loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.50 (1 Vote)

Comunicarea, ca modalitate de a transmite ceva, fie de forma unei acţiuni de înştiinţare, de aducere la cunoştinţă, de contact (nonverbal în interiorul unui grup) sau de ocazie care favorizează schimbul de idei, presupune următoarele elemente:

  • emiţătorul;
  • receptorul;
  • contextul comunicării;
  • codificarea-decodificarea;
  • mesajul;
  • canalul (media);
  • barierele (bruiajul, zgomotul);
  • efectele comunicării;
  • feed back ul.

Emiţătorul şi receptorul - sunt partenerii comunicării care pot îmbrăca în mod simultan ambele ipostaze, astfel emiţătorul transmite, lansează mesajul, iar receptorul primeşte şi descifrează (decodifică) mesajul.

Emiţătorul şi receptorul pot fi un individ sau un grup, o instituţie, o organizaţie, etc.

În timp ce emiţătorul transmite un mesaj prin care urmăreşte un scop explicit şi unul implicit (deseori necunoscut receptorului), receptorul este cel căruia îi este transmis mesajul sau intră în posesia lui, în mod aleatoriu, conştient sau subliminal. Contextul comunicării

Contextul sau „atmosfera" cum o definesc unii autori, reprezintă mediul special creat pentru a determina sau transmite partenerului, destinatarului, încrederea, sprijinul, facilitarea, determinarea de a primi, accepta, aprecia mesajul.

Contextul influenţează atât ceea ce se comunică, cât şi maniera în care se comunică, comportând mai multe dimensiuni: fizic, cultural, socio-psihologic, temporal, etc.

Codificarea - decodificarea

Codificarea reprezintă procesul de aranjare a mesajului, a ideilor într-un limbaj ce poate fi recunoscut de receptor. În comunicarea umană sunt recunoscute trei forme de limbaj - verbal, nonverbal şi paraverbal.

Decodificarea constă în operaţiunea prin care receptorul atribuie un înţeles mesajului transmis de emiţător, de receptare şi interpretare a acestuia.

Succesul procesului de comunicare constă tocmai în concordanţa dintre ceea ce s-a transmis şi ceea ce s-a recepţionat. Dacă nu vorbesc aceiaşi limbă, ei nu se pot face înţeleşi sau nu pot cunoaşte şi înţelege mesajul transmis.

De aceea, în „teoria comunicării" se spune că cei doi parteneri „trebuie să vorbească aceeaşi limbă".

Mesajul

Reprezintă ceea ce se transmite în procesul comunicării, respectiv informaţia, ştirea, ideea, emoţia, sentimentul, etc.

Conţinutul mesajului cuprinde elemente:

  • raţionale - care vizează propriul interes al auditoriului;
  • emoţionale - care urmăresc să trezească sentimente pozitive sau negative;
  • morale - care urmăresc sensibilizarea auditoriului cu privire la ceea ce este "bine" sau "corect".

Fiind un proces biunivoc mesajul poate îmbrăca mai multe forme:

  • mesajul conceput (din mintea emiţătorului);
  • mesajul transmis propriu-zis;
  • mesajul interceptat de receptor;
  • mesajul reamintit (reţinut) de receptor.

În literatura de specialitate, Marshall Mc Luhan spune că „mesajul este media, deoarece media modelează şi controlează dimensiunea şi forma asocierii şi acţiunii umane".

Din punct de vedere al structurii mesajului pentru ca acesta să fie eficient, se vor avea în vedere trei aspecte relevante:

  • cine trage concluzia asupra eficienţei mesajului - specialistul sau auditorul;
  • se prezintă doar punctele forte sau se aduc la cunoştinţă şi calităţile şi lipsurile;
  • care este ordinea prezentării argumentelor forte - la început sau la sfârşit.

De asemenea, pentru ca mesajul să capteze atenţia auditoriului trebuiesc avute în vedere următorii factori:

  • valoarea practică pentru public;
  • interesul grupului vizat faţă de mesaj;
  • noutatea informaţiilor;
  • efectul modului de prezentare asupra publicului. Canalul de comunicare (media)

Am observat că eficienţa transmiterii mesajului şi atingerea scopului sunt condiţionate de factori diverşi, în aceeaşi măsură în care este condiţionată de credibilitatea sursei de provenienţă, de expertiza domeniului de activitate a emiţătorului şi nu în ultimul rând de atractivitatea acestuia, de elementele pe care sursa le are în comun cu receptorul mesajului sau chiar a atracţiei personale pe care o exercită sursa asupra auditoriului.

Canalul de comunicare reprezintă tocmai „drumul", calea prin care se distribuie mesajul.

Sunt recunoscute două canale de comunicare:

  • personale - care se referă la comunicarea directă, faţă în faţă, prin telefon sau poştă, între două sau mai multe persoane;
  • impersonale sau indirecte - fără contactul direct între partenerii comunicării, prin intermediul mijloacelor de comunicare, mass media, mijloace de comunicare în masă (tipărituri, posturi radio-tv, mijloace de expunere exterioare -panouri, afişe, etc.), evenimente.

Barierele (zgomotul, bruiajul) comunicării

„Barierele" reprezintă factorii de alterare a comunicării, de distorsiune neplanificate, surveniţi în timpul procesului de transmitere a mesajului care fac ca receptorul să primească un mesaj diferit de cel transmis de emiţător. În această categorie identificăm mai multe situaţii limită:

  1. a) diferenţe de percepţie - modul în care privim „lumea" şi care este influenţat în mod direct de experienţele fiecăruia anterioare, de vârstă, de naţionalitate, cultură, educaţie, ocupaţie, sex, temperament, conducând la interpretări diferite;
    1. concluziile grăbite („pripite") când vedem ceea ce dorim să vedem şi auzim ceea ce dorim să auzim, evitând să recunoaştem realitatea (nu dăm atenţie mesajului comunicat);
    2. stereotipele tratăm persoanele ca şi când ar fi una singură (dacă am cunoscut un agronom, i-am cunoscut pe toţi);
    3. lipsa de cunoaştere - vom întâmpina greutăţi şi dificultăţi în a comunica cu cineva, când respectivul are o educaţie diferită. Sau dacă cunoştinţele acestuia legate de un subiect sunt mai reduse;
    4. lipsa de interes - a interlocutorului faţă de mesajul emis, ceea ce presupune abilitatea de a direcţiona mesajul astfel încât să corespundă interesului celui care-l primeşte;
    5. dificultăţi de exprimare -atunci când emiţătorul nu găseşte exprimarea potrivită pentru a transmite mesajul, ideile sau lipsa de încredere, vocabularul sărac, emoţiile pot duce la devierea sensului mesajului;
    6. personalităţi - celor doi parteneri ai comunicării care determină adoptarea propriei persoane, controlul temperamentului, al limbajului, în funcţie de personalitatea şi starea de spirita interlocutorului, astfel încât mesajul să fie receptat în forma pe care emiţătorul a dorit să o transmită;
    7. emoţiile - pot contribui la blocarea transmiterii mesajului, la incoerenţa în comunicare şi chiar la deturnarea sensului acestuia;
  1. neîncrederea - contribuie la dificultăţi în comunicare prin incapacitaea de a transmite corect, coerent şi edificator mesajul;
  2. j) constrângerile de timp - în cazul în care sub presiunea timpului mesajul transmis interlocutorului nu este recepţionat corect, ceea ce presupune alocarea unui timp, opţiuni funcţie de tipul de mesaj transmis;
  3. k) informaţii irelevante în exces - mesajul transmis trebuie să fie clar, concis, complet, fără informaţii ce nu sunt specifice conţinutului său, sau nu au legătură cu acesta.
Loading...