Administrație publică

Regiile autonome şi societăţile comerciale din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale au obligaţia să îşi organizeze şi să îşi exercite controlul financiar propriu. Acest control se organizează potrivit legii şi prevederilor din statutele proprii sau din actele de înfiinţare.^[1]

Entităţile publice trebuie să îşi organizeze şi să urmărească funcţionarea controlului financiar intern (cu toate formele sale) care este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr.119/1999. Această ordonanţă prevede că dispoziţiile ei reglementează controlul intern şi controlul financiar preventiv la instituţiile publice cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public. Patrimoniul public reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau ale entităţilor publice ale acestora dobândite sau asumate cu orice titlu. Drepturile şi obligaţiile statului şi unităţilor administrativ-teritoriale se referă atât la bunurile din domeniul public cât şi la cele din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

Noţiunea de entitate publică desemnează autoritatea publică, instituţia publică, compania/societatea naţională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale este acţionar majoritar, cu personalitate juridică şi care utilizează sau administrează fonduri şi/sau patrimoniu public.^[2] Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, menţionează că prevederile din această lege reglementează auditul public la entităţile publice cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi la administrarea patrimoniului public.^[3]

Din cele prezentate rezultă că şi regiile autonome şi societăţile comerciale din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale care utilizează sau administrează fonduri sau patrimoniu public, sunt obligate să organizeze şi să exercite controlul intern (cu toate formele sale), inclusiv controlul financiar preventiv propriu şi audit public intern, şi, când se impune, să se supună controlului financiar preventiv delegat.

Deşi formele de control financiar enumerate mai sus trebuie (potrivit legii) să fie în mod obligatoriu organizate şi exercitate atât de regiile autonome cât şi de societăţile comerciale la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionar majoritar, în multe cazuri ele nu sunt organizate şi exercitate. Conducătorii acestor unităţi administrativ-teritoriale şi autorităţile publice care le au în subordine motivează că auditul public intern, controlul intern, controlul financiar preventiv propriu şi controlul financiar preventiv delegat sunt forme de control specifice instituţiilor publice şi nu se aplică societăţilor comerciale şi regiilor autonome de subordine locală, întrucât acestea desfăşoară doar activităţi economice şi sunt supuse numai reglementărilor specifice activităţilor comerciale în general, iar controlul propriu se exercită doar prin cenzori. Această abordare este greşită şi păgubitoare pentru folosirea şi administrarea fondurilor publice şi patrimoniului public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Control financiar exercitat de cenzori reprezintă o altă formă de control financiar organizat şi exercitat în cadrul regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea autorităţilor locale.

Instituţia cenzorilor este reglementată de Legea nr.31/1990.^[4] Acest act normativ stabileşte modul de numire al cenzorilor şi modul de desfăşurare a activităţii, competenţele, drepturile şi obligaţiile, precum şi responsabilităţile cenzorilor. Instituţia cenzorilor face parte din formele instituţionalizate de control financiar^[5] şi în baza prevederilor legale cenzorii sunt obligaţi:

• să supravegheze gestiunea societăţilor;
• să verifice dacă bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele contabile;
• să verifice dacă registrele contabile sunt ţinute la zi;
• să verifice dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut potrivit legii;
• să-şi exprime opinia asupra reducerii capitalului social şi să comunice adunării generale în situaţia în care acesta s-a redus cu mai mult de 10 %;
• să aducă la cunoştinţa consiliului de administraţie şi adunării generale constatările lor privind neregulile în administrarea patrimoniului şi încălcarea dispoziţiilor legale;
• să elaboreze şi să prezinte adunării generale, anual raportul de verificare;
• să constate, să verifice şi să certifice, prin documente corespunzătoare, legalitatea şi corectitudinea unor documente, rapoarte şi acte care vor fi supuse spre dezbatere şi aprobare adunării generale a acţionarilor;
• să constate, prin proces verbal depunerea la timp a acţiunilor.^[6]

Cenzorii sunt aleşi de adunarea generală a acţionarilor pe un mandat de trei ani care poate fi reînnoit.

Cenzorii desfăşoară activitate de control financiar. În această activitate ei utilizează procedeele şi tehnicile utilizate în controlul financiar. Deşi, desfăşoară activitate de control

financiar, între cenzori şi controlorii financiari există unele deosebiri:^[7]

• cenzorii sunt organe alese de adunarea generală a acţionarilor şi îndeplinesc un mandat pe un anumit termen, în timp ce controlorii financiari au calitatea de salariaţi pe o perioadă nedeterminată;

• cenzorii au atribuţii permanente, pe întreaga perioadă a mandatului exercitat, de supraveghere şi control la o unitate comercială, în timp ce organele de control financiar exercită activităţi pe diferite teme, anumite perioade şi la unităţi diferite;
• pe baza activităţii de supraveghere şi control efectuată timp de un an, cenzorii întocmesc un raport amănunţit pe care îl prezintă adunării generale. Adunarea generală, pe baza propunerilor cenzorilor, descarcă de gestiune pe administratori. La organele de control financiar, fiecare activitate în parte, se materializează prin acte de control în care sunt stabilite abaterile constatate, persoanele vinovate şi măsurile de remediere;
• cenzor poate fi şi o persoană juridică care are ca obiect de activitate expertiza contabilă, pe când controlor financiar nu poate fi decât o persoană fizică.

Controlul financiar în administraţia publică locală dispune de un sistem organizat, format din organe care aparţin autorităţilor locale, Guvernului, legislativului şi de un cadru legal de organizare şi funcţionare. Practica şi literatura de specialitate au pus la dispoziţia persoanelor care au atribuţii de control, tehnici şi procedee de lucru.

Cadrul legal în care se organizează şi funcţionează sistemul de control financiar din administraţia publică locală este în unele situaţii neclar. Sunt atribuţii care se regăsesc în competenţa mai multor organe de control. De exemplu: obligaţiile datorate bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale sunt şi în competenţa Curţii de Conturi şi în competenţa Ministerului Finanţelor Publice prin Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală. Se impune revizuirea cadrului normativ pentru a se evita suprapunerea de competenţe.

În organizarea şi funcţionarea controlului financiar din administraţia publică locală (ne referim în special la cel organizat de autorităţile administraţiei publice locale) s-au constatat unele neajunsuri care scad mult eficienţa acestuia. Nu toate entităţile publice, care au obligaţia de să organizeze activitatea de control financiar (control financiar preventiv, audit public intern, inspecţie fiscală), au organizat astfel de activităţi. În multe situaţii activitatea de control financiar (audit public intern, inspecţie fiscală) se organizează şi funcţionează greoi, deficitar, fără programe anuale sau trimestriale aprobate de cei în drept, fără controlul tuturor obiectivelor prevăzute.

Din cauza adoptării unor bugete locale de austeritate, cu un grad mare de dependenţă faţă de bugetul de stat, activitatea de control funcţionează în condiţii de ineficienţă sau nu se desfăşoară. Compartimentele de control financiar au un aparat subdimensionat sau posturi neocupate. Neocuparea posturilor existente în compartimentele cu atribuţii de control financiar, cu personal competent, este favorizată de lipsa de atractivitate a salariilor coroborată cu restricţiile prevăzute în statutul funcţionarilor publici.

S-a constatat, de asemenea, în unele cazuri, lipsa de sprijin a compartimentelor de control financiar de către ordonatorii de credite ai bugetelor locale fie din nepricepere ori neştiinţă, fie din interes.

În numeroase cazuri, compartimentele de control financiar, în special cele de inspecţie fiscală, nu dispun de un sistem informaţional care să furnizeze o bază de date privind situaţia celor controlaţi, a contribuabililor plătitori de impozite şi taxe, stadiul lichidării obligaţiilor fiscale, frecvenţa controalelor, etc.

Conducerile autorităţilor administraţiei publice locale nu asigură în toate cazurile condiţiile necesare pentru pregătirea profesională a personalului implicat în acţiuni de control, având în vedere că legislaţia în domeniile ce vizează activităţile de control este vastă şi instabilă. Unele compartimente cu atribuţii de control ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt încadrate cu persoane care au o pregătire profesională necorespunzătoare, sunt lipsite de experienţă şi de fermitate, iar uneori, implicate în activităţile controlate.

Considerăm că în viitor controlul financiar trebuie să aibă în vedere următoarele obiective:

• încurajarea conformării voluntare a contribuabililor în declararea şi achitarea la timp a obligaţiilor fiscale;
• utilizarea controalelor financiare ca pârghie în calea neconformării prin selectarea celor mai semnificative cazuri pentru control;
• elaborarea unui plan de control care să asigure informaţiile necesare atragerii de venituri suplimentare la bugetele locale şi disciplinizarea celor controlaţi;
• selectarea riguroasă a compartimentelor ori a contribuabililor ce urmează să fie verificaţi pe baza informaţiilor deţinute şi a prevederilor legale şi eliminarea controalelor formale, de rutină care nu duc decât la pierdere de timp şi de resurse;
• pregătirea controlorilor şi perfecţionarea continuă a acestora pentru a conduce şi realiza verificări complete, corecte şi profesioniste, având la bază cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei atât în domeniul controlului cât şi în domeniul verificat, însuşirea tehnicilor şi procedeelor moderne de control;
• verificarea periodică a nivelului de pregătire a personalului cu atribuţii de control pentru a cunoaşte punctele tari şi pe cele slabe, pentru a cunoaşte nevoile de pregătire şi de fundamentare ale programelor de perfecţionare;
• stabilirea pentru persoanele nou încadrate a unei perioade de pregătire la locul de muncă sau în centre de formare în scopul sporirii aptitudinilor, adaptării cunoştinţelor la cerinţele practice, consolidarea încrederii lor în activitatea ce urmează să o desfăşoare, tratarea celor controlaţi cu respect şi curtoazie;
• efectuarea de propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ.

Folosirea eficientă a mijloacelor financiare, creşterea resurselor financiare şi a importanţei finanţelor publice locale în viitor, impun autorităţilor administraţiei publice locale perfecţionarea sistemului de control financiar.

^[1]   Legea nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar de stat şi a Gărzii Financiare, publicată în M.O. nr.64 din 27.03.1991.

^[2]   O.G.nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată în M.O. nr.799 din 12.11.2003, art.2, lit.m) şi Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, publicată în M.O.nr.953 din 24.12.2002, art.2. lit.g) şi s).

^[3]  Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, publicată în M.O.nr.953 din 24.12.2002.

24

^[4]  Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr.1066 din 17.11.2004.

^[5]   Şt. Crăciun - „Controlul şi auditul financiar Expertiza contabilă", Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag.191.

^[6]  V.Munteanu - „Control şi audit financiar contabil", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 439-441.

25

^[7] Şt. Crăciun - „Controlul şi auditul financiar Expertiza contabilă," Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p.180-182.

26