În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În fruntea administraţiei centrale se afla regele, care întrunea funcţiile legislativă şi executivă. Acesta era secondat de vicerege, demnitate care, de regulă, era deţinută de marele preot. Dacă în cadrul statului lui Burebista această poziţie a fost ocupată de Deceneu, mai târziu, în ierarhia statului lui Decebal, ea a fost deţinută de către marele preot Vezina, cel care, potrivit lui Dio Cassius "avea al doilea loc după Decebal". Regele sau marele preot cumula şi funcţia de mare judecător, aşa cum este cazul lui Comosicus, devenit rege şi mare preot, despre care istoricul Iordanes spune că era "cel mai mare judecător".

În administrarea treburilor curente ale ţării, regele era ajutat de un Consiliu cu rol consultativ, din care făceau parte probabil marele preot, membri ai casei regale şi alte personaje de încredere. Acestea din urmă era foarte probabil reprezentanţi ai aristocraţiei tribale, din rândurile căreia provenea, de altfel, şi regele.

Relaţiile politice întreţinute cu Imperiul Roman ne permit să identificăm şi o altă latură a aparatului administrativ central al statului geto-dac. Este vorba despre existenţa unei categorii de soli sau diplomaţi trimişi de rege pentru a purta negocieri sau pentru a încheia diverse înţelegeri. De regulă, aceştia erau membri ai familiei regale sau ai păturii nobiliare (pileati). Semnificativ în acest sens este un episod relatat de istoricul Dio Cassius, în care se vorbeşte despre o misiune încredinţată de regele Decebal fratelui său Diegis, misiune prin care acesta din urmă era însărcinat să meargă, împreună cu alţi bărbaţi de încredere, la împăratul Domiţian pentru a-i restitui armele capturate în cursul războiului din anii 85-89 d.Hr. Regele putea să apeleze însă şi la serviciile unor alogeni, aşa cum este cazul cetăţeanului grec Acornion, originar din oraşul pontic Dyonisopolis, diplomat de carieră pe care Burebista l-a folosit o lungă perioadă de timp. Nu este exclus ca Acornion să fi fost chiar unul dintre cei mai influenţi sfetnici ai regelui, o inscripţie descoperită la Balcic, în Bulgaria, descriindu-l ca fiind "în cea dintâi şi cea mai mare prietenie" cu Burebista.

La curtea regelui dac este foarte probabilă şi existenţa unei cancelarii. În acest sens, poate fi citat istoricul Strabon care afirmă c ă Burebista a impus neamului său ascultarea faţă de porunci scrise (prostagma sau edictum).

Una dintre consecinţele unificării politice a triburilor geto-dace a fost integrarea structurilor ecleziastice în aparatul administrativ. Ea a oferit condiţii pentru unificarea diverselor practici religioase existente în perioada anterioară, conducând în cele din urmă la instituirea unui cult oficial. Aceasta a atras după sine şi constituirea unui ierarhii clericale, care, prin persoana conducătorului său suprem, marele preot, a fost direct asociată la conducerea treburilor statului. Rolul acestei ierarhii a fost acela de a fundamenta din punct de vedere teologic noua organizare politică, asigurându-i astfel protecţia sacră a divinităţii. Pentru a obţine bunăvoinţa zeilor, au fost introduse precepte morale noi care au căpătat valoare de lege. Funcţia de supraveghere a modului în care erau aplicate aceste precepte a revenit, foarte probabil, tot clerului, care, în acest fel, a reuşit să îşi consolideze poziţiile importante obţinute în cadrul statului şi a contribuit în mod fundamental la întărirea puterii regelui - garantul profan al existenţei statului.

Aflat la începuturile sale, în epoca lui Burebista, statul geto-dac nu a putut dispune de la început de un aparat administrativ local. Este foarte probabil că, iniţial, atât triburile get-dace unificate, cât şi celelalte neamuri aduse sub ascultare (celţi, bastarni, sarmaţi şi greci) şi-au păstrat propriile forme de conducere locale, fiind schimbaţi doar titularii acestora, în scopul aducerii la conducere a unor căpetenii favorabile politicii duse de regele dac.

Dependenţa triburilor periferice, în special a celor de neam diferit şi a coloniilor pontice, faţă de statul lui Burebista, se exprima prin plata unui tribut, prin renunţarea la o politică externă proprie şi prin furnizarea de contingente armate în vreme de război. Aşadar, centralizarea statului geto-dac a fost în primă fază mai mult una de factură politică decât administrativă.

Dispariţia lui Burebista, probabil în cursul anului 44 î. Hr., a dat semnalul dezmembrării statului pe care acesta l-a creat, primele entităţi care s-au desprins fiind triburile de alte etnii şi cetăţile greceşti. Frământările interne n-au cruţat însă nici teritoriile locuite de daci. Diferenţele social-economice dintre diversele zone geografice locuite de geto-daci, interesele centrifuge ale aristocraţiei tribale, precum şi diminuarea pericolului extern roman, intervenită odată cu asasinarea conducătorului statului roman, Caius Iulius Cesar, au determinat în cele din urmă divizarea statului în mai multe formaţiuni politice.

Reunificarea ţinuturilor daco-getice s-a produs în jurul nucleului reprezentat de formaţiunea din interiorul arcului carpatic, unde se va afla în continuare capitala statului. Întregul proces s-a încheiat cândva la începutul anilor 80 d. Hr. Personalitatea de al cărei nume se leagă refacerea unităţii geto-dacilor este regele Decebal, cel care a reuşit să reconstituie în mod parţial statul lui Burebista. Noua structură politico-teritorială cuprindea Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova şi probabil o parte din ţinutul dintre Prut şi Nistru.

Factorul determinant în refacerea unităţii statale l-a constituit de această dată politica romană la Dunărea de Jos, care, în cursul secolului I d. Hr., a trecut de la măsuri predominat defensive la cele de natură ofensivă. În acest fel, o parte din teritoriile locuite de geto-daci au ajuns sub stăpânire romană efectivă, aşa cum era cazul Dobrogei. Împreună cu teritoriul aflat între Dunăre şi Munţii Balcani, aceasta a intrat în componenţa provinciei Moesia, constituind pe mai departe o ameninţare directă la adresa numeroaselor formaţiuni politice desprinse din statul lui Burebista.

Organizarea statului dac condus de Decebal nu diferă prea mult de aceea din timpul lui Burebista. Regele era în continuare secondat de un vicerege, numit Vezina, care deţinea aceeaşi demnitate de mare preot ca şi predecesorul său, Deceneu. În politica externă îl găsim foarte implicat pe Diegis, fratele lui Decebal, poziţia sa în raporturile politico-militare cu Imperiul Roman amintind de rolul jucat în trecut de Acornion, precum şi de instituţia "celui dintâi prieten" pe care acesta o reprezentase.

Este foarte posibil ca, sub presiunea iminentelor atacuri romane, structurile interne ale statului să fi evoluat către un început de centralizare administrativă a teritoriului. În acest sens, unele izvoare istorice vorbesc despre existenţa unor "prefecţi" pe care Decebal i-a aşezat în fruntea agriculturii, rolul probabil al acestora fiind acela de controla producţia agricolă a ţării şi de a crea stocuri de provizii absolut necesare în perspectiva unor viitoare asedii. Alte surse menţionează şi existenţa unor garnizoane militare locale aflate sub comanda unor prefecţi numiţi de către rege. Faptul este explicabil, dacă avem în vedere că, în faţa ameninţării romane, era absolut necesară organizarea unui sistem defensiv şi a unui corp de dregători militari care să comande garnizoanele teritoriale.

Loading...