favorizează dezvoltarea acestei cooperări prin mijloacele cele mai potrivite; ea îi asigură, prin controale adecvate, caracterul şi finalitatea.
Legea veghează la apărarea şi dezvoltarea artizanatului.
Articolul 46
Republica recunoaşte muncitorilor dreptul de a colabora, în formele şi în limitele stabilite de lege, la gestionarea întreprinderilor în vederea ridicării economice şi sociale a muncii şi în armonie cu exigenţele producţiei.
Articolul 47
Republica încurajează şi protejează economiile sub toate formele; se reglementează, coordonează şi controlează exerciţiul creditului.
Ea înlesneşte accesul economiilor populare la proprietatea asupra locuinţelor, la proprietatea asupra terenurilor direct cultivate, la plasamentul direct sau indirect al economiilor în acţiunile marilor întreprinderi de producţie ale ţării.
Titlul IV
Raporturi politice
Articolul 48
Au calitatea de alegători toţi cetăţenii, bărbaţi şi femei, care au ajuns la vârsta majoratului.
Votul este personal şi egal, liber şi secret. Exercitarea sa este o datorie civică.
Dreptul de vot nu poate fi limitat decât ca urmare a unei incapacităţi civile, ori printr-o sentinţă penală definitivă, sau în cazul unei nedemnităţi morale, în cazurile prevăzute de lege.
Articolul 49
Toţi cetăţenii au dreptul de a se asocia în mod liber în partide, pentru a contribui, potrivit regulilor democratice, la determinarea politicii naţionale.
Articolul 50
Toţi cetăţenii pot adresa petiţii Camerelor solicitând măsuri legislative sau pentru a expune cerinţe de interes general.
Articolul 51
Toţi cetăţenii, indiferent de sex, pot avea acces în mod egal la funcţii publice şi însărcinări elective în conformitate cu condiţiile cerute de lege.
Pentru accesul la funcţiile publice şi la însărcinările elective, legea poate asimila, în condiţii de egalitate cu resortisanţii naţionali, pe italienii care nu aparţin Republicii (care nu sunt cetăţeni ai Republicii Italiene).
Oricine este ales în funcţii publice elective are dreptul să dispună de timpul necesar pentru îndeplinirea acestora, fără a-şi pierde locul de muncă.
Articolul 52
Apărarea patriei este o datorie sacră a cetăţeanului.
Serviciul militar este obligatoriu în limitele şi în formele stabilite prin lege. Îndeplinirea lui nu poate aduce prejudicii poziţiei cetăţeanului în serviciul său, şi nici exercitării drepturilor politice.
Organizarea forţelor armate se inspiră din spiritul democratic al Republicii.
Articolul 53
Fiecare persoană trebuie să contribuie la cheltuielile publice proporţional cu posibilităţile sale.
Sistemul fiscal se inspiră după principiile progresivitătii.
Articolul 54
Toţi cetăţenii au datoria de a fi fideli Republicii şi de a-i respecta Constituţia şi legile.
Cetăţenii cărora li s-au încredinţat funcţii publice au datoria de a le îndeplini cu disciplină şi onoare, şi de a depune jurământ în cazurile stabilite de lege.
PARTEA A Il-a Organizarea Republicii
Titlul întâi
Parlamentul
Secţiunea I - Camerele
Articolul 55
Parlamentul se compune din Camera Deputaţilor şi din Senatul Republicii.
Parlamentul nu se reuneşte în şedinţa comună a membrilor celor două Camere decât în cazurile stabilite prin Constituţie.
Articolul 56
(Astfel modificat prin art.nr.1 al legii constituţionale nr.2 din 9 februarie 1963)
Camera Deputaţilor se alege prin vot universal şi direct.
Numărul deputaţilor este de 630.
Pot fi aleşi deputaţi toţi alegătorii care, în ziua alegerilor, au împlinit vârsta de 25 ani. Repartizarea mandatelor între circumscripţii se efectuează prin împărţirea numărului locuitorilor Republicii, aşa cum rezultă din ultimul recensământ general al populaţiei, la 630, şi repartizând mandatele, în proporţie cu populaţia din fiecare circumscripţie, pe baza câturilor întregi şi a resturilor cele mai ridicate.
Articolul 57
(Astfel modificat prin art.2 din legea constituţională nr.2 din 9 februarie 1963 şi, ulterior, prin art.2 din legea constituţională nr.3 din 27 decembrie 1963)
Senatul Republicii este ales pe bază regională.
Numărul senatorilor ce vor fi aleşi este de 315.
Nici o regiune nu poate avea un număr de senatori mai mic de 7; singurele excepţii sunt: regiunea Molise care are doi şi regiunea Vallee d'Aoste, care are doar unul.
Repartiţia locurilor între regiuni după aplicarea prelabilă a dispoziţiilor alineatului precedent este proporţională cu populaţia regiunilor, astfel cum ea reiese din ultimul recensământ general, pe baza câturilor întregi şi a resturilor cele mai mari.
Articolul 58
Senatorii sunt aleşi prin vot universal şi direct de către alegătorii care au vârsta de 25 ani împliniţi.
Pot fi aleşi în Senat alegătorii care au împlinit vârsta de 40 de ani.
Articolul 59
Toţi foştii preşedinţi ai Republicii sunt senatori de drept, pe viaţă, în afară de cazurile în care ar renunţa chiar ei la aceasta.
Articolul 60
(Astfel modificat prin art.3 din legea constituţională nr.2 din 9 februarie 1963)
Camera Deputaţilor şi Senatul Republicii sunt alese pe o perioadă de cinci ani.
Durata mandatului fiecărei Camere nu poate fi prelungită decât prin lege şi în caz de război.
Articolul 61
Alegerile pentru noile Camere se vor desfăşura într-un interval de 70 de zile de la terminarea mandatului precedentelor Camere. Prima reuniune are loc în cele 20 zile care urmează alegerilor.
Atâta timp cât noile Camere nu s-au reunit, sunt prorogate puterile Camerelor precedente.
Articolul 62
Camerele îşi reiau de drept lucrările în prima zi lucrătoare din februarie şi din octombrie.
Fiecare Cameră poate fi convocată în sesiune extraordinară la iniţiativa preşedintelui ei sau a preşedintelui Republicii, ori la iniţiativa unei treimi din membrii săi.
Când o Cameră se reuneşte în sesiune extraordinară, şi cealalată se convoacă de drept.
Articolul 63
Fiecare Cameră îşi alege dintre membrii săi preşedintele şi Biroul.
Când Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună, preşedintele şi Biroul său sunt cei ai Camerei Deputaţilor.
Articolul 64
Fiecare Cameră îşi adoptă propriul său regulament cu majoritatea absolută a membrilor săi.
Şedinţele sunt publice. Totuşi, fiecare dintre cele două Camere, separat sau în şedinţă comună, poate decide să se întrunească în şedinţă secretă.
Deliberările fiecărei Camere şi ale Parlamentului în întregul său nu sunt valabile decât dacă este prezentă majoritatea membrilor lor, şi dacă aceste deliberări au fost aprobate de majoritatea celor prezenţi, în afara cazurilor când Constituţia prevede o majoritate specială.
Membrii Guvernului, chiar dacă nu fac parte din Camere, au dreptul şi, dacă li se cere, datoria de a asista la şedinţe. Ei au dreptul să li se acorde cuvântul ori de câte ori o cer.
Articolul 65
Legea determină cazurile de neeligibilitate şi de incompatibilitate cu funcţiile de deputat sau de senator.
Nimeni nu poate aparţine în acelaşi timp ambelor Camere.
Articolul 66
Fiecare Cameră examinează titlurile de admitere ale membrilor săi şi motivele de neeligibilitate şi incompatibilitate.
Articolul 67
Fiecare membru al Parlamentului reprezintă Naţiunea şi îşi exercită funcţiile în afara oricărui mandat imperativ.
Articolul 68
Nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmărit pe cale judiciară pentru opiniile sau voturile exprimate în exerciţiul funcţiilor sale.
Fără autorizarea Camerei căreia îi aparţine, nici un membru al Parlamentului nu poate face obiectul unei urmăriri penale; el nu poate fi arestat sau lipsit în vreun fel de libertatea sa, nici supus unei percheziţii personale sau domiciliare, în afara cazurilor când a fost surprins în momentul în care era pe cale să comită un delict pentru care mandatul de arestare sau ordinul de reţinere este obligatoriu.
O autorizaţie asemănătoare este necesară pentru arestarea sau reţinerea în detenţie a unui membru al Parlamentului în cazul executării unei hotărâri judecătoreşti chiar irevocabile.
Articolul 69
Membrii Parlamentului primesc o indemnizaţie stabilită prin lege.
Secţia II - Formarea legilor
Articolul 70
Funcţia legislativă se exercită împreună de cele două Camere.
Articolul 71
Iniţiativa legilor aparţine Guvernului, fiecărui membru al Camerelor, ca şi organelor şi organizaţiilor care au fost investite cu aceasta printr-o lege constituţională.
Poporul exercită iniţiativa legislativă prin intermendiul unei propuneri, prezentată de către cel puţin
- alegători, sub forma unui proiect redactat pe articole.
Articolul 72
Orice proiect de lege prezentat uneia dintre Camere este, potrivit regulamentului acestei Camere, examinat de o comisie şi apoi de către Camera însăşi, care îl adoptă articol cu articol şi apoi printr-un vot final.
Regulamentul stabileşte proceduri mai rapide pentru proiectele de lege a căror urgenţă a fost declarată.
El poate, de asemenea, stabili în ce cazuri şi sub ce forme examinarea şi adoptarea proiectelor de lege este încredinţată comisiilor, chiar permanente, compuse în aşa fel încât să reflecte proporţia grupurilor parlamentare. Chiar şi în aceste cazuri, până la adoptarea definitivă, textul este supus Camerei, dacă Guvernul, sau o zecime din membrii Camerei, sau o cincime din membrii comisiei solicită ca acest text să fie discutat şi votat de Camera însăşi, sau să fie supus aprobării sale finale doar prin declaraţii de vot. Regulamentul stabileşte formele de publicitate pentru lucrările comisiilor.
Procedura normală de examinare şi adoptare directă de către Cameră va fi folosită întotdeauna pentru proiectele de lege în materie constituţională şi electorală, şi pentru acelea_care se referă la delegarea puterilor legislative, la autorizarea de a ratifica tratate internaţionale, la adoptarea bugetului şi a legilor de încheiere a exerciţiului bugetar.
Articolul 73
Legile sunt promulgate de Preşedintele Republicii în termen de o lună de la adoptarea lor.
Dacă cele două Camere, fiecare cu o majoritate absolută a membrilor săi, declară legea ca fiind urgentă, ea va fi promulgată în termenul pe care ea însăşi îl va stabili.
Legile sunt publicate imediat după promulgarea lor şi intră în vigoare la 15 zile de la publicarea lor, în afară de cazul când prin însăşi textul legii s-ar stabili un alt termen.
Articolul 74
Înainte de a promulga legea, Preşedintele Republicii, poate cere printr-o înştiinţare motivată adresată Camerelor, o nouă deliberare.
În cazul în care cele două Camere adoptă din nou legea, aceasta trebuie să fie promulgată.
Articolul 75
Se va recurge la referendum popular pentru a se decide asupra abrogării totale sau parţiale a unei legi sau a unui act având valoare de lege, dacă s-a solicitat aceasta de către 500.000 alegători sau de către cinci Consilii regionale.
Nu se admite referendumul pentru legile fiscale şi de buget, de amnistie şi de absolvire de o pedeapsă, de împuternicire pentru ratificarea tratatelor internaţionale.
Au dreptul să ia parte la referendum toţi cetăţenii chemaţi să aleagă Camera Deputaţilor.
Propunerea supusă referendumului este considerată aprobată dacă majoritatea alegătorilor a luat parte la vot şi dacă s-a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate.
Legea stabileşte procedura pentru desfăşurarea referendumului.
Articolul 76
Exercitarea funcţiei legislative nu poate fi delegată Guvernului decât în măsura în care au fost definite principiile şi directivele acestei delegări şi numai pentru o durată limitată şi pentru scopuri bine definite.
Articolul 77
Guvernul nu poate promulga decrete având forţa unor legi ordinare, fără ca această putere să-i fi fost expres delegată de către adunările parlamentare.
In cazuri excepţionale de necesitate şi de urgenţă, când Guvernul adoptă, pe răspunderea sa, măsuri provizorii având forţă de lege, el trebuie, chiar în aceeaşi zi, să le prezinte Camerelor pentru a fi transformate în legi; acestea, chiar dacă sunt dizolvate, vor fi în mod expres convocate şi se vor întruni într-un termen de cinci zile.
Decretele vor fi considerate abrogate ab initio dacă nu vor fi transformate în legi într-un interval de 60 de zile de la publicarea lor.
Cu toate acestea, Camerele pot să reglementeze printr-o lege raporturile juridice create prin decrete care nu au fost transformate în legi.
Articolul 78
Camerele aprobă declaraţia de război şi conferă Guvernului puterile necesare.
Articolul 79
Amnistierea şi comutarea pedepselor se acordă de către Preşedintele Rpublicii în virtutea unei legi de delegare de puteri din partea Camerelor.
Ele nu se pot aplica infracţiunilor comise după propunerea de delegare a puterilor.
Articolul 80
Camerele autorizează prin legi ratificarea tratatelor internaţionale de natură politică, sau care prevăd arbitraje sau reglementări judiciare, sau care comportă modificări de teritoriu, sarcini financiare sau modificări ale legilor.
Articolul 81
Camerele aprobă în fiecare an bugetul şi legea de încheiere a exerciţiului bugetar prezentate de Guvern.
Exerciţiul provizoriu al bugetului nu poate fi admis decât printr-o lege şi pentru intervale de timp care nu pot depăşi, în total, patru luni.
Legea de adoptare a bugetului nu poate autoriza ridicarea nivelului impozitelor şi nici să stabilească noi cheltuieli.
Oricare altă lege care comportă cheltuieli noi sau sporite trebuie să precizeze şi mijloacele prin care urmează să se poată face faţă la aceasta.
Articolul 82
Fiecare Cameră poate iniţia anchete în probleme de interes public.
In acest scop, ea alege dintre membrii săi o comisie alcătuită în aşa fel încât să reflecte proporţia diferitelor grupuri parlamentare. Comisia de anchetă efectuează investigaţiile şi verificările cu aceleaşi împuterniciri şi aceleaşi limite ca şi autoritatea judiciară.
Titlul II
Preşedintele Republicii
Articolul 83
Preşedintele Republicii este ales de către Parlamentul reunit în şedinţă comună a membrilor săi.
La această alegere participă câte trei delegaţi pentru fiecare regiune, aleşi de Consiliul regional în aşa fel încât reprezentarea minorităţilor să fie asigurată. Regiunea Valea Aosta nu are decât un singur delegat.
Alegerea Preşedintelui Republicii se desfăşoară prin scrutin secret şi cu obţinerea unei majorităţi de două treimi a membrilor Parlamentului. După trei tururi de scrutin, majoritatea absolută este suficientă.
Articolul 84
Orice cetăţean care a împlinit vârsta de 50 ani şi se bucură de drepturile sale civile şi politice poate fi ales preşedinte al Republicii.
Prerogativele de Preşedinte al Republicii sunt incompatibile cu orice altă însărcinare.
Indemnizaţia şi veniturile preşedintelui sunt stabilite prin lege.
Articolul 85
Preşedintele Republicii este ales pentru şapte ani.
Cu 30 zile înainte de expirarea termenului, preşedintele Camerei Deputaţilor convoacă în şedinţă comună Parlamentul şi delegaţii regionali pentru a alege noul preşedinte al Republicii.
Dacă cele două Camere sunt dizolvate, sau dacă rămân mai puţin de trei luni înaintea expirării mandatului lor, alegerea are loc într-un interval de 15 zile de la data reunirii noilor Camere. În această perioadă se prelungeşte autoritatea preşedintelui în exerciţiu.
Articolul 86
În caz de incapacitate, funcţiile Preşedintelui Republicii sunt exercitate de preşedintele Senatului.
În caz de incapacitate definitivă, de deces, sau de demisie a Preşedintelui Republicii, preşedintele Camerei Deputaţilor stabileşte alegerea noului preşedinte al Republicii în următoarele 15 zile. Un interval mai lung poate fi prevăzut în situaţia când Camerele sunt dizolvate, sau dacă rămân mai puţin de trei luni până la sfârşitul legislaturii.
Articolul 87
Preşedintele Republicii este şeful statului şi reprezintă unitatea naţională.
El poate să adreseze mesaje Camerelor.
El stabileşte alegerile pentru noile Camere şi fixează prima lor întrunire.
El autorizează prezentarea în Camere a proiectelor de lege din iniţiativă guvernamentală.
El promulgă legile şi decretele cu valoare de lege, precum şi regulamentele.
El dispune organizarea referendumului popular în cazurile prevăzute de Constituţie.
El numeşte funcţionarii de stat, în cazurile prevăzute de lege.
El acreditează şi primeşte reprezentanţii diplomatici, ratifică tratatele internaţionale, după autorizarea prealabilă a Camerelor, dacă acest lucru este prevăzut.
El comandă forţele armate, prezidează Consiliul suprem de apărare instituit prin lege, declară starea de război hotărâtă de către Camere.
El prezidează Consiliul superior al magistraturii.
El poate acorda graţierea şi comuta pedepsele.
El conferă decoraţiile Republicii.
Articolul 88
Preşedintele Republicii poate să dizolve ambele Camere sau numai una dintre ele, după ce va fi audiat pe preşedinţii acestora.
El nu poate exercita acest drept în ultimele şase luni ale mandatului său.
Articolul 89
Nici un act al Preşedintelui Republicii nu este valabil dacă nu este contrasemnat de miniştrii care l- au propus şi care îşi asumă responsabilitatea.
Actele care au forţă de lege şi celelalte acte prevăzute prin lege sunt contrasemnate, de asemenea, de preşedintele Consiliului de Miniştri.
Articolul 90
Preşedintele Republicii nu este răspunzător pentru actele săvârşite în exerciţiul funcţiilor sale, decât în cazurile de înaltă trădare sau atentat împotriva Constituţiei.
În aceste din urmă cazuri, el este pus sub acuzare de către Parlament, reunit în şedinţă comună, cu
majoritatea absolută a membrilor săi.
Articolul 91
Înainte de a-şi asuma funcţiile, Preşedintele Republicii depune jurământ de fidelitate faţă de Republică şi jură să respecte Constituţia, în faţa Parlamentului reunit în şedinţă comună.
Titlul III
Puterea executivă
Guvernul
Secţiunea I - Consiliul de Miniştri
Articolul 92
Guvernul Republicii se compune din preşedintele Consiliului şi din miniştri, care alcătuiesc împreună Consiliul de Miniştri.
Preşedintele Republicii numeşte preşedintele Consiliului de Miniştri şi pe miniştri, la propunerea acestuia,.
Articolul 93
Preşedintele Consiliului de Miniştri şi miniştrii, înainte de a-şi asuma funcţiile, depun jurământ în faţa Preşedintelui
Republicii.
Articolul 94
Guvernul trebuie să se bucure de încrederea celor două Camere.
Fiecare Cameră acordă sau refuză încrederea sa printr-o moţiune motivată şi votată prin apel nominal.
În cele 10 zile care urmează constituirii sale, Guvernul se prezintă în faţa Camerelor pentru a le obţine încrederea.
Votul contrar al uneia sau al ambelor Camere asupra unei propuneri a Guvernului nu antrenează în mod obligatoriu demisia acestuia.
Moţiunea de neîncredere trebuie să fie semnată de cel puţin o zecime din membrii Camerei şi nu poate să formeze obiect de dezbatere decât la trei zile după depunerea ei.
Articolul 95
Preşedintele Consiliului de Miniştri direcţionează politica generală a Guvernului şi răspunde de aceasta. El menţine unitatea de orientare politică şi administrativă, ajutând şi coordonând activitatea miniştrilor.
Miniştrii sunt responsabili solidar pentru actele Consiliului de Miniştri şi individual pentru actele departamentelor lor.
Prin lege se stabileşte organizarea preşedinţiei Consiliului, numărul, atribuţiile şi organizarea ministerelor.
Articolul 96
Pentru delictele comise în exerciţiul funcţiunii lor, Preşedintele Consiliului de Miniştri şi miniştrii pot fi puşi sub acuzare de către Parlament, reunit în şedinţă comună.
Secţiunea II - Administraţia publică
Articolul 97
Serviciile publice sunt organizate potrivit dispoziţiilor legii, astfel încât să se asigure buna funcţionare şi imparţialitatea administraţiei.
Organizarea serviciilor determină domeniile de competenţă, atribuţiile şi responsabilităţile personale ale funcţionarilor.
Posturile din administraţia publică se ocupă prin concurs, în afara cazurilor stabilite prin lege.
Articolul 98
Funcţionarii sunt în serviciul exclusiv al naţiunii.
Dacă sunt membri ai Parlamentului, ei nu pot obţine promovarea decât pe baza vechimii în muncă.
Legea poate să impună limitarea dreptului de a se înscrie în partide politice pentru magistraţi, membrii forţelor armate în serviciu activ permanent, funcţionarii şi agenţii de poliţie, reprezentanţii diplomatici şi consulari în străinătate.
Secţiunea III - Organele auxiliare
Articolul 99
Consiliul naţional al economiei şi al muncii este compus, conform legii, din experţi şi reprezentanţi ai categoriilor productive, într-o proporţie care să ţină seama de importanţa lor numerică şi calitativă.
El constituie un organ consultativ al Camerelor şi al Guvernului, pentru problemele şi conform funcţiilor care îi sunt atribuite prin lege.
El are iniţiativă legislativă şi poate contribui la elaborarea legislaţiei economice, potrivit principiilor şi în limitele stabilite de lege.
Articolul 100
Consiliul de Stat este un organ consultativ în materie juridică şi administrativă, însărcinat să apere justiţia în cadrul administraţiei.
Curtea de Conturi exercită un control preventiv asupra legalităţii actelor Guvernului, precum şi un control posterior asupra gestionării bugetului de stat. Ea participă, în cazurile şi în formele prevăzute prin lege, la controlul gestiunii financiare a instituţiilor cărora statul le acordă în mod obişnuit o contribuţie. Ea comunică direct Camerelor rezultatul verificării efectuate.
Legea asigură independenţa acestor două organisme şi a membrilor lor faţă de Guvern.
Titlul IV
Magistratura
Secţiunea I - Organizarea judiciară
Articolul 101
Justiţia se înfăptuieşte în numele poporului. Judecătorii se supun numai legii.
Articolul 102
Funcţiile judiciare se exercită de magistraţi obişnuiţi, stabiliţi şi acţionând potrivit regulilor asupra ordinii judiciare.
Nu pot fi instituite instanţe extraordinare sau speciale.
Pot fi instituite, numai pe lângă instanţele judiciare ordinare, secţii specializate pentru domenii determinate, la care pot participa, dacă este cazul, cetăţeni competenţi pentru această funcţie şi din afara magistraturii.
Legea stabileşte cazurile şi formele de participare directă a poporului la administrarea justiţiei.
Articolul 103
Consiliul de Stat şi celelalte jurisdicţii administrative sunt competente să examineze litigiile care angajează administraţia publică şi sunt legate de drepturile administraţilor, precum şi la drepturile lor civile în materiile prevăzute de lege.
Curtea de Conturi exercită jurisdicţia sa în problemele de contabilitate publică precum şi în alte
domenii specificate de lege.
Tribunalele militare, în timp de război, au competenţa stabilită prin lege. În timp de pace, această competenţă nu se referă decât la delictele militare săvârşite de către membrii forţelor armate.
Articolul 104
Magistratura constituie un corp autonom şi independent de orice altă putere.
Consiliul Superior al Magistraturii este prezidat de Preşedintele Republicii.
Primul preşedinte şi procurorul general al Curţii de Casaţie fac parte de drept din acest consiliu.
Ceilalţi membri sunt aleşi, în proporţie de două treimi, de către toţi magistraţii obişnuiţi, dintre reprezentanţii diferitelor categorii, şi o treime de către Parlament, întrunit în şedinţă comună, dintre profesorii universitari titulari ai catedrelor de drept şi avocaţii având cel puţin 15 ani de activitate.
Consiliul alege un vice-preşedinte dintre membrii desemnaţi de Parlament.
Membrii aleşi ai Consiliului rămân în funcţie o durată de patru ani şi nu sunt imediat reeligibili.
Pe durata mandatului lor, ei nu pot fi înscrişi în listele profesionale, nici să facă parte din Parlament sau dintr-un Consiliu regional.
Articolul 105
Numirile, atribuirile şi mutările, promovările şi măsurile disciplinare privind magistraţii sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit regulilor organizării judiciare.
Articolul 106
Magistraţii sunt recrutaţi prin concurs.
Legea asupra organizării judiciare poate admite desemnarea, chiar prin alegeri, a magistraţilor onorifici pentru toate funcţiile atribuite unor judecători.
La propunerea Consiliului Superior al Magistraturii pot fi chemaţi, pentru meritele lor deosebite, în funcţia de consilieri ai Curţii de Casaţie, profesori universitari titulari ai catedrelor de drept şi avocaţi având cel puţin 15 ani de activitate şi care sunt înscrişi pe listele speciale pentru jurisdicţiile superioare.
Articolul 107
Magistraţii sunt inamovibili. Ei nu pot fi revocaţi sau suspendaţi din funcţie, nici transferaţi la alte instanţe sau primi alte atribuţii decât printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată pentru motive şi cu garanţiile de apărare stabilite prin reglementarea judiciară, sau cu consimţământul celor interesaţi.
Ministrul justiţiei are posibilitatea de a pune în mişcare acţiunea disciplinară.
Magistraţii nu se deosebesc între ei decât prin diversitatea funcţiilor lor.
Procurorul Republicii se bucură de garanţiile stabilite pentru el prin regulile de organizare judiciară.
Articolul 108
Regulile de organizare judiciară şi cele ale tuturor magistraturilor sunt stabilite prin lege.
Legea asigură independenţa judecătorilor din jurisdicţiile speciale, a Procurorului Republicii faţă de aceste jurisdicţii, precum şi a persoanelor din afara magistraturii care participă la administrarea justiţiei.
Articolul 109
Autoritatea judiciară dispune direct de poliţia judiciară.
Articolul 110
Ţinând seama de competenţele Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei veghează la organizarea şi funcţionarea serviciilor care au legătură cu justiţia.
Secţiunea II - Reguli de jurisdicţie Articolul 111
Toate măsurile judiciare trebuie să fie motivate.
Recursul în casaţie pentru încălcarea legii este admis oricând împotriva hotărârilor şi măsurilor privind libertatea personală, pronunţate sau adoptate de organele jurisdicţionale ordinare sau speciale. De la această regulă nu se poate deroga decât pentru sentinţele tribunalelor militare în timp de război.
Impotriva deciziilor Consiliului de Stat şi Curţii de Conturi, recursul în casare nu este admis decât pentru motive inerente jurisdicţiei (acestor instanţe, n.t.).
Articolul 112
Procurorul Republicii este obligat să exercite acţiunea penală.
Articolul 113
Impotriva actelor administraţiei publice, se poate recurge întotdeauna la protecţia juridică a drepturilor şi intereselor legitime în faţa organelor de jurisdicţie ordinară sau administrativă.
Această protecţie nu poate fi refuzată sau limitată la mijloace speciale de contestare sau numai pentru anumite categorii determinate de acte.
Legea stabileşte organele de jurisdicţie care pot anula actele administraţiei publice, în cazurile şi cu efectele prevăzute de legea însăşi.
Titlul V
Regiunile, provinciile şi comunele
Articolul 114
Republica se împarte în regiuni, provincii şi comune.
Articolul 115
Regiunile sunt corpuri autnome constituite, dispunând de puteri speciale şi funcţii care le sunt proprii, potrivit principiilor stabilite de Constituţie.
Articolul 116
Pentru Sicilia, Sardinia, Trentino-Alto Adige, Friuli-Venetia Giulia şi Valle d'Aosta sunt atribuite forme şi condiţii specifice de autonomie, în termenii statutelor speciale adoptate de legi constituţionale. Articolul 117
Regiunea adoptă dispoziţii legislative, în limitele principiilor fundamentale stabilite de legile statului, cu condiţia ca aceste dispoziţii să nu fie în contradicţie cu interesul naţional sau cu cel al altor regiuni, în următoarele domenii:
-reglementarea serviciilor şi organismelor administrative depinzând de regiune;
-circumscripţii comunale;
-poliţie locală, urbană şi rurală;
-târguri şi pieţe;
-asistenţă publică, asistenţă sanitară şi spitalicească;
-instruire artizanală şi profesională, asistenţă şcolară;
-muzee şi biblioteci ale colectivităţilor locale;
-urbanism;
-turism şi industrie hotelieră;
-tramvaie şi linii de autobuze de interes regional;
-drumuri, apeducte şi lucrări publice de interes regional;
-navigaţie şi porturi pe lac;
-ape minerale şi termale;
-cariere şi turbării;
-vânătoare;
-pescuit în apele interioare;
-agricultură şi păduri;
-artizanat;
-alte materii prevăzute de legile constituţionale.
Legile Republicii pot delega regiunii puterea de a lua hotărâri pentru punerea lor în aplicare.
Articolul 118
Funcţiile administrative având legătură cu problemele enunţate la articolul precedent sunt de competenţa regiunii, în timp ce cele de interes exclusiv local pot fi atribuite de legile Republicii provinciilor, comunelor sau altor puteri locale.
Statul poate, printr-o lege, să delege regiunii exercitarea altor funcţii administrative.
Regiunea exercită, în mod obişnuit, funcţiile sale administrative delegându-le provinciilor, comunelor sau altor puteri locale sau recurgând la serviciile lor.
Articolul 119
Regiunile se bucură de autonomie financiară, în formele şi limitele stabilite de legile Republicii, care coordonează această autonomie cu finanţele statului, ale provinciilor şi comunelor.
Regiunile percep taxe speciale şi cote-părţi asupra unei părţi a încasărilor fiscale datorate statului în funcţie de nevoile regiunii, în vederea cheltuielilor care le sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor lor fireşti.
Pentru a răspunde unor scopuri determinate şi, în special, pentru punerea în valoare a Sudului şi Insulelor, statul alocă prin lege fiecărei regiuni subvenţii speciale.
Regiunea are un domeniu şi un patrimoniu al său, în conformitate cu modalităţile stabilite printr- o lege a Republicii.
Articolul 120
Regiunea nu poate institui taxe de import, de export sau de tranzit între regiuni.
Ea nu poate adopta dispoziţii care împiedică într-un fel oarecare libera circulaţie a persoanelor şi a bunurilor între regiuni.
Ea nu poate limita dreptul cetăţenilor de a-şi exercita, în toate părţile teritoriului naţional, profesia lor, serviciul sau munca lor.
Articolul 121
Organele regiunii sunt: Consiliul regional, Giunta (Consiliul administrativ) şi preşedintele său.
Consiliul regional exercită puterile legislative şi reglementare atribuite regiunii precum şi alte funcţii care îi sunt conferite prin Constituţie şi prin legi. El poate supune propuneri de lege Camerelor.
Giunta (Consiliul administrativ regional) este organul executiv al regiunii.
Preşedintele regiunii reprezintă regiunea; el promulgă legile şi regulamentele regionale; el conduce funcţiile administrative încredinţate de stat regiunii, conformându-se indicaţiilor Guvernului central.
Articolul 122
Sistemul electoral, numărul consilierilor regionali ca şi cazurile de neeligibilitate şi incompatibilitate ale consilierilor regionali sunt stabilite printr-o lege a Republicii.
Nimeni nu poate aparţine în acelaşi timp unui Consiliu regional şi uneia din Camerele Parlamentului sau unui alt Consiliu regional.
Consiliul îşi alege, dintre membrii săi, un preşedinte şi un birou de prezidenţă pentru propriile sale lucrări.
Consiliile regionale nu pot fi chemate să răspundă pentru opiniile şi voturile exprimate în exerciţiul funcţiunilor lor.
Preşedintele şi membrii Giunta ( consiliului administrativ) sunt aleşi de către Consiliul regional
dintre membrii săi.
Articolul 123
Fiecare regiune are un statut care, în concordanţă cu Constituţia şi legile Republicii, stabileşte modalităţile de organizare interioară a regiunii. Statutul stabileşte exercitarea dreptului de iniţiativă şi de referendum pentru legile şi regulamentle administrative ale regiunii, precum şi publicarea legilor şi reglementărilor regionale.
Statutul este luat în discuţie de Consiliul regional cu o majoritate absolută a membrilor săi şi este aprobat printr-o lege a Republicii.
Articolul 124
Un comisar al Guvernului rezidând în Capitala Regiunii supraveghează înfăptuirea funcţiilor administrative exercitate de stat şi le coordonează cu funcţiile exercitate de regiune.
Articolul 125
Controlul de legalitate asupra actelor administrative ale regiunii este exercitat, într-o formă descentralizată, de către un organ de stat, potrivit modalităţilor şi în limitele stabilite de legile Republicii. Legea poate, în cazuri determinate, să admită un control de fond, cu singurul scop de a iniţia, printr-o cerere motivată, o nouă examinare a deliberării din partea Consiliului regional.
In regiune se instituie organe de jurisdicţie administrativă de primul grad, potrivit regulilor stabilite printr-o lege a Republicii. Se pot institui secţii, având sediul în alte localităţi decât Capitala Regiunii.
Articolul 126
Consiliul regional poate fi dizolvat dacă săvârşeşte acte contrare Constituţiei sau violări grave ale legii, ori dacă nu consimte, la indicaţia Guvernului, să schimbe Giunta (Consiliul administrativ) sau preşedintele acesteia, dacă aceştia au săvârşit acte sau violări de acest gen.
El poate fi dizolvat atunci când, din cauza unei demisii sau a imposibilităţii de a forma o majoritate, nu este în situaţia de a funcţiona.
El poate fi, de asemenea, dizolvat din motive de securitate naţională.
Dizolvarea este pronunţată printr-un decret motivat al Preşedintelui Republicii, după consultarea unei comisii de deputaţi şi de senatori înfiinţată pentru probleme regionale, potrivit modalităţilor stabilite printr-o lege a Rpublicii.
Decretul de dizolvare numeşte o Comisie de trei cetăţeni eligibili în Consiliul regional, care stabileşte alegerile într-un interval de trei luni; ea veghează la administrarea ordinară a problemelor de competenţa Giuntei (Consiliului administrativ) şi la actele nesusceptibile de amânare şi care trebuie supuse pentru ratificare noului Consiliu.
Articolul 127
Orice lege aprobată de Consiliul regional este comunicată comisarului care, în afara cazurilor de opoziţie din partea Guvernului, trebuie să o vizeze în cel mult 30 de zile de la comunicarea ei.
Legea este promulgată într-un interval de 10 zile de la aplicarea vizei şi intră în vigoare la 15 zile după publicarea ei. Dacă o lege este declarată urgentă de către Consiliul regional şi dacă Guvernul Republicii o autorizează, promulgarea şi intrarea sa în vigoare nu este subordonată termenelor indicate.
Când Guvernul Republicii estimează că o lege aprobată de Consiliul regional depăşeşte competenţa regiunii, sau este în contradicţie fie cu interesele naţionale, fie cu cele ale regiunii, o înapoiază Consiliului regional în intervalul stabilit pentru aplicarea vizei.
Dacă Consiliul regional o aprobă din nou cu o majoritate absolută a membrilor săi, Guvernul Republicii, într-un termen de 15 zile de la comunicare, poate să ridice excepţia de neconstituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale, sau problema de oportunitate, în faţa Camerelor. In caz de îndoială, Curtea decide cui îi aparţine competenţa.
Articolul 128
Provinciile şi comunele sunt organisme autonome în limita principiilor stabilite prin legile generale ale Republicii, care îi determină funcţiile.
Articolul 129
Provinciile şi comunele reprezintă, în aceeaşi măsură. circumscripţii de descentralizare a statului şi regiunii.
Circumscripţiile provinciilor pot fi subvdivizate în arondismente având funcţii exclusiv administrative pentru o descentralizare ulterioară.
Articolul 130
Un organ al regiunii, constituit potrivit modalităţilor stabilite prin legile Republicii, exercită chiar, sub o formă descentralizată, controlul legalităţii asupra actelor îndeplinite de provincii, comune şi celelalte puteri locale.
În cazurile prevăzute de lege, controlul de fond poate fi exercitat sub forma unei cereri motivate adresate organelor deliberative, pentru ca acestea să-şi reconsidere deciziile.
Articolul 131
(Astfel modificat prin art.1 al legii constituţionale nr.3 din 27 decembrie 1963)
Se constituie următoarele regiuni: Piemont; Valle d'Aosta; Lombardia; Trentino-Alto Adige; Veneţia; Friuli-Venezia Giulia; Liguria; Emilia-Romagna; Toscana; Ombria; Marche; Latium; Abruzzi; Molise; Campania; Puzlia; Basilicata; Calabria; Sicilia; Sardinia.
Articolul 132
O lege constituţională, adoptată după consultarea Consiliilor regionale, poate decide fuzionarea unor regiuni existente sau crearea unor noi regiuni cuprinzând cel puţin 1 milion de locuitori, la crearea unui număr de Consilii comunale reprezentând cel puţin o treime din populaţiile interesate şi cu condiţia ca această propunere să nu fi fost aprobată prin referendum de însăşi majoritatea populaţiei.
După consultarea Consiliilor regionale, este posibil ca printr-un referendum şi o lege a Republicii, să se permită provinciilor şi comunelor care doresc, să se separe de o regiune şi să se asocieze unei alte regiuni.
Articolul 133
Modificările circumscripţiilor provinciale şi instituirea unor noi provincii în cadrul unei regiuni se hotărăsc prin lege a Republicii, la iniţiativa comunelor, după consultarea regiunilor.
Regiunea, după consultarea populaţiilor interesate, poate, prin propriile sale legi, să instituie pe teritoriul său noi comune şi să modifice circumscripţiile lor, precum şi denumirile acestora.
Titlul VI
Garanţii constituţionale Secţiunea I - Curtea Constituţională 9 ’y
Articolul 134
Curtea Constituţională are în competenţa sa:
-litigiile referitoare la constituţionalitatea legilor şi a altor acte având forţa unei legi de stat şi a regiunii;
-conflictele de atribuţii între diversele puteri în stat, între stat şi regiuni, între regiuni;
-acuzaţiile aduse contra Preşedintelui Republicii şi contra miniştrilor, în termenii Constituţiei. Articolul 135
(Astfel modificat prin art. 1 al legii constituţionale nr.2 din 22 noiembrie 1967)
Curtea Constituţională se compune din 15 judecători; o treime dintre aceştia este numită de Preşedintele Republicii; o treime de Parlament, în şedinţă comună, şi o treime de magistraturile supreme,
ordinare şi administrative.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt aleşi dintre magistraţi - chiar pensionari - aparţinând jurisdicţiilor superioare, ordinare şi administrative, profesori de drept la universităţi şi avocaţi având cel puţin 20 ani de activitate.
Judecătorii sunt numiţi pe nouă ani, începând, pentru fiecare dintre ei, din ziua în care au depus jurământ; ei nu pot fi realeşi.
La sfârşitul mandatului său, judecătorul constituţional încetează să mai aibă această calitate şi să- şi exercite funcţiile.
Curtea Constituţională îşi alege preşedintele dintre membrii săi, în conformitate cu regulile stabilite de lege. El rămâne în funcţie timp de trei ani şi poate fi reales, fără a se prejudicia, în vreun fel, termenul stabilit pentru încetarea funcţiei sale de judecător.
Funcţia de judecător la Curte este incompatibilă cu cea de membru al Parlamentului sau al unui Consiliu regional, cu exercitarea profesiunii de avocat şi cu oricare altă însărcinare sau funcţie prevăzută de lege.
In cazul judecării acuzaţiilor împotriva Preşedintelui Republicii intervin, în afara judecătorilor obişnuiţi ai Curţii, 16 membri aleşi prin tragere la sorţi dintr-o listă de cetăţeni având calităţile necesare pentru a fi aleşi senatori, listă pe care Parlamentul o întocmeşte la fiecare nouă ani, după aceleaşi criterii care stau la baza numirii judecătorilor obişnuiţi.
Articolul 136
Atunci când Curtea declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii a legii sau a unui act având forţă de lege, această dispoziţie încetează să fie în vigoare a doua zi după publicarea acestei decizii.
Decizia Curţii este publicată şi comunicată Camerelor şi Consiliilor regionale interesate pentru ca ele să adopte deciziile pe care le vor considera necesare.
Articolul 137
O lege constituţională stabileşte condiţiile, formele şi intervalurile de timp în care se pot primi acţiunile cu privire la neconstituţionalitate, ca şi garanţiile de independenţă ale judecătorilor Curţii.
Celelalte reguli necesare pentru constituirea şi funcţionarea Curţii sunt stabilite printr-o lege ordinară.
Nu se admite nici un recurs împotriva deciziilor Curţii Constituţionale.
Secţiunea II - Revizuirea Constituţiei - Legi constituţionale
Articolul 138
Legile de revizuire a Constituţiei şi celelalte legi constituţionale sunt adoptate de fiecare Cameră în două deliberări succesive, la interval de cel puţin trei luni, şi sunt aprobate cu o majoritate absolută a membrilor fiecărei Camere la cea de a doua deliberare.
Aceleaşi legi sunt supuse referendumului popular atunci când, în interval de trei luni după publicarea lor, referendumul este solicitat de o cincime din membrii unei Camere, de 5.000 alegători, ori de cinci Consilii regionale.
Legea supusă referendumului nu este promulgată dacă nu este aprobată cu majoritatea sufragiilor valabile.
Nu este cazul să se procedeze la un referendum dacă legea a fost aprobată la cel de al doilea tur de scrutin de fiecare dintre cele două Camere cu o majoritate de două treimi din membrii săi.
Articolul 139
Forma republicană nu poate face obiectul unei revizuiri constituţionale.
Dispoziţii tranzitorii şi finale
- O dată cu intrarea în vigoare a Constituţiei, şeful provizoriu al Statului exercită atribuţiile preşedintelui Republicii şi preia titulatura acestuia.
- În cazul în care la data alegerii preşedintelui Republicii nu au fost încă constituite toate Consiliile regionale, vor lua parte la alegeri numai membrii celor două Camere.
- Pentru primul Senat al Republicii, prin decret al Preşedintelui Republicii vor fi numiţi senatori, deputaţii Adunării Constituante întrunind calităţile necesare pentru a fi senatori care: au fost preşedinţi ai Consiliului de Miniştri sau ai unei Adunări legislative; au făcut parte din vechiul Senat; au fost aleşi de cel puţin trei ori, inclusiv în Adunarea Constituantă; au fost declaraţi decăzuţi din drepturi în şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 1926; au suferit o detenţie de cel puţin 5 ani prin condamnare de către tribunalul securităţii statului.
Vor fi, de asemenea, numiţi senatori, prin decret al Preşedintelui Republicii, membrii vechiului Senat, care au făcut parte din Adunarea Naţională Consultativă.
Se poate renunţa la dreptul de a fi numit senator înaintea semnării decretului de numire. Acceptarea candidaturii la alegerile politice implică renunţarea la dreptul de a fi numit senator.
- Pentru prima alegere în Senat, Molise este considerată drept regiune aparte, cu numărul de senatori care îi aparţine pe baza populaţiei sale.
- Dispoziţia 80 al Constituţiei, privitoare la tratatele internaţionale implicând plăţi pentru finanţe sau modificări ale legilor, intră în vigoare începând de la data convocării celor două Camere.
- În cei 5 ani ce vor urma după intrarea în vigoare a Constituţiei, se va proceda la revizuirea organelor speciale de jurisdicţie existente, cu excepţia jurisdicţiilor Consiliului de Stat, a Curţii de Conturi şi a tribunalelor militare.
În interval de un an cu începere de la aceaşi dată, o lege va reorganiza Tribunalul militar suprem, conform art. 111.
- Până la publicarea noii legi a organizării judiciare pevăzute de Constituţie, vor fi respectate dispoziţiile actuale în vigoare.
Până la intrarea în funcţie a Curţii Constituţionale, decizia asupra constituţionalităţii prevăzute la art. 134 va fi luată în forma şi în limitele dispoziţiilor care preced intrarea în vigoare a Constituţiei.
- Alegerile pentru Consiliile regionale şi pentru organele elective ale administraţiilor provinciale vor fi fixate în interval de un an de la intrarea în vigoare a Constituţiei.
Legi ale Republicii vor reglementa, în fiecare domeniu al administraţiei publice, transferul funcţiilor până atunci de resortul statului, care sunt atribuite în viitor regiunilor.
Atâta timp cât nu s-a procedat la reorganizarea şi distribuirea de funcţii administrative între colectivităţile locale, atât provinciile cât şi comunele păstrează funcţiile pe care le exercită deja, ca şi celelalte funcţii care le-au fost atribuite de către regiuni.
Legi ale Republicii vor reglementa transferul în regiuni al unor funcţionari şi agenţi de stat, chiar aparţinând administraţiilor centrale, dacă acest transfer devine necesar pentru noua organizare. Pentru constituirea serviciilor lor, regiunile trebuie, exceptând cazurile de necesitate, să-şi aleagă personalul dintre membrii personalului de stat şi al colectivităţilor locale.
- Republica, în cei trei ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei, va pune în concordanţă legile sale cu necesităţile asigurării autonomiilor locale şi competenţei legislative atribuite regiunilor.
- Regiunii Friuli-Venezia Giulia, prevăzută la art. 116, i se aplică provizoriu dispoziţiile generale ale Titlului V, partea a Il-a, având în vedere dispoziţiile art.6 referitoare la apărarea minorităţilor lingvistice.
- Până la împlinirea a 5 ani după intrarea în vigoare a Constituţiei, şi pe baza legilor constituţionale, se pot forma alte regiuni, modificându-se lista propusă în art. 131, chiar fără întrunirea condiţiilor cerute la primul alineat al art. 132, dar cu obligaţia ca populaţiile interesate să fie consultate.
- Reorganizarea, sub orice formă, a partidului fascist care a fost dizolvat, este interzisă.
Contrar art.48, se pot stabili prin lege, pentru un termen de cel mult 5 ani după intrarea în vigoare
a Constituţiei, limitări temporare ale dreptului de vot şi eligibilităţii pentru şefii responsabili ai regimului fascist.
- Membrii şi descendenţii Casei de Savoia nu pot fi alegători şi nici nu pot ocupa funcţii publice sau electorale.
Se interzice foştilor regi ai Casei de Savoia, soţiilor şi descendenţilor lor de gen masculin, intrarea şi circularea pe teritoriul naţional.
Bunurile foştilor regi de Savoia, existente pe teritoriul naţional, ale soţiilor şi descendenţilor lor de gen masculin, sunt confiscate de stat. Transferul şi instituirea de drepturi reale asupra acestor bunuri vor fi considerate nule dacă se efectuează după 2 iunie 1946.
- Titlurile nobiliare nu sunt recunoscute.
Particulele (de nobleţe - n.t.) existente înainte de 28 octombrie 1922 sunt considerate ca fiind incluse în nume.
Ordinul Maurician este păstrat ca instituţie spitalicească şi funcţionează conform dispoziţiilor
legii.
Legea reglementează desfiinţarea Comisiei heraldice.
- Odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei, decretul legislativ nr.151 al generalului locotenent din data de 25 iunie 1944, stabilind organizarea provizorie a statului, se consideră transformat în lege.
- Timp de un an de la intrarea în vigoare a Constituţiei, se va proceda la revizuirea şi coordonarea cu aceasta a precedentelor legi consituţionale care nu au fost până acum abrogate explicit sau implicit.
- Adunarea Constituantă va fi convocată de preşedintele ei pentru a delibera, înainte de 31 ianuarie 1948, asupra legii pentru alegerea Senatului Republicii, asupra statutelor regionale speciale şi asupra legii presei.
Până în ziua alegerii noilor Camere, Adunarea Constituantă poate fi convocată, dacă este necesar, să delibereze în problemele atribuite competenţei sale de art.2, primul şi al doilea alineat, şi de art.3, primul şi al doilea alineat, precum şi ale Decretului legislativ nr.98 din 16 martie 1946.
In această perioadă, comisiile permanente îşi continuă activitatea. Comisiile legislative trimit Guvernului proiectele de lege care le-au fost transmise, cu eventuale remarci şi propunerile lor de amendare.
Deputaţii pot prezenta Guvernului întrebări cu cereri de răspuns în scris.
In ceea ce priveşte dispoziţiile vizate la alin.II al prezentului articol, Adunarea Constituantă va fi convocată de preşedintele ei la cererea motivată a Guvernului sau a cel puţin 200 deputaţi.
- Prezenta Constituţie va fi promulgată de şeful provizoriu al statului într-un interval de 5 zile de la adoptarea sa de către Adunarea Constituantă; ea intră în vigoare la 1 ianuarie 1948.
Textul Constituţiei, cu sigiliul statului, va fi inserat în "Culegerea Oficială a Legilor şi Decretelor Republicii."
Constituţia va trebui respectată întocmai, ca lege fundamentală a Republicii, de toţi cetăţenii şi de organele de stat.
Roma, 27 decembrie 1947