Indiferent de domeniile de comunicare pe care le-am analizat, putem identifica mai multe criterii de clasificare a formelor de comunicare, raportate la modalitatea de manifestare a comunicatorilor care iau parte la proces.
- Astfel, după criteriul modului de transmitere a mesajului, comunicarea este:
- directă - prin folosirea cuvântului în transmiterea mesajului/sau gest, mimică;
- indirectă - prin utilizarea de tehnici secundare - scriere, tipărire, semnale, sisteme grafice.
În funcţie de mijlocul utilizat, comunicarea indirectă se poate subclasifica în:
- comunicare imprimată (presă, carte, afiş);
- comunicare înregistrată (disc, CD, film);
- comunicare prin fir (telefon, telegraf, cablu, fibra optică, internet);
- comunicarea radio-tv.
- După conţinutul comunicării:
- Comunicarea verbală- apelează la limbă şi limbaj şi presupune două modalităţi de realizare - orală şi scrisă.
- Comunicarea orală presupune ca modalitate de transmitere "viu-grai" şi prezintă următoarele caracteristici:
- este directă;
- este rapidă;
- vehiculează o cantitate mare de informaţii într-un timp redus;
- are o semnificaţie relativ incertă întrucât reluarea sa presupune de multe ori reformularea sa;
- dificit de tezaurizat;
-nu are caracter normativ-favorizând particularităţile vorbitorului.
- Comunicarea scrisă are următoarele caracteristici:
- este mijlocită - definită în succesiunea ei prezentată ;
- este ordonată, precisă;
- vehiculează o mare cantitate de informaţii;
- conservă semnificaţiile şi datele având caracter doveditor;
- se poate tezauriza şi este rezistentă în timp, poate fi consultat, confruntat;
- are caracter normativ.
De reţinut că, pe lângă aceste avantaje prezintă şi dezavantaje întrucât nu realizează legătura directă a interlocutorilor, nu permite conexiunea inversă imediat şi lipseşte interlocutorul de elementul emoţional al schimbului de mesaje orale. Totodată, trebuie avut în vedere că în comunicarea scrisă se impun a fi respectate şi cerinţe, precum:
- calitate, concizie, logică, lipsa echivocului, utilizarea tehnologiei adecvate;
- claritatea limbajului folosit, a argumentelor;
- alegerea cuvintelor cu încărcătură emoţională;
- să fie uşor de citit, bine gândit;
- să fie adecvat interlocutorului.
- Comunicarea non-verbală - este modalitatea în care mesajul este transmis prin gesturi, figuri, comportamente, imagini, sunete, simboluri. Şi această formă se subclasifică în comunicare structurată, în care regăsim limbajul non-verbal ( ex. al surdo-muţilor)şi comunicarea nestructurată - naturală, conjucturală.
Printre elemente ale comunicării non-verbale, regăsim:
- expresia feţei;
- gesturile;
- atingerile;
- postura;
- înfăţisarea exterioară.
Aceste manifestări sunt greu de falsificat, de aceea printr-o examinare corelată a comunicării verbale cu cea non-verbală, se poate verifica adevărul susţinerilor comunicatorului. Informaţiile non-verbale se pot transmite şi la nivelul para- limbajului, sub forma variaţii ale intonaţiei, pauze, accentuările, modificări ale timbrului vocii, grafica scrisului, etc. Limbajul paraverbal este un instrument eficace al persoanei ce stăpâneşte mecanismul vorbirii în a obţine aprobarea mesajului sau a intimida şi menţine presiunea şi poate influenţa şi controla auditoriul. Comunicarea nonverbală este foarte importantă în comunicare, unde cuvintele contează doar în proporţie de 7%, restul de 93% se împarte în 55% comunicare nonverbală şi 38% comunicare paraverbală.
- Comunicarea simbolică - este o formă de comunicare în care rolul simbolurilor este determinant între parteneri ( semn, imagini, obiecte, enunţuri, persoane, etc.);
- Comunicarea artistică - cuprinde moduri de manifestare diferită funcţie de domeniu - teatral, arte plastice, dans, muzică, cinematografie.