În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Relaţia administraţie publică-cetăţeni a fost întotdeauna una destul de controversată, ambele părţi având destul de multe lucruri de reproşat celeilalte. Lipsa de profesionalism a funcţionarului public, birocraţia excesivă, corupţia, mersul greoi al procedurilor administrative, lipsa de profesionalism în relaţia cu publicul, aglomeraţia, confuziile, erorile angajaţilor, lipsa de informare în rândul publicului sunt în mare probleme ce intervin în această relaţie, în procesul de comunicare al acestora, administraţie-administraţi.

Transparenţa trebuie să devină o componentă esenţială a instituţiilor publice, şi nu doar o simplă prevedere legală.Lipsa de transparenţă decizională se alătură altor carenţe în reglementarea administraţiei publice, care conduc la încrederea scăzută a societăţii în rolul instituţiilor publice în aplicarea legii.

Lipsa consultării face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, creând o instabilitate legislativă ce nu confirmă siguranţăcetăţeanului.

De aceea, este util ca în activitatea lor de comunicare şirelaţiipubliceautorităţileşiinstituţiile publice să-şi întocmească strategii de comunicare şirelaţii publice în care să dezvolte modalităţileşiacţiunile prin care pot diversifica instrumentele de comunicare. Printre acestea am putea enumera:

  1. centrele de informare pentru cetăţeni (CIC)

poate printre cele mai importante instrumente de comunicare cu cetăţenii, asigurând „aproprierea" partenerilor autoritate publică-cetăţean prin eliminarea barierelor instituţionalizate. CIC-urile asigură atât informarea cetăţenilor cu probleme de interes general, dar şi comunicarea directă cu acestea şi implicarea lor în viaţapublică.Prin intermediul acestora se oferă informaţii din cele mai diverse domenii:

  • stare civilă;
  • servicii sociale ;
  • autorizaţii de funcţionare;
  • autorizaţii de construire;
  • informaţii privind plata impozitelor şi taxelor;
  • informaţii din domeniul patrimonial, etc.

CIC-ul este un birou înfiinţat de administraţie pentru a ajuta cetăţeniisă aibă acces la informaţii în mod prompt, direct, într-un loc accesibil, cu personal disponibil, competent, „prietenos".

Membrii Biroului au legătură directă cu celelalte compartimente pentru a putea soluţiona pe loc, prin informarea cetăţeanului, cererea sa.

CIC-urile nu se confundă cu serviciul relaţii cu publicul, ele sunt menite să asigure în mod direct răspunsurile la întrebările cetăţenilor, să sprijine cetăţeanul în depunerea cererilor, obţinereainformaţiilor privind serviciile publice, asigură formulare, să-i comunice persoana de contact, urmăreştepetiţiile, informându-i pe cetăţeni despre stadiul rezolvării lor, procesare acte, etc.

  1. comunicarea electronică;
  2. întâlnirile cu alegătorii în direct - prin intermediul emisiunilor tv.;
  3. stagii de internship - prin parteneriate cu instituţii de învăţământ superior/liceal prin care să atragă tineri în dobândirea unei experienţe practice privind activitatea instituţiilor publice, dovedind prin aceasta caracterul deschis al acestora;
  4. sondajele de opinie;
  5. focus-grupurile - pentru un feedback rapid al cetăţenilor, fie pentru planificarea strategiei sau pentru testarea unor servicii;
  6. comitetele consultative - alcătuite din persoane interesate de soluţionarea unor probleme generale.Ele se constituie prin acte ale autorităţilor (instituţiilor publice) din membri voluntari implicaţi.Li se stabileşte structura, procedura de lucru, responsabilităţile;
  7. solicitarea de informaţiişi sugestii din partea cetăţenilor prin mijloace difetite, precum:
  • o linie verde gratuită;
  • o adresa de e-mail;
  • căsuţapoştală;
  • telefonul cetăţeanului
  • emisiunile în direct.

Strategia de comunicare şirelaţii publice pe care şi-o adoptă autorităţile/instituţiile publice au patru termene de referinţă: autoritatea/instituţia, publicul, funcţia managerială şi comunicarea.

Publicurile - se referă la orice grup ai cărui membri au un interes comun.Prin prisma preocupărilor sale, publicul poate fi:

  • din punct de vedere comunicaţional:
  • publicul tuturor problemelor - care participă la toate acţiunileautorităţii/instituţiei;
  • public apatic - care nu se implică efectiv în viaţaautorităţii publice;
  • publicul unei singure probleme - urmăresc doar anumite teme;
  • publicul problemelor fierbinţi - devenite ca atare influenţei presei.
  • din punct de vedere al „provenienţei" publicului:
  • intern - din cadrul autorităţii/instituţiei;
  • extern- persoane, instituţii, organisme, organizaţii nonguvernamentale din afara autorităţii.
  • din punct de vedere al atitudinii faţă de autorităţi:
  • public indiferent - care nu se simte vizat de problemele autorităţii;
  • public latent - au în comun o problemă, dar nu recunosc existenţa ei;
  • public activ - cei care iau atitudine faţă de problema în cauză.

Cât priveşte publicul ţintă, pe care de foarte multe ori autoritatea/instituţia trebuie să-l aibă în vedere la desfăşurarea dezbaterilor publice ocazionate de adoptarea unor acte normative, acesta este cel care se potriveşte cel mai bine cu obiectivul propus de autoritate şi poate asigura realizarea acetuia.

Alegerea acestor categorii de public, analiza şiinterprezarea opiniei publice, consilierea conducerii cu privire la actul decizional, strategiile de comunicare, informarea publicului cu privire la activităţiledesfăşurate, reprezintă activităţi ale funcţiei manageriale. Planificarea acţiunilorşi identificarea principalelor activităţi de relaţii publice de comunicare cu cetăţeniişi de atragere a acestora la realizarea sarcinilor administraţiei publice.

Comunicarea cu compartimentele sale impune identificarea canalelor de transmitere a informaţiilor în formele cele mai diverse pe care le-am enumerat, dar aceasta nu înseamnă că instrumentele s-au epuizat.

În dinamica sa, autoritatea publică presupune numeroase alte modalităţi de acces la informaţiile publice şi de participare la adoptarea deciziei, dar succesul programelor de comunicare ar trebui să corespundă celor 7C, după cum au conceptualizat autorii C.Cutlip, A.CenterşiG.Broom, anume:

  • credibilitatea-încrederea publicului în competenţaşi prestigiul autorităţii/instituţiei;
  • contextul - corelaţia dintre mesajul autorităţiişi realitate;
  • conţinutul mesajului - de a fi semnificativ, relevant în consens cu valorile publicului;
  • claritate - simplu;
  • continuitate şiconsistenţă - caracter permanent, consecvent şi repetitiv al comunicării;
  • canalul - folosirea canalelor familiare publicului care beneficiază de încrederea acestora;
  • capacitatea audienţei - modul în care comunicarea ţine seama de nivelul cultural, de disponibilitatea audienţeiobişnuite publicului;

Pentru a concluziona, putem spune că în activitatea instituţiilorşiautorităţilor publice, cele două reglementări - Legea nr.544/2001 şi Legea nr.52/2003 reprezintă un pas major în consolidarea democraţieiparticipative şi a reformei administraţieipublice;îninstituţionalizareatransparenţei în relaţiile dintre cetăţeanşi autoritate şiinstituţiile publice, s-a produs o schimbare de mentalitate în relaţiile dintre cetăţeanşifunţionarii publici, accesul la informaţiile publice, desemnând regula vieţii sociale şi nu excepţia.

Loading...