Procesele de comunicare se desfăşoară într-un mediu complex, astfel că numeroşi factori pot facilita sau condiţiona desfăşurarea acestora.
Dintre factorii care facilitează comunicarea, amintim: proximitatea (spaţială, socială, culturală), asocierea, colaborarea, cooperarea, conflictul, iar de condiţionare: cultura, spaţialitatea, durata proceselor.
Complexitatea analizei procesului de comunicare, ne determină să circumscriem demersul nostru, numai la abordarea socială.
Pentru a putea identifica procesele de comunicare, vom apela la mai multe criterii
- sfera de cuprindere:
Din acest punct de vedere putem distinge mai multe domenii ale comunicării:
- comunicarea socială - cuprinde toate procesele de comunicare ce se produc la nivelul societăţii umane în general, fiind cea mai cuprinzătoare categorie, vizând comunicarea interpersonală, politică, ştiinţifică, religioasă, de lungă sau de scurtă durată;
- comunicarea de masă - cuprinde toate procesele de comunicare în care informaţia se transmite prin cele patru canale de comunicare destinate acestui scop - presa scrisă, radio, tv, multimedia. Principala caracteristică a acestui domeniu al comunicării este transmiterea celor mai simple structuri informative, redactate într-o formă sumară;
- comunicarea decizională - cuprindetoate procesele comunicării din interiorul şi din afara organizaţiei. În privinţa comunicării în organizaţie vom identifica fluxurile de comunicare verticale, pe orizontală şi oblice, în timp ce la comunicarea în afara organizaţiei vom identifica comunicarea dintre organizaţii şi dintre acestea şi publicul larg (comunicarea în comunitatea locală).
- funcţia pe care o îndeplinesc procesele de comunicare: Din acest punct de vedere identificăm domeniile:
- a) comunicare formală - care caracterizează grupurilor structurate - organizaţii, instituţii;
- b) comunicare non-formală - specifică grupurilor nestructurate, cu principalul scop, rol, de a produce un lider. 3) statutul comunicatorilor:
Din acest punct de vedere domeniile de comunicare se clasifică, astfel:
- comunicarea interpersonală - care nu implică decât calitatea de persoane ale comunicatorilor;
- comunicarea oficială - care implică calitatea de persoană investită cu abilitarea de a comunica, în numele şi pentru organizaţie, grup, instituţie, etc.
În categoria domeniilor de comunicare socială - în funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre aceştia, identificăm următoarele tipuri de comunicare socială:
- comunicare intrapersonală - în care emiţătorul şi receptorul sunt unul şi acelaşi (dialogul cu noi înşişi);
- comunicarea interpersonală - presupune strict doi parteneri şi prezintă avantajul de a influenţa opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor;
- comunicarea în grup - o formă a comunicării interpersonale, dar care presupune mai mult de doi parteneri (de regulă grupuri mici 10-15 persoane de forma brainstorming-ului);
- comunicarea publică - presupune un emiţător şi o multitudine de receptori (prelegeri, discursuri).