Administraţia publică constituie un sistem cu o structură bine determinată, această structură reprezintă ansamblu conexiunilor dintre toate elementele sale, ordinea şi poziţia lor ce compun sistemul cu un tot întreg. Astfel, prin structură subînţelegea modul în care sunt ordonate elementele unui sistem precum şi relaţiile ce se stabilesc între acestea în procesul realizării funcţiilor sistemului respectiv de administrare. Sistemul administraţiei publice se constituie în baza a două criterii principale - teritorial, căruia îi corespunde structura ierarhică, şi funcţional, căruia îi corespunde structura funcţională. De aceea întregul sistem ai administraţiei publice este amenajat sub forma unei structuri mixte, ierarhic funcţionale. Din punct de vedere al competenţei teritoriale structura organizatorică a sistemului autorităţilor administraţiei publice se divizează în două categorii: cea a autorităţilor centrale (Guvernul, ministerele departamentele şi celelalte organe centrale), competenţa cărora se extinde asupra întregului teritoriu al ţării şi cea a autorităţilor locale, când competenţa lor se răsfrânge asupra unei unităţi administrativ-teritoriale sau doar a unei părţi din teritoriul naţional. De rând cu consiliile locale respective şi primării, astfel de autorităţi mai sânt de asemenea şi serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate.
Constituirea structurilor autoconducerei locale şi mecanismul activităţii lor sunt determinate de un cadru legislativ adecvat cerinţelor actuale. În Republica Moldova acest suport juridic este reprezentat de constituţia ţării şi de următorul set de legi, adoptate de Parlament: Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, Codul electoral, Legea privind administraţia publică locală, Legea privind statutul special al Găgăuzei, Legea privind statutul municipiului Chişinău. Legea serviciului Public, Legea privind statutul - cadru al satului (comunei) şi oraşului (municipiului).
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, prin articolele sale nr.109-113 stabileşte principiile de bază ale administraţiei publice locale, organizarea administrativ- teritorială, modul de formare şi activitate a autorităţilor publice săteşti, urbane, raionale precum şi formula legislativă de atribuire a unor forme şi condiţii speciale de autonomie a localităţilor din stânga Nistrului şi a unora din Sudul republicii conform statutelor speciale adoptate prin legi organice.
Structura sistemului administraţiei publice locale sunt determinate prin legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 7 decembrie 1994 şi promulgată prin decretul Preşedintelui ţării la 4 ianuarie 1995. Această lege formează cadrul Juridic al organizării administrativ-teritoriale a ţării noastre, teritoriul căreia se divizează în următoarele unităţi: raioanele, oraşe şi sate. Statutul fiecăreia din aceste trei tipuri se stabileşte de către Parlament. Legea respectivă determină principiile organizării şi unităţile administrativ - teritoriale concrete, modul formării şi desfiinţării acestor unităţi, precum şi mecanismul modificării hotarelor lor.
Conform art.9 al acestei legi raionul - unitate administrativ - teritorială alcătuită din sate (comune) şi oraşe, unde prin teritoriu, relaţii economice şi social - culturale, în centrul căruia este situat sediul consiliului raional ce se numeşte oraş-reşedinţă şi denumirea raionului poartă numele acestui oraş. Iniţial legea stabilea 40 raioane, dar foarte curând, doar peste 10 zile au survenit schimbări de structură în legătură cu adoptarea ulterioară a legii privind statutul juridic special al Găgăuzei.
În această ordine altă unitate administrativ-teritorială conform art.4 ai Legii respective este satul care cuprinde populaţia rurală unită prin teritoriu, relaţii economice, social - culturale, tradiţii şi obiceiuri. Două sau mai multe sate se pot uni şi forma o comună.
Oraşul este o unitate administrativ-teritorială mai dezvoltată decât satul din punct de vedere economic şi social având datorii edilitar-gospodăreşti cu funcţie administrativă, industrială, comercială, politică şi culturală, a cărei populaţie, în mare parte este încadrată în industrie, în sfera deservirii publice şi în diferite domenii de activitate intelectuală. Oraşele care au un rol deosebit în viaţa economică, social - culturală, ştiinţifică şi administrativă a ţării primesc statutul de municipiu. Legea a atribuit acest statut şi au devenit municipii oraşele Chişinău, Bender, Bălţ şi Tiraspol. Municipiile pot avea în componenţa lor şi unităţi administrativ - teritoriale autonomi, inclusiv oraşe, sate (comune) şi alte localităţi rurale.
În limitele teritoriale ale acestor structuri administrative se instituie autorităţile publice locale. Astfel, Legea privind administrarea publică locală, adoptată de Parlament la 7 decembrie 1994, determină că administraţia publică locală este autoritatea reprezentativă, organizată, de populaţia unităţii administrativ-teritoriale pentru soluţionarea problemelor de importanţă locală, pornind de la interesele şi necesităţile sale, în conformitate cu Constituţia.
În domeniul reformării acestui nivel structural deja s-a acumulat o anumită experienţă. Sub aspect legislativ reforma administraţiei publice locale în Republica Moldova are o istorie relativa a sa. Fiind declanşată acum 8 ani prin adoptarea la 10 iulie 1991 de Parlament a Legii "Cu privire la bazele autoadministrării locale". concomitent în acelaşi an, Guvernul a adoptat Regulamentul provizoriu pentru perioada de tranziţie la noua delimitare administrativ-teritorială. Conform acestor două acte normative fostele soviete săteşti din perioada regimului sovietic au fost înlocuite prin primării, iar preşedintele lor au fost numiţi primari. A fost întreprinsă o tentativă de a alege secretarul primăriei numai din rândul consilierilor. Concomitent s-au lichidat comitetele executive săteşti ca organe executive, permiţând primarilor să decidă de sinestătător.
Într-o societate modernă este absolut necesar să se stabilească o structură optimală a administraţiei publice locale, ce ar permite atât evitarea suprademensionării aparatului administrativ, cât şi subdemensionarea acestui aparat. Cadrul legislativ nu numai permite, ci şi obligă constituirea unei structuri administrative progresiste. Conform Constituţiei Republicii Moldova, administraţia locală să fie realizată prin voinţa poporului executată prin forme ale democraţiei directe şi reprezentative prin participarea populaţiei la discutarea şi rezolvarea celor mai importante probleme, inclusiv alegerea organelor respective, participarea la rezolvarea deciziilor adoptate şi executarea controlului asupra activităţii organelor administrării locale.
Legea privind administraţia publică locală determină ca autorităţile autoconducerii locale se instituie în sate (comune), oraşe (municipii) şi raioane (judeţe). Toate aceste unităţi administrativ teritoriale sunt persoane juridice.
Autonomia locală se realizează prin următoarele autorităţi ale administraţiei publice locale: de o parte, consiliile ca autorităţi deliberative şi pe altă parte - primăriile săteşti (comunale), oraşelor (municipiilor).
Formele tradiţionale moldoveneşti au evoluţionat pe parcursul istoriei. În prezent consiliile locale sunt organe colegiale de administrare în Republica Moldova.
Alt principiu de bază, înscris în Constituţie şi în legea respectivă, este descentralizarea teritorială. Ea are menirea principală să permită colectivităţilor umane sau serviciilor publice, să se autoadminstreze, dar sub controlul organelor centrale de specialitate. Esenţa descentralizării administrative constă în transferarea unor autorităţi în unităţile administrativ - teritoriale pentru ca problemele care interesează populaţia să fie soluţionate la nivelul acestor unităţi în condiţiile de oportunitate şi operativitate.
Astfel, descentralizarea înseamnă transmiterea unor funcţii ale organelor centrale autorităţilor conducerii locale. În scopul descentralizării unor subdiviziuni teritoriale sau a unor servicii speciale trebuie recunoscută mai întâi personalitatea lor juridică. Aceasta înseamnă că subdiviziunea sau serviciile respective iniţial li se recunoaşte disponibilitatea unui patrimoniu distinct de acel al statului, încât să dispună de mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor lor locale atribuite lor.