Procesul comunicării presupune prin el însuşi un efect direct, nemijlocit, pe de o parte, cu privire la parteneri - emiţătorul care crează şi transmite mesajul şi receptorul care îl recepţionează şi interpretează.
Totodată, prin intermediul interlocutorilor asupra cărora mesajul va produce efecte şi reacţii la nivel mental sau emoţional, de natură a determina o schimbare în gândire, atitudine sau comportament.
Efectele (rezultatele) comunicării pot fi:
- cognitive - privesc dobândirea de informaţii şi cunoaştere la nivelul logosului;
- afective - au în vedere dobândirea sau modificarea de emoţii, sentimente, pasiuni;
- comportamentale - pe plan psiho-motor, etic şi privesc dobândirea de conduite, îndemânări, însuşirea acţiunilor, etc.
Feed back-ul comunicării (retroacţiunea) - reprezintă rezultatul sau efectul produs de mesajul transmis asupra destinatarilor (răspunsul primit). Retroacţiunea poate fi:
- personală - când analizăm propria reacţie faţă de mesajul transmis (ex.citim ceea ce scriem, ne auzim vorbind), caracterizat printr-un grad înalt de subiectivitate;
- propriu-zisă - reprezentată de reacţia pe care o primim de la destinatarul mesajului (materializată într-un gest, zâmbet, grimasă, într-o expresie de mulţumire, un răspuns DA sau NU, etc.).
Analiza rezultatului comunicării, a feedback-ului este, de multe ori, în sarcina unui specialist, întrucât comunicatorul trebuie să urmărească şi să interpreteze acest răspuns pentru a şti dacă menţine sensul şi direcţia comunicării a mesajului sau se impune o corectare, o modificare sau o schimbare a acestuia în cazul unui feedbacknegativ.
Analiza elementelor componente ale comunicării ne conduc către definirea acestuia ca un proces în care relaţia de comunicare se stabileşte între un emiţător care transmite printr-un emiţător care transmite printr-un canal, un mesaj, într-un anumit limbaj (cod) către receptor care la rândul său va decodifica mesajul transmis. Aşadar, scopul principal al procesului de comunicare este complex şi vizează mai multe obiective şi anume:
- să fim receptaţi;
- să fim înţeleşi;
- să fim acceptaţi;
- să provocăm o reacţie.
Din analiza scopului său, deducem că funcţia de bază a comunicării este aceea de a influenţa cunoştinţele şi comportamentul receptorului prin informare, direcţionare, regularizare, socializare şi persuasiune.
În literatura de specialitate, reprezentanţii „şcolii proces" au imaginat mai multe modele de comunicare.
Astfel, Harold Lasswell aprecia că pentru a studia comunicarea şi, cu prioritate, comunicarea în masă, trebuie să răspunzi la cinci întrebări
- cine comunică?
- ce comunică?
- prin ce media comunică?
- cui comunică?
- cu ce efecte comunică?
Modelul lui George Gerbner reprezintă o combinare a abordărilor process şi semiotic, analizând comunicarea ca un process în care dimensiunile perceptivă şi de comunicare alternează, dând naştere unui process ce cuprinde următoarele elemente:
- percepţia - producţia - semnificaţia mesajelor;
- mesajul - unitate a formei şi a conţinutului;
- intersubiectivitatea - expresie a raportului dintre producţia mesajelor şi percepţia mesajelor şi a evenimentelor.
Indiferent de teoriile pe care le vom îmbrăţişa sau nu, de reţinut că în literature de specialitate, comunicarea şi procesul comunicării comportă încă numeroase definiţii şi abordări, funcţie de tipul şi structura organizaţiei, de noile tehnologii de informare şi comunicare, din perspectiva tehnicii, contextuale sau a negocierii. Din acest motiv, comunicarea, ca proces, comportă numeroase definiţii:
- proces prin care emitem opinii, valori, norme, percepţii către receptor;
- proces prin care un individ transmite stimuli cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi;
- proces prin care un emiţător transmite un mesaj sub forma unui cod prin intermediul unui canal către un receptor;
- un ansamblu de principii şi norme care traversează planul gândirii şi cel comportamental.